miercuri, 29 septembrie 2010

COMUNICAT

       În ziua de 01.10.2010,între orele 10.00-12.00, cu ocazia Zilei internaţionale a pensionarilor, S.C.M.D.- Filiala 1 Constanţa organizează pichetarea sediului Partidului Democrat Liberal situat în Bdul 1Mai nr.1 ( la iesirea din pasajul de la gară). Participanţii vor protesta împotriva adoptării Legii privind sistemul unitar de pensii.
      Adunarea membrilor de sindicat va avea loc la nava din faţa gării, la ora 09.30. Rugăm toţi membrii şi simpatizantii S.C.M.D. să participe în număr cît mai mare.

Biroul Operativ
Filiala 1 Constanta

luni, 20 septembrie 2010

COMUNICAT

     Luni, 20 septembrie 2010, între orele 14.00- 16.00, Sindicatul National al Poliţiştilor şi Personalului Contractant-Filiala Constanţa a organizat un miting de protest în faţa prefecturii Constanţa.

     Ajunşi în pragul disperării din cauza nesiguranţei locurilor de muncă, dar şi de nivelul necorespunzator al salarizarii, poliţişti constanţeni au solicitat rezolvarea următoarelor probleme: drepturi salariale, revizuirea planului de disponibilizare a cadrelor din M.A.I., eliminarea practicii de muncă neplătită, modificarea urgentă a legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului.
     Acţiunea celor 400 poliţişti a fost susţinută de aproximativ 1500 sindicalişti din administraţia publică, sănătate, agricultură.La mitingul de protest a participat şi un detaşament format din sindicalişti ai S.C.M.D.- Filiala Constanţa, mare parte din aceştia lucrând pînă nu de mult în structuri ale  M.A.I.

       În cuvîntul său, preşedintele filialei constănţene a S.C.M.D., col.(r) Remus Macovei a arătat că pensionarii militari sunt onoraţi să participe la acest miting şi că aceştia sprijină toate demersurile legale pentru rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă poliţişti.

      Actualii guvernanţi ne-au promis că vom trai bine, dar din păcate dacă ei o duc din ce în ce mai bine, majoritatea românilor o duce din ce în ce mai rău. În aceste condiţii singura soluţie o reprezintă desfăşurarea unor acţiuni de protest ferme, în deplină unitate a tuturor categoriilor sociale. Să nu ne fie frică, în 1989 românii au doborît o dictatură, acum ar trebui să fie mult mai uşor, cu nişte diletanţi în ale guvernării. În încheiere acesta a arătat că se poate conta pe sindicaliştii militarii în lupta pentru la revenirea la normal a României.
     Mitingul s-a încheiat cu înmînarea reprezentantului prefecturii a unei scrisori de protes către guvernul României.
Biroul Operativ Filiala 1 Constanţa

duminică, 19 septembrie 2010

PROPUNERE

Urmare a conferintei de presa prin care ministrul apararii anunta ca se vor majora pensiile militare in baza Legii 119/2010, va transmit mai jos varianta unei scrisori elaborate de un militar in rezerva pe care o putem adresa ministrului/presedintelui.
Daca aveti propuneri de imbunatatire, va rugam sa le comunicati!

 
Subsemnatul ......, (se trec datele de identitate ale persoanei) cadru militar în rezervă/retragere, fără identitate militară de la data intrării în vigoare a Legii 119/2010, vă comunic că doresc să rămân cu pensia militară nesimţită, acordată legal şi îndreptăţit în baza Legii 164/2001 şi că nu pot să accept pensia simţită şi majorată, acordată neconstituţional şi prin încălcarea prevederilor Directivei 86/378/EEC, amendată prin Directiva 97/96/EC, adoptate în considerarea jurisprudenţe Curţii Europene de Justiţie.
Deşi îmi este foarte greu să înţeleg cum o lege adoptată prin acţiuni disperate şi neconstituţionale în vederea reducerii cheltuielilor bugetare, poate avea ca efect principal creşterea pensiilor militare,  cel puţin asta aţi declarat la conferinţa de presă din 13.09.2010, chiar dacă prin absurd mi-aş însuşi punctul dumneavoastră de vedere, doresc să vă informez că dreptul  la pensie militară de stat nu se rezumă doar la suma trecută pe cupon.
Dincolo de bani sa află ceva mult mai preţios: recunoaşterea demnităţii şi onoarei ostăşeşti, a sacrificiilor făcute de militari, a acceptării morţii în caz de nevoie, a încrederii că, în rezervă fiind, la nevoie, aceştia vor răspunde prezent. Şi mai înseamnă recunoaşterea gradului militar, dobândit ca urmare a pregătirii militare şi a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu şi nu ca o recunoaştere a meritelor politice.
În lumina acestor valori nu pot accepta ceea ce nu mi se cuvine, dar nici nu pot renunţa la ceea ce am obţinut legal.
Prin susţinerea aplicării prevederilor Legii 119/2010 v-aţi făcut şi dumneavoastră părtaş la umilirea mea şi la golirea de conţinut a dreptului de proprietate asupra gradului dobândit.
Cu toate acestea vreau să cred că veţi da totuşi dovadă de acea calitate indispensabilă militarului, cu atât mai mult generalului – onoarea cuvântului dat.
Am luat act de declaraţia dumneavoastră publică în care m-aţi asigurat că dacă o singură pensie militară va scădea, a doua zi vă veţi prezenta demisia şi am fost mândru să am un asemenea ministru.
Dar am luat act şi de declaraţia din cadrul conferinţei de presă din data de 13.09.2010, în care aţi precizat că doar 8% din pensiile militare vor scădea.
Şi pentru că deja au trecut câteva zile de la această declaraţie, pe lângă refuzul meu de a accepta o eventuală pensie mărită vreau să vă reamintesc că aţi pierdut ceva – onoarea cuvântului dat.
Încă mai puteţi rămâne în corpul generalilor.
Deocamdată cu respect,
...............