Mulţumesc lt.col. (r) Ştefan Raţă care mi-a pus la dispoziţie documentarea personală, deosebit de utilă pemtru întocmirea materialului de mai jos.
SCMD Filiala Constanta
Presedinte
Col.(r) Remus Macovei
MODEL
DOMNULE DIRECTOR
Subsemnatul……………………… domiciliat in …………………………………strada …………… nr. … Bl……sc. … et.… ap.… , CNP…………………………, pensionat cu Decizia de pensionare nr. … din ……… în baza dispoziţiilor Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, formulez PLANGERE PREALABILA
prin care vă solicit buletinul detaliat de calcul, pe luni şi ani respectiv punctajul mediu anual ţinând cont de faptul că M.Ap.N a anunţat terminarea revizuirii pensiilor iar la data de 1 iunie 2011, pe site –ul oficial al ministerului fiind publicat cuantumul pensiei revizuite pe care o voi primi.În fapt, consider că subsemnatul sunt îndreptăţit, să-mi exercit dreptul la contestarea deciziei de pensie revizuită, iar pentru acest fapt trebuie să fiu în deplină cunoştinţă de cauză, conform prevederilor legale .
În plus, în raportul asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1 din 2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniu pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, înregistrat cu nr.27/163 din 30 mai 2011 la anexa cuprinzând amendamentele respinse, la nr. 23 cuprinde următoarele:
“Domnul deputat Victor Paul Dobre propune reformularea aliniatului (2)al art.21 din Anexa nr.3, după cum urmează:
(2) Deciziile de pensie revizuite se comunică beneficiarilor,în termen de 30 de zile de la data emiterii, împreună cu buletinul detaliat de calcul, pe luni şi ani şi respectiv punctajul mediu anual.
Argumentele pentru susţinere
Pensionarii trebuie să fie în deplină cunoştinţă de cauză atunci cînd sunt interesaţi să-şi exercite dreptul la contestarea deciziilor de pensii revizuite, conform prevederilor legale.
Argumente pentru respingere
Avînd în vedere costul de expediere al buletinului, pe luni şi ani, al punctajului mediu anual, acesta se expediază numai la cerere.”
Vă reţin atenţia asupra respectării prevederilor articolelor 4 şi 13 din Ordonanţa de Guvern nr.27 din 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi a articolelor 4(2), 5 şi 7 din Ordonanţa de Guvern nr. 33 din 2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale.
Vă multumesc
Data: Semnătura
Domnului director al casei sectoriale de pensii a (M.Ap.N., M.A.I., S.R.I.).