Astăzi, 14 august 2011, solemnitatea ceremonialului militar şi religios organizat pentru cinstirea memoriei eroilor marinari, a fost afectată de un gest de neiertat comis de organizatorii acestui eveniment.
Membrilor delegaţiei SCMD - Filiala 1 Constanţa, toţi cadre militare în rezervă şi retragere, nu li s-a permis să depună o coroană de flori, organizatorii comunicînd doar faptul că s-a primit ordin de la SMG ca în cadrul ceremonialului, să se depună doar 18 coroane. Noi care eram ultimii, după mintea odihnită a acestor domni, puteam să ne luăm coroana acasă.
După încheierea ceremonialului respectiv, din respect pentru marinarii dispăruţi pe mările şi oceanele lumii, am cerut sprijinul comandantului comenduirii militare Constanţa şi am depus coroana la monumentul “Crucea marinarului”, după regulile ceremonialului militar.
Dezminţim astfel intoxicarea lansată de nu se ştie cine,conform căreia membrii sindicatului au aruncat coroana de flori în mare.
Având în vedere aceste provocări, anunţăm pe această cale că SCMD – Filiala 1 Constanţa nu va organiza pe timpul desfăşurării serbărilor prilejuite de Ziua Marinei, nici un fel de proteste, lăsând constănţenii să se bucure de această zi deosebită. Eventualele incidente vor aparţine exclusiv organizatorilor.
Preşedinte al SCMD - Filila 1 Constanţa
Col.(r) Remus Macovei