Cugetări înainte de
alegerile europarlamentare
Comandor marină rez
dr. Golea Pompiliu
In calitate de persoană obişnuită din sfera vieţii civile, am fost printre vectorii care s-au opus acţiunilor
aberante ale vechii puteri portocalii! Prin scris şi acţiuni decente alături de
oamenii care credeau sincer in Uniunea Social Liberală!
Ca forţă menită să modernizeze România! Ce a urmat? Scandaluri, diversiuni şi
prea puţine din acţiunile menite să aducă prosperitate acestei ţări!
Am asistat năuc la o trivializare a discursului politic! Cum e posibil ca într-o
ţară civilizată preşedintele şi primul ministru să încheie cu surle şi trambiţe
un pact de coabitare! Cum e posibil să se „toarne unul pe altul la Bruxelles”?
Ca la Istambul pe vremuri? Parcă ar fi două ţări cu situaţii conflictuale! Nu
amândoi au fost aleşi direct şi indirect de noi toţi ?
Nu amândoi trebuie să dea seama în faţa naţiunii! Naţiune care este singura
care are dreptul să „ îi tragă de urechi pentru derapaje”!
M-am întrebat ce face Uniunea Europeană! Cea în care suntem noi acum!
Se uita amuzată şi îşi aminteşte spusele lui Poincare: Traduc aproximativ
-In Balcani politica este lejeră! Alianţele se schimbă după umori şi după interese !
Paul Lendvai –istoricul spunea că în perioada interbelică clasele politice
din Balcani şi în special cea din România îşi încălcau cu dispreţ propriile
legi pe care ele le edictau! Avem aşadar o moştenire genetică!
Se apropie alegerile europarlamentare! Nu se discută idei ci se face
polemica triviala! Sub formă mascata se fac pomeni!
În Europa sunt jocuri interesante! Ascunse nouă, muritorilor de rând!
Pentru preşedinţia Comisiei Europene se luptă în principal luxemburghezul
Jean –Claude Junker contra germanului Martin Schultz!
Primul este fostul prim ministru al ducatului luxemburghez şi a negociat
Tratatul de la Mastrich din 1992! Este candidat al Partidului Popular European-
PPE!
Al doilea este Martin Scultz, fost primar al unui oraş german cu circa 40
mii locuitori! Este candidatul Partidului Socialist European –PES!
Pe primul îl sprijină domnul preşedinte Basescu pe al doilea domnul premier
Ponta!
Alegerea însă este făcută! Oricare va ieşi, câştigă... doamna Angela Merkel
pe care gurile rele o fac deja preşedinta Consiliului european în 2017 când îşi
va încheia al treilea mandat de cancelar!
O spune profesorul francez de la Sorbona -Jean Cristophe Gallien:” UE
seamănă cu fotbalul în secolul trecut : un joc care joacă în 28 şi câştigă cine
trebuie ...Germania!”
Nu asta ar fi problema, dar doamna Merkel se pronunţă radical împotriva
acţiunii la nivelul UE de reducere a sărăciei!
O spune explicit: „ Nu există acceptul Germaniei pentru reducerea sărăciei!
Poate că sună bine, dar nu e de competenţa UE ci a guvernelor naţionale!
(SIC!)”. Mărturia este consemnată în înregistrările oficiale ale Anticilor
–diplomaţii care nu asistă direct la discuţiile din spatele uşilor închise!
Să ne amintim că doamna Merkel spunea o dată că fiecare ţară trebuie să
aplice şi patriotismul economic! Adică să se descurce singură în problemele
economice!
Fără ingerinţe externe!
Dar de când conceptul său a fost preluat şi de doamna Marine Le Pen şi alţi
eurosceptici, a tăcut strategic! Fără Europa, Germania cade! Poate numai Rusia
cu resursele ei mai poate să o susţină! După prognozele specialiştilor în
Parlamentul European va pătrunde şi „Axa Răului”. Formată din circa 20% de „eurosceptici”
: Frontul Naţional Francez al doamnei Marine Le Pen; Partidul Libertăţii din
Olanda al domnului Geert Wilders ; Partidul Libertăţii din Austria; Partidul
Popular Suedez; Liga Nordului Italiană; Zorii Aurii din Grecia, Jobbick-ul care
este deja! Pe ultimul îl cunoaştem foarte bine! Nu cred că din România vor fi
mulţi „răi”! Poate de loc! Nu sunt vizibili!
Toţi „răii” se pronunţă pentru o slăbire a integrării! Nu vor avea încă
un cuvânt hotărâtor de spus dar cert vor contribui la ruperea unor grupuri care
şi-au arogat influenţa în UE. Le ştim: Partidul Popular European; Alianţa
Socialiştilor; Alianţa Democraţilor şi Liberalilor.
Pe tuşă riscă să râmână ultimii! Ceilalţi se vor înţelege! Aşa că domnii
Victor Ponta şi Traian Băsescu vor fi cu sau fără voia lor tot împreună!
Acest eurosceptiscism poate fi şi destructiv dar şi constructiv! Depinde de
abordare!
O altă problemă ! Cine alege preşedintele Comisiei Europene? Până acum era
desemnat de şefii de stat şi de guvern reuniţi în Consiliu, urmând să fie
validat de Parlament! Anul asta sarcina ar trebui să cadă în sarcina
Parlamentului! Unde vor fi şi aleşii României! Este lesne de înţeles de ce se
luptă pentru supremaţie partidele româneşti şi ne tot fac oferte atragătoare! Deci
pentru noi este cam aşa!
Cine votează USD-ul domnului Ponta votează indirect pentru Martin Scultz!
Cine votează cu PNL votează cu Guy Verhofstadt fost ministru în Belgia!
Cine votează cu grupurile stimulate de domnul preşedinte Traian Băsescu
votează cu Jean –Claude Junker.
În realitate este cam aşa! Consiliul propune un candidat pe baza
rezultatului alegerilor! “ Ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul
European şi după consultări corespunzătoare”! E ceva ca la noi! Domnul
preşedinte Băsescu nu era obligat să ţină seama de opiniile grupurilor politice
putând alege după cum au vrut muşchii domniei sale! Doamna Merkel a declarat că
nu există o relaţie de cauzalitate directă între formaţiunile câştigătoare şi
viitorul preşedinte al Comisiei Europene!
Ce o însemna asta? Să judecăm fiecare!
Referitor la ţara noastră, probabil că temele de discuţie ale candidaţilor
noştri la europarlamentare ar trebui să fie următoarele: democratizarea
organismelor eligibile ale UE pe separaţia reală a puterilor în stat; sustenabilitatea
economiei şi ridicarea nivelului de trai; relaţii comerciale omnidirecţionale
în context european şi euroatlantic! Despre prima am vorbit!
Sustenabilitatea economiei şi ridicarea nivelului de trai trebuie corelate!
Doar despre patriotism economic ne spunea doamna Angela Merkel!
Asta înseamnă că trebuie să avem multe entităţi economice naţionale bine
poziţionate strategic sau societăţi mixte cu mari corporaţii!
În realitate avem monopoluri private care au poziţii de forţă!
Firmele transnaţionale produc 40% din cifra de afaceri dar au un aport la
PIB de numai 20%! Impozitul pe profit plătit de ele se cifrează la circa 2,5 miliarde
euro anual! Mă întreb de ce numai atât! Cheltuielile lor incluzând de exemplu
contracte de consultanţă cu firme din ţara lor partenere, sunt chiar de ordinul
zecilor de miliarde de euro! Primesc unele din ele subvenţii de la statul
român! Dacia de exemplu!
Sunt de fapt, întreprinderi de utilitate publică care privatizează
profitul!
Cât e PIB-ul? Vreo 135 miliarde euro! Creşterea economică din regiune cea
mai mare este realizată de România! Cât? Circa 3,5%! Care este ponderea
principalilor factori de producţie în PIB? 60% capitalul şi 40% forţa de muncă!
Invers decât în vest!
Pai atunci de unde creşterea nivelului de trai?
Economiştii spun că o asemenea creştere, trebuie să se vadă în creşterea
generalizată a veniturilor populaţiei şi în subvenţiile pentru sănătate şi
educaţie! Aşa se regenerează PIB-ul în care consumul reprezintă circa 80%!
Fondurile europene au fost reduse prin „negocierile „ domnului preşedinte!
Care a vrut să fie prezent la masa discuţiilor! Sunt de numai 21 miliarde
euro!
Domnul Ponta ne promite că vor fi atrase cel puţin jumătate din ele! Deci
50%!
Adică 10 miliarde! În etapa anterioară au fost destinate României 30
miliarde euro! Cîte au fost atrase? Numai 15%! Adică 4,5 miliarde euro! Aşa se
face comparaţia! Oricum dacă va fi aşa, este mai atrăgătoare oferta domnului
Victor Ponta! Să vedem!
O altă temă de discuţie, subsumată economiei trebuia să fie înstrăinarea
pământurilor! Avem deja peste 1,5
milioane hectare înstrăinate! România nu caută mecanisme de descurajare a vânzării
pământurilor către străini! Cum le au vesticii şi chiar Ungaria! Mimăm
eforturile pentru acest obiectiv şi pasăm responsabilitatea de la primul
ministru la preşedinte! Şi la Parlament! Acoperim această problemă gravă cu
jocul electoral! De-a hoţii şi vardistii! Cum spuneam când eram copii!
Despre alte resurse naturale la fel! USL-ul a înfierat măsurile de vânzare
a resurselor de la Roşia Montană către compania canadiana dar s-a
....împiedicat după alegeri! Prima s-a dus, dar Chevron-ul a mers înainte....! Vorbeam
o dată într-un articol despre boala olandeză a economiei României! Ea este
eternă! Nu a fost eradicată din anii ¢50 până azi pe glob! Se prinde numai la
ţările.....emergente!
Proiectul de lege a minelor în varianta PNL-ului a intrat în desuetitudine!
Recent peisajul internaţional s-a deteriorat! Începând cu Euromaidanul de
la Kiev! Nu îmi voi propune să intru în speculaţii! Cine e vinovat! Etica
profesiei mă obligă sa fiu echidistant!
Ştiu însă că trebuie să primeze interesul naţional! Respectând principiile
NATO şi UE, să gândim diplomatic şi să valorificăm toate oportunităţile
generate de poziţia strategică! Europa are un PIB de circa 12 mii miliarde
euro! Are relaţii comerciale cu Rusia de peste 450 miliarde euro! Ce înseamna
asta? Că dacă se rup total relaţiile cu Rusia, UE alunecă direct în depresiune
economică! Nu criză! Nu recesiune! Iar noi suntem dependenţi de UE în
proporţie de 80%! Polonia numai de 50%! Evident că liderii politici europeni şi
ruşi sunt raţionali şi pragmatici ! Chiar dacă îşi servesc ....mingi! Asta e
jocul!
Drumul nostru este european şi prin urmare protestul nostru diplomatic în
contextul poziţiei în NATO şi UE este corect!
Dar să fie diplomatic! Nu sfadă ca pe marginea...... şanţului!
Presa cam neofită a spus că vom face mobilizare generală pentru război!
Comunicatorii oficiali s-au bâlbîit! Măsurile nu erau pentru război, ci
pentru un lucru normal! Pregătirea populaţiei şi teritoriului pentru apărare! Conform
legislaţiei în vigoare! Nu de ieri de azi! Asta nu e de competenţa NATO ci a
statului suveran!
Am pierdut din imagine pentru
această stângăcie! Şi am ridicat gratuit, gradul de ostilizare al unei mari
puteri când nimeni nu ne-a cerut!
Nu trebuie să rupem punţile economice! Mai mult trebuie să ne orientăm şi
spre celelalte ţări din BRICS! Profesorul Radu Golban un om pe care personal îl
admir a spus-o direct! Orientare omnidirecţională iar eu adaug în contextul UE!
UE va intra în concurenţă cu Uniunea Eurasiatică fie că vrea sau nu!
Iar noi aici la margine, rămânând în UE şi structurile euroatlantice
trebuie să fim o punte de legătură! Ne-a spus-o pe vremuri George Bush junior când a venit la Bucureşti şi „ a
apărut curcubeul”! Ne –a spus-o George Friedman tot la Bucureşti consternând
VIP-urile prezente! Şi ştim în ce cercuri se învârte!
Procedând astfel UE ne va respecta! Ca pe un stat suveran nu ca pe o
neocolonie! Aşa cum respectă Ungaria, Polonia, Finlanda! Mai blând e tonul
Germaniei decât al nostru la adresa Rusiei! Au motive corecte! Naţiunea este
înainte de toate! Nu vor să aibă sute de mii de şomeri! Francezii nu renunţă la
1, 2 miliarde euro doar de dragul unor măsuri dorite de alţii! Mai diplomaţi decât
noi, sunt americanii democraţi în critica lor la adresa Rusiei! Guvernează şi
sunt responsabili faţă de naţiunea lor! Se mai agită conservatorii domnului
Bush junior! Pentru culoare! Şi să nu
uităm că ne găsim între două mari puteri!
Astea sunt probleme reale de dezbatere şi acţiune pentru candidaţii noştrii
la europarlamentare! Pe care nu îi cunosc bine! Pe unii îi văd destul de
preţioşi!
Nu arţagul, nu arătatul cu degetul este cheia credibilităţii!
Vinovaţi suntem însă noi cei mulţi! Pentru că nu le-am arătat că sunt
servitorii naţiunii! Aşa cum spunea domnul Ion Raţiu Dumnezeu să-l odihnească!
Mă duc la grădina de vară să beau o bere şi mă întreb retoric ca şi
Pristanda: coane dar eu cu cine votez?
Veritas laborant nimis saepe, extinguitur nunquam
(Desi respins de nenumarate
ori, adevarul nu piere niciodată).