Stimați
camarazi,
La adunarea generală din luna aprilie a acestui an,
împreună cu dna. Monica Caloian, am stabilit că până pe data de 15 mai 2016, vă
vom anunța despre modul în care vă puteți alege cele 6 luni consecutive, din
ultimii 5 ani de activitate, pentru trimiterea documentului la Casa sectorială
de pensii.
Astfel, dacă în ultimii 5 ani de
activitate, a-ți fost promovați pe funcție superioară, este firesc să vă
alegeți cele 6 luni consecutive, din această perioadă.
Pentru cei care au avut constanță pe
funcție, dar au avut activități de genul:
1. Lucrări de distrugeri;
2. Ore de zbor;
3. Ore de scufundare;
4. Zile de ambarcare pe mare;
5. Spor de izolare, și alte sporuri care le-au mărit solda
în astfel de situații, este
recomandat să aleagă cele 6 luni consecutive, cu astfel
de creșteri ale soldelor față de situații normale.
Aceste elemente, în lipsa unor date concrete furnizate de
cei abilitați, se vor analiza din desfășurătorul soldelor primite , care se
află ca anexe la deciziile de pensie și prelucrați anexele cu solde brute
primite, ale ultimei decizii de pensie.
Recomandarea făcută, are în vedere faptul că, solicitarea
de recalculare față de media a 6 luni din ultimii 5 ani de actiivitate, se face
o singură dată, dar în situația existenței unor sporuri ( chiar neprevăzute în
actualele proiecte de lege aflate în dezbateri la Camera deputaților), acestea
pot aduce beneficii la recalculare, chiar de la următoarea decizie, sau în
timp, prin alte modificări legislative, care ar putea apare.
Termenul de trimitere a opțiunii către Casa de pensii,
este 31mai 2016. Cine nu trimite o astfel de solicitare, va primi recalcularea
din oficiu, având ca bază de calcul, ultimele 6 luni de activitate în sistem.
De asemenea, vă mai informez că proiectul de lege al OUG
57/2015, se află la dezbateri în comisiile din Camera deputaților, unde a
trecut de comisia de muncă a camerei, cu baza de calcul de 80% din solda
realizată ( conform OUG57/2015 ), la care se adaugă pensia suplimentară și
meritul militar, dar nu mai mult de 100%.
Acum dezbaterile sunt blocate, deoarece se fac calcule de
sustenabilitate, pe varianta plecată de la Senat, pe varianta enunțată mai sus,
precum și pe varianta guvernului ( ceea ce este prevăzut în OUG 57/2015).
Cine are nelămuriri, legat de ceea ce am transmis prin
această postare, mă poate contacta telefonic pentru lămuriri suplimentare.
Cu respect,
Președintele Filialei 1 SCMD Constanța
Cdor. Rz. Ilie Truță