BLESTEMUL MILITARILOR ROMÂNI
Motto
”Dacă Patria mă va trimite
sub pământ şi acolo mă voi duce pentru ea”
Gen. Nicolae Dăscălescu
Ziua
Rezervistului Militar a constituit o excelentă
ocazie pentru politicienii români de a
emite aprecieri elogioase la adresa militarilor
în rezervă. Preşedintele Traian Băsescu
consemnează valorile pe care aceştia
le-au afirmat pe parcursul a decenii la rând, pe timpul îndeplinirii cu
abnegaţie a îndatoririlor de cetăţeni şi
ostaşi ai României: “ataşamentul faţă de ţară, dârzenia,
disciplina, simţul datoriei şi al onoarei militare”.[1] La
rândul său, ministrul apărăririi naţionale, domnul Mircea Duşa arată că: ”Întotdeauna,
armata în rezervă a fost preţuită şi apreciată nu doar de către militarii
activi, ci de către întreaga societate.”[2] Să
fi uitat aceşti politicieni
dezonorantele acţiuni pe
care vremelnicii conducători ai
României, de după 1945, le-au desfăşurat
împotriva celor mai oneşti cetăţeni, vinovaţi doar pentru că şi-au respectat
întocmai legământul făcut cu ţara, odată cu depunerea jurământului militar?
Vajnicii militari români, indiferent dacă au făcut parte din armata regală,
armata populară sau din armata de profesionişti, au fost condamnaţi, umiliţi şi
batjocoriţi în funcţie de interesele
unei clase politice tot mereu indiferentă la problemele miltarilor. Acţiunile
iresponsabile ale clasei politice au reprezentat “blestemul militarilor
români”. Acesta este un adevăr de
necontestat! A. Armata regală
În perioada interbelică conform
articolului 88 al Constituţiei din 1923 Regele era capul armatei. Toţi
militarii jurau credinţă Regelui şi “supunere legilor şi îndatoririlor
militare, în toate ocaziunile în timp de pace, ca şi în războiu.”[3]
La declararea mobilizării din anul
1940, România avea sub arme : 15.383 ofiţeri
activi şi 16.611 de rezervă, 26.153 subofiţeri activişi 7.601 de rezervă,
1.195. 366 de soldaţi şi gradaţi.[4] Toţi
aceşti militari erau pregăţiţi să respecte prevederile jurământului militar,
chiar dacă pentru apărarea intereselor României ar fi fost nevoiţi să îşi sacrifice
şi viaţa. De remarcat ar fi şi faptul că în Codul de Justiţie militară erau prevăzute
sancţiuni deosebit de aspre împotriva celor care nu îşi îndeplineau
îndatoririle militare în timp de război (vezi Carte IV – Crime, delicate şi
pedepsele lor)[5].
După trei ani, zece luni şi
douăzeci de zile de război Armata Regală
a Românie, care a pierdut un număr de 794.562 militari (92.620 morţi, 333.966
răniţi 367.966 dispăruţi), se va confrunta cu o situaţie inedită.[6]
Ocupantul sovietic, cu sprijinul cozilor de topor locale , va trece la aplicarea directivei lui Stalin:”
Acolo unde calcă Armata Roşie se impune şi sistemul social comunist”[7]. Unul
din obstacolele majore în realizarea obiectivelor social - politice dorite de sovietici era
reprezentat de Armata Regală, al cărui
corp de comandă, format din generali şi ofiţeri cu o pregătire profesională
impecabilă şi cu cariere militare impresionante, era devotat Regelui Mihai, căruia militarii
îi juraseră credinţă . Elita
Armatei Române Regale, formată la 25 octombrie 1944, conform statisticilor
oficiale din 19.642 generali şi ofiţeri,[8] va fi
distrusă treptat printr-o multitudine de procedee.
Iniţial a fost adoptată o legislaţie
care a permis arestarea celor “vinovaţi de crime de război sau
împotriva umanităţii, precum şi de
dezastrul ţării şi al armatei”[9]Ulterior
această legislaţie a fost completată cu reglementări care permiteau “arestarea
celor care se opuneau clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, celor care
primejduiau sau îngreunau construirea socialismului, ori defăimau puterea de
stat sau organele sale sau celor care puteau deveni eventuali duşmani ai noii
orânduiri.”[10]
În baza acestei legislaţii 161 de generali şi mii de ofiţeri vor fi condamnaţi.
În închisorile comuniste sau în lagărele de muncă de la Canal aceştia au fost
supuşi unui regim de exterminare şi unor umilinţe greu de închipuit. Generalul
Nicolae Dăscălescu a povestit unor membri ai familiei, la eliberarea din închisoare, despre directorul închisorii Jilava , un anume Maromet,
semianalfabet, fost paznic într-o grădină publică, numit de noile autorităţi
director al penitenciarului Jilava, care avea o adevărată ”slăbiciune” pentru
generalii şi foştii ofiţeri decoraţi cu Ordinul “Mihai Viteazul”, punându-i
adeseori pe aceştia “să
care hârdaiele - closet pe care
trebuiau să le verse în gropile de
deasupra fortului”[11].În
anul 1952, tot la penitenciarul Jilava, pe timpul vizitei ministrului
Justiţiei, deţinuţii, în mare majoritate foşti
generali, sunt puşi să defileze
prin faţa acestuia în pielea
goală.[12]
Sub pretextul trecerii armatei la regimul de pace prin repetate
deblocări, licenţieri şi reduceri de personal vor fi îndepărtaţi abuziv din armată marea majoritate a generalilor şi
ofiţerilor care participaseră la cel de al doilea război mondial. Astfel până
în 1955 din cei 19.642 de ofiţeri mai
rămâseseră în activitate aproximativ700.[13] Ei au fost înlocuiţi cu
aproximativ 35.000 de ofiţeri cu origine socială sănătoasă, devotaţi
partidului, formaţi în cele 26 de şcoli
de ofiţeri, unde au urmat cursuri cu o durată cuprinsă între câteva luni şi un
an. 60% dintre aceştia erau absolvenţi a doar 4 clase.[14]
Motivele îndepărtării din armată au fost
următoarele : convingerile moral-politice şi religioase ale cadrului
militar ori apartenenţa politică a soţiei sau a rudelor acestora, până la
gradul al IV-lea inclusiv; statutul
social rezultat din ocupaţia soţiei cadrului militar sau a rudelor acestora,
până la gradul al IV-lea inclusiv;
starea materială a cadrului militar, a soţiei sau a rudelor acestora,
până la gradul al IV-lea inclusiv;
existenţa în străinătate a unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei
acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv;
deţinerea de către rudele cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până
la gradul al IV-lea inclusiv, a unor funcţii importante la nivel de demnitar,
înainte de instaurarea regimului comunist;
existenţa unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până
la gradul al IV-lea inclusiv, care au fost condamnate sau arestate; efectuarea de studii sau specializări, de
către cadrul militar, în alte ţări decât Uniunea Sovietică; refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist
Român; atitudini sau manifestări
considerate ostile regimului comunist;
considerente etnice. [15]
Celor arestaţi le era
confiscată averea, iar pensionarilor militari şi celor deblocaţi le-au fost
tăiate abuziv pensiile militare, astfel că foştii generali şi ofiţeri
ajunseseră muritori de foame, unii dintre ei fiind siliţi , pentru a
supravieţui , să lucreze ca văcsuitori de pantofi, vânzători ambulanti de ziare,
salahori, zidari, spoitori, portari, şoferi, etc.[16]
După 1965 o parte din generalii şi
ofiţerii condamnaţi au fost reabilitaţi, anii de umilinţe, suferinţe şi
numeroasele boli cu care aceştia se aleseseră în închisorile comuniste, reprezentând
pentru autorităţi regretabile erori.
Pentru ceilalţi militari care au fost îndepărtaţi abuziv din armată în perioada
23 august 1944—31 decembrie 1961 s-a adoptat, mult prea târziu, Legea 226/2011 prin care supravieţuitorilor abuzurilor
regimului comunist le sunt
acordate reparaţii morale şi materiale.
Niciunul din cei vinovaţi de
suferinţele miilor de generali şi ofiţeri , vinovaţi doar pentru că şi-au respectat jurământul faţă de Rege şi Ţară, nu a
fost tras la răspundere pentru abuzurile comise în această perioadă.
B. Armata populară
Conform prevederilor Constituţiei
din anul 1952, “ Republica Populară Română este un stat
al oamenilor muncii de la oraşe şi sate(art. 1)”.[17]
Misiunea forţelor armate ale Republicii
Populare Române “era
de a sta de strajă hotarelor ţării, suveranităţii şi independenţei poporului
român, securităţii sale şi păcii”.[18]
Începând cu 1949 conţinutul jurământului
militar era următorul:”Eu, … cetăţean al Republicii Populare
Române, intrând în rândurile Armatei, jur să fiu devotat poporului muncitor,
Patriei mele şi Guvernului Republicii Populare Române. Jur să fiu gata oricând,
la ordinul Guvernului, să lupt pentru apărarea patriei mele, Republica Populară
Română, să lupt cu toată dârzenia şi priceperea, neprecupeţind sângele şi viaţa
mea, pentru dobândirea victoriei depline asupra duşmanilor. Dacă voi călca
jurământul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii Republicii Populare
Române şi să-mi atrag ura şi dispreţul oamenilor muncii. ”[19]
Potrivit prevederilor art. 1 al
Constituţiei din anul 1965” România este republică socialistă.
Republica Socialistă România este stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate,
suveran, independent şi unitar.”[20] Forţele armate ale R.S.R. au misiunea “să apere independeţa, suveranitatea şi
integritatea teritorială a patriei, precum şi cuceririle revoluţionare ale întregului
popor.”[21]
Conţinutul noului jurământ militar este următorul: "Pentru
îndeplinirea datoriei sacre, de apărare a patriei, înscrisă în Constituţie,
eu.... Cetăţean al Republicii Socialiste România, intrând în rândul forţelor
armate, jur credinţă nestrămutată poporului român şi patriei mele socialiste.
Jur să respect legile ţării, să execut întocmai ordinele comandantului suprem,
cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor şi şefilor mei,
atât în timp de pace, cât şi în timp de război. Jur să nu-mi precupeţesc
sângele şi viaţa pentru a apăra pământul strămoşesc, independenţa şi
suveranitatea patriei, cauza socialismului. Dacă voi călca juramântul meu, să
suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Socialiste România."[22]
Deosebit de interesant este faptul că
ambele Constituţii, cea din anul 1952 (art.92)
şi cea din 1965(art.41) aveau o
prevedere comună: “călcarea jurământului militar
constituie una din cele mai grave crime faţă de popor şi este pedepsită cu
toată asprimea.”
Odată cu “democratizarea
armatei”, prin introducerea aparatului politic, armata devine un
instrument docil, supus conducerii politice.
În perioada în care trupele sovietice erau prezente în România, militarii
români erau pregătiţi în special pentru
îndeplinirea misiunilor ce le reveneau în cadrul Tratatului
de la Varşovia, sub comandă sovietică.
În perioada imediat următoare influenţa sovietică în armată va fi diminuată. După 1968 s-a elaborate o legislaţie şi s-a creat un
sistem naţional de apărare, care avea ca principal scop apărarea României
împotriva oricărui agresor extern. Sistemul naţional de apărare era susţinut de
o industrie de apărarea capabilă să producă majoritatea categoriilor de
armament şi tehnică de luptă. România participă la Tratatul de la Varşovia, trupele române în caz de război urmând a acţiona numai sub comandament naţional.
Militarii armatei populare, dat fiind
faptul că România nu a fost implicată în conflicte militare, au avut şansa de a
nu lupta în niciun război. În august 1968 militarii români, în urma măsurilor
de ridicare a capacităţii de luptă a armatei,
s-au aflat concentraţi în raioane
de luptă, fiind în măsură, culmea, să
îşi sacrifice viaţa pentru apărarea ţării, împotriva aliaţilor din Tratatul de
la Varşovia.
În decembrie 1989 militarii români au fost puşi într-o situaţie ingrată.
Juraseră să execute întocmai ordinele
comandantului suprem, care depăşit de evenimente, ordonase înăbuşirea manifestaţiilor prin forţă. În acelaşi timp juraseră credinţă
nestrămutată poporului român, care se revoltase împotriva comandantului
suprem. Generalii români, în frunte cu
Vasile Milea, au transformat , din păcate , armata română în principala
forţă de represiune. Militarii de la eşaloanele mici, cei care au fost trimişi
să acţioneze în stradă împotriva manifestanţilor, vor înţelege că altul este locul şi rolul lor şi vor fraterniza cu aceştia. După 22
decembrie 1989, fără aportul militarilor
români, noile autorităţi nu s-ar fi putut instala.
În această perioadă, urmare a
reducerilor de efective, în 1955 sunt îndepărtaţi din armată 2.234 de ofiţeri,
iar în 1956 alţi 2.114. Pentru aceştia, prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri, au
fost aprobate norme privind drepturile care le erau acordate şi modul de plasare
în câmpul muncii[23].
Odată trecuţi în rezervă, ofiţerii s-au
confruntat cu abuzurile celor destinaţi
să aplice aceste prevederi legale. Şi în acest caz cei vinovaţi de aceste fapte
nu vor fi sancţionaţi.
C. Armata de
profesionişti
Potrivit Constituţiei din 1991, revizuită în 2003, România a devenit “stat
de drept, democratic şi social”(art.1), iar “Armata este subordonată exclusiv
voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a
unităţii statului, a întegrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei
constituţionale”(art.118).[24]După 1990 au fost
adoptate trei variante de jurământ militar, conţinutul celui în vigoare astăzi
fiind următorul:”Eu...
jur credinţă patriei mele România. Jur să îmi apăr ţara chiar cu preţul vieţii.
Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să îmi
ajute Dumnezeu!”[25]
În urma unui îndelungat proces de
restructurare şi modernizare s-a urmărit construcţia unei armate de mici dimensiuni, flexibilă,
mobilă, formată exclusiv din militari profesionişti.Efectivele au fost reduse
în 1995 de la 320.000 la 230.000, în 2005 – la 140.000 (112.000 militari şi
28.000 de civili), astăzi armata română
fiind formată din 75.000 militari şi
15.000 civili. În acestă perioadă apare o nouă categorie de militari,
disponibilizaţii, cei care în urmara restructurării sunt trecuţi în rezervă, la
vârste cuprinse între 40 şi 55 de ani. Numai în cadrul Forţelor Terestre, în anii 2004 şi 2005 , au fost
disponibilizaţi 5.000 de ofiţeri pe an.[26]
Concomitent cu luarea unor măsuri coercitive - nu s-a mai acceptat rămânerea
ofiţerilor pe funcţii inferioare gradului, trecerea în poziţia “la dispoziţie” a celor care doreau să rămână
în armată, odată cu anularea sporurilor, ceea ce avea consecinţe financiare
serioase la trecerea în rezervă – s-a elaborat şi adoptat în C.S.A.T. o strategie pe termen mediu şi lung pentru
rezolvarea acestei spinoase probleme. S-au acordat, urmare a aprobării unor
legi şi ordonanţe de guvern, pensii corespunzătoare vechimii şi funcţiilor îndeplinite,
cumulul pensiei cu salariul era permis şi s-a promis un ambiţios plan de reconversie profesională pentru militarii disponibilizaţi. În scurt timp toate s-au
dovedit simple promisiuni. Începând cu anul 2009, sub conducerea preşedintelui
Traian Băsescu şi a membrilor guvernului
Boc, sa dezlănţuit campania împotriva “ salariilor
şi pensiilor nesimţite”. Printr-o campanie mediatică abjectă, ale cărei idei directoare au
fost: “militarii
din perioada comunistă nu au fost militari, ci doar activişti comunişti”, “ militarii români nu s-au ocupat decât
cu strânsul recoltelor”, “militarii sunt doar nişte puturoşi care
stau cu mâna întinsă”, politicienii români au indus opiniei publice dispreţul
faţă de militarii din perioada comunistă, care nu-şi justifică nicicum pensiile
primite.În contrast cu aceştia au fost prezentaţi militarii profeşionişti care
îşi riscă viaţa în teatrele de operaţi din afara teritoriului naţional. Ca
urmare a acestei campanii pensiile
militare de serviciu au fost
desfiinţate, fiind înlocuite cu pensii recalculate în baza principiului
contributivităţii, iar celelalte
oportunităţi aprobate în perioada anterioară au fost anulate. Cei care au jurat
să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii, cei care au crezut în onestitatea
conducătorilor politici, au fost din nou
minţiţi, umiliţi şi batjocoriţi. Din nou militarii români au căzut pradă
cinismului, duplicităţii şi incompetenţei clasei politice.
O parte a efectelor “experimentului Boc ” vor fi anulate
începând din octombrie 2013 sub impactul
protestelor
vehemente şi a zecilor de mii de procese
declanşate de rezervişti militari. Niciunul din cei care în această perioadă au
comis ilegalităţi şi abuzuri grosolane nu va răspunde în faţa legii, justiţia
subordonată politic având misiunea de a acoperi aceste acţiuni.
Astăzi, militarii
români profesionişti, aflaţi şi ei sub
puterea jurământului militar, sunt
consideraţi “ca cea mai bună generaţie de luptători” pe care a
produs-o România. [27]
Garantează cineva că asupra lor nu se va abate
mai devreme sau mai târziu “blestemul
militarilor români”?
Col.(r)
Remus Macovei
[1] Mesajul preşedintelui Românie, domnul Traian Băsescu, transmis cun
ocazia sărbătorii Zilei Rezervistului Militar,Comunicat de presă, 31 mai 2012
[2] Mesajul ministrului apărării naţionale cu ocazia Zilei rezervistului
militar, 30 mai 2014, Comunicat de presă al M.Ap.N.
[3] Remus Macovei - Condamnările generalilor, Ed. Dacoromână,
Bucureşti, 2012, pag.118.
[4] xxx – Statul Major
General - 1859 – 2004 - Istorie şi transformmare, Ed. CTEA, Bucureşti, 2004,
pag.161
[5] Remus Macovei – Legalitate acţiunilor armatei în situaţii de criză
internă, Ed. Muntenia, Constanţa, 2002, pag.122 - 131
[6] Cornel I.Scafeş, Horia
Vl. Şerbănescu, Ioan I. Scafeş, Cornel Andonie, Ioan Dănilă, Romeo Avram –
Armata Română- 1941-1945, Ed. Rai, Bucureşti, 1996, pag. 96
[7] xxx -“Opresiunea cultelor
religioase din România în timpul dictaturii comuniste” Comunicări prezentate la
Simpozionul “Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură”, Ediţia a II-a,
Secţiunea a II-a, Piteşti, 4-6 octombrie 2002, Fundaţia Culturală Memoria,
filiala Argeş, Piteşti, 2003; pg. 18-29
[8] Mirela Corlăţean – Elita
militară, o epurare perfectă, cotidianu.ro, 12 octombrie 2006
[9] Dr. Alesandru Duţu,
Florica Dobre – Drama generalilor români (1945-1964), Ed.
Enciclopedică, Bucureşti, 1997, pag.11
[10] Col.Petre Otu – Armata în
vizorul biroului politic (1945 - 1960), Revista
Document nr. 3(11)/2000, pag. 54-59.
[11] Nicolae Dăscălescu –
Nicolae Dăscălescu, generalul soldat, Ed. Militară, Bucureşti, 1995, pag.201.
[12] Ibidem, pag.203
[13] Mirela Corlăţean –
op.citate
[14] Florin Şperlea - De la Armata Regală la Armata Populară.
Sovietizarea Armatei Române(1948 - 1955)
[15] Legea 226/2011, art.3
[16] Dan Cernavodeanu –
Dramatica situaţie a membrilor armatei regale în anii comunismului, Conferinţă ţinută
la Cluj(3 mai 1996) la Simpozionul “Armata română în
comunism”, organizat de Fundaţia Culturală Memoria – filiala Cluj
[17] Constituţia Republicii
Populare Române, Buletinul Oficial nr.1/27septembrie 1952
[18] Ibidem
[19] Florin Şperlea – op.
Citate, pag. 116
[20] Constituţia Republicii Socialiste Române, text republicat în Buletinul Oficial nr. 65
din 29 octombrie 1986
[21] Legea nr. 14/1972, art.26, Buletinul
Oficial nr. 160/29 decembrie 1972.
[22] Remus Macovei – Condamnările
generalilor, pag.118
[23] xxx – Statul Major
General, 1859 – 2004. Istorie şi transformare, Ed. Ctea, Bucureşti, 2004,
pag.219 -220
[24] Constituţia României, Monitorul Oficial nr.767 din 31 octombrie
2003
[25] Legea nr. 446/2006 privind pregătirea
populaţiei pentru apărare, Monitori’ul Oficial nr. 990/12 decembrie 2006
[26] Gen.dr. Ioan Sorin –
Aspecte de parcurs în drumul spre NATO, Gândirea Militară Romnânescă nr. 2/2014, pag.21
[27] Răzvan Marica – Active News, Declaraţie Joe Biden, 20 mai 2014
