La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca
un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au
trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a
implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile
neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata.
Lipseste o viziune, un proiect national de salvare.
Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o
politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget.
Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu
european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa
privim, ne vom afla poate izbavirea.
"Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre in decembrie 1989
au fost ratate"
"Clasa politica postdecembrista este cea mai
incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei"
- Cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata
noastra, domnule profesor?
- Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente
cruciale, care inaugureaza o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie '89 a
fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator.
Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si,
astfel, Romania imparte cu Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul
tarilor foste comuniste.
- Pentru un individ, 20 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce
reprezinta pentru istorici aceeasi perioada?
- Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment,
comparatiile cu alte intervale de timp ale istoriei nationale. Iau doua exemple
de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la caderea
regimului comunist. Prima: 1859-1878; a doua: 1918-1938. In primul caz, perioada
a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care
pune bazele statului roman modern, la castigarea independentei (1877/1878).
Politica de reforme a lui Cuza, in primul rand reforma agrara din 1864, si
politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I, au facut ca statul
roman sa se smulga din inapoierea determinata - in principal - de dominatia
otomana, si sa se modernizeze rapid. Progresele au fost vizibile pe toate
planurile: politic, economic, social, cultural. Sa nu uitam ca, in acest
interval, apar "Junimea" si Eminescu! A doua perioada: 1919-1938. Iesita
dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de o duritate nemiloasa
(1929-1933), Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres
in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.
- Vorbiti de doua perioade exceptionale, domnule profesor! Ce se intampla astazi
in Romania se afla la polul opus!
- Intr-adevar. Am ales aceste doua perioade tocmai pentru ca ele sunt cele mai
potrivite spre a fi comparate. In toate cele trei cazuri, avem de-a face cu
inaugurale: in 1859, asa cum am spus, se aseaza temelia statului roman modern;
in 1918, se desavarseste unitatea nationala a romanilor; la 22 decembrie 1989,
se inchide "paranteza" comunista, deschisa in 1945 de ocupantul sovietic, si se
reintra pe fagasul dezvoltarii firesti a societatii romanesti. Veti fi de acord
- sper - ca la cea mai sumara comparatie, perioada postdecembrista apare cu o
intristatoare saracie de rezultate. Suntem liberi, este adevarat, dar a
progresat in vreo directie Romania ? Sunt, astazi, romanii mai fericiti? Exista
un mare ideal national care sa-i mobilizeze pe romani? In raport cu 1859-1878 si
1918-1938, ultimii 20 de ani nu ne dau decat infime temeiuri de satisfactie si
deloc de mandrie."Clasa politica s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand:
sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o"
- De ce, in ultimii 20 de ani, romanii nu au mai fost in stare sa repete
performantele din perioadele pe care le-ati amintit?
- Parerea mea este ca perioadele de progres sunt asigurate de conjugarea
eforturilor elitei politice si intelectuale cu angajarea plenara a maselor
intr-un proiect national, mobilizator si stimulator. In 1859, generatia
pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai creatoare generatie a
istoriei romanesti, s-a aflat la unison cu societatea moldo-munteana, care voia
unirea si independenta. In 1918, generatia Marii Uniri (Ion I. C. Bratianu,
Take Ionescu, Nicolae Iorga) s-a aflat la unison cu societatea care voia
"Romania Mare" si afirmarea ei pe plan european. Din 1989, societatea romaneasca
a fost profund divizata (vezi "Piata Universitatii"), lipsita de un proiect
national si incapabila sa-si mobilizeze resursele pentru a valorifica sansele ce
i se ofereau: in primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania . Pe scurt,
nici clasa politica, nici societatea romaneasca nu au fost in masura sa asigure
inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilitati oferite de
caderea comunismului.
- Cu alte cuvinte, putem vorbi de o "ratare" postcomunista a Romaniei?
- Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit
trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din
istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de
impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se
imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o.
Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa.
Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul
de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan
international disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele
care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul
crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si
deznadejde, clasa politica prospera.
Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce
vor fi facand in ele), vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au
strans in proprietatea clasei politice. Stiam ca avutia este rezultatul unei
activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de
imbogatire. "Un popor de oi naste un guvern de lupi"
- Cine este vinovat de aceasta situatie?
- Cred ca principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman!
El ilustreaza perfect observatia ca "un popor de oi naste un guvern de lupi".
Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei
politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul
roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa
politica sau sa "tempereze" setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza
situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul
lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si
bacsis a ramas atotputernica. Cum sa indrepti o tara , cand cetatenii ei se
gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!? Astazi, asistam la situatii si
mai dramatice. Romanii pleaca - din nevoia de castig - sa lucreze in Spania sau
Italia, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii
straine. Nu poti sa-i condamni: mai bine sa lucreze pentru straini, decat pentru
noii ciocoi postdecembristi, care ii trateaza cu un dispret suveran.
- Intrarea Romaniei in NATO si UE a fost, totusi, o biruinta postdecembrista.
- Sa fim seriosi! Am intrat in NATO pentru ca SUA, factorul decisiv al Aliantei,
au vrut-o. Aduceti-va aminte ca, in 1997, cand Romania a dus o campanie pe cat
de zgomotoasa, pe atat de inutila, SUA ne-au inchis usa la summit-ul de la
Madrid . In dorinta de a castiga bunavointa Washingtonului, am incheiat tratatul
dezastruos cu Ucraina, fara a obtine nici un folos. Dupa 11 septembrie 2001,
evaluarea americana s-a schimbat radical. In lupta impotriva terorismului
islamic, SUA aveau nevoie de noi aliati; in acest context, Romania a devenit
membra a NATO. A fost o decizie americana , nu un merit al guvernantilor romani.
O situatie similara, si in cazul intrarii in Uniunea Europeana.
Directoratul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea ei in Est. Daca avem
un dram de sinceritate, trebuie sa recunoastem ca suntem inca departe de a fi o
tara la nivelul standardelor vest-europene, care sunt ale Uniunii. Directoratul
marilor puteri a considerat insa ca este in interesul sau aceasta extindere, si
atunci, la gramada - iertati-mi expresia! - am intrat si noi."Patriotismul e
privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii
civile, ca o boala rusinoasa"
- Ce-i lipseste Romaniei pentru a fi din nou ceea ce a fost candva?
- O "mare idee", un mare proiect national. Inainte de 1859, a fost Unirea;
inainte de 1918, a fost desavarsirea Unirii. Astazi nu ne mai insufleteste nici
un ideal mobilizator. In perioada interbelica, Cioran ar fi vrut ca Bucurestiul
sa devina Bizantul sud-estului Europei. Si, fara nici o exagerare patriotarda,
ar fi putut deveni.
Astazi nici nu vrem, nici nu putem sa ne afirmam. Economic , Romania a devenit o
piata de import. Nu cunosc vreun produs romanesc vestit la export. Practic,
suntem un fel de colonie. In politica externa, am disparut de pe harta
diplomatica a Europei.
In plan cultural, scriitorii romani asteapta, in continuare, Nobelul... In
stadiul actual, cred ca sectorul in care Romania ar fi putut sa se manifeste cu
sanse de succes era cel cultural-stiintific. Din nefericire, guvernantii
postdecembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc, supus la tot felul de
"reforme" si "programe" inepte si distructive. Daca, din randul elevilor sau
studentilor, au iesit elemente de valoare, ele sau au plecat in strainatate sau
au disparut in mediocritatea din tara . Aveam sansele sa fim Bizantul Europei de
Sud-Est. Am ramas insa la periferia Europei.
- Mondializarea ameninta structura fiintei nationale. Se poate sustrage Romania
acestui carusel mortal?
- Mondializarea este un proces caruia Romania nu i se poate sustrage, dar caruia
ii poate rezista. Nu o rezistenta, as spune, de caracter antagonic, ci printr-o
afirmare a identitatii nationale. In Franta, tara cu o atat de veche si
stralucita cultura, guvernul a initiat o dezbatere despre identitatea nationala.
La noi, cand cineva abordeaza aceasta problema, se aud imediat voci care il
acuza ca este nationalist, nostalgic etc.
Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale
societatii civile, ca o boala rusinoasa. Americanii - ii am in vedere pe
cetatenii SUA - ne ofera cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care ii
copiem in atatea privinte, ramanem indiferenti la minunata lor pilda.
- Mai poate fi patriotismul o valoare in zilele noastre?
- Daca vorbim de un patriotism lucid, da, fara indoiala. Eu unul am aderat la
principiul atat de sanatos al "Junimii": "Patriotism in limitele adevarului".
Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele. Poate
este o deformare de istoric, dar cred ca identitatea nationala are o componenta
esentiala: memoria istorica. Traditia se cultiva, in primul rand, prin
cunoasterea istoriei. Cand monumentele istorice se paraginesc si se ruineaza,
memoria istorica e pe cale de disparitie.
- Cum credeti ca vor judeca perioada postdecembrista urmasii nostri de peste o
suta de ani?
- Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor,
va fi foarte severa. Anii 1989-2009 vor fi considerati o perioada de declin,
clasa politica si poporul roman impartind, in egala masura, responsabilitatea
pentru aceasta trista realitate.
Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe
care a ratat-o astazi.