Dezvăluiri
Scris de Teodor FILIP
Sâmbătă, 25 Decembrie 2010 13:45
În clădirea Comitetului Central generalul Stănculescu era în civil, fapt pentru care s-a putut strecura afară, de unde s-a deplasat la sediul M.Ap.N. cu o maşină. Ajuns aici el „a ocupat scaunul de la capătul mesei de consiliu pe care, de regulă, stătea numai ministrul Apărării” şi „cu dezinvoltura-i bine cunoscută, generalul Stănculescu a început să exercite atribuţiile ministrului.”
Am prezentat acest citat din cartea „Transparenţe dintr-o viaţă condamnată la discreţie”, p. 218, scrisă de viceamiralul (r) Ştefan Dinu, deoarece mai există încă reziduul poveştii cu statutul incert al gen. Stănculescu şi cu lipsa lui de credibilitate la M.Ap.N. Este o dezinformare calculată, voită, pentru a masca actele decisive pe care le-a făcut pentru a-şi subordona Armata. Imediat, a transmis două note telefonice, dintre care ne interesează cea de mai jos:
„Republica Socialistă România
Ministrul Apărării Naţionale.
Notă telefonică
Nr. 39/22 decembrie 1989, ora 13.30,
Se vor executa numai ordinele primite de la Ministerul Apărării Naţionale. Faţă de cele ordonate, comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate, care să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităţilor în asigurarea pazei, comandanţii militari să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe braţul stâng banderole tricolore.
General- locotenent Atanasie Stănculescu”
Prin această notă telefonică generalul Victor Atanasie Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constituţiei, aparţineau preşedintelui Republicii Socialiste România. Mulţi nu au sesizat importanţa acestei note telefonice. În urma difuzării ei către toate garnizoanele, generalul Atanasie Stănculescu a condus Ţara de la ora 13.30 până la ora 22.30 în ziua de 22 decembrie 1989. Este perioada în care a avut loc lovitura de Stat. Oricât ar încerca unii binevoitori să mă combată nu au n şi nici nu vor avea nici o şansă de reuşită.
A se reţine: la ora 14.00, căpitanul de rangul I Constantin Cico Dumitrescu s-a adresat din celebrul deja Studio 4: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu cu care am fost coleg, să vină la Televiziune. Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm.” De ce musai Iliescu şi nu altcineva? În circa 30 de minute acesta s-a prezentat la TV (era pe fază), unde a fost salutat cu deosebit entuziasm de Teodor Brateş, coordonatorul întregii diversiuni de la televiziune.
La ora 14.45 Ion Iliescu se adresează naţiunii: „Poporul trebuie să dea dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom construi în cursul acestei zile un Comitet al Salvării Naţionale, care să înceapă să pună ordine.” Şi a cerut ca la ora 17.00 „toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă” să vină la Comitetul Central. „Trebuie neapărat să ne organizăm într-un Comitet de Salvare Naţională. Să elaborăm un program de acţiune.”
În jurul orei 15.30, un TAB trimis de generalul Stănculescu îi aduce la sediul M.Ap.N. pe Ion Iliescu, Sergiu Nicolaescu, Gelul Voican Voiculescu şi pe revoluţionarul Montana. Generalul Stănculescu le spune: „Eu pot să vă asigur securitatea şi liniştea şi vă pun la dispoziţie sala Consiliului Militar.” Şi îl recunoaşte ca succesor al lui Nicolae Ceauşescu pe tovarăşul Ion Iliescu.
În condiţiile în care „trădătorul” Milea a fost ajutat să se sinucidă, Armata avea un ministru. Pe generalul Victor Atanasie Stănculescu. Şi aici lucrurile sunt foarte clare.
Generalul V.A.Stănculesu a comis greşeala vieţii sale, care a costat naţiunea română: a predat Puterea unui civil, nomenclaturist-comunist. Trebuia să continue ceea ce a început: lovitura de stat să o transforme într-una militară, să instituie Legea Marţială , să formeze un mini guvern militar şi, timp de un an să conducă destinele României. Nu a fost să fie!
Aşadar, încă de la ora 14.00 se ştia cine va fi noul conducător al României. Încă de la prima sa apariţie publică, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider politic, care ştie ce vrea: organizarea României pe baze democratice – praf aruncat în ochii celor din jur. Generalul Stănculescu, Comandantul Suprem, i-a creat toate condiţiile pentru a prelua Puterea. El şi toţi cei care l-au sprijinit pe Ion Iliescu pentru „instaurarea democraţiei” se fac vinovaţi de toţi morţii şi răniţii începând din 22 decembrie
CARACTERUL COMUNIST AL LOVITURII DE STAT
Că în decembrie 1989 nu a fost o revoluţie şi, de fapt, o lovitură de stat, în care comuniştii au luat locul altor comunişti, şi-au dat seama adevăraţii români ala numai o lună de la sângeroasele evenimente. Iar cei care au luat la puricat persoanele implicate direct în acele evenimente şi-au dat seama că a fost vorba de o acţiune bine pregătită şi orchestrată.
Analistul britanic Tom Gallangher a scris lucrarea „Furtul unei naţiuni”, considerată operă de referinţă pentru cei care vor să afle de ce astăzi, în pofida faptului că, cel puţin formal, România a devenit partener în cadrul N.A.T.O. şi membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, în ea continuă să se menţină la putere conspiratorii din decembrie 1989 şi urmaşii acestora. Acesta reprezintă şi unul din motivele (nerecunoscut public) pentru care Franţa şi Germania se împotrivesc aderării României la Spaţiul Schengen (adio frontiere libere. Pentru România). Dar să-l citez pe autor: „Consensul fragil dintre iniţiaţii comunişti (şi disidenţi) şi elementele recent politizate care s-au aflat pentru scurt timp de aceeaşi parte a baricadei în revolta anticeauşistă s-a prăbuşit pe 24 ianuarie 1990, când un mare număr de protestatari ultragiaţi au ieşit în stradă pentru a denunţa FSN. Ei fuseseră cuprinşi de furie din cauza schimbării de politică semnalate la o întrunire a consiliului FSN din 23 ianuarie, când s-a anunţat că FSN va lua parte la alegeri ca organizaţie politică. După ce declarase anterior că avea să servească doar ca guvern interimar până la organizarea de alegeri libere, FSN îşi declara acum intenţia de a fi un competitor la aceste alegeri, care aveau să se ţină în aprilie 1990. Iliescu a declarat că „presiunea de jos” îi influenţase decizia.” Nu mai este nevoie să specific că declaraţia a fost un fals pentru a-şi legitima decizia!
În 1998 a fost publicată cartea „De la capitalism la socialism şi viceversa”, de fapt confesiunile lui Silviu Brucan, cel care a ghidat din umbră evoluţia etapelor acelor evenimente. Iar conjuraţii dirijaţi de el au urmat cu fidelitate recomandarea „fratelui mai mare” de la Răsărit pe care Brucan le-a transmis-o: „A declarat (Gorbaciov – n.a.) de la început că este de acord cu acţiunea de răsturnare a lui Ceauşescu, cu condiţia ca aceasta să fie concepută şi înfăptuită în aşa fel încât să ducă la menţinerea partidului comunist ca forţă politică conducătoare în România.” Şi cine era persoana cea mai indicată să-l înlocuiască pe împuşcat’?
Modelat corespunzător, timp de treizeci de ani, de maşinăria comunistă, Ion Iliescu simţea „o atracţie aproape irezistibilă pentru foştii săi tovarăşi de partid, mărturisea acelaşi Brucan, şi era omul cel mai indicat pentru a desăvârşi indicaţiile „preţioase” ale tovarăşului Gorbaciov. Prima lui opţiune pentru prim-ministru a fost Ilie Verdeţ, fost prim-ministru a lui Ceauşescu în anii ’70. Însă Brucan l-a propus pe necunoscutul Petre Roman. De ce? Deoarece „revoluţia” dobândise un caracter anticomunist. Aceasta denotă incontestabilul ascendent al „oracolului de la Dămăroaia” în faţa membrilor statului major al conspiraţiei. Istoricul Alex Mihai Stoenescu, în vol. III al lucrării „Istoria loviturilor de stat în România” scrie: „Ion Iliescu a fost dominat şi influenţat în cele mai importante decizii, în toate deciziile-cotitură ale evenimentelor din perioada 22-31 decembrie 1989, de Silviu Brucan. Acesta este inspiratorul şi catalizatorul celor mai discutabile hotărâri, motiv pentru acre afirm şi susţin în continuare că, în realitate, rolul lui Ion Iliescu atunci a fost marginal.”
Prin „Comunicatul către Ţară al Frontului Salvării Naţionale”, citit de Ion Iliescu în faţa micului ecran, grupul de conspiratori anticomunişti se legitima ca fiind noua conducere a ţării, iar Ion Iliescu era uns, de comunistul Saul Bricker (nume real), conducător al României postdecembriste. Lista de semnături neaoş comuniste citite la sfârşitul „Comunicatului”: Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Victor Stănculescu, Petre Roman, Dan Marţian etc. era „întărită” de Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes. În semn de modestie ultimul pe listă, care a devenit cel dintâi: Ion Iliescu. Acest pomelnic de nume dădea credibilitate în faţa poporului, ale cărui acţiuni dobândeau un caracter anticomunist tot mai pronunţat.
Însă lipse ceva, care să justifice şi să legitimeze instalarea la conducerea ţării a echipei conduse de Ion Iliescu, dirijate din umbră de Silviu Brucan. Ca o necesitate stringentă au apărut „teroriştii”!!! Şi în ziua de azi o întrebare îi macină pe cei însetaţi de adevăr: „Cine au fost teroriştii şi unde sunt?” Perioada 22 decembrie 1989, ora 17.30 – când au început să tragă teroriştii din toate poziţiile şi în toată ţara – 2 ianuarie 1990 a fost o perioadă tulbure, în care normalitatea nu putea fi concepută. Încă. În acest interval de timp conspiratorii au lichidat cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu, scăpând definitiv de trecutul imediat şi creând premisele necesare instaurării „democraţiei”. Adică a preluării puterii de cătreei.
Acum conspiratorii vorbeau despre FSN ca despre o putere „emanată” de revoluţie şi acceptată ca atare de către popor. A urmat desemnarea unui guvern. Funcţia de prim-ministru a fost încredinţată necunoscutului Petre Roman, evreu-mason. În dimineaţa zilei de 29 decembrie, este făcută publică componenţa restrânsă a noului guvern. Introducerea d-lor Andrei Pleşu – la Cultură şi Şora – la Învăţământ, doi anticomunişti, avea să demonstreze că noua Putere în formare este aplecată către deschidere. Naţiunea era bulversată. „Românii nu mai înţeleg nimic, iar observatorii occidentali şi mai puţin. Care a fost utilitatea „revoluţiei”? În afară de eliminarea lui Ceauşescu, ceea ce se petrece cu conducerea ţării nu este decât o simplă remaniere guvernamentală.”, se putea citi în presa internaţională.
FSN-ul, puterea „emanată” a revoluţiei, organizează Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională (CPUN), o făcătură diabolică prin care conspiratorii şi-au asigurat preluarea puterii. El trebuia să cuprindă cîte trei reprezentanţi din fiecare partid, indiferent de numărul acestora. FSN şi-a creat partide-satelit, cu numărul minim de 251 de membri necesari pentru înscrierea la tribunal. Multe erau formate din „eroi ai revoluţiei”, o altă găselniţă. În felul acesta FSN şi-a introdus peste 200 de oameni în CPUN. ..
ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS. FAPTE NEPEDEPSITE
Deoarece suntem la acest capitol, tare aş dori ca Ion Iliescu să explice public cum a ajuns preşedintele CPUN-ului? Ştiu precis că această funcţie nu a fost supusă niciodată la vot! Ce rol au avut Tribunalele Militare Excepţionale, înfiinţate prin Decretul din 7 ianuarie 1990? Semnat de acelaşi domn Ion Iliescu pentru „judecarea şi pedepsirea de urgenţă” a „elementelor puse în slujba dictaturii”, şi care au săvârşit „acte teroriste care au avut ca urmări pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale.” Pe cine au judecat aceste tribunale?
Pe 8.01.1990, Ion Iliescu a ţinut un discurs la posturile de radio şi la TVR Liberă, text publicat şi în Monitorul Oficial. Ca un bunic a povestit despre „formaţiunile de terorişti care au încercat să destabilizeze situaţie din ţară, să împiedice instaurarea noii puteri”. Şi a liniştit populaţia cu sloganul „Armata e cu noi! Sprijină fără rezerve Frontul salvării Naţionale.” Căuta să infirme zvonurile care începuseră să circule privind implicarea Armatei în reprimarea manifestanţilor. Zvonuri care au fost confirmate în toţi anii scurşi de la acel decembrie sângeros, inclusiv în instanţele judecătoreşti. Exemplific cu un singur caz.
În Sibiu, după fuga lui Ceauşescu, colonelul Aurel Dragomir, comandantul U.M. 01512 s-a autodeclarat „conducătorul luptei antiteroriste”. Martorul Danuţ Mureşan a declarat că Dragomir a spus la un moment dat. „Sunt fiul acestei unităţi şi am ordin să rad Sibiul de pe faţa pământului până la nimicirea tuturor teroriştilor”. La Sibiu, Armata şi-a asumat rolul de a face ordine. Bilanţul: sute de morţi şi răniţi –în mare parte lucrători de la Miliţie şi Inspectoratul Judeţean de Securitate, zeci de clădiri distruse, sute de arestări. Ancheta Parchetului Militar a dovedit că toate arestările au fost ilegale.
Vinovaţii?!
Liberi!
-
