Către: ŞEFII STATELOR, ŞEFII GUVERNELOR şi către MINIŞTRII APĂRĂRII ai ŢĂRILOR MEMBRE NATO
Preşedintele României şi Comandant al Armatei a promulgat, la 30.06.2010, Legea nr.119 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, prin care pensiile militare de stat au fost transformate în pensii civile şi au fost reduse cu 20-70%.
Promovarea şi promulgarea acestei legi s-a făcut cu încălcarea:
- Directivelor Europene nr. 86/378/ EEC şi nr. 97/96/ EC, privind pensiile ocupaţionale;
- Constituţiei României, art.15(2), privind neretroactivitatea legilor; art.44, privind dreptul la proprietate; art.148(2,4), privind prioritatea prevederilor tratatelor U.E. faţă de dreptul intern;
- Legea 164/2001 privind pensiile militare de stat, care este încă în vigoare.
Menţionăm că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, filiala Botoşani, România, a prezentat Parlamentului European, respectiv Comisiei pentru Petiţii, toate amănuntele privind salarizarea şi pensiile militarilor în România.
Având în vedere că în toate ţările membre NATO pensionarii militari beneficiază de prevederi speciale de pensionare, vă rugăm să exprimaţi public un punct de vedere al ţării şi armatei dumneavoastră sau un punct de vedere comun al ţărilor membre NATO, referitor la situaţia anormală din România cu referire la pensiile militare.
PREŞEDINŢELE ASOCIAŢIEI “GENERAL ROLAND PIRLOGEANU” MEDGIDIA, ROMÂNIA
Col.(r) Gheorghe Fratu
Cred ca l-ati trimis ,nu?Iata ca mai sant luptatori adevarati printre noi.Cu deosebita consideratie,col ret Pop
RăspundețiȘtergerePt.d-l Ioan:"Apelul..." a fost transmis la Comandamentul NATO pe 18.08.10.08:43.
RăspundețiȘtergereBrigadierul
paravan > tot la magarul tavalit ati pus de o petitie ?! ca se stie in targ de chiolhanurile gastii voastre de 5-7 tov.care chefuiti vartos din banii fraierilor care si-au tocit pingelele prin tortomanu si/sau cincu-babadac ! ! !mai bine inscrieti-va in SCMD ca aici avem si juristi si consultanta serioasa si ceva proptele pe la brucseles ! ! !
RăspundețiȘtergereD-le Maierran,nu meriti atentie deoarece:
RăspundețiȘtergere-habar nu ai de realitate;
-stai prost cu gramatica;
-pacat ca SCMD are juristi si consultanta serioasa, daca are membri de calitatea dumitale.
@ parvan,
RăspundețiȘtergere-Pe pamant si sub soare suntem atata de multi si tot atata de diferiti,incat fiecare este un 'univers'!De gandit fiecare o face in felul sau si de scris la fel,maierran poate ca nu a fost nici cel purin 'plotoner',dar a facut parte din 'trupetii'de pe unde spune el ca a fost.Ideea ramane sa clarificam si sa stabilim cum ne asociem si ce facem efectiv,in general pe plan social.Important ramane daca ne asociem pentru a ne uni sau pentru a ne dezbina si mai mult.Si cat facem,cat ar trebui sa facem pentru localitatea noastra.Asa cum remarca azi 03.08.2013 dl Halet in discutia cu dl.Fratu.De dat cu gura dam toti de se darama gardurile,dar in acelasi timp toti fura si distrug si ceeace am cladit cu munca si chinul nostru si al parintilor nostri.Asa apare capitalismul de parada al vilelor lui neica nimeni ajuns azi mare politician...Eu asa cred ca ar trebui sa sune unul dintre apelurile dintre noi.Va sault cu respect si va invit la http://ghpitran.ro de unde identificandu-ma sa vedeti si ce fac eu -inca- penrtu Medgidia cu care m-am cununat pentru vecie.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere