luni, 25 iunie 2012

Tabăra de voluntari germano-română la Constanţa




Uniunea Populară Germană pentru Îngrijirea Mormintelor de Război, asociaţie de utilitate publică aflată sub patronajul Preşedintelui Germaniei – prin  filiala landului Meklenburg-Vorpommern -  a  organizat o Tabara de tineret germano-română care a avut ca obiectiv executarea unor lucrari de intretinere ale parcelei militare germane din Cimitirul central Constanţa. La activitatea care s-a desfăşurat în perioada 12-22 iunie 2012  au participat 11 tineri germani din localitatea Gelbensand, coordonaţi de prefesorii Petra şi Holger Klawitter şi 11 tineri de la Colegiul “Andronic Motrescu” din Rădăuţi , coordonaţi de profesoarele Cristina Angelica Grujincu şi Cristina Florea.
Pe timpul desfăşurării taberei au fost efectuate lucrări de întreţinere constînd în îndepărtarea  ruginii de pe împrejmuirea exterioară( lanţul exterior şi stîlpii de susţinere ), vopsirea împrejmuirii exterioare, curăţirea celor 205 însemne de căpătîi şi a monumentului central, curăţirea căilor de acces şi îndepărtatrea resturilor vegetale existente în zonă. Demn de remarcat este faptul că lucrările s-au desfăşurat la temperaturi de peste 30 grade.
Programul tinerilor voluntari “ europeni” a cuprins şi excutarea unor vizite la obiective din Constanţa ( Muzeul Marinei, Portul Maritim, Mamaia), Cimitirul de onoare Mircea Vodă, Monumentul de la Adamclisi, Mînăstrirea Sfîntul Andrei, Delta Dunării, Palatul Parlamentului şi Muzeul Aviaţiei din Bucureşti.
Desfăşurarea în bune condiţii a taberei a fost posibilă şi datorită sprijinului acordat de Asociaţaia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”filiala Constanţa.
În ziua de 21 iunie a avut loc un ceremonial de închedere a taberei, organizat de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor”Regina Maria” filiala Constanţa  la care au participatat : subprefectul Aidun Curt Mola,reprezentantul Uniunii Populare Germane pentru Îngrijirea Mormintelor de Război, domnul Cristian Scarlat şi   reprezentanţii  filialelor constănţene ale  Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”filiala Constanţa, Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Uniunii Naţionale a Veteranilor  de Război, Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi Forumului Democrat German, reprezentanţi ai Ligii Maiştrilor Militari din Marina Militară şi Ligii Militarilor Profesionişti  şi  elevi de la  Colegiului Naţional Mircea cel Bătrîn”
Profesoara Petra Klawitter, şefa taberei, a predat Parcela de onoare a  militarilor germani, reprezentantului administraţiei Cimitirului Central, după care s-au depus coroane de flori.
Din partea Prefecturii Judeţului Constanţa au fost înmînate diplome tuturor participanţilor la Tabara de tineret germano-română.


Preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor”Regina Maria”filiala Constanţa
Col.(R) Remus Macovei









joi, 14 iunie 2012

Comisii:Pensionarii militari nu mai sunt obligaţi să returneze sumele primite în plus la recalculare

Comisiile de apărare şi de muncă din Camera Deputaţilor au adoptat, miercuri, raportul la proiectul de lege privind pensiile militarilor, potrivit căruia pensionarii militari nu mai sunt obligaţi să returneze sumele primite în plus pe perioada recalculării drepturilor băneşti.


"Procesul e în doi paşi. Într-o primă urgenţă s-a oprit măsura abuzivă prin care urma să le băgăm oamenilor mâna în buzunar, să li se oprească sumele primite anul trecut şi în a doua etapă vom aduce pensiile diminuate la nivelul avut în plată în decembrie 2010", a declarat ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, după şedinţa comisiilor.

Vicepreşedintele Comisiei de apărare, George Scutaru (PNL), a spus că "timp de un an fostul Guvern a făcut o recalculare a pensiilor militare, regularizări" şi dacă nu se făcea această modificare pensionarii militari trebuia să restituie în 6 luni cât s-a primit în plus la vechea pensie pe perioada recalculării.
"Dacă cineva avea 20 de milioane de lei, s-au pus în plată 15 milioane. Dar el a primit în acel an 20 de milioane. Dacă nu făceam această modificare, trebuia într-un timp scurt, de 6 luni, să restituie cât a primit în plus pe vechea pensie, pe perioada recalculării. Am zis că este inuman, pe de o parte oamenii au fost afectaţi de o diminuare a pensiilor şi apoi să mai plătească şi din urmă", a spus Scutaru.

El a arătat că de această măsură vor beneficia 26.500 de pensionari militari, dintre care 9.020 pensionari MApN, 1.500 pensionari SRI şi aproximativ 15.500 pensionari a Ministerului de Interne.


"La noile negocieri cu FMI dorim ca din 2013 să revenim cu pensiile militare la cuantumul din 31 decembrie 2010. Este un angajament politic al USL", a mai spus Scutaru.
Sursa –Mediafax.ro – 13iunie 2012 ora 20.16

sâmbătă, 2 iunie 2012

ZIUA REZERVISTULUI LA CONSTANŢA



În conformitate cu prevederile H.G. nr. 467/12 mai 2010, în fiecare an la data de 31 mai , se sărbătoreşte Ziua rezervistului militar. La Constanţa doar Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi Asociaţia Cadrelor în Rezervă din MAI ”Tomis”Constanţa au  organizat  separate adunari festive, celelalte instituţii publice din cadrul sistemului de apărare ignorînd acest eveniment.
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a organizat adunarea festivă în ziua de 31 mai 2012 în  Sala de protocol a Casei de cultură a Sindicatelor.
Adunarea a fost deschisă de col.(r) Remus Macovei care a dat citire mesajului adresat rezerviştilor militari de către ministrul apărării naţionale , generalul locotenent Corneliu Dobriţoiu. Participanţii şi-au exprimat încrederea că noua conducere a M.Ap.N. va reuşi, în cadrul actualei coaliţii aflate la guvernare, rezolvarea gravelor probleme cu care s-au confruntat rezerviştii militari în ultimii doi ani.
Cei prezenţi au apreciat că este absolut ruşinos mesajul adresat de preşedintele României, cu ocazia Zilei rezervistului militar. Rezerviştii ar fi vrut întradevăr să fie permanent în atenţia factorilor de decizie,ar fi vrut să fie consideraţi ca un segment socio-profesional distinct administrat cu deosebită grijă aşa cum se întîmplă în celelalte ţări civilizate.Atunci cînd guvernanţii portocalii ne umileau şi ne batjocoreau, uitînd că reprezentăm un nesecat izvor de de valori, nu l-am simţit niciodată apropiat pe domnul preşedinte. Ba dimpotrivă.Mesajul preşedintelui, în stilul său caracteristic, urmăreşte un singur obiectiv acela de a dezbina în continuare asociaţiile cadrelor în rezervă şi în retragere.
S-a exprimat susţinerea efortului ministrului apărării naţionale, cu propuneri concrete, care să contribuie la rezolvarea cît mai rapidă a problematicii pensiilor militare, nu de alta,  dar timpul este necruţător cu rezerviştii militar.
Adunarea a fost încheiată de col.(r) Alexandru Birou care a încîntat asistenţa prezentînd cîteva fabule,creaţie personală, al căror conţinut este strîns legat de politicieni şi caracteristicile actuale ale societăţii românşti contemporane.
Asociaţia Naţională a Cadrelor în Rezervă din MAI”Tomis”Constanţa a organizat acest eveniment în ziua de 01 iunie 2012 la Sala de festivităţi din sediul Poliţiei Municipale, concomitent cu Coferinţa anuală şi aniversarea a 21 de ani de la înfiinţare..La adunarea festivă a participat şi o delegaţie a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.
Problemele discutate au fost aproape identice cu cele ridicate cu o zi înainte de sindicaliştii militari.S-a manifestat încrederea că totuşi actualii guvernanţi par hotărîţi să acţioneze cu fermitate pentru rezolvarea gravelor inechităţi şi ilegalităţi apărute pe timpul procesului de racalculare şi revizuire a pensiilor militare.
În intervenţia sa col.(r) Remus Macovei a punctat următoarele probleme:
-          A criticat absenţa reprezentanţilor autorităţilor locale
-          S-a facut un prim pas spre normalitate prin Memorandumul adoptat de guvernul Ponta oprindu-se reţinerea sumelor primite necuvenit de pensionarii a căror pensii au fost diminuate în urma procesului de revizuire
-          Urmează proba de foc din ziua de 11 sau 12 iunie cînd parlamentarii ar trebui să aprobe anularea plăţilor ca urmare a regularizării şi revenirea pînă la sfîrşitul anului 2012 la pensiile avute în plată la nivelul lunii decembrie 2010 pentru cei cu pensiile micşorate.
-          În loc sa ne plîngem să facem propuneri pentru elaborarea legii ocupaţionale către conducerile ministerelor noastre, ajutînd astfel cu expertiza noastră profesională la realizarea unei legi viabile.
-          Perioadele care vor urma vor fi deosebit de dificile şi numai prin acţiuni unite ale tuturor asociaţiilor rezerviştilor vom putea avea cîştig de cauză, să obligăm conducătorii acestora să renunţe la orgolii şi ambiţii personale, care au făcut atîta rău unităţii de acţiune în periadele anterioare.
Momentul deosebit al adunării a fost lansarea cărţii fostului ministru de interne Doru Viorel Ursu intitulată”Sînge şi carne de om”, dedicată memoriei eroilor martiri din MAI căzuţi la datorie în decembrie 1989.








Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei

joi, 24 mai 2012

Ziua Rezervistilor


Pentru a marca aşa cum se cuvine această sărbătoare SCMD - filiala Constanţa va organiza următoarele activităţi:

-          Joi, 31 mai 2012- Adunare festivă la Sala de protocol a Casei de Cultură a Sindicatelor. L a activitate vor participa  şi conducători  ai USL Constanţa

-          Sîmbătă, 2 iunie 2012  – Serbare cîmpenească. Acţiunea se va desfăşura la Baza de agrement a RATC Constanţa (vis-a vis de Carfour Constanţa, pe malul lacului Siutghiol). Sunt invitaţi să participe membrii de sindicat, însoţiţi şi de membri de familie. Preţul meniului este de 40 lei / persoană.

Rugăm ca cei care doresc să participe să depună la sediul SCMD, pînă în data de 30 mai ora 12.00, sumele corespunzătoare pentru a putea face aprovizionarea în timp util.

Biroul operativ al SCMD filiala Constanţa

luni, 21 mai 2012

LECŢIA MOLDOVENEASCĂ

Sîmbătă, 19 mai 2012, pe platforma din faţa prefecturii Constanţa a avut loc o manifestaţie împotriva exploatării gazelor de şist prin tehnologia fracturării hidraulice.La activitate au participat aproximativ 150 de persoane, din care  70 au fost  reprezentanţi ai societăţii  civile din Bîrlad. Printre ei şi membri ai SCMD- filiala Bîrlad, în frunte cu preşedintele col.(r) Paul Filiuţă. Astfel bîrlădenii au dat o lecţie de civism constănţenilor a căror indiferenţă  faţă de o problemă majoră care le poate afecta pe termen lung existenţa este greu de înţeles.
Generalul(r) Neculai Rotaru, cel care împreună cu protopopul Bîrladului Vasile Laiu, avocatul Dumitru Boroş şi inginerul Ovidiu Tiron, au pus bazele Asociaţiei Platforma Civică şi-a exprimat uimirea în legătură cu absenteismul constănţenilor.” L a noi la Bîrlad am manifestat cu primarul în frunte, acesta fiind urmat  de preoţi, copii din şcoli, sătenii din împrejurimi, muncitorii  din intreprinderi, studenţi, sindicalişti  şi  pensionari . Am manifestat pentru a ne apăra apa şi pămîntul. Preoţii din tot judeţul au ţinut slujbe împotriva gazelor de şist. Astăzi la Bîrlad toţi copii ştiu rosti corect- nu gazelor de şist! şi stop fracţionării hidraulice!”.
În cuvintele lor reprezentanţii  societăţii civile constănţene,ai SCMD- filiala Constanţa, ai locuitorilor din Costineşti şi  ai revoluţionarilor bucureşteni au criticat:
-           lipsa consultării locuitorilor din zonele ameninţate şi neinformarea corectă a acestora cu privire la consecinţele  exploatări gazelor de şist
-          transformarea preşedintelui Traian Băsescu în apărătorul intereselor firmei Chevron
-          lipsa de interes a foştilor guvernanţi pentru protejarea cetăţenilor şi mediului în care aceştia trăiesc
-          părăsirea cetăţenilor de către statul roman şi instituţiile sale, în faţa ameninţărilor care vin de la marile corporaţii , interesate doar de maximilizarea profitului proprii
S-a subliniat necesitatea continuării şi amplificării manifestărilor de protest pînă la elaborarea unui text de lege care să interzică exploatarea în România a  gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice.
În încheiere un reprezentant al societăţii civile din Bîrlad a dat citire unei poezii scrisa de autori necunoscuţi, în timpul manifestaţiilor din luna aprilie, care începe cu versurile:” : “Apa ne veţi otrăvi / şi cutremure vor fi!” .
Apoi, după ce manifestanţii s-au prins în Hora Unirii, bîrlădenii au fost aplaudaţii, pe timpul deplasării către autocar, de constănţenii care s-au simţit jenaţi de lecţia de civism primită din partea acestor moldoveni inimoşi.
Preşedintele SCMD- filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei