GENERALII DE ARMATĂ. STUDIUL DE CAZ.

                                                Motto:”Ofiţerul trebuie să fie sclavul onoarei şi datoriei militare”

                                                                                                                               Gen. I.C.Brătianu

Episodul 2. Generalii cu origine sănătoasă.

                În perioada 30 decembrie 1947 – 22 decembrie 1989, sub conducerea PCR a fost creată armata de tip nou, armata populară. Efectivele acesteia au variat, funcţie de evoluţia situaţiei  internaţionale , între 138.000 militari, stabiliţi conform Tratatului de pace la sfîrşitul anului 1947 şi 320.000 militari în 1989. Organizarea, dotarea, instruirea, echiparea şi sistemul de selecţionare şi promovare a cadrelor, preluate de la armata sovietică, vor fi înlocuite treptat după 1958 revenindu-se la  tradiţiile armatei române. Dacă în perioada anilor 50 se considera că nu avem nevoie de o doctrină naţională, fiind suficientă cea sovietică, după 1968 a fost elaborată doctrină naţională de apărare, conform căreia fiecare cetăţean român, cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 62 ani, participa în cadrul unor  structuri  specifice la apărarea ţării. Înzestrarea armatei a suferit o evoluţie pozitivă, în mod deosebit după 1968 cînd s-au pus bazele unei industrii naţionale de apărare, care a fost în măsură la nivelul anilor 80, să asigure în proporţie de aproximativ 75% din nevoile tuturor structurilor de apărare. Situaţia armatei s-a deteriorat  după 1980 din cauza fondurilor insuficiente alocate şi sporirii participării militarilor în economia naţională.

Pe parcursul celor 42 ani au fost patru constante ale politicii în domeniul de apărare:

• Subordonarea armatei  Partidului Comunist Român, prin intermediul unei structuri  centrale, (Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură  şi Propagandă;  Direcţia Superioară Politică a Armatei; Consiliul Politic Superior al Armatei) şi al organizaţiilor de partid  existente la nivelul tuturor  structurile militare.

• Impunerea activiştilor de partid, atent selecţionaţi, la toate structurile militare.

• Utilizarea structurilor de contrainformaţii, aflate la înfiinţare în 1947 în subordinea MSt.M, ulterior trecute în 1950 în subordinea MAI, pentru ”verificarea  orientării comuniste a personalului militar şi civil al armatei”

• Înlocuirea corpului de cadre provenit din armata regală cu un corp de cadre cu o origine sănătoasă, devotat  partidului şi poporului.

În continuare mă voi referi doar la aspecte referitoare la  formarea  noului corp de cadre.

Din vechea armată sunt preluaţi, pentru oportunismul  şi utilitatea lor de moment  o serie de militari, aflaţi  permanent sub supraveghere, printre ei aflîndu-se şi  doi generali:

·         

        Constantin Vasiliu Răşcanu, căsătorit cu o rudă a  Anei Pauker, care avea un dosar privitor la speculaţii ilicite cu devize. A fost avansat la gradul de general de armată la 24 ianuarie 1948 , de către Gheorghe Gheorghiu Dej prentru următoarele fapte de arme:

-          a semnat la 28 mai 1945 ordinul Nr. 49151 prin care se ordona tuturor comandanţilor militari să participe la identificarea militarilor care au comis crime de război şi să îi pună la dispoziţia Tribunalului poporului

-          a  contribuit la fraudarea alegerilor din noiembrie 1946, avertizînd ofiţeri din colegiul Dolj, unde el însuşi a candidat, că ” daca unitatile lor nu vor vota in unanimitate lista BPD-ului, vor fi desfiintate, iar ei – imprastiati in toata”

-          a  pus la dispoziţia ocupanţilor sovietici arhiva Cabinetului Militar al mareşalului Antonescu, deşi înţelegerile cu aceştia nu prevedeau acest lucru.

·         Dumitru Dămăceanu, ca o recunoastere a  rolului important avut în pregătirea şi desfăşurarea  loviturii de stat  de la 23 august 1944 a fost răsplătit cu funcţii importante (ministru secretar de stat la MAI- 1944-1945,ministru secretar de stat la Preşedenţia Consiliului de Miniştri-1945-1947, ministru secretar de stat la Ministerul de Război – 19471949. După trecera în rezervă -1949- a fost degradat şi arestat. A fost  eliberat în 1959, cind va fi reabilitat şi  avansat  la gradul de general colonel în rezervă. Nicolae Ceauşescu îi va acorda gradul de general de armată în rezervă  la 19 august 1974.

Se va amplifica procesul de promovare în funcţii de mare răspundere a ofiţerilor proveniţi din cele două divizii de voluntari formate pe teritoriul URSS, aceştia fiind total devotaţi  celor cărora îşi datorau poziţiile ocupate. Doi dintre aceştia vor fi avansaţi la gradul de genral de armată

·          

             Iacob Teclu- avînd gradul de locotenent colonel  în 1942 cînd a fost luat prizonier , participă la înfiinţarea Diviziei de voluntari “Tudor Vladimirescu” în 1943 şi  este avansat colonel  în februarie 1944. Participă în calitate de şef de stat major şi commandant al acestei mari unităţi la campania antihitleristă , iar la terminarea războiului, în august 1945 primeşte prima stea de general. A îndeplinit  următoarele funcţii :  comandant al Comandamentului Trupelor de Grăniceri- 26 iunie 1947 - 12 februarie 1948,  secretar general pentru Trupe al M.A.I. (ian. - mai 1948), subșef al M.St.M. (mai 1948 - august 1949, 1950 - 1952), şeful Direcției Pregătire de Luptă (1949-1950), comandant al Regiunii  a III-a Militară, cu sediul la Cluj(26 iunie 1947 - 12 februarie 1948),  comandant al Academiei Militare din București (1957-1965). În anul 1958 este avansat la gradul de general de armată de către Gheorghe Gheorghiu DEj.

·         

                 Ion Tutoveanu- În anul 1942 a fost lut prizonier avînd gradul de locotenent. Se înscrie în Divizia de voluntari “Tudor Vladimirescu” în 1943, participă la campania antihitleristă îndeplinind funcţiile de locţiitor comandant batalion, şef stat major de regiment şi operator în statul major al diviziei. Ulterior a urmat cursurile Școlii Superioare de Război (1946-1948), după care în anul 1949 a fost trimis la specializare la Academia Militară Superioară a Statului Major General din Uniunea Sovietică. În anul 1951, reîntors de la Moscova, este numit ca locțiitor al șefului Direcției Operații din Marele Stat Major și ulterior șeful acestei Direcții. În anul 1953 este avansat general  maior la vîrsta de 39 ani. În 1954 este numit  şef al Marelui Stat Major, funcţie pe care o va  deţine până în anul 1965. Este avansat la gradul de general de armată în 1964 de către Nicolae Ceauşescu. În perioada 1965-1981 îndeplineşte funcţia de comandant al Academiei Militare. Trece în retragere, la cerere, în anul 1981.

O figură aparte în rîndul celor care vor fi înaintaţi la gradul de general de armată o reprezintă Emil Bodnăraş. Avansat locotenent  în 1930,  după doi ani de activitate dezertează în URSS, unde va urma cursurile Şcolii superioare a serviciilor speciale sovietice. Revenit în România în anul 1935 este arestat şi condamnat la 10 ani închisoare pentru dezertare, fiind eliberat în 1942. Va face parte din conducerea PCR, jucînd un rol deosebit de important în lovitura de stat din 23 august 1944. Devine membru al CC al PCR, fiind  unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Gheorghe Gheorghiu DEj. La  5 noiembrie 1947, Bodnăraș a fost numit în funcția de ministru al apărării, fiind avansat  direct la gradul de general-colonel. În anul 1951 va fi avansat la gradul de general de armată, la vîrsta de 47 ani. Aprobă  trimiterea  unui numâr însemnat de tineri militari devotaţi cauzei comunismului  la şcoli militare din URSS. În anul 1956 Emil Bodnăraș a fost însărcinat cu înăbușirea oricăror reacții de sprijin din partea românilor a revoluționarilor maghiari.

Leontin Sălăjan, ( Leon Szilagyi ), muncitor lăcătuş, membru al PCR din 1939, va devein membru al CC al PCR în  1948 . Este avansat direct general maior în anul 1949 la vîrsta de 37 ani.  În perioada 1950-1954 îndeplineşte funcţia de Şef al Marelui Stat Major, iar în perioada 1956-1966 pe cea de ministru al Forţelor Armate. Este avansat  la gradul de general de armată  în august 1959 de către Gheorghe Gheorghiu Dej. S-a remarcat în 1956 cînd împreună cu Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu  a f[cut parte din  Comandamentul Naţional  organizat pentru a împiedica o eventual revoltă de genul celei din Ungaria. A avut probleme cu consumul de băuturi alcoolice, care potrivit generalului Ion Ioniţă,  i-ar fi provocat moartea prematură.

  

Ion Ioniţă , tînărul mecanic al CFR Triaj Bucureşti, devenit activist de partid , este avansat direct locotenent  în 1948, prima funcţie fiind cea de instructor de tineret în Direcția Superioară Politică a Armatei (octombrie 1948 - mai 1950) .Referitor la activarea sa, Ion Ionniţă mărturisea peste ani cu sinceritate”nu ştiam nici să salut, nici pe cine să salut, nici cui să răspund la salut”  În perioada mai 1950- aprilie 1951, îndeplineşte funcţia de  șef al Secției de Propagandă în Comandamentul Trupelor de Tancuri, Blindate și Mecanizate (mai 1950 - aprilie 1951) . Urmează apoi cursurile Școlii serale de Partid de pe lângă Direcțiile Centrale ale M.F.A. (1951-1952), În paralel, îndeplinește funcția de locțiitor al șefului Direcție Cadre în M.F.A. (aprilie 1951 - septembrie 1952) și apoi pe cea de locțiitor politic al comandantului Regiunii a 3-a Militare (septembrie 1952 - ianuarie 1953). Își continuă pregătirea militară, absolvind un curs de comandanți și șefi de stat major de pe lângă Academia Militară (ianuarie - iunie 1953) și Academia Militară a Marelui Stat Major în U.R.S.S. (noiembrie 1956 - decembrie 1958). Ca urmare a pregătirii militare, este numit în funcțiile de membru în Consiliul Militar al Regiunii a 3-a Militare (mai - august 1953), șef al Direcției Cadre în M.F.A. (august 1953 - august 1954), locțiitor al șefului D.S.P.A. (august 1954 - iulie 1955) și membru în Consiliul Militar (iulie 1955 - februarie 1956).

Are o carieră militară uimitoare, pe parcursul a doar şapte ani  devenind general maior, la doar 31 ani.(vezi anexa nr.2)

În continuare îndeplineşte funcţii importante: comandant al Aviației Militare (februarie - noiembrie 1956), membru în Consiliul Militar (decembrie 1958 - noiembrie 1959),  comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene (octombrie 1959 - decembrie 1962), şef al M.St.M (decembrie 1962 - august 1966) şi ministru al Forţelor Armate (29 august 1966 - 16 iunie 1976). Între 1976 – 1982 este numit viceprim- ministru al Guvernului,iar în iunie 1982 este trecut în rezervă.

Se implică într-un complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu, alături de alţi militari şi civili prosovietici. Va muri în condiţii suspecte în anul 1987.

Analizînd carierele elitei militare din perioada comunistă, reprezentată de cei 7 generali de armată (vezi anexa nr.1) putem trage următoarele concluzii:

·         Doar patru generali de armată erau activi cînd au fost avansaţi la acest grad (Iacob Teclu,Ion Tutoveanu,Ion Ioniţă şi Constantin Vasiliu Răşcanu), unul era în retragere (Dumitru Dămăceanu), iar ceilalţi doi (Emil Bodnăraş şi Leontin Sălăjan) aveau poziţii  nespecifice sistemului militar.

·         Niciunul dintre ei nu a comandat eşalonul armată.

·         Vîrsta de avansare la primul grad de general a variat între 31 şi 46 ani, iar la gradul de general de armată între 46 şi 74 ani.

·         Pentru singura dată în istoria Armatei Române un militar dezertor în URSS şi agent GRU dovedit este avansat în cel mai înalt grad , avînd acces la cele mai înalte demnităţi în statul român.

·         Generalul Ion Ioniţă, beneficiază de sistemul  de promovare bazat pe “pregătire profesională şi devotamentul faţă de popor”, a cărui regulă era anul şi gradul (în această perioadă au existat numeroase cazuri de ofiţeri care au  obţinut  două şi  chiar trei grade într-un singur an).

·         Lăcătuşi, mecanici, strungari, tinichigi, ospătari sau muncitori necalificaţi ajung în aceată perioadă în funcţii importante în armată, în condiţii normale ei neputînd spera la onoarea de a deveni ofiţeri.

·         Absolvirea liceului va fi o problemă dificil de rezolvat pentru cei care au beneficiat de acest sistem de promovare, o statistică la nivelul anului 1955 arătînd că 54,68% din ofiţeri aveau studii elementare terminate, iar 6,24% neterminate.

·         Avansarea la gradul de general a devenit din 1951 eminamente politică, ea presupunînd respectarea unui set de criterii , dintre  acestea fiind prioritare originea socială şi devotamentul faţă de partidul communist.

·         Cel puţin patru  din aceşti generali aveau legături  apropiate  cu URSS- Ion Ioniţă şi Ion Tutoveanu care au absolvit şcoli militare in URSS; Iacob Teclu-  fost comandant al  Divizia “Tudor Vladimirescu”;  Emil Bodnăraş, , care a fost permanent în legătură cu serviciile secrete sovietice, cărora le prezenta rapoarte regulate asupra activității tuturor liderilor comuniști români.

Col.(r) Remus Macovei

 

Anexa nr.1

Sinteză privind cariera militară a generalilor de armată din perioada

comunistă

Nrcrt	Nume	Anul nasterii	Pregatire generala	Promotie scoala militara	Anul promovarii in gradul de general/ Varsta la promovare/ Ani de cariera	Anul promovarii in gradul de general de armata/ Varsta la promovare/ Ani de cariera
1	EMIL BODNĂRAŞ	1904		1930	1947 Direct General Colonel 43 ani	1951 47 ani
2	LEONTIN SĂLĂJAN	1913	Lacatus mecanic		1950 Direct General Maior 37 ani	1959 46 ani
3	IACOB TECLU	1899		1917	1945 46 ani 28 ani de cariera	1958 59 ani 47 ani de cariera
4	ION TUTOVEANU	1914		1938	1953 39 ani 15 ani de cariera	1964 50 ani 26 ani de cariera
5	ION IONIŢĂ	1924	Mecanic	1948 Incadrat direct locote- nent	1955 32 ani 7 ani de cariera	1971 47 ani 23 ani de cariera
6	DUMITRU DĂMĂCEANU	1896		1916	1944 48 ani 28 ani de cariera	1974 78 ani
7	VASILIU RĂŞCANU CONSTANTIN	1887		1908	1939  52ani  31 ani de cariera	1948 61 ani 40 ani de cariera

                                                                                

Anexa nr.2

GENERAL DE ARMATĂ ION IONIŢĂ

Data naşterii        14 iunie 1924

Locul naşterii       Mătsari, judeţul Dîmboviţa

Data decesului      27 iulie 1987

Studii militare       Şcoala serală de partid de pe lîngă Direcţiile Centrale ale MFA(1951-1952)

                                      Curs de comandanţi şi şefii de stat major  de mari unităţi de pe lîngă Academia 

                                       Militară “I.V. Stalin” din Bucureşti

                                       Academia Militară Superioară “K.E.Voroşilov” (1956-1958)

Grade militare      Încadrat direct  locotenent- octombrie 1948

                                       Locotenent major- decembrie 1949                                     

                                       Căpitan- august 1950

                                       Maior-  aprilie 1951                                                                                     

                                       Locotenent colonel -  aprilie 1952

                                       Colonel – septembrie 1952

                                      General  maior – august 1955

                                      General  locotenent – martie 1961

                                      General  colonel  -1964

                                      General de Armată –mai  1971

                                       Trecut în rezervă – iunie 1982

Funcţii  importante    Instructor de tineret în Direcţia Superioară a Armatei(octombrie 1948 - mai       1950)

                                     Şef al Secției de Propagandă în Comandamentul Trupelor de Tancuri,         Blindate și Mecanizate (mai 1950 - aprilie 1951 )                                                                    

                                     Locțiitor al șefului Direcție Cadre în M.F.A. (aprilie 1951 - septembrie 1952)                                               

                                     Locțiitor politic al comandantului Regiunii a 3-a Militare (septembrie 1952 -      ianuarie 1953).

                               Membru în Consiliul Militar al Regiunii a 3-a Militare (mai - august 1953),

                                      Şef al Direcției Cadre în M.F.A. (august 1953 - august 1954),

                                      Locțiitor al șefului D.S.P.A. (august 1954 - iulie 1955)

                                      Membru în Consiliul Militar (iulie 1955 - februarie 1956).

                                       Comandant al Aviației Militare (februarie - noiembrie 1956),

                                 Membru în Consiliul Militar (decembrie 1958 - noiembrie 1959)

                                 Comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene (octombrie 1959 - decembrie 1962).

                                  Adjunct al ministrului apărării naționale(decembrie 1962- august 1966)

                                  Ministru al apărării naţionale (29 august 1966 - 16 iunie 1976)

                                         Viceprim-ministru al Guvernului (16 iunie 1976 - 20 mai 1982).

Funcţii politice               Membru supleant al CC al PCR (decembrie 1955 - iulie 1965

                                           Membru al Comitetului Central al PCR (1965-1984).

                                    Deputat în Marea Adunare Națională.( 1961-1985)

Decoraţii                     Erou al Muncii Socialiste

                                         Medalia de aur “Secera şi ciocanul”

                                         A 40-cea aniversare de la înfiinţarea  PCR