Incursiuni în trecut şi coincidenţe

Comandor marină (rez) dr. Golea Pompiliu

            Motto

„Cei care nu pot invata din istorie sunt condamnati sa o repete”.

                                                                             (George Santayana)

Imediat după alungarea regelui Carol al II –lea în România soseşte misiunea germană. Şi se pune gospodăreşte pe treabă. Un document interesant care se găseşte la Arhivele Naţionale ale României scoate în evidenţă strategia de acţiune a Germaniei naziste în România.

Este interesant diagnosticul pe care îl pun membrii NDSAP –ului care se pare că au elaborat acest document. 

Frapant este şi faptul că multe din ideile cuprinse în acest raport, circulă şi astăzi. Şi mai evidenţiază şi unele tendenţialităţi în alt context, ce se văd cu ochiul liber.

România este formată din două entităţi diferite. Transilvania şi Banatul sunt influenţate de Europa Centrală. Moldova şi Valahia precum şi Dobrogea sunt mai degrabă influenţate de zonele oriental –asiatice.

Dincolo de arcul carpatic, cele două ţări Moldova şi Valahia au fost dependente de imperiile german, rus, turc, iar dorinţa lor de independenţă nu este decât „ o legendă a istoriografiei”. Până în secolul al XIX-lea  pe teritoriul celor două ţări a existat „doar o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi” care număra în jur de 1 milion de oameni şi care a fost condus prost de o clasă de „ profitori patriarhali” ce se schimbau adesea între ei.

         Influenţele politicii industriale a Europei a dus la înmulţirea de zece ori a acestei populaţii. Industrializarea a dus „ ca la toţi primitivii  la o creştere a populaţiei”. Stepele au fost transformate în terenuri pentru culturi agricole.

A apărut o clasă de proprietari prea lacomi, puţin legaţi de pământ sau de masele muncitoare. În Transilvania contactul strâns cu cultura mărcilor de graniţă a dus la „apariţia dorinţei de a se da o viaţă mai bună neamului propriu dar totul a rămas la stadiul de dorinţă”.

         Raportul german scoate în evidenţă că mişcarea legionară „ Garda de Fier” deşi animată de dorinţa de a însănătoşi poporul, nu a reuşit să-şi promoveze idealurile. Mai degrabă meritele, aparţin generalului Antonescu un bărbat despre care se spune că este curajos. Zelea Codreanu şi oamenii săi au fost înlăturaţi fără ca „poporul să mişte”.

         Antonescu a chemat trupele germane pentru că nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături.

         Acest bărbat curajos s-a confruntat cu duşmănie într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt învăţaţi să trăiască din trădare.

În prezent noua Românie trăieşte pe baza bunăvoinţei Axei.

Nouă Românie se va baza pentru totdeauna din punctul de vedere al politicii externe şi interne pe sprijinul trupelor germane. Pentru promovarea politicilor interne e nevoie de cîteva decenii.

Garnizoanele germane din România sunt garanţia că nu vor apare dezordini.

Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul va merge în Reich cât timp va curge. În acest mod va fi sprijinită  industria germană.

Autorii raportului îşi pun întrebarea dacă Reichul nu ar trebui să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară. În România oportunităţile agricole nu sunt bine folosite. Trebuie găsite căi pentru folosirea puterilor economice ale României şi însufleţite schimburile comerciale.

Cei care cunosc România, afirmă că populaţia României nu este una ambiţioasă şi „în mod oriental se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să îşi asigure toate cele necesare”.

„România nu are nevoie doar de consiliere ci şi de metode coloniale”.

Este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule să apară mari moşii administrate după metode moderne sub conducere germană.

Forţa de muncă care acum leneveşte să fie ocupată după model colonial cu agricultura şi mai trebuie organizate armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile intensive trebuie să fie transferate din Reich în România.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără a fi atinsă suveranitatea formală a României, „caracteristici care oricum lipsesc acestui stat”.

Nu trebuie blocate posibilităţile vrednice din rândul populaţiei româneşti. Acţiunile se vor realiza pe cale paşnică.

Există în Reich destul capital care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică bazată pe realităţi,  fiecare va primi ce i se cuvine. Masele capabile de dezvoltare, o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii, conducerea în ceea ce priveşte interesele Reich-ului şi foloasele pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politică. Forţele vrednice de origine română vor primi dreptul la guvernare, administrare, conducerea producţiei şi comerţului.

         Am redat cât mai aproape de realitatea exprimării, conţinutul acestui raport.

         Este izbitoare asemănarea cu realităţile prin care trece România în procesele pline de turpitudine generate atât de factori externi dar nu în ceea mai mică măsură de cei interni.

         Ceea ce este poate important, este faptul să nu ne lăsăm cuprinşi de instinctele primare generate, natural de prima citire a acestui raport.

Un naţionalism primitiv ne-ar dezavantaja. Însă după o reflectare profundă trebuie să înţelegem că trebuie să ne schimbăm comportamentul economic, social, civic. Trebuie să fim naţionalişti nu mai mult decât germanii, francezii, americanii, polonezii sau ruşii. „În lume sunt numai naţionalisme dar naţionalismele mari înghit naţionalismele mici” după cum spunea un filozof al perioadei interbelice.

Trebuie să transformăm ocaziile favorabile în oportunităţi valorificându-ne punctele noastre forte. Pe care le avem: resurse naturale, forţă de muncă încă superior calificată. Mai avem încă intelectuali dedicaţi naţiunii chiar dacă rândurile lor se micşorează. Mai avem sigur şi oameni politici, pierduţi în marea masă de politicieni.

Mai avem nevoie însă de educarea tinerei generaţii.

         La începutul anilor '20  Ion C. Brătianu a ales o originală metodă să adreseze tinerilor. La deschiderea anului de învăţământ de la liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, mergând din clasă în clasă fără cohortele de companioni le-a adresat tinerilor următorul mesaj:

„Generaţia mea a avut un ideal: să înfăptuiască România Mare! Şi acum o avem! Generaţia voastră trebuie să înveţe şi să lupte să o păstreze. Acesta să fie idealul vostru!".

            Economic vorbind avem nevoie de capital străin. Care să valorifice superior forţa de muncă şi oportunităţile României. Prin avantaj mutual. Previziunile FMI –ului, cât or fi ele de corecte, spun că în 2016 economia românească va avea premisa  combinării optimală a factorilor de producţie. 

         Trebuie să ridicăm redevenţele pentru exploatarea resurselor naturale.

         Sursele astfel colectate, să constituie investiţii naţionale pentru a se recreea un nucleu dur de industrie autohtonă cu capital naţional care să fie o garanţie a reglării pieţelor. Aşa numitele clustere.

Care este răul contra căruia trebuie să luptăm din punct de vedere economic? Ne spune Eminescu: „ Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor

productive iată răul organic în contra căruia o organizare bună trebuie să –i găsească remedii”.

O caracterizare excelentă a ceea ce trebuie să fie economia.

         Atenţie problemelor de mediu de prevenire a degradării sănătăţii şi educaţiei.

         Responsabilitate socială din partea transnaţionalelor care la ele acasă sunt extrem de corecte.

Atenţie şi la derapajele extremelor ultranaţionaliste care erodează coeziunea naţională. Respect ungurii şi românii de bun simţ, majoritari în ţara asta, dar reneg fanaticii. Asmuţiţi de politicieni de joasă condiţie umană indiferent de statutul care îl au. 

România este casa tuturor celor care locuiesc în bună înţelegere şi stat naţional unitar. Şi este şi un stat de drept despre care mi-am permis să scriu într-un articol anterior. Cu uşoare tendinţe spre anomiere dar rezolvabile. Anomie generată, culmea, tot de politicienii care nu se împacă cu pierderea puterii.

Am  percepţia, că sunt persoane cu care autorităţile de la Bruxelles empatizează mai uşor. Motivele le putem specula.

După mine, toată gîlceava cu Shengen –ul şi aplicarea mecanismelor din JAI este forţată şi ascunde de fapt raţiuni economice.

Poate că toamna ce vine, va aduce reconfigurări politice la Bruxelles şi atunci vom avea o o altă atmosferă, de respect faţă de naţiuni, în cadrul unei Uniuni Europene pentru toţi. Nu o Europă cu două viteze.

Sunt numai câteva repere la care oamenii noştri politici, cred că trebuie să reflecteze. Noi, foştii militari, am fost în avangarda celor care au luptat împotriva derapajelor puterii portocalii. Şi nu vrem ca ele să recidiveze sub alte forme.

Eu, încă mă abţin de a face judecăţi de valoare la adresa actualei majorităţi politice, considerând că încă nu este suficient de consolidată, având în vedere machiavelismele externe şi interne la care suntem supuşi. Dar şi ea trebuie să înţeleagă că temerile noastre sunt justificate şi e obligată să meargă în direcţia interesului naţional. „ Ţineţi aproape de popor să nu rătăciţi!”. Aceste cuvinte aparţin lui Simion Bărnuţiu luptătorul paşoptist pentru idealurile naţionale.

         Noi care facem parte din  societatea civilă le dăm concursul celor aplecaţi către Naţiunea Română.

Veritas laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Deşi respins de nenumarate ori, adevarul nu piere niciodată).