duminică, 22 aprilie 2018


Doamnelor și domnilor membrii ai Filialei 1 SCMD Constanța

         Vă informez că pe data de 21 aprilie s-a desfășurat Adunarea Generală a filialei. Activitatea s-a suprapus din păcate cu înmormântarea celui care a fost colegul, camaradul și prietenul nostru, al tuturor, Col. R. Eugen RĂCĂUȚEANU. Să se odihnească în pace!
         La eveniment din partea BOC al SCMD a participat, Președintele SCMD dl. Col. R. Dr. Mircea DOGARU.
         Nu s-a putut vota, deoarece nu s-a creat cvorum. Dar avad în vedere faptul căci unele acțiuni ale filialei sunt deja în curs de derulare. Că mare parte din program este axat pentru marcarea Centenarului Marii Uniri. Multe din activități sunt deja stabilite cu acordul conducerii centrale a SCMD. Sunt implicate primării din țară și două din Republica Bulgaria. S-a hotărât de participanții cu drept de vot, ca programul să se desfășoare prin acceptare consensuală. Urmănd ca la Adunarea din 22 sept.2018 să se voteze statutar.
         Profit de ocazie, să vă rog, ca să faceți efortul de a vă organiza programul, de așa natură, ca atunci când avem adunări sau diverse alte activități. Să participați. Pentru că filiala noastră, a ”crescut” prin implicarea fiecăruia dintre noi. Iar atunci cănd este vorba despre a se vota ceva, este corect să realizăm cvorumul de 50%+1. Pentru ca ceea ce ne propunem, să și realizăm. Și rețineți, vă rog, că eu unul nu am dispoziția să trec printr-un eventual proces. Intentat de ”oameni de bine”, că nu respectăm prevederile statutare. Fac această precizare, nu pentru a ataca pe cineva anume. Nici pe departe. Dar este o situatție posibilă. Care poate fi evitată ușor. Prin participarea la astfel de adunări. Iar cei care din motive obiective, cum a fost cazul și ieri ( cu membrii plecați din localitate cu diverse probleme familiale; în străinătate; în concediu platit încă de anul trecut; internați în spital; care nu se pot deplasa din cauza vârstei înaintate; aflați în convalescență; au participat la înmormântarea fostului nostru camarad ), cand nu veți putea participa, va rog sa ma delegați pe mine, sau pe cine considerați dvs. Să voteze pentru dvs. Așa cum doriți să o faceți.
         În incheiere, am postat cuvântul pregâtit pentru acest eveniment, de dl. Cdor. Ing. R. Iorgu PARASCHIV.

         Cu respect ,
         Vicepreședinte responsabil zona de SE în CD al SCMD
         Președintele Filialei 1 SCMD Constanța
         Cdor r Ilie TRUȚĂ






HRISTOS A ÎNVIAT

         „Hristos, a înviat!” Nu cunosc o altă sintagmă pronunțată de buzele unui muritor botezat creștinește, cu un mai mare efect benefic, regenerativ, decât această sacră mărturisire plină de încredere și speranță, această rugăciune invocată de milioane de inimi, care, în această perioadă a cerurilor deschise 40 de zile până la Înălțare, își reglează bătăile în același ritm.
         Adunarea Generală a SCMD – Filiala 1 Constanța, se desfășoară sub triplu semn sacrosant: Învierea Domnului Nostru Isus Hristos, Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (comandant militar martirizat pentru credința sa), și Centenarul Unirii, care ne dorim să se constituie într-o altă înviere, o înviere a simțămintelor noastre patriotice, o introspecție a neamului românesc, urmată de întoarcerea către adevăratele valori morale și naționale.
În epoca aceasta aflată sub semnul egoismului, al urii,  minciunii, dezbinării de neam, mai există, slavă Domnului, simboluri sacramentale care ne leagă, ne unesc în cuget și-n simțiri. Gândim la fel, simțim la fel, suntem concepuți cu aceleași competențe și capabilități, ba ni s-a pus la dispoziție un instrument democratic numit liber arbitru. Deși, se pare că, chiar alegerile noastre, de cele mai multe ori greșite,  sunt principalul vinovat al limitelor  și suferințelor noastre. Dumnezeu nu este un dictator. El l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa, pentru a se bucura de toate privilegiile Edenului perfect. Însă, odată cu tentația fructului oprit, a posibilității de a opta și a atracției pentru tot ce este interzis, omul a devenit uzurpator al scaunului Tatălui său și a continuat până în zilele noastre să facă asta. Să substituie în mod ilegal drepturile aproapelui său, ale unei caste de sacrificiu cum este armata, sau ale unei națiuni.
Toți Cain-ii geloși din lume, care de la începutul Creației și până acum, au dezvoltat necontenit ură împotriva Abel-ilor , distrugând opera lui Dumnezeu în războiul lor fraticid, au în această perioadă sfântă, un motiv de reconciliere. Au la dispoziție un armistițiu de care ar fi bine să profite, ascultând plângerile pământului strămoșesc udat cu sângele înaintașilor ce ni l-au lăsat în grijă, în loc de a  fi vocativi, aruncând vorbe otrăvite, pentru că ofranda lor stearpă, nesusținută de fapte constructive, nu este apreciată.
La noi, la români, conducătorii de după lovitura de stat din `89, au reiterat povestea biblică, plantând sămânța geloziei în Cain-ii unei bresle împotriva Abeli-lor altei bresle. Au amplificat dihonia din societate, utilizând principiul strategic „divide et impera”. Principiu care, cu ajutorul Cain-ilor frustrați, și-a produs efectul, și continuă să o facă, inclusiv în organizații, care, unite ar deveni mai puternice și ar constitui un pericol pentru demnitarii fără demnitate și camarilele lor.
În proximitatea fiecăruia dintre noi se află câte un Cain și un Abel. În sindicatul nostru, în familia noastră, sau în sufletul nostru. Însă nu mai este tolerabil ca urmașii acestui hain personaj biblic să semene zâzanie, făcându-ne astfel mai slabi. Nu mai este posibil ca în esența puterii unui neam – fiindcă asta este armata, iar noi suntem lideri cu experiență ai acestei esențe – nu mai este posibil, spuneam, să ne lăsăm manipulați și dezbinați de Cainii – haini și păpușarii lor. Noi suntem camarazi, iar camarazii nu se trădează, nu se mint, nu se sapă. Cel ce face asta, este un sinucigaș, al cărui dezonoare rămâne ca o pată karmică pe el și neamul său.
Referitor la camaraderie, Nicolae Steinhardt spunea în „Jurnalul fericirii”: „Uite, camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideativ extrem de avansat, e posibilă numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală.”
Iar  Antoine de Saint-Exupéry - romancier, eseist, reporter și aviator francez ce a pierit pe frontul antihitlerist la numai 44 de ani – spunea că: „Nimic, niciodată nu va înlocui pe camaradul pierdut. Căci nu pot fi creați vechi camarazi.”
Salutul religios de Înviere, mixat negreșit cu iubire și toleranță, poate schimba amprenta nefastă a unui nume, poate influența pozitiv un comportment fatalist, poate răsturna munții. Cuvintele noastre ca forme de energie, ca și faptele noastre, pot fi mistrie sau buldozer. Va trebui să le cântărim cu înțelepciune înainte de a le rosti, pentru ca ele să construiască și nu să demoleze ce au construit alții cu trudă și migală.
„Hristos, a înviat” este un strigăt de triumf al vieții. Alături de ființele umane, regnurile: animal și vegetal, se bucură de o primenire a vitalității, de o nouă șansă pentru regenerare și perpetuare. După curățirea uscăturilor iernii din noi, acei care și-au construit o arcă a sufletului, au acum prilejul de a urca în ea odoarele pure, pentru a le salva de potopul decadenței.
„Hristos, a înviat!”, „Adevărat, a înviat!” - salut și răspuns la salut, pe care creștinii și le adresează de secole, cu venerație și bucurie, ducând astfel vestea în lume, că li s-a creat o perspectivă de iertare, ori confirmând că au luat la cunoștință despre evenimentul revendicat drept șansă de salvare a sufletului.
 „Hristos, a înviat!” este un salut-rugăciune, un „Sesam deschide-te” al inimilor ferecate de resemnare în fața morții implacabile și ireversibile. Mugurii copacilor spun asta, florile, iarba, guguștiucii și toate celelalte necuvântătoare, care au primit ele însele vestea minunată de la planeta Pământ, care a auzit expresia înălțătoare spusă de vânt, care a preluat-o de la galeria oamenilor iluștri ai neamului românesc, aflată în ceruri. Iar noi, noi nu trebuie decât să confirmăm prin: „Adevărat, a înviat”, să respectăm mesagerii cu condescendența cuvenită unor frați întru Creație, și să mai facem ceva: să fim combativi. Fiind luptători de profesie, cu un jurământ depus față de poporul român, trebuie să luptăm atât pentru drepturile noastre, cât și a celor care din diverse motive nu pot lupta pentru ele.
Sfântul Gheorghe, a cărui sărbătorire are loc peste două zile, ne îndeamnă la mobilizare și la luptă împotriva Cainilor și a balaurului corupției, ce a crescut în cei 28 de ani mai ceva decât Făt-Frumos din poveste, iar capetele sale sunt precum capetele Gorgonelor mitologice adunând laolaltă toate lichelele înveninate ale neamului românesc. „Nicăieri și niciodată, spune tot părintele Steinhard, nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne chema să fim buni, blânzi și cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți”.
Invocând îndemnurile lui Andrei Mureșanu din poezia Răsunet - devenită din 1990 imnul național „Deșteaptă-te române” și ale lui Radu Gyr în poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” (pentru care inițial a fost condamnat la moarte de către regimul comunist) – așadar invocând aceste sunete de goarnă ale conștiinței de neam, vă conjur dragi camarazi: să ne mobilizăm, să strângem rândurile în jurul liderilor noștri de sindicat, să spunem NU dezbinării, și să încercăm uniți, să dregem ce au stricat toți Cainii, Gorgonele și balaurii neamului românesc.
Până când vom pune mâinile pe piept, nu trebuie să încetăm lupta împotriva nedreptății, căci, așa cum spunea Radu Gyr în „Cântec de luptă”:
Nu dor nici luptele pierdute,
Nici rănile din piept nu dor,
Cum dor acele braţe slute
Care să lupte nu mai vor.
Dar, deși ne doare că acele brațe slute nu mai vor să lupte, măcar să lase restul organismului să caute metode pentru atingerea dezideratelor și să nu-l încurce. Știu că mai sunt voci care cârcotesc precum moșii ăia doi din „Păpușile Muppets”. Însă acele voci sărmanele, nu au trup, nu au un suport fizic, pentru că dacă ar fi așa, s-ar implica în mod direct în atingerea scopurilor pentru care îi cicălesc pe alții. Tot respectul membrilor biroului operativ al filialei, fiindcă se zbat pentru rezolvarea problemelor sindicatului, benevol, fără niciun avantaj material. Tot respectul, pentru că își dedică o parte din timp, adică din viață, camarazilor lor. Nu îmi voi afișa același respect pentru cei care comentează răuvoitor, decât atunci: când voi vedea că cuvintele lor au rol de mistrie, nu de buldozer; când voi vedea că nu mai sunt brațe slute, ci organe loiale ale aceluiași organism; când voi vedea că și-au schimbat năravul de a fi îndărătnici. Pericolul cel mai mare al existenței unei organizații  este de a fi sabotată din interior, fie în mod premeditat, fie întâmplător datorită orgoliilor, intereselor sau altor vanități păcătoase.
În speranța că moșii din „Muppets” au văzut cartonașul galben al propriei conștiințe, închei cu același salut-rugăciune cu rol unificator:
„Hristos a-nviat!”

Comandor (rez) ing. Iorgu PARASCHIV