Noi , 120 de ciumpalaci de la mare, am demonstrat pe 24
ianuarie 2012 la Bucureşti alături de
alte citeva mii de colegi din întreaga ţară.
După o zi extrem de grea, în care am manifestat cu entuziasm şi fermitate împotriva celor care
rupţi de realitate conduc această ţară,
cind am ajuns la Constanţa am aflat că
am fost scoşi în stradă de Ion Iliescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, care
sunt solidari cu fratele Voronin de peste Prut.
Am mai aflat că suntem cuprinşi de veselia demolări a măreţelor realizări ale preşedintelui şi guvernul ui acestei ţării,
care au uimit o întreagă planetă. Probabil domnul preşedinte era deranjat de
nerecunoştinţa noastră şi de scandările
noastre:”Băsescu, Udrea şi
Boc, au dat României Foc!”,” Jos
guvernul trădător!”,”Jos guvernul mafiot, agramat şi semidoct!”,”PDL=Mafie!”
Din nou, cu o perseverenţa-i caracteristică , domnul
preşedinte ne-a jignit impardonabil afirmînd că în Piaţa Victoriei au manifestat “foşti
colonei din Armata Română care niciodata
n-au fost dincolo de munci agricole unde făceau propagandă lui Ceauşescu”. Asta
chiar este culmea nesimţirii! Noi să fim găsiţi
vinovaţi că cei din conducerea de atunci a Românie, în loc să ne lase să ne ocupăm de problemele
specifice armatei, ne trimiteau să strîngem recoltele sau ne transformau în
salahori pe diferite şantiere sau în mine! Aceasta era politica oficială a
statului român. Nu avea nici un drept actualul comandant al armatei să facă
astfel de aprecieri. Adevărul este că noi nu am avut privilegiu să aducem
bufuri în ţară, nu am putut îndeplini misiuni la Anver şi nici nu ne-a prins
revoluţia cu averi considerabile. Acesta ete adevăratul motiv al faptului că
zeci de mii de rezervişti militari, nemaiputînd accepta încălcarea repetată a
onorei şi demnităţii specifice, scandează în toată ţara”Jos Băsescu!”
Probabil
domnului preşedinte nu-i vine să creadă că decredibilizarea militarilor
rezervişti nu a reuşit, aceştia avînd alături de ei studenţi, profesori,
ceferişti, medici, actori,pensionari, reprezentanţi ai diaspora, reprezentanţi
ai organizaţiilor de revoluţionari care au scandat ca în decembrie 1989 “Armata
e cu noi!”.
Noi
ciumpalacii de la mare suntem mîndri că am fost alături de toţi aceşti oameni,
că am scandat alături de ceilalţi manifestanţi”Băsescu nu uita , nici Constanţa
nu te vrea!” şi că am putut aduce un modest sprijin la acţiunea de revenire a României la normal.
Col.(r) Remus Macovei
NOTA:
Traian Basescu, primele reactii la proteste, foarte dure: Se observa o veselie a demolarii. Ma socheaza cel mai tare ca mesajele lui Iliescu, Ponta, Antonescu, Dogaru sunt similare cu cele ale lui Vladimir Voronin. Voi clarifica lucrurile, in interventia mea de miine, cu romanii
Traian Basescu, primele reactii la proteste, foarte dure: Se observa o veselie a demolarii. Ma socheaza cel mai tare ca mesajele lui Iliescu, Ponta, Antonescu, Dogaru sunt similare cu cele ale lui Vladimir Voronin. Voi clarifica lucrurile, in interventia mea de miine, cu romanii
Discursul sefului statului:
Alaturi de presedintele Traian
Basescu si premierul Emil Boc, la ceremonie au mai participat fostul ministru
de Externe, Teodor Baconschi, precum si mai multi membri ai guvernului si ai UNPR,
precum primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, si primarul sectorului
2, Neculai Ontanu. Spre deosebire de toti ceilalti participanti, Piedone a
purtat o tinuta casual.
"As spune ca un lucru extrem de important si demn de salutat este ca aici se afla si fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, si noul ministru, ceea ce este un semnal de continuitate. Politica externa a Romaniei nu se schimba odata cu ministrii ci are miezul ei fundamental care va continua. As vrea sa multumesc domnului ministru Baconschi pentru modul cum si-a exercitat mandatul ca ministru si sa va doresc dumneavoastra succes pentru continuarea manadatului de ministru de externe a Romaniei.
Aveti o misiune grea, as spune, dupa aspectele televizate, aproape imposibila, si anume aceea ca Romania are forta sa continue si acest lucru va trebui sa fie principalul mesaj pe care sa il transmiteti omologilor dumneavoastra din Uniunea Europeana, de peste Atlantic si nu numai.
Se observa o veselie a demolarii, probabil reusita recunoscuta international deranjeaza pe foarte multi, si nu pot sa nu observ ca mesajul domnului Ion Iliescu care, nici mai mult nici mai putin, aproape de pe masa de operatii, transmitea, nici mai mult nici mai putin, ca presedintele in functie trebuie sa raspunda, in conditiile in care dansul inca n-a raspuns nici pentru mineriade, nici pentru victimele de la revolutie.
Il vedem pe Crin Antonescu si pe Victor Ponta care sustin, nici mai mult, nici mai putin, demisie presedinte, demisie guvern, demisie Parlament, adica o Romanie neguvernata.
Vedem activisti din Consiliul Politic al Armatei chiar astazi, fosti colonei din Armata Romana dar care niciodata n-au fost dincolo de munci agricole unde faceau propaganda lui Ceauseascu, ii vedeam manifestand vigurios impotriva a ceea ce s-a facut pana astazi pentru redresarea Romaniei si, foarte adevarat, am vazut in aceste ultime 2 saptamani romani nemultumiti, pe buna dreptate nemultumiti, si pentru care va trebui si mai multa explicatie si solutii.
Am vazut televiziuni ale unor fosti turnatori la Securitate promovind national si international dezastrul din Romania.
Este obiectivul unei categorii care se teme si de urmarile legii. Este obiectivul unor oameni, care astazi trebuie sa raspunda in fata legii, de a crea dezordine, de data aceasta urcandu-se pe un val indreptatit de nemultumire al oamenilor care au trecut, in paralel, atat printr-un proces dur de ajustari structurale necesare pentru ca Romania sa poata mearga inainte: taieri de salarii, cresteri de TVA, introduceri de impozite pe un anumit segment din pensii. Toate acestea au creat unor oameni care ar vrea ca Romania sa se intoarca la inceputul anilor '90 posibilitatea sa se urce pe valul nemultumirii populare.
Este o nemultumire pe care o stiu si nu de azi, nu de doua saptamani, o stiu din 2009. Sunt un presedinte care a castigat alegerile in conditiile in care se reduceau cate patru zile de plati de salarii pentru toti bugetarii in luna noiembrie si decembrie 2009.
Deci aveti o misiune extrem de dificila si o sintetizez din nou, aceea de a recunoaste nemultumirea oamenilor fata de masurile care s-au luat, dar care creaza Romaniei sansa sa evolueze pozitiv si, in acelasi timp, sa probati sau sa sustineti, cu argumente, ca Romania merge inainte.
Stiti ce ma socheaza cel mai tare? Ca mesajul lui Ion Iliescu, a lui Victor Ponta, a lui Crin Antonescu, a asa-numitului lider al societatii civile, fostul colonel Dogaru, sint similare cu ale fostului presedinte al Republicii Moldova, actual sef al fractiunii partidului comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin.
Domnule ministru, aveti o misiune grea, in care va voi sustine, si sper ca ceea ce voi clarifica, in interventia mea de miine, cu romanii, sa va poata fi un suport.
Va doresc mult succes in mandatul dumneavoastra. Succes!"
Citeste si: