luni, 27 octombrie 2014

Unele precizari in legatura cu dispozitiile Legii nr. 125/2014 si ale Legii nr. 134/2014.

Continut:

I. In legatura cu Legea nr. 125/2014.
           La solicitarea mai multor colegi, va precizam faptul ca prevederile Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii nu au incidenta in privinta pensionarilor proveniti din sistemul de aparare ordine publica si siguranta nationala, daca ne referim strict la consecintele proceselor de recalculare si revizuire a pensiilor in baza Legii nr. 119/2010, respectiv a OUG nr. 1/2011. In situatii particulare, acolo unde au avut loc erori de calcul cu privire la cuantumul pensiilor facute de functionarii caselor de pensii, se vor aplica prevederile legii mai sus mentionate.

II. In legatura cu Legea nr. 134/2014.
           Legea nr. 134 din 15 octombrie 2014, pentru abrogarea unor prevederi din <LLNK 12009   329 10 201   0 18>Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a inlaturat cauza suspendarii platii pensiei pentru acei pensionari care au optat pentru un salariu in sistemul bugetar. Pe cale de consecinta, cei in cauza sunt indrituiti sa fir repusi in plata pensiei, in baza unei cereri trimisa Casei de pensii sectoriale. Va redam mai jos prevederea legala in cauza, respectiv art. nr. 115 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice:
“ În sistemul public de pensii, reluarea plăţii pensiei se face, la cerere, după cum urmează:
    a) începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plăţii pensiei, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată;
    b) începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia s-a făcut după expirarea termenului prevăzut la lit. a); ”

            Facem precizarea ca termenul de 30 de zile mentionat la lit. (a) expira pe 17.11.2014, intrucat Legea nr. 134/2014 a intrat in  vigoare pe 19.10.2014. Cei care nu vor respecta termenul precizat, vor fi repusi in plata in conformitate cu dispozitiile cuprinse la lit. (b).

COORDONATORUL  DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica CALOIAN



                                         DOMNULE DIRECTOR,

Subsemnatul …..…………………………………, domiciliat în Bucuresti, str. ………………….. nr. ….., bl. …., sc. ….., et. ….., ap. …..,  sector …., posesor al CI seria …… nr. ……………, eliberată de S.P.C.E.P. la data de ……………, CNP .…………………, telefon …………………, cu dosar pensie nr. …………...,  va rog sa veti amabilitatea sa dispuneti – in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 134/2014, pentru abrogarea unor prevederi din <LLNK 12009   329 10 201   0 18>Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional si ale art. 115, lit. (a) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice -  repunerea in plata a pensiei mele suspendate in luna ………………… anul ………..
 In acest sens depun urmatoarele documente:
-          Cartea de identitate, seria …… nr. ………….., eliberata de …….….., in copie, o fila;
-          Talon pensie, luna ………………., in copie, o fila.
Va multumesc pentru sprijinul dumneavoastra!

Cu stima,
………………..                                                                    Data   .……………….
                           ……………………………




DIRECTORULUI  CASEI DE PENSII SECTORIALE A ……………….



duminică, 26 octombrie 2014

Eroii Regimentului 34 Infanterei “Constanţa” comemoraţi la Siriu.

        La 11 octombrie 1916, după refacerea capacităţii de luptă,  urmare a  pierderilor suferite în bătălia de la Turtucaia, Regimentul 34 Infanterie”Constanţa”comandat de lt.col. Dumitru Mihail,  a fost îmbarcat în gara Constanţa cu destinaţia Nehoiaşu( jud. Buzău), unde a intrat în subordinea Diviziei 6 Infanterie, comandată de gen. Arghirescu, care se  afla angajată  în luptă cu Divizia 89 germană, comandată de gen. Von Bellow. Până la 11 noiembrie 1916 regimentul a participat la luptele pentru apărarea Văii Buzăului, în această perioadă pierzându-şi  viaţa sau fiind  răniţi un mare număr de militari constănţeni. În documentele existente la Arhivele Naţionale Constanţa , fondul I.O.V.R., au putut fi identificaţi  până la această dată următorii: Plt. Sabanof Abdula, cap. Constantinescu Nicolae, soldaţii Cairedim Alil, Sefchi Isleam, Savu Gheorghe, Novac Dumitru şi Predescu Alexandru.
Pentru a cinsti memoria acestor militari, în Complexul format din Monumentul Eroilor şi Cimitirul Eroilor din Siriu, în anul 1916,  a fost amplasată o Cruce din piatră, pe a cărei placă de marmură sunt inscripţionate următoarele : Ostaşii din Regimentul 34 Infanterie. Sublocotenent Ştefănescu Gh. Ion, un plutonier şi nouă soldaţi căzuţi la 20 octombrie 1916 apărând vitejeşte acest pisc”.
La 25 octombrie 2014, la ceremonialul  militar şi religios organizat cu prilejul Zilei Armatei , de către Garnizoana Militară Buzău şi Primăria Siriu, , au participat:
Lt. col . Liviu Necula , comandantul Batalionului 341 Infanterie, această  unitate fiind  continuatoarea tradiţiilor de luptă ale Regimentului 34 Infanterie “Constanţa”
    -1  pluton gardă de onoare de la aceiaşi unitate
    -7 cadre în rezervă şi în retragere  din Constanţa
    -3  reperezentanţi ai Ligii Militarilor Profesionişti.
Deplasarea a fost  posibilă datorită sprijinului acordat de către col. Adrian Soci, comandantul  Brigăzii 9 Mecanizate “Mărăşeşti”.
Urmaşii eroilor constănţeni au depus coronae de flori la Monumentul Eroilor şi la Crucea Comemorativă a Eroilor Regimentului 34 Infanterie “Constanţa”.
La încheierea ceremonialului, făcând dovada unei adevărate măiestrii profesionale, militarii Batalionului 341 Infanterie au prezentat, spre încântarea participanţilor, un spectaculos exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front.

Col.(r) Remus Macovei







joi, 23 octombrie 2014

Conducerea legitimă a S.C.M.D.

         Imediat după terminarea lucrărilor Consiliului Naţional al Reprezentanţilor de la Alba Iulia fiind foarte dezamăgit de modul cum acesta s-a desfăşurat şi mai ales de rezultatele acestuia mi-am propus să mă documentez pentru a putea înţelege cum a ajuns S.C.M.D. într-o  situaţie deosebit de dificilă.În urma studierii rezoluţiilor Consiliului Naţional al Reprezentanţilor,  proceselor verbale şi deciziilor Comitetului Director,am  descoperit unele lucruri interesante despre modul cum s-a constuituit şi a evoluat structura de conducere a S.C.M.D.
         Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate  a dobândit personalitate juridică în temeiul Sentinţei Civile nr.83/18.08.2009 pronunţată de Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii Sindicatelor nr.54/2003.
Conform actului Constitutiv din 25.05.2009, Comitetul Director era format la data respectivă din următorii membrii fondatori:
 Col. (r) Dogaru Mircea – preşedinte
Gl. Bg. (r) Balan Iosif  - vicepreşedinte cadre personal
Col. (r) Pricina Valeriu – vicepreşedinte relaţii publice
Col. (r) Monac Constantin  - secretar general
Lt. Col. (r) Cobuz Elena – vicepreşedinte problem juridice
Lt. Col. (r) Winzer Anisoara -  vicepreşedinnte cadre femei
Lt. Col. (r) Apostol Catalin – vicepreşedinte - trezorier
          Urmare a faptului că „doi membri  C.D. au fost scoşi din circuit” şi că „acţiunile de denigrare şi şantaj au avut consecinţe devastatoare”asupra altor doi ,  în şedinţa C.D. din 03.02 2011,s-a cerut sprijinul membrilor fondatori, care, conform prevederilor art.9,al. 3, lit. b din Statut, au ales ca vicepreşedinţi ai  C.D. pe următorii: gen.mr.(r) Constantin Năstase, col.(r) Tudor Marian , comisar şef .(r) Vârban Aurică şi comisar şef .(r) Răcăşan Ştefan. În procesul verbal al şedinţei nu se utilizează nicăieri termenul de vicepreşedinţi interimari. Ulterior,urmare a scandalului izbucnit pe bloguri, domnul preşedinte Mircea Dogaru a susţinut că membri noi aleşi sunt doar interimari .Din acest moment, conform  procesul verbal al şedinţei, Comitetul Director are următoarea componenţă:
 Col. (r) Dogaru Mircea
Gl. Bg. (r) Balan Iosif 
Col. (r) Pricina Valeriu
Col. (r) Monac Constantin 
Lt. Col. (r) Cobuz Elena
Lt. Col. (r) Winzer Anisoara – vicepreşedinte suspendat
Lt. Col. (r) Apostol Catalin
gen.mr .(r) Constantin Năstase
col .(r) Tudor Marian
comisar şef .(r) Vârban Aurică
comisar şef .(r) Răcăşan Ştefan.
Modificarea  conducerii S.C.M.D., conform prevederilor art.20(1) din Legea 54/2003, în vigoare la acea dată,  ar fi trebuit adusă, în cel mult 30 de zile,  la cunoştinţa Judecătoriei Sectorului I. Acest lucru nu s-a întâmplat. De ce nu s-a aplicat legea, care permitea această acţiune, numai preşedintele Mircea Dogaru ne poate lămuri. Din acest moment 4 din membrii C.D. sunt numiţi ilegal în funcţie.
          La şedinţa C.N.R. din  18-20.11.2011, urmare a cererilor de demisie înaintate de Col. (r) Monac Constantin  şi Lt. Col. (r) Cobuz Elena, se hotăreşte suspendarea acestora pe un an, aceştia urmând să-şi păstreze calitatea de membri ai S.C.M.D.
 Deasemenea s-a hotărât prelungirea pe încă un an a suspendării Lt. Col. (r) Winzer Anisoara.
Interesant este faptul că  fostul secretar general al S.C.M.D - col. (r) Monac Constantin ,  înaintase C.N.R. următoarea somaţie:
În temeiul prevederilor legale enunţate în conţinutul solicitării mele de demisie vă rog încă odată să o supuneţi atenţiei C.N.R. ce se va întruni în zilele de 18-19.10.2011 (activitate la care sarcinile de serviciu nu-mi permit să particip), şi să-mi trimiteţi în termenele legale: 1. Extras din procesul-verbal al şedinţei C.N.R. 2. Hotărârea judecătorească privind degrevarea mea de calităţile si funcţia deţinute în cadrul S.C.M.D.
În cazul în care nu se va da curs solicitării mele de demisie voi fi nevoit să mă adresez in nume personal instanţei de judecată competente (Judecătoria Sectorului 1) pentru a hotărî eliberarea mea din calităţile şi funcţiile deţinute în S.C.M.D. Pentru o astfel de situaţie nedorită prezenta scrisoare constituie procedură prealabilă.”
Cum s-a rezolvat această somaţie  nu am reuşit să aflu pe timpul documentării. Cert este faptul că după acest C.N.R., conducerea sindicatului era următoarea:
Col. (r) Dogaru Mircea
Gl. Bg. (r) Balan Iosif 
Col. (r) Pricina Valeriu
Col. (r) Monac Constantin  - secretar general - suspendat
Lt. Col. (r) Cobuz Elena  - vicepreşedinte – suspendat.
Lt. Col. (r) Winzer Anisoara – vicepreşedinte suspendat
Lt. Col. (r) Apostol Catalin
Gen.mr .(r) Constantin Năstase
Col .(r) Tudor Marian
Comisar şef .(r) Vârban Aurică
Comisar şef .(r) Răcăşan Ştefan.
Aceste modificări , conform prevederilor art. 20(1) din Legea 62/2011, nou apărută,   ar fi trebuit să fie aduse la cunoştinţa Judecătoriei Sectorului I de către conducerea S.C.M.D. în 30 de zile de la producerea  lor. Nici acum nu s-a acţionat conform prevederilor legale, astfel că  situaţia celor 11 membri ai  C.D. era următoarea:
-       4  aleşi statutar - Col. (r) Dogaru Mircea, Gl. Bg. (r) Balan Iosif  Col. (r) Pricina Valeriu Lt. Col. (r) Apostol Catalin ;
-        3 erau suspendaţi;
-       4 erau ilegal numiţi în funcţie.
             Rezoluţia  C.N.R. – ului   desfăşurat în perioada  26-27 10.2012 prezintă faptul că  a fost modificată componenţa C.D. prin decizia  membrilor fondatori care au  aprobat  următorii vicepreşedinţi interimari :
-      Zona I, Col.(r) Comaneci Mircea, coordonator pentru filialele din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamt, Suceava, Vaslui;
-    Zona II, Col. (r) Macovei Remus, coordonator pentru filialele din judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea;
-   Zona III, Col. (r) Popescu Victor, coordonator pentru filialele din judeţele Argeş, Calaraşi, Damboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman;
- Zona IV, Col. (r) Dogaru Dumitru, coordonator pentru filialele din judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea;
-    Zona V, Col. (r) Aromanesei Radu, coordonator pentru filialele din judeţele Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Timiş;
- Zona VI, Col. (r) Cotoi Anton, coordonator pentru filialele din judeţele Bihor, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Cluj, Satu Mare, Sălaj;
-  Zona VII, Col. (r)Tudosie Ştefan, coordonator pentru filialele din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu;
-  Zona VIII, Col. (r)Tudor Marian, coordonator pentru filialele din Bucureşti si jud. Ilfov.
De asemenea, au fost aleşi ca vicepreşedinţi interimari şi urmatorii: Col. (r)Caloian Monica, pe probleme juridice; Col. (r) Ionascu Victor, pe probleme organizatorice;
Mr. (r)Ungureanu Marius, membru.
Nici aceste modificări nu au fost aduse la cunoştinţa Judecătoriei Sectorului I. Deasemenea în cadrul  C.N.R.  nu au fost prelungite sancţiunile cu suspendare a celor 3 membri ai CD. În aceste condiţii cei 21 membri ai C.D. se aflau în următoarea situaţie:
-       4 conform prevederilor statutare
-       3 suspendaţi  - situaţie neclară
-       14 interimari.
         C.N.R. -ul desfăşurat în perioada 29-30. 11. 2013 este primul în care nu se fac modificări ale C.D. În Rezoluţia C.N.R. nu se face din nou nici o referire la prelungirea suspendării celor 3 membri aflaţi în această situaţie.componenţa C.D. rămâne identică cu cea din anul anterior.
          Conform prevederilor statutare la C.N.R.– ul desfăşurat în perioada  17-18 octombrie 2014 ar fi trebuit să fie ales un nou C.D., urmare a expirării celor 5 ani de la alegerea primului C.D. La solicitarea filialelor s-a stabilit că este necesară elaborarea şi aprobarea unui nou statut, în baza căruia, ulterior, să fie organizată alegerea noii conduceri  a S.C.M.D.
S-a discutat cererea doamnei Cobuz Elena  răspunsul fiind identic cu cel dat anterior de C.N.R. 2011-2013” prin care se menţine suspendarea din funcţie.
În aceste condiţii s-a aprobat prorogarea componenţei şi activitatea actualului  C.D. până la organizarea C.N.R. din anul 2015. Deoarece  col.(r) Ionaşcu Victor a decedat,  C.D.  prorogat, este format din 20 de membri, din care:
-       4 aleşi conform prevederilor statutare
-       3 suspendaţi - situaţie neclară
-       13 interimari
Trebuie menţionat că pe blogul  S.C.M.D. , în componenţa C.D. nu sunt trecuţi  cei 3 membrii suspendaţi, iar cei 13 vicepreşedinţi nu sunt prezentaţi ca fiind interimari.
În concluzie la cele prezentate referitor la evoluţia situaţiei conducerii S.C.M.D., se poate  constata că   doar primul C.D., cel din 25.05. 2009,  este legal constituit, el fiind în vigoare şi acum. Din păcate , situaţia membrilor săi este următoarea:
-       4 sunt în activitate - Col. (r) Dogaru Mircea, Gl. Bg. (r) Balan Iosif  Col. (r) Pricina Valeriu Lt. Col. (r) Apostol Catalin
-       3 sunt suspendaţi.
O întrebare se impune. Cine îşi asumă răspunderea privind această situaţie total anormală?
          Din punct de vedere al legitimităţii celor 4 membri activi ai C.D.  ar fi  de semnalat că acţiunile din ultima perioadă a acestora ridică mari semne de întrebare.
Col. Mircea Dogaru a implicat sindicatul în alegerile europarlamentare, cu toate că filialele din ţară s-au opus acestei acţiuni, rezultatul fiind dezastruos pentru imaginea sindicatului. Într-una din şedinţele C.D. domnia sa a prezentat faptul că a primit ordin ca sindicatul să sprijine acţiunile unui partid naţionalist în curs de înfiinţare. Nu ne-a precizat care ar fi acest partid.Tot dumnealui a implicat sindicatul în strângerea de semnături pentru unii candiadaţi la preşedinţie şi în mod deosebit în  susţinerea candidaturii domnului Teodor Meleşcanu, acţiunea aducând mari deservicii sindicatului. Acum neagă cu vehemenţă acest lucru.  Deasemenea, fără aprobarea C.D.,  a promis candidatului Victor Viorel Ponta sprijin profesionist pentru contracararea acţiunilor lui Traian Băsescu. Nu cunosc în ce constă sprijinul profesionist, dar constat că această acţiune înseamnă fără niciun dubiu implicarea politică a S.C.M.D.
Col. Valeriu Pricină  prin înscrierea în U.N.P.R. şi acceptarea unei funcţii de conducere în cadrul acestui partid, a afectat grav imaginea  sindicatului.
Gen.bg. Iosif Bălan şi-a permis în şedinţă C.D. să propună ca unele filiale S.C.M.D. să se transforme în filiale ale U.N.P.R., astfel având siguranţa că legea pensiilor militare va fi aprobată. Tot acesta într-o  intervenţie televizată a anunţat faptul că a anunţat personal 10.000 de personae care să participe la plimbarea în jurul Cotrocenilor pentru sprijinirea lui Dan Voiculescu.Nu a avut aprobarea nimănui pentru acest demers.
Toate aceste aspect sunt reale, existând  înregistrările cu desfăşurarea şedinţelor C.D.
           În aceste condiţii  o întrebare se impune de la sine. Pe cine mai reprezintă actuala conducere a S.C.M.D.?  Datorită faptului că permanent nu s-au respectat legile în vigoare  am  ajuns în această situaţie. Dacă nu vom acţiona rapid pentru punerea  în legalitate a S.C.M.D., va  urma o perioadă la capătul căreia nu există altă variantă decât desfiinţarea.Iar vinovaţii sunt cei care au condus sindicatul! Nu băsişti, nu rebeli din sindicat!
           Menţionez că nu fac parte din cei care doresc desfiinţarea sindicatului şi că în toate ocaziile – la C.D., C.N.R. – am încercat, tracasându-mi unii colegi, să îmi exprim liber opiniile pentru  rezolvarea  legală a problemelor cu care s-a confruntat sindicatul.

 Col.(r) Remus Macovei



marți, 21 octombrie 2014

Modul de revenire la plata pensiei după abrogarea prevederii privind cumulul pensiei cu salariul

     Parlamentul României a adoptat Legea privind abrogarea unor prevederi din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi FMI. Aceasta a devenit Legea 134/2014.În fapt Legea 134/2014 are un singur articol şi prevede abrogarea prevederilor de la litera C) a articolului 1 şi Capitolului IV “Măsuri privind regimului cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare”, cuprinzând articolele 17-26 din Legea 329/2009.
În esenţă este abrogată prevederea prin care sute de foste cadre militare care fuseseră angajate de instituţiile statului şi a căror pensie depăşea nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat au trebuit să renunţe la unul dintre cele două venituri.Acum se pune problema revenirii în plată a pensiei pentru cei care au renunţat la acest drept. Pentru cei care au renunţat la postul şi implicit la salariul de la instituţia publică “de bunăvoie” siliţi de guvernul boc-udrea-oprea nu se mai pune însă problema reangajării. Legal pensia le-a fost suspendată la a mai fi plătită începând cu 1 ianuarie 2010 în baza propriei cereri.Cum nu există o procedură stipulată în lege pentru revenirea la plata pensiei vă indicăm una furnizată de unul dintre colaboratorii noştri.
Pasul 1. Solicitarea de la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti / Casele judeţene de pensii a adeverinţei cu stagiul de cotizare: cerere tip + o fotocopie dupa BI/CI;
Pasul 2. Formularea cererii pentru “actualizarea” pensiei, adică pentru valorificarea perioadei care rezultă din adeverinţa despre care facem vorbire la pct. I. Aceasta cerere o gasiti aici.
Pasul 3. Concomitent cu cererea de la pct. II depuneţi şi cererea de repunere în plată a pensiei care era suspendată.Procedura se bazează pe bazează pe prevederile generale ale legislaţiei româneşti dar şi logica şi bunul simţ pe care trebuie să le aibă în vedere orice instituţie publică înfiinţată pentru a servi cetăţenii.

InfoMondo Militar


duminică, 12 octombrie 2014

Lupta pentru preşedinţie şi economia sustenabilă

              Comandor marină (rez) dr. Golea Pompiliu

Motto
„Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.” (Grigore Moisil)

„ Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive iată răul organic în contra căruia o organizare bună trebuie să–i găsească remedii.” (Mihai Eminescu)

Este o luptă năucitoare pe viaţă şi pe moarte pentru scaunul prezidenţial. Care are, nu în rare ocazii accente iraţionale. După 10 ani de „pitoresc prezidenţial” toţi candidaţii vituperează la inalte intensităţi ale sunetelor la adresa „grelei moşteniri” şi mai piano la „eternele reforme” prin care trece ţara noastră. Media ii acompaniază în funcţie de interese. Le reamintesc tuturor celor care aspiră la fotoliul prezidenţial cuvintele lui Simion Bărnuţiu în cadrul discursului din Catedrala de la Blaj din 14 mai 1848: “Care naţiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? … Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor împreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei; cugetaţi că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate”.
            Un preşedinte, trebuie să fie factor de echilibru între puterile statului care nu trebuie să se domine între ele. Care pe care...!
Articolul 80 din constituţie prevede:
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
            Aşa după cum am mai spus şi în alte ocazii, eu consider că aveam nevoie de un preşedinte de tipul domnului Basescu Traian şi de o criză ca cea prin care trecem acum. Stilul de conducere al domnului preşedinte încă în exerciţiu ne-a arătat cum pot fi speculate vulnerabilităţile unei construcţii democratice încă în faza de maturizare. Criza care nu este românească, nu se domoleşte dimpotrivă devine mai perversă sub forma modernizată a  “Drang nach Osten”, de data aceasta la nivel mondial. România este cu sau fără voia ei parte în acest război multidimensional.
            Viitorul preşedinte nu trebuie să uite că înainte de a fi filoeuropean sau filoamerican sau mai ştiu ce  filo......este român. Lucreţiu Pătrăşcanu licențiat în drept şi doctor în ştiinţe economice al Universităţii din Leipzig – figură rară printre comunişti -  a plătit cu viaţa pentru cuvintele rostite la un miting în 1946, la Cluj, ţinut în faţa studenților grevişti: „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Aceste cuvinte nu au fost pe placul colegilor de partid, care l-au catalogat ca fiind naţionalist.
            Deci pe primul plan trebuie puse interesele românilor.
            Voi puncta ce cred eu că ar fi trebuit să dezbată candidaţii la înalta funcţie în stat din perspectivă economică.   
 1. Realizarea unei creşteri economice sustenabile- este fără doar şi poate cheia democratizării şi stabilităţii economice şi sociale . Prezentarea cu emfază a creşterii produsului intern brut  lăsând în umbră celelalte elemente de sustenabiliate este doar un slogan electoral. Să nu uităm că în produsul intern brut se include dacă vrem suma profiturilor, salariilor şi amortizărilor la nivel naţional. Unul dintre candidaţi declara la o întâlnire în SUA cu  reprezentanţii companiilor ExxonMobil şi Halliburton, din sectorul petrolier următoarele: „Am confirmat faptul că sistemul de redevenţe va fi un sistem care să asigure, sigur, resurse bugetare la media europeană, însă nu va descuraja investiţiile, nu va fi un sistem în care să încercăm să luăm prea mult, pentru că, dacă vrei să iei prea mult, după aia nu mai ai de la cine. Noua lege este discutată în primul rând cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar Internaţional, şi va fi pusă în dezbaterea mediului de afaceri la începutul anului viitor, pentru că acea obligaţie a statului român de a nu modifica sistemul redevenţelor expiră pe 31 decembrie 2014". Adaug eu şi spun că în prezent din redevenţe se obţin circa 300 milioane euro anual iar din impozitul pe profit al companiilor străine circa 2,5 miliarde euro. Restul .....! De pe aici ..........de la indigeni!
Produsul intern brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat la 54% din media Uniunii Europene, în uşoară creştere faţă de 50% în 2012. Şi touşi veniturile la buget nu au crescut dimpotrivă au scăzut. Dacă se estima că se vor strânge la buget 33,6% adică circa 47 miliarde euro în realitate veniturile au scăzut la 32% reprezentând circa 45 miliarde euro - sub media veniturilor din ultimii 5 ani. S-a observat o uşoară îmbunătăţire a nivelului de trai la paturile defavorizate urmare a aplicării doctrinei politice a partidului principal de la putere, dar la capitolul investiţii statul a avut cu 7,5% mai puţine investiţii. Deci au fost taiate pentru a se da înapoi sumele luate pe vremea puterii portocalii....!
Avem o datorie imensă de peste 100 miliarde euro generată de acţiunea tuturor actorilor politici care au trecut din 2008 încoace pe la guvernare. Nu s-au văzut în investiţii productive şi generare de eficienţă economică!
Entităţile economice autohtone s-au redus drastic în favoarea celor transnaţionale. Nu pot înţelege cum de în Emiratele Arabe şi în ţările din nordul Africii este obligatoriu ca un investitor străin să se asocieze cu un unul local în proporţii de 60% autohton şi 40% cel venit şi noi ignorăm aceste experienţe.
Procentul poate fi discutat dar principiul este de luat în seamă. Dacă mâine un investitor pleacă rămânem fără.....aer!
Am preamărit politica de creştere economică şi de nivel de trai din 2004-2008.
Ea a dus în aparenţă la creşterea nivelului de trai. Pe datorie....! Se aplicau politicile Consensului de la Washinghton. A venit scadenţa în 2008 amânată electoral până după alegerile prezidenţiale din 2009. 
Ponderea capitalului în PIB-ul din România este de 60% iar a muncii de numai 40%. Invers ca în vest. Este clar că principala piaţă de desfacere nu este România iar produsele realizate cu costuri salariale mici şi facilităţi fiscale uriaşe pleaca şi se vând în ţări cu putere de cumpărare mare.
Sancţiunile antiruseşti au determinat blocarea pieţei agricultorilor din UE şi implicit din România: pierderi de circa 5-7 miliarde euro mai ales legume şi fructe.
Câteva zeci de milioane de euro sunt pierderile noastre ....!
Nu aplicăm politici care să ţină cont de fluctuaţiile activităţii economice.
Evoluţiile ciclurilor economice reale sau regizate ne gasesc cu o economie vulnerabilizată de cele mai multe ori de comportamentele noastre:  ale actanţilor politici în primul rând dar şi ale noastre oamenilor de rând.
2. Ocuparea cât mai deplină a forţei de muncă în condiţii salariale decente –ne-am angajat prin Tratatul de la Lisabona să creştem ocuparea la circa 75% faţă de prezent când este de circa 60%. Mai e până în 2020! Tendinţa actuală este de a aduce în 2016 salariul minim  la circa 1.200 lei iar salariul mediu în jur de 2.500 lei.
Pentru firma asta înseamnă costuri salariale cuprinse între 1.500 – 3.000 lei.
Un salariu mediu din Germania de 2.500 euro echivalează cu unul de circa 900-1000 euro la noi. Este vorba desigur din perspectiva puterii de cumpărare!
Cineva mi-ar spune că nu e posibilă o dublare a salariului mediu pentru că ar genera inflaţie. Eu nu sunt convins că este aşa. Mai degrabă cred că este o negociere cu marile firme pentru a menţine salariile în niste limite acceptate de ele care le-ar permite realizarea unor caştiguri estimate. Aş vrea să văd o negociere dură cu transnaţionalele asupra modului de taxare fiscală şi a salarizării.
80% din PIB se realizează de regulă prin consum personal şi guvernamental.
Şi parcă aş vrea ca prin consum guvernamental să vedem numai cheltuieli raţionale. De exemplu cele cu bunuri şi servicii au crescut cu 12% în perioada 2012-2013.
3. Menţinerea inflaţiei la cote rezonabile şi realizarea unor schimburi externe eficiente - Romania a avut un deficit la balanţa comercială în creştere cu 100 de milioane de euro în primele cinci luni ale anului 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, conform Oficiului european de statistică Eurostat. Asta generează necesitatea acoperirii diferenţei prin împrumuturi care măresc datoria publică! Cred că un preşedinte al României, dând dovadă de tact şi nu de obedienţă, trebuie să se gândească la efectele asupra noastră, ale sancţiunilor economice reciproce între protagoniştii actualului război multidimensional. Să extindă omnidirecţional relaţiile economice şi să înţeleagă că UE nu este singura piaţa la care ne raportăm. Avem o dependenţă faţă de piaţa UE de 80%. Iar recesiunea ei ne loveşte şi pe noi.
4. Echilibrele macroeconomice sunt deosebit de importante – Printr-o aderare benevolă sub semnătura fostului premier domnul Emil  Boc la Mecanismul de Stabilitate Financiară ne-am angajat să nu depăşim un deficit structural de 1% din PIB.
Este dacă vreţi şi motivul de sfadă între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta însoţit de tânara ministru de finanţe, cu ocazia discuţiilor pe marginea reducerii CAS –ului cu 5%.
Menţinerea deficitului structural la 1 %  coroborată cu cerinţa referitoare la achiziţia de tehnică modernă de luptă - sugerată de domnul George Friedman venit recent la Bucureşti-  înseamnă că nu vom avea bani suficienţi de investiţii fiind condamnaţi să plătim numai pensii şi salarii bugetare şi să menţinem economia la foc mic. Investiţiile chinezeşti întârzie şi deja am suspiciuni că ceva e în neregulă în jocurile internaţionale.
Şi în încheiere aş îndrăzni să spun direct care sunt aşteptările  mele şi cred că şi ale oamenilor din această ţară. Mica  mea expertiză în domeniul economic cred că îmi permite să le identific; nu sunt neapărat noi:
·        negocierea redevenţelor – prima după noi ca nivel mediu minim al redevenţei este Canada -10% faţă de 2-3% în România; anul asta este momentul renegocierii;
·        salarii decente în concordanţă cu măsuri de stimulare a productivităţii muncii venite de la autorităţi;
·        un sistem de pensii sustenabile prin abrogarea pilonului II de pensii şi stimularea  pilonului III pentru doritori; aşa a procedat Slovacia recent;
·        scoaterea din sistemul de pensii, a ajutoarelor sociale care au fost iniţiate de domnul Boc; ele pot fi date prin alte scheme de finanţare;
·        dezvoltarea economiei sociale  mai ales în zona rurală şi eliminarea pomenilor electorale pentru cei apţi de muncă cu oferirea alternativei de încadrare în muncă, pe principiile acesteia;
·        un sistemul de sănătate corect, bazat pe contribuţii reglementate  fără sifonări de bani din cadrul CASS;
·        reducerea datoriile statului şi asigurarea unor recalibrări financiare prin pătrunderea capitalului cu adevărat productiv în condiţiile dezvoltării durabile;
·        vindecarea sistemul de educaţie; concurenţă autentică între cele două sectoare public şi privat al educaţiei; subvenţionarea cu procente stabilite a tuturor celor care studiază inclusiv în învăţământul privat de calitate aşa cum este si prin alte părţi ale lumii; sunt ţări inclusiv în Europa de Vest şi Est în  care fiecare tânăr are încă de la naştere o sumă depusă într-un cont destinată educaţiei şi care nu poate fi accesată prin liberul arbitru; dacă tot vor să vină transnaţionalele vestice în număr mare, ar trebui ca în virtutea principiului „responsabilităţii sociale” pe care-l declamau în proiecte europene până la venirea crizei, să finanţeze aceste conturi destinate educaţiei.
·        starea mediului înconjurător; „eco-anarhiştii” domnului George Maior nu trebuie să se opună extracţiei de gaze de şist atâta vreme cât procesele de producţie se realizează cu tehnologii nepoluante şi care nu pun viaţa şi sănătatea în pericol; în cadrul unor societăţi mixte care împart atenţie  producţia şi care folosesc „tehnologii curate” asemenea activităţi sunt binevenite;    
·        crearea condiţiilor de către guvern pentru generarea de locuri  de muncă; reducerea CAS-ului cu 5% aduce automat crearea de locuri de muncă? Mă îndoiesc că măsura aceasta aparent bună, fără alte măsuri accesorii va  genera automat  efecte dezirabile!
·        dialog autentic cu specialiştii care trebuie să pătrundă în structurile tehnice! Şi să fie stabili! Politicienii sunt suficienţi pentru nivelurile I şi II de conducere în ministere!
În final, aş afirma că nu am văzut un dialog închegat pe marginea acestor probleme ci numai sfadă şi pasiuni mărunte. Lasându-ne şi mai confuzi în toată anomia asta internaţională.
Asta mă face să concluzionez că o dată cu alegerea preşedintelui (inspirată sau nu rămâne de văzut!) mai urmează o fază necesară  - a reprimenerii vorba lui Pareto – a clasei politice din ţara  noastră şi a intrării în rol a specialiştilor autentici care să fundamenteze deciziile politicienilor. Momentul este reprezentat de alegerile din 2016! E timpul unei societăţi civile puternice, care fără a se implica în luarea puterii politice, să facă presiuni prin mecanismele conferite de lege, asupra politicienilor să conducă în favoarea noastră a românilor. Trebuie să ii ajutăm pe politicieni să se  transforme în oameni politici!
 
Veritas laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Deşi respins de nenumarate ori, adevarul nu piere niciodată).