Oraşul, situat în nord-estul Bulgariei,
cu o populaţie de 114.000 locuitori,
pe parcursul timpului a purtat
mai multe denumiri. În 1882 aprimit denumirea de Dobrici, după Dobrotici, conducătorul Dobrogei din sec.
XIV, renunţînduse la vechea denumire, Hacıoğlu Pazarcık. În 1913,
odată cu trecerea Cadrilaterului la România, oraşul va primi denumirea de Bazargic. Va purta această denumire, cu o
scurtă perioadă de întrerupere, 1916-1918, pînă în 1940 cînd Cadrilaterul,
urmare a tratatului de la Craiova va redeveni bulgar. La 25 septembrie 1940
armata bulgară a intrat în oraș,
acesta revinind la denumirea de Dobrici. De atunci în această zi se sărbătoreşte ziua localităţii.
În acest an la sărbătorirea zilei oraşului Dobrici au
participat, urmare a invitaţiilor primite din partea primarului Detelina
Nikolova o delegaţie a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor filiala Constanţa,
condusă de col. (r)Remus Macovei şi profesorul Emil Ninu , preşedintele
subfilialei Mangalia, care a fost insotit de 10 elevi. Din partea română a participat
şi primarul localităţii Negru Vodă, domnul Ion Nicolin.
Festivităţile au început cu un ceremonial
militar şi religios desfăşurat la Cimitirul de onoare. La această activitate a
participa preşedintele Parlamentului
Bulgariei, Tsetska Tsacheva,însoţită de miniştri, parlamentari ,şeful
Marelui Stat Major, comandantul Marinei Militare,ambasadori şi consuli ai
statelor care au militari înhumaţi în acest cimitir, oficialităţi locale. Un
număr mare de localnici, printre care am remarcat mulţi veterani de război şi rezervişti militari au asistat
la acest ceremonial. După oficierea slujbei religioase s-au depus coroane de flori, de către oficialităţi şi buchete de
flori, de către simplii cetăţeni . A fost un ceremonial sobru dedicat memoriei
celor peste 3.000 de militarilor bulgari, români, germani, ruşi,
turci şi sîrbi înhumaţi în acest Cimitir de onoare.
După adunarea festivă
am purtat discuţii cu foşti militari bulgari, momentul cel mai emoţionat
constînd în întîlnirea dintre cdor. Iacob Sorin cu pilotul bulgar Valentin Nicolov, soţul doamnei primar a oraşului Dobrici.
În vremurile bune cînd pilotau avioane
Mig se întîlniseră la multe activităţi comune de zbor în România, la Mihail Kogălniceanu, în Bulgaria, la
aerodromul din Dobrici sau în URSS la
tragerile de luptă reale. Au depănat amintiri comune dragi şi au stabilit ca în perioada următoare să se întîlnească în România şi în Bulgaria cu cît mai mulţi din cei care au fost multă
vreme elitele armatelor din care au făcut parte.
Emoţionantă a fost întîlnirea şi cu cetăţeni bulgari de origine română, care ne-au
povestit multe lucruri interesante despre tinereţe, mulţi dintre ei
satisfăcîndu-şi serviciul în armata română regală. Domnul Atanasov, decanul lor de vîrstă, la cei 92 de ani, ne-a fost un excelent ghid în vizita pe care am făcut-o prin oraş.
Deasemenea am discutat cu Radoslav Simeonov, un vechi
prieten şi colaborator, omul care îngrijeşte exemplar Cimitirul de onoare ,
demararea unui proiect referitor la elaborarea unei lucrări despre desfăşurarea acţiunilor militare din
Dobrogea, în perioada 1916-1919.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul
Eroilor filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei