Motto:”Ofiţerul trebuie să fie sclavul onoarei şi
datoriei militare”
Gen. I.C.Brătianu
Episodul 2. Generalii cu origine sănătoasă.
În perioada 30 decembrie 1947 – 22 decembrie 1989, sub conducerea
PCR a fost creată armata de tip nou, armata populară. Efectivele acesteia au
variat, funcţie de evoluţia situaţiei
internaţionale , între 138.000 militari, stabiliţi conform Tratatului de
pace la sfîrşitul anului 1947 şi 320.000 militari în 1989. Organizarea, dotarea,
instruirea, echiparea şi sistemul de selecţionare şi promovare a cadrelor,
preluate de la armata sovietică, vor fi înlocuite treptat după 1958
revenindu-se la tradiţiile armatei
române. Dacă în perioada anilor 50 se considera că nu avem nevoie de o doctrină
naţională, fiind suficientă cea sovietică, după 1968 a fost elaborată doctrină
naţională de apărare, conform căreia
fiecare cetăţean român, cu vîrsta
cuprinsă între 18 şi 62 ani, participa în cadrul unor structuri
specifice la apărarea ţării. Înzestrarea armatei a suferit o evoluţie
pozitivă, în mod deosebit după 1968 cînd s-au pus bazele unei industrii
naţionale de apărare, care a fost în măsură la nivelul anilor 80, să asigure în
proporţie de aproximativ 75% din nevoile tuturor structurilor de apărare.
Situaţia armatei s-a deteriorat după
1980 din cauza fondurilor insuficiente alocate şi sporirii participării
militarilor în economia naţională.
Pe parcursul celor 42 ani au fost patru constante
ale politicii în domeniul de apărare:
- Subordonarea
armatei Partidului Comunist Român, prin
intermediul unei structuri centrale, (Inspectoratul
General al Armatei pentru Educaţie, Cultură
şi Propagandă; Direcţia
Superioară Politică a Armatei; Consiliul Politic Superior al Armatei) şi al
organizaţiilor de partid existente la
nivelul tuturor structurile militare.
- Impunerea
activiştilor de partid, atent selecţionaţi, la toate structurile militare.
- Utilizarea
structurilor de contrainformaţii, aflate la înfiinţare în 1947 în subordinea MSt.M,
ulterior trecute în 1950 în subordinea MAI, pentru ”verificarea orientării comuniste a personalului militar
şi civil al armatei”
- Înlocuirea
corpului de cadre provenit din armata regală cu un corp de cadre cu o origine
sănătoasă, devotat partidului şi
poporului.
În continuare mă voi referi doar la aspecte
referitoare la formarea noului corp de cadre.
Din vechea armată sunt preluaţi, pentru
oportunismul şi utilitatea lor de
moment o serie de militari, aflaţi permanent sub supraveghere, printre ei
aflîndu-se şi doi generali:
·
Constantin Vasiliu Răşcanu, căsătorit cu o rudă a Anei Pauker, care avea un dosar privitor la
speculaţii ilicite cu devize. A fost avansat la gradul de general de armată la
24 ianuarie 1948 , de către Gheorghe Gheorghiu Dej prentru următoarele fapte de
arme:
-
a
semnat la 28 mai 1945 ordinul Nr. 49151 prin care se ordona tuturor
comandanţilor militari să participe la identificarea militarilor care au comis
crime de război şi să îi pună la dispoziţia Tribunalului poporului
-
a contribuit la fraudarea alegerilor din
noiembrie 1946, avertizînd ofiţeri din colegiul Dolj, unde el însuşi a
candidat, că ” daca unitatile lor nu vor vota in unanimitate lista
BPD-ului, vor fi desfiintate, iar ei – imprastiati in toata”
-
a pus la dispoziţia ocupanţilor sovietici
arhiva Cabinetului Militar al mareşalului Antonescu, deşi înţelegerile cu
aceştia nu prevedeau acest lucru.
·
Dumitru Dămăceanu, ca o
recunoastere a rolului important avut în
pregătirea şi desfăşurarea loviturii de
stat de la 23 august 1944 a fost
răsplătit cu funcţii importante (ministru
secretar de stat la MAI- 1944-1945,ministru secretar de stat la Preşedenţia
Consiliului de Miniştri-1945-1947, ministru secretar de stat la Ministerul de
Război – 19471949. După trecera în rezervă -1949- a fost degradat şi arestat. A
fost eliberat în 1959, cind va fi
reabilitat şi avansat la gradul de general colonel în rezervă.
Nicolae Ceauşescu îi va acorda gradul de general de armată în rezervă la 19 august 1974.
Se
va amplifica procesul de promovare în funcţii de mare răspundere a ofiţerilor
proveniţi din cele două divizii de voluntari formate pe teritoriul URSS,
aceştia fiind total devotaţi celor
cărora îşi datorau poziţiile ocupate. Doi dintre aceştia vor fi avansaţi la
gradul de genral de armată
·
Iacob Teclu- avînd gradul de locotenent
colonel în 1942 cînd a fost luat
prizonier , participă la înfiinţarea Diviziei de voluntari “Tudor Vladimirescu”
în 1943 şi este avansat colonel în februarie 1944. Participă în calitate de
şef de stat major şi commandant al acestei mari unităţi la campania
antihitleristă , iar la terminarea războiului, în august 1945 primeşte prima
stea de general. A îndeplinit
următoarele funcţii : comandant
al Comandamentului Trupelor de Grăniceri- 26 iunie 1947 - 12 februarie
1948, secretar general pentru Trupe al
M.A.I. (ian. - mai 1948), subșef al M.St.M. (mai 1948 - august 1949, 1950 -
1952), şeful Direcției Pregătire de Luptă (1949-1950), comandant al Regiunii a III-a Militară, cu sediul la Cluj(26 iunie
1947 - 12 februarie 1948), comandant al
Academiei Militare din București (1957-1965). În anul 1958 este avansat la
gradul de general de armată de către Gheorghe Gheorghiu DEj.
·
Ion Tutoveanu- În anul 1942 a fost lut prizonier avînd gradul
de locotenent. Se înscrie în Divizia de voluntari “Tudor Vladimirescu” în
1943, participă la campania antihitleristă îndeplinind funcţiile de locţiitor
comandant batalion, şef stat major de regiment şi operator în statul major al
diviziei. Ulterior a urmat cursurile Școlii
Superioare de Război (1946-1948), după care în anul 1949 a fost trimis la
specializare la Academia Militară Superioară a Statului Major General
din Uniunea Sovietică. În anul 1951, reîntors de la Moscova, este numit ca
locțiitor al șefului Direcției Operații din Marele Stat Major și ulterior șeful
acestei Direcții. În anul 1953 este avansat general maior la vîrsta de 39 ani. În 1954 este numit
şef al Marelui Stat Major, funcţie pe
care o va deţine până în anul 1965. Este
avansat la gradul de general de armată în 1964 de către Nicolae Ceauşescu. În
perioada 1965-1981 îndeplineşte funcţia de comandant al Academiei Militare.
Trece în retragere, la cerere, în anul 1981.
O
figură aparte în rîndul celor care vor fi înaintaţi la gradul de general de
armată o reprezintă
Emil Bodnăraş.
Avansat locotenent
în 1930,
după doi ani de activitate dezertează în URSS,
unde va urma cursurile Şcolii superioare a serviciilor speciale sovietice.
Revenit în România în anul 1935 este arestat şi condamnat la 10 ani închisoare
pentru dezertare, fiind eliberat în 1942. Va face parte din conducerea PCR,
jucînd un rol deosebit de important în lovitura de stat din 23 august 1944. Devine
membru al CC al PCR, fiind
unul din cei
mai apropiaţi colaboratori ai lui Gheorghe Gheorghiu DEj.
La
5 noiembrie
1947, Bodnăraș a fost
numit în funcția de ministru al apărării, fiind avansat
direct la gradul de general-colonel. În anul
1951 va fi avansat la gradul de general de armată, la vîrsta de 47 ani. Aprobă
trimiterea
unui numâr însemnat de tineri militari devotaţi cauzei comunismului
la şcoli militare din URSS. În anul 1956
Emil Bodnăraș a fost însărcinat cu înăbușirea oricăror reacții de sprijin
din partea românilor a revoluționarilor
maghiari.
Leontin Sălăjan, ( Leon Szilagyi ),
muncitor lăcătuş, membru al PCR din 1939, va devein membru al CC al PCR în 1948 . Este avansat direct general maior în anul
1949 la vîrsta de 37 ani. În perioada
1950-1954 îndeplineşte funcţia de Şef al Marelui Stat Major, iar în perioada 1956-1966
pe cea de ministru al Forţelor Armate. Este avansat la gradul de general de armată în august 1959 de către Gheorghe Gheorghiu Dej.
S-a remarcat în 1956 cînd împreună cu Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici şi
Nicolae Ceauşescu a f[cut parte din Comandamentul Naţional organizat pentru a împiedica o eventual
revoltă de genul celei din Ungaria. A avut probleme cu consumul de băuturi
alcoolice, care potrivit generalului Ion Ioniţă, i-ar fi provocat moartea prematură.
Ion Ioniţă , tînărul mecanic al CFR Triaj
Bucureşti, devenit activist de partid , este avansat direct locotenent în 1948, prima funcţie fiind cea de instructor de tineret în Direcția Superioară Politică a Armatei
(octombrie 1948 - mai 1950) .Referitor la activarea sa, Ion Ionniţă mărturisea
peste ani cu sinceritate”nu ştiam nici să salut, nici pe cine să salut, nici
cui să răspund la salut” În perioada mai
1950- aprilie 1951, îndeplineşte funcţia de
șef al Secției de Propagandă în Comandamentul
Trupelor de Tancuri, Blindate și Mecanizate (mai 1950 - aprilie 1951) . Urmează apoi
cursurile Școlii
serale de Partid de pe lângă Direcțiile Centrale ale M.F.A. (1951-1952), În paralel, îndeplinește funcția de locțiitor al șefului Direcție Cadre în M.F.A. (aprilie 1951 -
septembrie 1952) și apoi pe cea de locțiitor politic al comandantului
Regiunii a 3-a Militare (septembrie 1952 - ianuarie 1953). Își continuă pregătirea militară, absolvind un curs de
comandanți și șefi de stat major de pe lângă Academia Militară (ianuarie
- iunie 1953) și Academia Militară a Marelui Stat Major în U.R.S.S. (noiembrie 1956 - decembrie 1958). Ca urmare a pregătirii militare,
este numit în funcțiile de membru în Consiliul Militar al Regiunii a 3-a
Militare (mai - august 1953), șef al Direcției Cadre în M.F.A. (august 1953 -
august 1954), locțiitor al șefului D.S.P.A. (august 1954 - iulie 1955) și
membru în Consiliul Militar (iulie 1955 - februarie 1956).
Are o carieră militară uimitoare, pe
parcursul a doar şapte ani devenind
general maior, la doar 31 ani.(vezi anexa nr.2)
În continuare îndeplineşte funcţii
importante: comandant al Aviației Militare (februarie - noiembrie
1956), membru în Consiliul Militar (decembrie 1958 - noiembrie 1959), comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene (octombrie 1959 -
decembrie 1962), şef al M.St.M (decembrie 1962 - august 1966) şi ministru al
Forţelor Armate (29
august 1966 - 16 iunie 1976). Între 1976 – 1982 este numit viceprim- ministru
al Guvernului,iar în iunie 1982 este trecut în rezervă.
Se implică într-un complot împotriva
lui Nicolae Ceauşescu, alături de alţi militari şi civili prosovietici. Va muri
în condiţii suspecte în anul 1987.
Analizînd carierele elitei militare
din perioada comunistă, reprezentată de cei 7 generali de armată (vezi anexa nr.1) putem trage următoarele concluzii:
·
Doar
patru generali de armată erau activi cînd au fost avansaţi la acest grad (Iacob
Teclu,Ion Tutoveanu,Ion Ioniţă şi Constantin Vasiliu Răşcanu), unul era în
retragere (Dumitru
Dămăceanu), iar ceilalţi doi (Emil Bodnăraş şi Leontin
Sălăjan) aveau poziţii nespecifice sistemului militar.
·
Niciunul
dintre ei nu a comandat eşalonul armată.
·
Vîrsta
de avansare la primul grad de general a variat între 31 şi 46 ani, iar la
gradul de general de armată între 46 şi 74 ani.
·
Pentru
singura dată în istoria Armatei Române un militar dezertor în URSS şi agent GRU
dovedit este avansat în cel mai înalt grad , avînd acces la cele mai înalte
demnităţi în statul român.
·
Generalul
Ion Ioniţă, beneficiază de sistemul de
promovare bazat pe “pregătire profesională şi devotamentul faţă de popor”, a
cărui regulă era anul şi gradul (în această perioadă au existat numeroase
cazuri de ofiţeri care au obţinut două şi
chiar trei grade într-un singur an).
·
Lăcătuşi,
mecanici, strungari, tinichigi, ospătari sau muncitori necalificaţi ajung în
aceată perioadă în funcţii importante în armată, în condiţii normale ei
neputînd spera la onoarea de a deveni ofiţeri.
·
Absolvirea
liceului va fi o problemă dificil de rezolvat pentru cei care au beneficiat de
acest sistem de promovare, o statistică la nivelul anului 1955 arătînd că 54,68%
din ofiţeri aveau studii elementare terminate, iar 6,24% neterminate.
·
Avansarea
la gradul de general a devenit din 1951 eminamente politică, ea presupunînd
respectarea unui set de criterii , dintre
acestea fiind prioritare originea socială şi devotamentul faţă de
partidul communist.
·
Cel
puţin patru din aceşti generali aveau
legături apropiate cu URSS- Ion Ioniţă şi Ion Tutoveanu care
au absolvit şcoli militare in URSS; Iacob Teclu- fost comandant al Divizia “Tudor Vladimirescu”; Emil Bodnăraş, , care a fost permanent în legătură cu
serviciile secrete sovietice, cărora le prezenta rapoarte regulate asupra
activității tuturor
liderilor comuniști români.
Col.(r) Remus Macovei
Anexa nr.1
Sinteză privind cariera militară a
generalilor de armată din perioada
comunistă
Nrcrt
|
Nume
|
Anul nasterii
|
Pregatire generala
|
Promotie scoala
militara
|
Anul promovarii in
gradul de general/
Varsta la
promovare/
Ani de cariera
|
Anul promovarii in gradul
de general de armata/
Varsta la
promovare/
Ani de cariera
|
1
|
EMIL BODNĂRAŞ
|
1904
|
|
1930
|
1947
Direct General Colonel
43 ani
|
1951
47 ani
|
2
|
LEONTIN SĂLĂJAN
|
1913
|
Lacatus mecanic
|
|
1950
Direct General Maior
37 ani
|
1959
46 ani
|
3
|
IACOB TECLU
|
1899
|
|
1917
|
1945
46 ani
28 ani de cariera
|
1958
59 ani
47 ani de cariera
|
4
|
ION TUTOVEANU
|
1914
|
|
1938
|
1953
39 ani
15 ani de cariera
|
1964
50 ani
26 ani de cariera
|
5
|
ION IONIŢĂ
|
1924
|
Mecanic
|
1948
Incadrat direct locote-
nent
|
1955
32 ani
7 ani de cariera
|
1971
47 ani
23 ani de cariera
|
6
|
DUMITRU DĂMĂCEANU
|
1896
|
|
1916
|
1944
48 ani
28 ani de cariera
|
1974
78 ani
|
7
|
VASILIU RĂŞCANU CONSTANTIN
|
1887
|
|
1908
|
1939
52ani
31 ani de cariera
|
1948
61 ani
40 ani de cariera
|
Anexa nr.2
GENERAL DE ARMATĂ ION IONIŢĂ
Data naşterii
14 iunie 1924
Locul naşterii
Mătsari, judeţul Dîmboviţa
Data decesului
27 iulie 1987
Studii militare
Şcoala serală de partid de pe lîngă Direcţiile Centrale ale
MFA(1951-1952)
Curs de comandanţi şi
şefii de stat major de mari unităţi de
pe lîngă Academia
Militară
“I.V. Stalin”
din Bucureşti
Academia
Militară Superioară “K.E.Voroşilov” (1956-1958)
Grade militare
Încadrat direct locotenent- octombrie 1948
Locotenent major- decembrie 1949
Căpitan- august
1950
Maior- aprilie 1951
Locotenent colonel - aprilie 1952
Colonel –
septembrie 1952
General
maior – august 1955
General locotenent – martie 1961
General
colonel -1964
General de Armată –mai 1971
Trecut în rezervă – iunie 1982
Funcţii importante Instructor de tineret în Direcţia
Superioară a Armatei(octombrie 1948 - mai 1950)
Şef
al Secției de Propagandă în Comandamentul
Trupelor de Tancuri, Blindate și Mecanizate (mai 1950 - aprilie
1951 )
Locțiitor al șefului Direcție Cadre în M.F.A. (aprilie 1951 -
septembrie 1952)
Locțiitor politic al comandantului Regiunii a 3-a Militare
(septembrie 1952 - ianuarie 1953).
Membru în
Consiliul Militar al Regiunii a 3-a Militare (mai - august 1953),
Şef
al Direcției Cadre în M.F.A. (august 1953 - august 1954),
Locțiitor
al șefului D.S.P.A. (august 1954 - iulie 1955)
Membru
în Consiliul Militar (iulie 1955 - februarie 1956).
Comandant al Aviației Militare (februarie - noiembrie
1956),
Membru în
Consiliul Militar (decembrie 1958 - noiembrie 1959)
Comandant
al Comandamentului Apărării Antiaeriene (octombrie 1959 - decembrie 1962).
Adjunct al ministrului apărării naționale(decembrie 1962- august 1966)
Ministru
al apărării naţionale (29 august 1966 - 16 iunie 1976)
Viceprim-ministru al Guvernului (16
iunie 1976 - 20 mai 1982).
Funcţii
politice Membru supleant al CC al PCR
(decembrie 1955 - iulie 1965
Membru al Comitetului Central al PCR (1965-1984).
Deputat în
Marea Adunare Națională.( 1961-1985)
Decoraţii Erou al Muncii Socialiste
Medalia de aur “Secera şi ciocanul”
A 40-cea aniversare de la înfiinţarea
PCR