marți, 18 decembrie 2012

PROTEST PUBLIC


Membrii SCMD filiala 1 Constanţa sunt de acord şi susţin public protestul colegilor braşoveni.Un asemenea specimen nu are ce căuta în Guvernul României!

PROTEST PUBLIC, ADRESAT DOMNULUI PREMIER DESEMNAT, VICTOR PONTA ŞI PARLAMENTARILOR USL


Domnule Premier desemnat
Domnilor Parlamentari ai USL,

Membrii SCMD, Filiala 1 Braşov, în consens cu opiniile majorităţii covârşitoare a celor care v-au votat, PROTESTĂM PUBLIC împotriva desemnării ca Vicepremier, a domnului Gabriel Oprea. Noi identificăm în acest personaj, unul din instrumentele politice utilizate cu dibăcie de domnul Preşedinte Traian Băsescu, pentru susţinerea politică şi aplicarea primitivă a  curbelor de sacrificiu împotriva poporului român. Domnul Gabriel Oprea este un campion al traseismului politic care a susţinut prin manevre lipsite de onestitate, un regim politic portocaliu, ce a învrăjbit întreaga naţiune. Acest fost personaj cu funcţia supremă în organismul militar a destructurat solidaritatea noastră şi a umilit  zeci de mii de militari în rezervă, iar unii , mai firavi şi-au pierdut viaţa. Asupra domnului Gabriel Oprea planează o serie de suspiciuni menţionate în presă, cu privire la afacerile sale trecute şi prezente, inclusiv în domeniul imobiliar. Apreciem că  soluţia de compromis găsită în urma negocierilor  cu UNPR, de a-i încredinţa lui Gabriel Oprea postul de vicepremier, aduce o gravă ofensă opiniei publice şi ne dă senzaţia că suntem o societate”în stare de război”. Amintiţi-vă că domnul Gabriel Oprea a fost singurul candidat huiduit încă de la lansarea candidaţilor UNPR. Chiar personaje din preajma domniei sale îi incriminează atitudinea mincinoasă manifestată în jocul politic, obscur şi imoral.  Dacă doriţi o altfel de guvernare şi  o stabilitate, în situaţie de criză, promovaţi în guvernul României, altfel de oameni, decât cei care au produs criza. Curăţaţi politica românească de „aspectul ei dâmboviţean” creat de asemenea personaje dezgustătoare.
Înainte de a promova un astfel de personaj controversat, ar fi necesar să analizaţi legalitatea şi legitimitatea „Fabricii de doctorate şi de grade militare” peste care, domnia sa a patronat. De asemenea, să evaluaţi legalitatea  aplicării actelor normative prin care au fost recalculate şi revizuite pensiile militare, fapt ce a produs în rândul pensionarilor militari, o gravă şi murdară discriminare.
O serie de parlamentari printre care, liderul PNL, domnul Crin Antonescu cât şi dumneavoastră, domnule Premier, ne-aţi asigurat , în repetate rânduri, că  domnul Oprea Gabriel nu va fi cooptat  în viitorul Guvern al USL. Aţi afirmat că guvernarea USL va fi altfel decât guvernarea PDL. Că „relaţiile de cumetrie” vor fi abandonate. Că românii sunt pe primul plan şi „prieteniile politice conjuncturale” pe locul doi. Că acele personaje politice compromise definitiv, nu vor mai avea acces la butoanele puterii. Dorinţa dumneavoastră de a promova într-o funcţie supremă în stat un asemenea personaj ne strică cumplit sărbătorile creştine, fapt pentru care, vă solicităm, prin acest PROTEST PUBLIC,  să renunţaţi la  soluţia "Gabriel Oprea - vicepremier" inacceptabilă şi compromiţătoare pentru viitoarea guvernare!

Pentru Biroul Operativ al Filialei 1 Braşov
Preşedinte, Gl.mr.(r). Prof univ. Dr. Petrişor Mandu


luni, 3 decembrie 2012

Scrisoare deschisă



Doamnei Maria Stavrositu
Fost deputat PDL, actual deputat independent, candidat la Senat din partea PP-DD

Stimată doamnă vă cunosc destul de bine şi ştiu că minciuna, manipularea şi dezinformarea sunt mijloacele utilizate de dumneavoastră, ele asigurându-vă pentru o perioadă scurtă de timp o ascensiune politică de invidiat.


 Pentru că anunţul dumneavoastră triumfalist, referitor la obţinerea sprijinului militarilor rezervişti constănţeni în campania electorală,  depăşeşte  orice limită a bunului simţ,  doresc să vă comunic următoarele aspecte:
-         Rezerviştii nu au venit la întîlnirea cu dumneavoastră, ci la adunarea lunară a membrilor Clubului 9 Mărăşeşti”, care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 1 decembrie 2012, la Cercul militar. La solicitarea dumneavoastră, locaţia a fost mutată la Vraja Mării, unde  aţi fost invitată”să participaţi, fară ca marea majoritate a membrilor clubului să ştie despre  acest lucru .
-         În statutul Clubului 9 Mărăşeşti nu este trecută niciunde evaluarea activităţii unui parlamentar, chiar de talia dumneavoastră, dar la Vraja Mării orice este posibil.
-         Prestaţia dumneavoastră, doamna deputat PDL  Maria Stavrositu, în relaţia cu rezerviştii militari constănţeni,  a fost  departe de a fi onestă.  Vă amintesc de întâlnirea de la sediul PDL, cu rezerviştii militari, care reprezentau  Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, când  aţi declarat, solidară cu ceilalţi parlamentari PDL prezenţi, că protestatarii aveau dreptate, dar în Parlament,  veţi vota cum vă  ordonă partidul. Acum apăreţi pe banner-ele afişate în oraş cu sloganul ”Partidul meu este Constanţa”.  Aşa o fi, dar noi nu vă credem, doamna Maria Stavrositu!
-         Într-adevăr, rezerviştii sunt  oameni speciali, dar când în Parlament s-au votat legile care le-au afectat pe termen lung statutul social şi drepturile , ca un parlamentar cu “principii”, v-aţi ţinut promisiunea şi aţi votat împotriva intereselor acestora.        
-         Din cauza dumneavoastră şi a colegilor dumneavostră  a fost bulversat sistemul de pensii militare, peste 30.000 de rezervişti având drepturile diminuate ilegal. Credeţi cumva că datorită candidaturii actuale din partea PPDD sunteţi absolvită  de responsabilitate faţă de aceşti oameni? Vă înşelaţi amarnic! Degeaba oferiţi prin cartiere bureţi, doamna Maria Stavrositu,  faptele dumneavoastră reprobabile nu pot fi şterse din memoria celor afectaţi! Niciodată!
-          Acum când foştii colegi v-au eliminat fără  scrupule din competiţia electorală, după ce v-aţi găsit un loc pe listele PPDD, având mare nevoie de voturi, v-aţi adus aminte din nou de acei  oamenii speciali, bravii  rezervişti militari constănţeni şi v-aţi  gândit că îi puteţi păcăli încă odată. Sunteţi într-o profundă eroare, doamna Maria Stavrositu!
-          La nivelul Constanţei sunt aproximativ 14.000 rezervişti proveniţi din M.Ap.N., alte câteva mii proveniţi din MAI şi aproximativ 3.000 de veterani. Cele 100 de persoane care au participat la adunarea de la Vraja Mării în nici un caz nu vă dădeau dreptul să faceţi public faptul că aţi “obţinut sprijinul rezerviştilor şi veteranilor constănţeni”. Este ruşinoasă  această lipsă de fair-play, inclusiv faţă de cele două distinse persoane, cu care apăreţi în fotografie. Este o grosolană încercare de manipulare a opiniei publice care nu vă face cinste, doamna Maria Stavrositu!
-         Ar fi trebuit să ştiţi că  oamenii speciali, pe care acum îi apreciaţi în mod deosebit, detestă politicienii care nu îşi respectă promisiunile şi traseiştii politici, astfel încât  îmi permit, în încheiere, doamnă Maria Stavrositu, să vă dau un sfat: pe 9 decembrie 2012, nu contaţi pe voturile rezerviştilor militari!

Col.(r) Remus Macovei

joi, 29 noiembrie 2012

ZIUA NAŢIONALĂ SĂRBĂTORITĂ DE ELEVII CONSTĂNŢENI



Cu ocazia   împliniri a  94 de ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România  reprezentanţii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor”Regina Maria” filiala Constanţa au participat, în zilele de 27 şi 28 noiembrie 2012, la activităţile festive organizate la  Liceul Internaţional de Informatică şi la  Şcoala  “Spectrum”.
La Liceul Internaţional de Informatică, activitatea a  început cu intonarea Imnului  Naţional şi a marşului Treceţi batalioane române Carpaţii, de către corul liceului . În continuare doamna profesoară Raluca Văduva şi elevii clasei a XI - a au prezentat momentele principale ale realizării unirii şi date despre principalele personalităţi  care  au jucat un rol important în organizarea şi  desfăşurarea evenimentelor  premergătoare  Marii Uniri.
La Şcoala “Spectrum” doamna profesoară Delia Cornea a prezentat elevilor din clasa a VII- a importanţa acestui eveniment, desfăşurarea evenimentelor în timp şi conţinutul principalelor documente care au consfinţit realizarea idealului de veacuri a tuturor românilor.
Reprezentaţii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor”Regina Maria” filiala Constanţa, col.(r) Remus Macovei şi cdor. av. Paul Oţelea au prezentat elevilor contribuţia armatei române la eliberarea tuturor românilor aflaţi sub ocupaţie străină şi realizarea României Mari. S-a subliniat faptul că unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei  s-a hotărât la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, prin voinţa tuturor românilor din aceste teritorii, dar nu ar fi fost posibilă fără Armata Română, fapt recunoscut de  Nicolae Iorga :” Dacă armata nu ar fi realizat un cordon de baionete în jurul reprezentanţilor naţiunii, duşmanii nu le-ar fi îngăduit să se pronunţe  asupra unităţii naţionale”.
 Peste 600.000 militari români - morţi , răniţi s-au dispăruţi - reprezintă jertfa de sînge a Armatei Române în perioada celor aproximativ 1200 zile de acţiuni militare (1916-1919). Militarii dobrogeni, în marea lor majoritate sub drapelul de luptă al Diviziei 9 Infanterie, au început războiul în sudul Dobrogei în anul 1916 şi l-au terminat în decembrie 1919 apărând noua frontieră a României, pe Nistru. De asemenea militarii Regimentului 9 Vânători au luptat pentru realizarea şi apărarea unirii în Transilvania, terminând acţiunile de luptă pe valea Tisei. După trei ani de sacrficii, militarii dobrogeni au revenit acasă, mult mai puţini, dar acoperiţi de gloria faptelor de arme. În cinstea militarilor dobrogeni căzuţi în lupte, în judeţul Constanţa, prin grija comunităţilor locale care prin colete publice au strîns fondurile necesare, au fost construite peste 70 de monumente ale eroilor, care să eternizeze  jertfa acestora. La aceste monumente  cu ocazia Zilei Eroilor  şi a Zilei naţionale  se desfăşoară ceremoniale militare şi religioase şi sunt omagiaţi dobrogenii căzuţi la Turtucaia, Bazargic, Amzacea, Topraisar, pe vale Neajlovului, la Mărăşeşti, pe Nistru sau în munţii Apuseni.

Preşedinte Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria ”filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei

marți, 27 noiembrie 2012

ÎNTÂLNIREA REPREZENTANŢILOR SCMD CU CANDIDAŢII USL LA CONSTANŢA

 
Luni, 26 noiembrie 2012, la Sala de protocol a Casei de Cultură a Sindicatelor  din Constanţa, începând cu ora 13.00, s-a desfăşurat, la solicitarea USL,  o întâlnire între candidaţii alianţei la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 şi membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate filiala Constanţa.
În deschiderea  adunării  col. (r) Remus Macovei a prezentat  realizăriile sindicatului , subliniind faptul că într-o măsură importantă venirea la putere a reperzentanţilor USL  a fost posibilă şi datorită manifestaţiilor organizate, în repetate rânduri, la nivel local  în Constanţa  dar  şi la Bucureşti ,  de către SCMD. S-a adus la cunoştinţa participanţilor cele trei revendicări majore ale cadrelor în rezervă şi în retragere: anularea cap.IV al Legii 329/2009 privitoare la interzicerea cumulului pensiei cu salariul, revenirea pensiilor diminuate la cuantumul din decembrie 2010 şi elaborarea  unei noi legi a pensiilor care să acorde militarilor în rezervă şi în retragere aceleaşi drepturi de care beneficiază  toţi militarii din ţările  membre NATO  şi  UE .
 Actualii parlamentari, senatorul Alexandru Mazăre, deputaţii Manuela Mitrea şi Eduard Martin, dar şi tinerii candidaţii Remus Cernea şi Mircea Dobre , au prezentat celor peste 100 de sindicalişti prezenţi, realizările lor şi proiectele de viitor.
A urmat pe parcursul a aproximativ 90 de minute un dialog foarte dinamic, uneori chiar polemic,  în care s-au discutat fără nicio reţinere probleme specifice pensionarilor militari dar şi  aspecte legate de activitatea parlamentarilor constănţeni. Dintre acestea menţionez doar următoarele:
-          Pensionarii militari nu mai pot aştepta elaborarea , mai târziu,  a celor două ordonanţe promise de premierul Victor Ponta, din cauză că 250 dintre ei părăsesc sistemul pe cale naturală lunar;
-          Nu este posibil ca într-o ţară membră NATO şi  UE  doar 1% din fostele pensii  militare să fie recalculate corect şi vinovaţii să nu fie traşi la răspundere;
-           Este păcat că atâţia specialişti militari, care ar fi putut să contribuie la rezolvarea unor probleme legate de administraţia locală, mulţi dovedindu-şi utilitatea în cadrul Primăriei, Prefecturii sau Consiliului Judeţean Constanţa,  nu mai  pot face acest lucru din cauza prevederilor Legii 329/2009;
-          Viitorii parlamentari vor avea o misiune foarte grea, cea mai important problemă pe care o au de rezolvat este repornirea economiei naţionale;
-          Parlamentarii actuali au demonstrat că nu au  luptat eficient  cu adversarii politici, doar astfel Roberta Anastase putând să –şi  facă jocurile murdare;
-          Să se ia masuri ca fraudele din Parlament să nu mai fie posibile;
-          Viitorii parlamentari vor trebui să acţioneze împotriva imagiinii negative actuale- că sunt interesaţi doar de sporirea averilor personale;
-          Tuturor  celor judecaţi  pentru fapte de corupţie să le fie confiscate averile illicit obţinute;
-          S- a manifestat nemulţumirea faţă de traseiştii politici care în ultima perioadă au fost mai mulţi ca nicio dată, influenţând  decisiv,prin trădările lor,  cele mai importante decizii politice;
-          Să se acţioneze cu mare atenţie la dezinformările care au ca scop spargerea USL;
-          Să se acţioneze mai intens pentru câştigarea alegerilor, urmând ca apoi să se rezolve numirea viitorilor miniştri;
-          Cei prezenţi  şi-au manifestat  îngrijorarea  legată de zvonurile că Gabriel Oprea ar fi viitorul ministru al apărării naţionale, anunţând faptul că într-o astfel de situaţie  vor protesta  în faţa Ministerului Apărării Naţionale;
-           Legea sănătăţii să se aprobe după o dezbatere amplă, care să identifice cu adevărat căile de îmbunătăţire a situaţiei din acest domeniu;
Actualii şi viitorii palamentari au manifestat maximă receptivitate faţă de problemele ridicate, au răspuns punctual la problemele ridicate şi  au promis că vor acţiona pentru rezolvarea lor.                                                                                                                          Pe timpul activităţii, domnul senator Alexandru Mazăre a dat citire unui mesaj telefonic primit din partea domnului Victor Ponta ,  prin care se arată că în bugetul pe anul 2012 au fost alocate fondurile necesare rezolvării problematici pensiilor militare. Participanţii au subliniat  este foarte bine că au fost  alocate  aceste fondurile la buget, dar acum se impune  de urgenţă elaborarea  legislaţiei care să permită distribuirea lor către beneficiari.
S-a subliniat că majoritatea pensionarilor militarI şi membrii familiilor acestora vor vota USL , dar viitorii parlamentari  să nu uite ceea ce au promis pe timpul campaniei electorale. Ar fi benefic, atât pentru pensionarii militari, cât şi pentru parlamentarii constănţeni , ca astfel de întâlniri sa se permanetizeze.
Reprezentaţilor USL  le-a fost făcută recomandarea să acţioneze cu mare atenţie  în aşa fel  încât să se interzică orice manevre de schimbare a rezultatelor votului cetăţenilor.



Preşedintele SCMD filiala Constanţa
Col. (r)Remus Macovei