Deşi Legea
247/2011
prevede declararea zilei de 9 martie “Ziua
Deţinuţilor Anticomunişti din perioada 1944-1989”şi stabileşte
că Parlamentul, Presedintele
Romaniei, Guvernul, autoritatile administratiei publice centrale si locale vor
organiza manifestari prilejuite de comemorarea acestei zile, la Constanţa, doar
Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor” şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici au
organizat o astfel de manifestare.
Cu sprijinul Arhiepiscopiei “Tomisului”, Universităţii
“Ovidius” şi Fundaţiei “Şcoala
Brîncovenească” s-a desfăşurat, în ziua
de 9 martie 2012, la Sala de conferinţe a Şcolii Brîncoveneşti , între orele
16.00- 18.30, un simpozion
prilejuit de comemorarea acestei zile.
Profesorul
dr.Marian Cojoc, prorectorul Universităţii” Ovidius” a prezentat aspecte legate de anihilarea
vechii clase politice române,
reprezentanţii de seamă ai
acesteia fiind supuşi unui program de muncă epuizant, dublat
de înfometare şi condiţiile de viaţă precare, în lagărele de muncă de la
Canalul Dunăre Marea Neagră.
Preotul
profesor dr. Nechita Runcan- prodecan Facultatea de Teologie a Universităţii “Ovidius”
s-a referit în întervenţia sa la
semnificaţia religioasă a zilei Sfinţilor Mucenici şi a prezentat persecuţiile
la care reprezentanţii Bisericii Ortodoxe au fost supuşi în perioada 1944-1964.
Col.(r)
Remus Macovei, preşedintele ANCE- filiala Constanţa a prezentat aspecte referitoare la distrugerea elitei
militare în închisorile comuniste. Au fost redate dramele generalilor care au murit în închisorile Aiud,
Sighet, Rîmnicul Sărat, Jilava.
Andreescu Paul –
preşedintele AFDP- filiala Constanţa, arestat la vîrsta de 17 ani, pentru ca a
distribuit manifeste prin care se cerea plecarea trupelor sovietice, eliminarea
limbii ruse şi a istoriei PCUS din şcoală , a fost încarcerat la Gherla. Acesta
a impresionat asistenţa prezentînd elementele
care au transformat această închisoare
în cel mai cumplit loc de detenţie: bătaia, foamea,lipsa oricărei forme de
asistenţă medicale, lipsa de omenie a gardienilor.
Cuşa
George – fost deţinut politic a prezentat experienţa traumatizantă a reeducării
de la Piteşti şi a depănat amintiri despre militarii pe care i-a întînit în
închisorile Jilava, Gherla şi Aiud – gen.
Radu Korne, Teodorescu Traian, Leonard Mociulschi şi col.Nicolae
Cojocaru.
În finalul col.(r)Remus Macovei a prezentat cele 8 monumente ridicate
pentru cinstirea memoriei luptătorilor anticomunişti în judeţul Constanţa: cele
din Constanţa, Poarta Albă şi Cobadin ridicate prin eforturile AFDP, cele din
Navodari şi Cernavodă prin eforturile consiliilor locale, iar cele din M.
Kogălniceanu, Sinoe şi Zorile prin contribuţia financiară
al unor persoane particulare.
A urmat un
dialog viu pe parcursul căruia cei doi foşti deţinuţi politici au prezentat
indiferenţa autorităţilor din ultimii 22 ani faţă de eforturile făcute pentru
cunoaşterea acestor adevăruri dureroase. S-a insistat asupra necesităţii ca un
număr cît mai mare de români să cunoscă
aceste aspecte din istoria relativ recentă a României dar şi
asupra acţiunii civice a acestora, care să împiedice pe viitor repetarea
unor astfel de drame.
Biroul Operativ al SCMD-Filiala Constanţa