Dragi colegi, cu durere vă comunicăm că cel ce a fost Lt.Col.(r) Lucian Floarea, a încetat din viaţă in 28.05.2011 la numai 55 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace !
Sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi lui.
Biroul Operativ SCMD Filiala Constanta
luni, 30 mai 2011
sâmbătă, 14 mai 2011
Protestul rezervistilor constănţeni
Vineri, 13 mai 2011, SCMD Filiala Constanţa a organizat , între orele 11.00-12.00, pichetarea sediului organizaţiei judeţene a PDL. La acţiune au participat 150 de rezervişti militari din Constanţa, Mangalia, Medgidia, Murfatlar, M. Kogălniceanu şi Topraisar.
Rezerviştii au protestat împotriva măsurilor de austeritate luate de actualii guvernanţi şi pentru a atenţiona membrii delegaţiei organizaţiei judeţene PDLConstanţa, care în ziua de 14 mai vor partipa la lucrările congresului acestei formaţiuni politice, asupra problemelor grave cu care se confruntă cetăţenii de rînd.
În luările de cuvînt col.(r) Remus Macovei, cdor.(r) Pompiliu Golea, col.(r) Virgil Ţarină şi cpt.cdor.(r) Dumitru Ciocodei au făcut referiri la următoarele aspecte:
- nici o promisiune din campania electorală nu a fost respectată;
- nu putem fi de acord cu o reformă făcută de nişte”fraieri minunaţi”, care întîmplător sunt mafioti reevaluaţi, tîmplari, barmani, proxeneţi;
- cei vinovaţi de situaţia dezastroasă în care se află România să fie traşi la răspundere;
- nu suntem de acord cu încălcarea flagrantă a prevederilor Constituţiei şi a legislaţiei europene;
- nu putem fi de acord cu îndatorarea României faţă de FMI, nu dorim să avem soarta Argentinei;
- vrem să ştim cum s-au folosit fondurile obţinute prin aceste împrumuturii împovărătoare;
- nu putem fi de acord cu distrugerea economiei naţionale şi concesionarea abuzivă a resurselor naturale unor firme străine;
- cei vinovaţi de acordurile încheiate în defavoarea poporului român sunt trădători de ţară ;
- se impune revenirea la o lege ocupaţională pentru militarii din toate structurile de apărare în concordanţă cu tradiţiile militare româneşti , legislaţia NATO, UE şi internaţională.
Manifestanţii şi-au exprimat regretul că la această acţiune nu au putut participa şi reprezentanţii Sindicatului poliţiştilor, datorită faptului că sunt terorizaţi de tîmplarul care conduce ministerul şi de iminentele disponibilizări.S-a scandat “Cinste lor, cinste lor , cinste poliţiştilor!”
Pe parcursul acţiunii sindicaliştii au mai scandat: “Afară din ţară, cu ciuma mondială!,”Băsescu şi gaşca lui, trădătorii neamului!”, “Ruşine, ruşine să vă fie!”,”Băsescu , huidu-du, ia-ţi piticul şi te du!”, “Boc cel mic, nu mai iei nimic!”, “Armata vrea dreptate, onoare, demnitate!”,”Pentru Boc şi gaşca sa, închisoarea Rahova!”, “Vă vom judeca!”
Rezerviştii au purtat pancarte cu următoarele mesaje :”Am sărăcit bine!, ”Dormi liniştit, te furăm bine!”,”Refuzăm mincină,aroganţa şi incompetenţa voastră!”,”Aţi devenit duşmanii poporului roman!”, “Succesuri la congres!”, “FMI-Fură, Minte şi Inşeală!”.
Cu un sfert de oră înaintea terminării mitingului o delegaţie a sindicaliştilor s-a întilnit cu Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei PDL Constanţa, căruia i-au înmînat un mesaj către membrii organizaţiei care vor participa la lucrarile congresului. La insinuarea acestiuia că momentul pichetării nu este tocmai potrivit, col.(r) Remus Macovei a replicat că sindicaliştii nu sunt manipulaţi şi nici cumpăraţi, singurii vinovaţi de ieşirea rezerviştilor în stradă fiind actualii guvernanţi. Gigi Chiru a promis că va transmite mesajul conducerii centrale, el neputînd rezolva niciuna din aceste probleme.
Biroul Operativ

luni, 2 mai 2011
APEL CATRE NOI
Apel către noi
Am stat şi m-am întrebat, oare ce-mi trebuie ca să fiu mulţumit cu viaţa mea? În general, se consideră că nevoile primare ar fi suficiente oamenilor pentru a fi multumiţi. Ele ar fi:
1. Sănătatea proprie şi a celor apropiaţi;
2. Îndestularea materială (prin intermediul căreia obţinem siguranţă, alimente, adăpost, îmbrăcăminte, etc.) proprie şi a mediului social de viaţă;
3. Dragostea personală şi a celor apropiaţi.
Unul dintre modurile fizice, concrete, de a atinge aceste obiective este să fii bogat şi prosper mental, suflesc şi material. Dar cum să ajung un astfel de om bogat şi prosper într-o ţară ca a noastră, codaşă în mai toate clasamentele europene?
La prima vedere am putea crede că “vechea moştenire” comunistă este vinovată. Tot aşa cum “moştenirea vechilor guvernări democratice” este vinovată pentru tot ce nu suntem în măsură să rezolvăm noi, azi. Şi identificând “vinovatul” ne simţim mai bine, pentru că nu noi suntem cei vinovaţi şi astfel ne-am auto-protejat. Suntem mulţumiţi că nu suntem vinovaţi, dar cu asta nu am rezolvat problema. Totul rămâne ca înainte. Noi suntem la fel de bogaţi sau de săraci mental, suflesc şi material.
Pe altă parte, privind lucrurile la nivel superior, social şi/sau al mediului în care trăim, după cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa, există popoare şi ţări bogate şi sărace.
Diferenţa între ţările sărace şi ţările bogate nu constă în vechimea lor. Acest fapt poate fi dovedit, dacă dăm ca exemplu de ţări precum India sau Egiptul, care există de mii de ani, dar sunt sărace. Spre deosebire de acestea, sunt ţări ca Australia sau Noua Zeelandă, care până în urmă cu mai puţin de 150 de ani erau necunoscute iar ulterior, cu populaţie de împrumut formată din paria societăţii anglo-saxone au evoluat rapid iar astăzi sunt ţări dezvoltate şi bogate.
Diferenţa între ţările bogate şi cele sărace nu este neaparat legată de resursele naturale pe care acestea le posedă. De exemplu Rusia are un teritoriu enorm şi imense resurse naturale de gaze şi petrol (pentru încă 200 de ani după ce s-au epuizat rezervele de petrol de pe glob) dar populaţia o duce extrem de greu. Un contra exemplu este Japonia, care are un teritoriu mic şi muntos, care nu este deloc potrivit nici agriculturii sau creşterii animalelor şi nici nu are petrol sau alte resurse naturale, dar este a doua putere economică mondială. Teritoriul său este ca o mare fabrică plutitoare care importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea. Şi uite aşa, prin chibzunţă, responsabilitate, muncă şi tenacitate, se acumulează bogăţia. Mai este şi exemplul Elveţiei, tară fără acces la mare, dar care deţine una din cele mai mari flote maritime din lume. Ţară care nu produce cacao, dar are cea mai bună şi renumită ciocolată din lume. Ţară care în puţinii ei kilometri pătraţi creşte animale şi îşi permite cultura agricolă doar 4 luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig dar care are cele mai bune produse lactate din Europa. Elvetia, ca şi Japonia, nu are materii prime, dar exportă produse de o calitate greu de întrecut. Aceste ţări pe care siguranţa, seriozitatea, ordinea şi munca tenace a oamenilor lor le-au transformat în adevarate “case de bani” a lumii…una pentru depozitele sale bancare cealaltă pentru programele ei de investiţii de foarte mare anvergură.
Nici inteligenţa oamenilor nu este cea care face diferenţa între bogăţie şi sărăcie. Acest fapt este demonstrat de studenţii din ţările sărace precum India care studiază în ţări bogate precum Anglia, obţin rezultate excelente în educaţia lor. Un alt exemplu poate fi văzut la managerii din ţările occidentale care ne vizitează ţara. Vorbind cu ei, ne putem da seama uşor că nu există nici o diferenţă intelectuală notabilă între ei şi noi.
În sfârşit, putem spune că nici rasa sau originea nu face diferenţa între bogaţi şi săraci... În ţările Europei Occidentale putem vedea peste tot, cum “leneşii” (est-europeni, arabi, hispanici sau africani) demonstrează că ei sunt forţa productivă în aceste ţări vestice.
Şi atunci.. ce face diferenţa?
Eu personal, am ajuns la convingerea că ATITUDINEA noastră, a fiecăruia dintre noi, face diferenţa. Dacă vom studia comportamentul persoanelor din ţările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele norme generale (ordinea nu este importantă):
1. Etica;
2. Ordinea şi curăţenia;
3. Integritatea şi cinstea;
4. Punctualitatea;
5. Resposabilitatea;
6. Dorinţa de perfecţionare;
7. Respectul pentru legi şi reguli;
8. Respectul pentru drepturile şi demnitatea celorlalţi;
9. Dragostea pentru muncă;
10. Efortul pentru a face economii şi cheltuieli cu chibzuinţă.
Cât de simplu este totul. Nu este nevoie să inventăm, noi înşine, altceva care nu a fost încă descoperit? Este nevoie doar să fim în măsură, să aplicăm aceste norme simple, în viaţa de zi cu zi. Nici macar, nu este nevoie să le inventăm. Este suficient să respectăm aceste norme simple.
În ţările sărace, numai o mică parte (nesemnificativă) din populaţie se conduce după regulile acestea, la fel ca în România. Nu suntem săraci din cauză că ţara noastră n-are suficientă istorie, resurse naturale, resurse de inteligenţă umană sau fiindcă natura este crudă cu noi… Suntem săraci pur şi simplu din cauza ATITUDINII noastre sărace în valorile mai sus amintite.
Deasemenea, ne lipseşte un caracter puternic şi tenace pentru a ne comporta conform cu aceste norme sau principii de bază ale funcţionării societăţii.
Dacă vom aştepta ca Guvernul să ne rezolve aceste probleme ale noastre, vom aştepta toată viaţa, degeaba. Este suficientă o atenţie sporită acordată faptelor noastre de zi cu zi care împreună cu schimbarea de atitudine pot semnifica intrarea noastră şi a ţării noastre pe drumul progresului şi a bunăstării.
Dacă vom fi în stare sa le punem in practica, fiecare cu noi înşine, aceste valori vom anima fiecare proces de schimbare, fiecare obiectiv pe care-l vom atinge şi, în principal(sau in final), stilul de viaţă la care visăm.
Modificarea ATITUDINII fiecăruia dintre noi, conduce implicit la modificarea în bine a stării lucrurilor, a traiului şi a mulţumirii noastre sufleteşti. Împreună şi fiecare dintre noi, vom putea modela un om şi o ţară mai bună.
Lansez acest apel (poate idealist) către noi toţi pentru că imi doresc un alt viitor, mai bun, pentru mine şi copiii mei, în speranţa că astfel, mai mulţi oameni, să se poată gândi în mod serios şi mai profund, la aceste idei.
Col.(r) Emil Mocanu

duminică, 1 mai 2011
SARBATORI CONSTANTENE
Rezerviştii constănţeni au sărbătorit cum se cuvine Ziua Veteranilor de Război şi Ziua Infanteriei
În zilele de 29 şi 30 aprilie reprezentanţi ai filialelor constănţene ale S.C.M.D., ANCMRR şi UNVR au participat la activităţile festive organizate în localităţile Cumpăna şi Medgidia.
Vineri 29 aprilie 2011 Asociaţia Naţională Cultul Eroilor- Filiala Constanţa a organizat împreună cu Primăria Cumpăna, pentru al doilea an consecutiv, Ziua veteranilor de război.
Ceremonialul militar şi religios a fost organizat la Monumentul Veteranilor de Război situat în parcul central al localităţii. Este de menţionat faptul că localitatea Cumpăna este singura din Dobrogea care are un astfel de monument, acesta fiind ridicat cu fondurile asigurate de fica unui veteran de război din localitate, doamna Eugenia Niculescu. La ceremonial au fost prezenţi 15 veterani de război din Constanţa, în frunte cu preşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război - filiala Constanţa, gen. Constantin Gheorghe şi 4 veterani de război ai comunei Cumpăna.
În alocuţiunea sa, primarul localităţii, doamna Mariana Gîju, a mulţumit tuturor oaspeţilor prezenţi, reprezentanţi ai asociaţiilor cadrelor în rezervă şi în retragere din MApN şi MI dar şi locuitorilor comunei participanţi la eveniment. A fost evidenţiat faptul ca întotdeauna cumpenenii au ştiut să-şi respecte eroii.
Un element care a dat o culoare aparte sărbatorii din Cumpăna, spre deosebire de Constanţa, unde de regula participă doar pesonalităţi politice, la constituit participarea elevilor de la grupul scolar din localitate, mulţi din ei îmbrăcaţi în frumoase costume populare.
După depunerea coroanelor, ceremonia s-a încheiat cu defilarea plutonului de onoare asigurat de Brigada 9 Mecanizată. După terminarea festivităţii, veteranii de război şi invitaţii acestora s-au deplasat în Olimp, unde în onoarea acestora, prin grija S.C.M.D. filiala Constanţa a fost organizată o masă festivă.
Sîmbătă 30 aprilie 2011, Brigada 9 Mecanizată, Batalionul 911 Infanterie “Capidava”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor- Filiala Constanţa şi Asociaţia Cadrelor în Rezervă şi în Retragere “Roland Pîrlogeanu” au organizat, pentru prima dată în garnizoana Medgidia, sărbătorirea Zilei Infanteriei.
La acest eveniment au participat prefectul judeţului, domnul Claudiu Iorga Palaz, primarul oraşului Medgidia, domnul Marian Iordache, domni Dumitru Florea şi Atanasie Teodorescu, consilieri judeţeni, Gen. Bg. Petre Stoica, Preşedintele ANCE . La Monumentul Eroilor din Medgidia a avut loc o slujbă religioasă, depunerea de coroane de catre oficialităţile prezente, defilarea Garzii de Onoare şi a Fanfarei Forţelor Navale.
În cazarma Batalionului 911 Infanterie, militarii acestei unităţi au prezentat o expoziţie de tehnică militară, un poligon cu mijloace şi tehnici de supravieţuire şi un spectaculos exerciţiu demonstrativ.
În finalul activităţii participanţilor le-au fost oferite plachete şi diplome aniversare.
Presedintele SCMD Filiala Constanta
Col.(R) Remus Macovei