duminică, 1 mai 2011

SARBATORI CONSTANTENE

Rezerviştii constănţeni au sărbătorit cum se cuvine Ziua Veteranilor de Război şi Ziua Infanteriei

          În zilele de 29 şi 30 aprilie reprezentanţi ai filialelor constănţene ale S.C.M.D.,  ANCMRR şi UNVR au participat la activităţile festive organizate în localităţile Cumpăna şi Medgidia.
          Vineri 29 aprilie 2011 Asociaţia Naţională Cultul Eroilor- Filiala Constanţa a organizat împreună cu Primăria Cumpăna, pentru al doilea an consecutiv, Ziua veteranilor de război.



         Ceremonialul militar şi religios a fost organizat la Monumentul Veteranilor de Război situat în parcul central al localităţii. Este de menţionat faptul că localitatea Cumpăna este singura din Dobrogea care are un astfel de monument, acesta fiind ridicat cu fondurile asigurate de fica unui veteran de război din localitate, doamna Eugenia Niculescu. La ceremonial au fost prezenţi 15 veterani de război din Constanţa, în frunte cu preşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război - filiala Constanţa, gen. Constantin Gheorghe şi 4 veterani  de război ai comunei Cumpăna.


          În alocuţiunea sa, primarul localităţii, doamna Mariana Gîju, a mulţumit tuturor oaspeţilor prezenţi, reprezentanţi ai asociaţiilor cadrelor în rezervă şi în retragere din MApN şi MI dar şi  locuitorilor comunei participanţi la eveniment. A fost evidenţiat faptul ca întotdeauna cumpenenii au ştiut să-şi respecte eroii.
Un element care a dat o culoare aparte sărbatorii din Cumpăna, spre deosebire de Constanţa, unde de regula participă doar pesonalităţi politice, la constituit participarea  elevilor de la grupul scolar din localitate, mulţi din ei îmbrăcaţi în frumoase costume populare.
         

          După depunerea coroanelor, ceremonia s-a încheiat cu defilarea plutonului de onoare asigurat de Brigada 9 Mecanizată. După terminarea festivităţii, veteranii de război şi invitaţii acestora s-au deplasat în Olimp, unde în onoarea acestora, prin grija S.C.M.D. filiala Constanţa a fost organizată o masă festivă.
Sîmbătă 30 aprilie 2011, Brigada 9 Mecanizată, Batalionul 911 Infanterie “Capidava”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor- Filiala Constanţa şi Asociaţia Cadrelor în Rezervă şi în Retragere “Roland Pîrlogeanu”  au organizat,  pentru prima dată în garnizoana Medgidia, sărbătorirea Zilei Infanteriei.


          La acest eveniment au participat prefectul judeţului, domnul Claudiu Iorga Palaz, primarul oraşului Medgidia, domnul Marian Iordache, domni Dumitru Florea şi Atanasie Teodorescu, consilieri judeţeni, Gen. Bg. Petre Stoica,  Preşedintele ANCE . La Monumentul Eroilor din Medgidia a avut loc o slujbă religioasă, depunerea de coroane de catre oficialităţile prezente, defilarea Garzii de Onoare şi a Fanfarei Forţelor Navale.



          În cazarma Batalionului 911 Infanterie, militarii acestei unităţi au prezentat o expoziţie de tehnică militară, un poligon cu mijloace şi tehnici de supravieţuire şi un spectaculos exerciţiu demonstrativ.
În finalul activităţii participanţilor le-au fost oferite plachete şi diplome aniversare.

Presedintele SCMD Filiala Constanta
Col.(R) Remus Macovei



duminică, 10 aprilie 2011

ÎNTÎLNIRE CU REPREZENTANŢII PNL LA CONSTANTA

PENSIONARII MILITARI CONSTĂNŢENI S-AU ÎNTÎLNIT CU REPREZENTANŢII PNL


      În ziua de 8 aprilie 2011, la Sala de protocol a Casei de Cultură a Sindicatelor, între orele 17.00-19.00, s-a desfăşurat întîlnirea membrilor SCMD-Filiala Constanţa cu gen.lt.Corneliu Dobriţoiu (fost secretar de stat la M.Ap.N.), dra. deputat Alina Gorghiu (secretar al comisiei juridice a Camerei Deputaţilor) şi consilierul juridic lt.col(r) Elena Cobuz.

      În prima parte invitaţii, în alocuţiunile lor, au precizat că :
     - acţiunile declanşate împotriva pensionarilor militari reprezintă un fapt fără precendent de la perioada stalinistă încoace;
     - acuzaţiile aduse rezerviştilor de actualii guvernanţi - că beneficiază de  “pensii de lux”sau de  “pensii nesimţite”- au afectat grav,  pe termen lung,  imaginea pesionarilor militari;
     -  România, deşi membră de drept a NATO şiUE, nu contează în luarea deciziilor europene, din cauza erorilor comise de acualul guvern, pe plan intern şi extern;

     - sub motivul asigurării necesarului de locuinţe pentru tinerele cadre, M.Ap.N. şi MAI, înstrăinează terenurile devenite excedentare, în loc să le valorifice în interesul celor două instituţii;
    - au fost făcute avansări imorale, cu încălcarea flagrantă a criteriilor  prevăzute în legile şi regulamantele militare;
  - au fost activate cadrele în rezervă, care au fost încadrate pe funcţii deosebit de importante, fară a avea un minimum de cunoştinţe necesare îndeplinirii acestora;
    - în perioada imediat următoare,  după ce Legea de aprobare a  OUG nr.1/2011 a fost adoptată în  Senat, aceasta va fi discută  şi în comisiile de specilitate ale Camerei Deputaţilor. Rereprezentanţii opoziţiei din Camera Deputaţilor vor  încercaînd introducerea unor amendamente favorabile pensionarilor militari.




      În partea a doua pensionarii militari constănţeni au ridicat următoarele probleme:
     - premierul Emil Boc este dator să ceară scuze tuturor pensionarilor militari, pentru sintagma „pensii nesimtite” şi să-şi ceară public scuze poporului român pentru măsura aberantă de recalculare a pensiilor rezerviştilor din sistemul de aparare şi de a creşte aceste pensii la  80% dintre rezervişti în aceste timpuri de criză economică;
     - sursa tuturor relelor o reprezintă preşedintele României şi se impune iniţierea imediata a  măsurilor necesare suspendării din funcţie a acestuia;
     - pensionarii militari nu acceptă recalcularea, obiectivul principal al SCMD  constituindu-l anularea ilegalei Legii nr.119/2010 şi  revenirea la o lege ocupaţională dupa modelul UE;
    - pensionarii militari au întîmpinat mari probleme în instanţă, din cauză că acest guvern sfidator nu a înfiinţat casele sectoriale de pensii în timpul prevăzut de Legea 263/2010 – Legea unitara a pensiilor; 
     - casele de pensii sectoriale să pună la dispoziţia pensionarilor militari toate documentele necesare verificării datelor înscrise în Deciziile de pensii revizuite;
     - parlamentarii din opoziţie să fie mai fermi, dacă este necesar să se retragă din parlament, pentru a provoca alegeri anticipate şi debarcarea actualilor guvernanţi;
    - toţi cei care se fac vinovaţi de încălcarea legilor să fie sancţionaţi exemplar, odată cu schimbarea actualei conduceri politice - este fundamental ca acesti guvernanţii să răspundă pentru deciziile lor şi pentru consecinţele acestora.



     - reprezentanţilor opoziţiei palamentare prezenti la aceasta intrunire le-a fost atrasă atenţia asupra promisiunilor pe care le vor face prin programul de guvernare, ţinînd cont de faptul că pensionarii militari daca vor susţine demersurile reprezentanţilor USL de a prelua puterea, cu siguranta vor taxa cu maximă fermitate orice abatere de la programul de guvernare promis.
Biroul Operativ Filiala  Constanta a  SCMD

duminică, 3 aprilie 2011

COMUNICAT 01.04.2011


vineri, 1 aprilie 2011

COMUNICATUL nr. 10 din 01.04.2011
1 - SCMD atrage atenția că ,,în laboratoarele portocalii” se pregătește un act normativ care să anuleze creșterile pensiilor recalculate. Se pare că obiectivul de economii la bugetul de stat, prin recalcularea pensiilor militarilor, s-a TRANSFORMAT ÎN EȘEC, întrucât s-au triplat sumele destinate acoperirii nivelului pensiilor recalculate.
2 – Circulă pe internet mesaje care indică faptul că pre
ședinții Curților de Apel au fost ,,instruiți”, în data de 07.02.2011, ca soluțiile date de aceste instanțe să fie în defavoarea noastră. Chiar dacă s-a desfășurat o asemenea ședință, avem încredere în magistrații care au verticalitate și care vor respecta spiritul legii, drepturile fundamentale ale omului și nu ,,sugestiile de moment”.
Această otravă, picurată în sufletele noastre, ar avea ca efect descurajarea în depunerea ac
țiunilor noastre la tribunale pentru anularea deciziilor de recalculare a pensiilor (Pasul 1b) și deciziilor de revizuire a pensiilor recalculate, și implicit pierderea războiului cu ,,ciuma portocalie”. Față de această manevră, țintele noastre sunt și rămân:
- Recâ
știgarea statutului de militar rezervist;
- Recâ
știgarea cuantumului pensiei vechi;
- Recâ
știgarea dreptului la muncă.
Nimeni
și nimic nu ne va opri pentru a ne recâștiga aceste drepturi constituționale.

DEPARTAMENTUL JURIDIC 01.04.2011

COMUNICATUL nr. 9 din 01.04.2011

1 - În justiție, la nivelul țării în acest moment, se desfășoară trei tipuri de procese, astfel:
- ac
țiuni în constatare – București și încă 3 județe;
- ac
țiuni pe ordonanță președințială - București și încă 3 județe;
- ac
țiuni de anulare a deciziilor de recalculare – în toate filialele.
a) Ac
țiunile în constatare – au fost introduse înainte de apariția OUG. nr. 1/2011. Prin apariția OUG. nr. 1/2011 au rămas fără obiect. Din comunicările instanțelor primite până în prezent la SCMD, au fost fie respinse (pe motiv că au rămas fără obiect), fie suspendate (pentru diferite motive).
b) Ac
țiunile pe ordonanță președințială – cale de atac pentru suspendarea aplicării H.G. nr.735/2010. Au fost introduse înainte de apariția OUG. nr. 1/2011. Prin apariția OUG. nr. 1/2011 s-a stopat depunerea lor și pentru celelalte filiale, deoarece principalul capăt de cerere – diminuarea cuantumului – a dispărut prin revenirea la cuantumul pensiei din decembrie 2010. În acest caz au rămas fără obiect. SCMD a primit comunicări ale instanțelor în care se precizează ,,neadmiterea cererii, deoarece au rămas fără obiect”.
Deoarece, atât ac
țiunile în constatare, cât și ordonanțele preşedințiale au rămas fără obiect, se propune av. Gâlcă Costel să retragă de pe blogul d-lui, postările privind datele pe aceste cauze, pentru a nu se mai crea confuzii de dosare și termene de judecată.
Sunt colegi, care
și-au exprimat nemulțumirea pentru faptul că sunt parte în procesele pe acțiunile în constatare și ordonanțele preşedințiale. Înștiințăm membrii de sindicat că, odată deveniți membrii ai SCMD, există acceptul d-tră tacit de a fi parte în acțiunile colective în justiție. Cum Statutul SCMD prevede libertatea de opinie, considerăm că, ulterior, reglarea acestei situații, se face prin CERERE adresată avocatului desemnat, de renunțare la calitatea de reclamant.

c) Acțiunile de anulare ale deciziilor de recalculare a pensiilor (Pasul 1 a) și 1 b) din GHID). Pentru anularea primei decizii de recalculare a pensiei emisă în baza fostei H.G. nr. 735/2010, s-au depus la tribunal două cereri de chemare în judecată: una pe Pasul 1a), fară contestație, obligați de prevederile art. nr. 87 din Legea nr.19/2001, modificată; a doua, pe Pasul 1b), cu contestație, obligați de prevederile art. 149 din Legea nr.263/2010. Rămâne ca judecătorii să decidă asupra admisibilității sau respingerii uneia dintre cereri. Până acum pe Pasul 1 a) sau admis cererile la tribunalul din Alexandria și un proces individual la tribunalul din Mehedinți. S-au decis și două declinări de competențe: la Craiova și Suceava, procese care se reiau la T.M.București.

2 – Cât de curând se va depune o nouă cerere de chemare în judecată, având ca obiect anularea deciziilor de revizuire a pensiilor recalculate, deoarece OUG nr. 1/2011 a modificat doar suma pe decizia de recalculare, însă nu a anulat
și actul în sine, respectiv decizia de recalculare. OUG trebuia să specifice că anulează inclusiv actele subsecvente emise în baza H.G. nr.735/2010, dar INTENȚIONAT NU S-A MENȚIONAT ACEST LUCRU, altfel nu se putea trece la etapa de revizuire a deciziilor emise. Cu alte cuvinte, dacă nu există decizii de recalculare, nu poate avea loc procesul de revizuire a pensiilor.
Revizuirea prive
ște exclusiv cuantumul pensiilor. Acțiunile în instanță pot rezolva și problema statutului, motiv pentru care trebuie respectată procedura, chiar dacă aceasta presupune timp și chiar o contribuție financiară suplimentară, peste nivelul cotizației anuale.
În situa
ția în care, deciziile de recalculare vor fi anulate de instanță, ne recăpătăm statutul și cuantumul pensiilor vechi, iar deciziile de revizuire emise de casele de pensii sectoriale rămân fără obiect, urmînd ca anularea lor să devină o simplă formalitate.
Casele de pensii sectoriale desfă
șoară și acum procesul de recalculare, dar sub masca deciziilor de revizuire.
Atenționare:
Sumele alocate lunilor ianuarie
și februarie a.c. la nivelul pensiilor din luna decembrie 2010, nu au un caracter definitiv. Alocarea lor a fost impusă de suspendarea H.G. nr.735/2010, numai până la emiterea noilor decizii de revizuire, conform OUG. nr.1/2011, decizii care deja au început să fie primite de membrii de sindicat (MapN și SRI, urmează în curând și MAI). Cuantumul pensiilor pe aceste decizii va fi mai mic decât cel din luna decembrie. Conform OUG nr.1/2011 diferența de bani primită până la comunicarea deciziilor de revizuire va fi returnată statului.
Nu vă lăsa
ți înșelați de aparențe! Fiți vigilenți până la capăt! Urmați îndrumările noastre! Susțineți-vă acțiunile în instanță! Nu trebuie să cedăm!


DEPARTAMENTUL JURIDIC 01.04.2011