Doamnelor și
domnilor membrii ai Filialei 1 SCMD Constanța
Vă informez că
pe data de 21 aprilie s-a desfășurat Adunarea Generală a filialei. Activitatea
s-a suprapus din păcate cu înmormântarea celui care a fost colegul, camaradul
și prietenul nostru, al tuturor, Col. R. Eugen RĂCĂUȚEANU. Să se odihnească în
pace!
La eveniment din partea BOC al SCMD a
participat, Președintele SCMD dl. Col. R. Dr. Mircea DOGARU.
Nu s-a putut vota, deoarece nu s-a
creat cvorum. Dar avad în vedere faptul căci unele acțiuni ale filialei sunt
deja în curs de derulare. Că mare parte din program este axat pentru marcarea
Centenarului Marii Uniri. Multe din activități sunt deja stabilite cu acordul
conducerii centrale a SCMD. Sunt implicate primării din țară și două din
Republica Bulgaria. S-a hotărât de participanții cu drept de vot, ca programul
să se desfășoare prin acceptare consensuală. Urmănd ca la Adunarea din 22 sept.2018
să se voteze statutar.
Profit de ocazie, să vă rog, ca să
faceți efortul de a vă organiza programul, de așa natură, ca atunci când avem
adunări sau diverse alte activități. Să participați. Pentru că filiala noastră,
a ”crescut” prin implicarea fiecăruia dintre noi. Iar atunci cănd este vorba
despre a se vota ceva, este corect să realizăm cvorumul de 50%+1. Pentru ca
ceea ce ne propunem, să și realizăm. Și rețineți, vă rog, că eu unul nu am
dispoziția să trec printr-un eventual proces. Intentat de ”oameni de bine”, că
nu respectăm prevederile statutare. Fac această precizare, nu pentru a ataca pe
cineva anume. Nici pe departe. Dar este o situatție posibilă. Care poate fi
evitată ușor. Prin participarea la astfel de adunări. Iar cei care din motive
obiective, cum a fost cazul și ieri ( cu membrii plecați din localitate cu
diverse probleme familiale; în străinătate; în concediu platit încă de anul
trecut; internați în spital; care nu se pot deplasa din cauza vârstei
înaintate; aflați în convalescență; au participat la înmormântarea fostului
nostru camarad ), cand nu veți putea participa, va rog sa ma delegați pe mine,
sau pe cine considerați dvs. Să voteze pentru dvs. Așa cum doriți să o faceți.
În incheiere, am postat cuvântul
pregâtit pentru acest eveniment, de dl. Cdor. Ing. R. Iorgu PARASCHIV.
Cu respect ,
Vicepreședinte responsabil zona de SE
în CD al SCMD
Președintele Filialei 1 SCMD Constanța
Cdor r Ilie TRUȚĂ
HRISTOS A
ÎNVIAT
„Hristos, a înviat!” Nu cunosc o altă
sintagmă pronunțată de buzele unui muritor botezat creștinește, cu un mai mare
efect benefic, regenerativ, decât această sacră mărturisire plină de încredere
și speranță, această rugăciune invocată de milioane de inimi, care, în această
perioadă a cerurilor deschise 40 de zile până la Înălțare, își reglează bătăile
în același ritm.
Adunarea Generală a SCMD – Filiala 1 Constanța,
se desfășoară sub triplu semn sacrosant: Învierea Domnului Nostru Isus Hristos,
Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (comandant militar martirizat pentru
credința sa), și Centenarul Unirii, care ne dorim să se constituie într-o altă
înviere, o înviere a simțămintelor noastre patriotice, o introspecție a
neamului românesc, urmată de întoarcerea către adevăratele valori morale și
naționale.
În epoca aceasta aflată sub semnul egoismului, al urii, minciunii, dezbinării de neam, mai există,
slavă Domnului, simboluri sacramentale care ne leagă, ne unesc în cuget și-n
simțiri. Gândim la fel, simțim la fel, suntem concepuți cu aceleași competențe
și capabilități, ba ni s-a pus la dispoziție un instrument democratic numit
liber arbitru. Deși, se pare că, chiar alegerile noastre, de cele mai multe ori
greșite, sunt principalul vinovat al
limitelor și suferințelor noastre.
Dumnezeu nu este un dictator. El l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa,
pentru a se bucura de toate privilegiile Edenului perfect. Însă, odată cu
tentația fructului oprit, a posibilității de a opta și a atracției pentru tot
ce este interzis, omul a devenit uzurpator al scaunului Tatălui său și a
continuat până în zilele noastre să facă asta. Să substituie în mod ilegal
drepturile aproapelui său, ale unei caste de sacrificiu cum este armata, sau
ale unei națiuni.
Toți Cain-ii geloși din lume, care de la începutul
Creației și până acum, au dezvoltat necontenit ură împotriva Abel-ilor ,
distrugând opera lui Dumnezeu în războiul lor fraticid, au în această perioadă
sfântă, un motiv de reconciliere. Au la dispoziție un armistițiu de care ar fi
bine să profite, ascultând plângerile pământului strămoșesc udat cu sângele
înaintașilor ce ni l-au lăsat în grijă, în loc de a fi vocativi, aruncând vorbe otrăvite, pentru
că ofranda lor stearpă, nesusținută de fapte constructive, nu este apreciată.
La noi, la români, conducătorii de după lovitura de stat
din `89, au reiterat
povestea biblică, plantând sămânța geloziei în Cain-ii unei bresle împotriva
Abeli-lor altei bresle. Au amplificat dihonia din societate, utilizând
principiul strategic „divide et impera”. Principiu care, cu ajutorul Cain-ilor
frustrați, și-a produs efectul, și continuă să o facă, inclusiv în organizații,
care, unite ar deveni mai puternice și ar constitui un pericol pentru
demnitarii fără demnitate și camarilele lor.
În proximitatea fiecăruia dintre noi se află câte un Cain
și un Abel. În sindicatul nostru, în familia noastră, sau în sufletul nostru. Însă
nu mai este tolerabil ca urmașii acestui hain personaj biblic să semene zâzanie,
făcându-ne astfel mai slabi. Nu mai este posibil ca în esența puterii unui neam
– fiindcă asta este armata, iar noi suntem lideri cu experiență ai acestei
esențe – nu mai este posibil, spuneam, să ne lăsăm manipulați și dezbinați de Cainii
– haini și păpușarii lor. Noi suntem camarazi, iar camarazii nu se trădează, nu
se mint, nu se sapă. Cel ce face asta, este un sinucigaș, al cărui dezonoare
rămâne ca o pată karmică pe el și neamul său.
Referitor la camaraderie, Nicolae Steinhardt
spunea în „Jurnalul fericirii”:
„Uite, camaraderia e doar pentru
oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o
subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideativ
extrem de avansat, e posibilă numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală.”
Iar Antoine de Saint-Exupéry - romancier, eseist, reporter și aviator francez ce a pierit
pe frontul antihitlerist la numai 44 de ani – spunea că: „Nimic, niciodată nu va înlocui pe camaradul pierdut. Căci nu pot fi
creați vechi camarazi.”
Salutul religios de Înviere, mixat negreșit cu iubire și
toleranță, poate schimba amprenta nefastă a unui nume, poate influența pozitiv
un comportment fatalist, poate răsturna munții. Cuvintele noastre ca forme de
energie, ca și faptele noastre, pot fi mistrie sau buldozer. Va trebui să le
cântărim cu înțelepciune înainte de a le rosti, pentru ca ele să construiască
și nu să demoleze ce au construit alții cu trudă și migală.
„Hristos, a înviat” este un strigăt de triumf al vieții.
Alături de ființele umane, regnurile: animal și vegetal, se bucură de o
primenire a vitalității, de o nouă șansă pentru regenerare și perpetuare. După
curățirea uscăturilor iernii din noi, acei care și-au construit o arcă a
sufletului, au acum prilejul de a urca în ea odoarele pure, pentru a le salva
de potopul decadenței.
„Hristos, a înviat!”, „Adevărat, a înviat!” - salut și
răspuns la salut, pe care creștinii și le adresează de secole, cu venerație și
bucurie, ducând astfel vestea în lume, că li s-a creat o perspectivă de
iertare, ori confirmând că au luat la cunoștință despre evenimentul revendicat
drept șansă de salvare a sufletului.
„Hristos, a
înviat!” este un salut-rugăciune, un „Sesam deschide-te” al inimilor ferecate
de resemnare în fața morții implacabile și ireversibile. Mugurii copacilor spun
asta, florile, iarba, guguștiucii și toate celelalte necuvântătoare, care au
primit ele însele vestea minunată de la planeta Pământ, care a auzit expresia
înălțătoare spusă de vânt, care a preluat-o de la galeria oamenilor iluștri ai
neamului românesc, aflată în ceruri. Iar noi, noi nu trebuie decât să confirmăm
prin: „Adevărat, a înviat”, să respectăm mesagerii cu condescendența cuvenită
unor frați întru Creație, și să mai facem ceva: să fim combativi. Fiind
luptători de profesie, cu un jurământ depus față de poporul român, trebuie să
luptăm atât pentru drepturile noastre, cât și a celor care din diverse motive
nu pot lupta pentru ele.
Sfântul Gheorghe, a
cărui sărbătorire are loc peste două zile, ne îndeamnă la mobilizare și la
luptă împotriva Cainilor și a balaurului corupției, ce a crescut în cei 28 de
ani mai ceva decât Făt-Frumos din poveste, iar capetele sale sunt precum
capetele Gorgonelor mitologice adunând laolaltă toate lichelele înveninate ale
neamului românesc. „Nicăieri și
niciodată, spune tot părintele Steinhard,
nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne chema să fim buni, blânzi și cinstiți,
smeriți cu inima, dar nu tâmpiți”.
Invocând
îndemnurile lui Andrei Mureșanu din poezia Răsunet - devenită din 1990 imnul național
„Deșteaptă-te române” și ale lui Radu Gyr în poezia-manifest „Ridică-te,
Gheorghe, ridică-te, Ioane!” (pentru care inițial a fost condamnat la moarte de
către regimul comunist) – așadar invocând aceste sunete de goarnă ale
conștiinței de neam, vă conjur dragi camarazi: să ne mobilizăm, să strângem
rândurile în jurul liderilor noștri de sindicat, să spunem NU dezbinării, și să
încercăm uniți, să dregem ce au stricat toți Cainii, Gorgonele și balaurii
neamului românesc.
Până când vom pune mâinile pe piept, nu trebuie să
încetăm lupta împotriva nedreptății, căci, așa cum spunea Radu Gyr în „Cântec
de luptă”:
Nu dor nici luptele pierdute,
Nici rănile din piept nu dor,
Cum dor acele braţe slute
Care să lupte nu mai vor.
Dar, deși ne doare că
acele brațe slute nu mai vor să lupte, măcar să lase restul organismului să
caute metode pentru atingerea dezideratelor și să nu-l încurce. Știu că mai
sunt voci care cârcotesc precum moșii ăia doi din „Păpușile Muppets”. Însă acele
voci sărmanele, nu au trup, nu au un suport fizic, pentru că dacă ar fi așa,
s-ar implica în mod direct în atingerea scopurilor pentru care îi cicălesc pe
alții. Tot respectul membrilor biroului operativ al filialei, fiindcă se zbat
pentru rezolvarea problemelor sindicatului, benevol, fără niciun avantaj
material. Tot respectul, pentru că își dedică o parte din timp, adică din
viață, camarazilor lor. Nu îmi voi afișa același respect pentru cei care comentează
răuvoitor, decât atunci: când voi vedea că cuvintele lor au rol de mistrie, nu
de buldozer; când voi vedea că nu mai sunt brațe slute, ci organe loiale ale
aceluiași organism; când voi vedea că și-au schimbat năravul de a fi
îndărătnici. Pericolul cel mai mare al existenței unei organizații este de a fi sabotată din interior, fie în
mod premeditat, fie întâmplător datorită orgoliilor, intereselor sau altor
vanități păcătoase.
În speranța că moșii
din „Muppets” au văzut cartonașul galben al propriei conștiințe, închei cu
același salut-rugăciune cu rol unificator:
„Hristos a-nviat!”
Comandor (rez) ing. Iorgu PARASCHIV