Luni, 24
septembrie 2012, la sala de festivităţi a Cercului militar Constanţa s-a
desfăşurat Adunarea Generală a SCMD Filiala Constatnţa. Au participat 100 de
sindicalişti constănţeni, adunarea fiind onorată de prezenţa consilierului
Ministrului Apărării Naţionale, Simona Luminiţa Sîrbu şi A preşedintelui SCMD, col.(r)Mircea Dogaru. A fost o
adunare la care s-au discutat cu maximă sinceritate problemele cu care în
perioada iunie 2011- iunie 2012 sindicaliştii filialei s-au confruntat.
Col.(r) Remus Macovei,
preşedintele filialei în raportul prezentat s-a referit la următoarele aspecte:
-
Membrii filialei au participat la 4 mitinguri în
Bucureşti (7 octombrie
2011,24 ianuarie ,1 mai şi 14 iulie 2012) şi a organizat 3 mitinguri în
Constanţa(19 ianuarie ,15 martie şi
6 aprilie 2012);
-
S-a participat la mitingul organizat de USL la
Constanţa şi la 2 acţiuni organizate de societatea civilă din Constanţa: mitingul împotriva exploatării gazelor de
şist şi marşul pentru viaţă;
-
Membrii filialei sunt implicaţi
în următoarele procese:
A.Procese
pe recalculare: 690 din care 509
acţiuni admise(cîştigate),
61 în recurs, 110 declinate la Tribunalul Bucureşti (15 au fost deja returnate
la Constanţa);
B.Procese
pe revizuire: 338 dosare depuse
în instanţă din care 283 dosare amînate cu termen, 47 dosare respinse la care
s-a depus recurs, 8 dosare suspendate, care vor fi repuse pe rol în perioada
imediat următoare;
-
Membrii de sindicat s-a implicat şi au participat la toate acţiunile
pentru cinstirea memoriei eroilor
militari şi pentru păstrarea tradiţiilor militare în Constanţa, Medgidia,
Cernavodă, Mangalia,Techirghiol, Topraisar, Mihail Kogălniceanu, Cumpăna,
Sinoe, Grădina, Cobadin;
-
În campania electorală deşi ne-am oferit sprijinul pentru USL, la
Constanţa reprezentanţii alianţei nu au avut nevoie de sprijinul nostru. Dintre
rezerviştii militari participanţi
competiţa electorală doar trei au reuşit să devină consilieri locali:
1 PSD, 1 PNL, 1 PC. 62 de sindicalişti
au participat ca reprezentanţi
în secţiile de votare sau observatori ;
- Din
cei 1046 membri, 130 îşi vor pierde calitatea de membri de sindicat
deoarece nu şi-au plătit cotizaţiile pe anii 2010 şi 2011, Consiliul Naţional
al Reprezentanţilor din 26-27 octombrie, urmînd să decidă situaţia acestora.
Col.(r) Cătălin
Dănulescu, secretarul filialei, a afăcut următoarele precizări:
-
Numărul total de membri – 1046, din care 782
M.Ap.N., 244 MAI,Servicii 20;
-
Au plătiti cotizaţia pe 2011- 844 membri, suma
totală fiind 101.706 lei;
-
Au plătit cotizaţia integral pe 2012- 451
membri, suma totală fiind de 44.378 lei, ceilalţi avînd diferite restanţe.
-
Au decedat 6 membri, unul singur solicitînd şi
primind ajutorul de înmormîntare;
Cpt.cdor. Icob Sorin,
trezorierul filialei a prezentat
execuţia bugetară pe anul 2011, subliniind faptul că niciun membrul al filialei
nu este retribuit , au exitat doar 6 persoane care la sfîrşitul anului 20011 au
fost recompensate cu o sumă totală de 8.000 lei. Nu am avut nici un fel de
probleme la inventarierea executată la sfîrşitul anului 2011. Am justificat la
timp toate cheltuielile executate şi acestea au fost aprobate în baza
documentelor prezentate departamentrului economic-financiar al SCMD.
În cuvîntul său col.(r)Mircea Dogaru,
preşedintele SCMD a subliniat următoarele probleme:
-
Săptămîna viitoare ne vom trimite avocatul la Luxemburg, unde am
dat în judecată statul român;
-
Am declanşat deja procedurile la Bruxelles, la
Cedo, unde mergem în continuare cu procesele, deoarece în ţară am cîştigat mii
de procese inutil, cu soluţii de finitive şi irevocabile, care nu se aplică;
-
Negociem cu guvernul rezolvarea problemei
cumulului pensiei cu salariul, care nu implică bugetul de anul acesta;
-
Pînă la elaborarea legii pensiilor
militare, la care se lucrează cu
reprezentanţii tuturor structurilor
implicate, să se rezolve situaţia celor cu pensii diminuate;
-
Sperăm ca pînă la 15 octombrie să fie rezolvate
aceste două probleme prin elaborarea unor ordonanţe de urgenţă;
-
Dacă nu se vor rezolva aceste probleme pînă la această
dată, la Consiliul Naţional al Reprezentanţilor vom stabili modul de acţiune în campania electorală;
-
Există mari reticienţe la unii pensionari
militari pentru verificarea modului în care le-au fost mărite substanţaial
pensiile;
-
Există o preocupare constantă pentru oferirea unor locuri de muncă pentru
membrii de sindicat interesaţi;
Consilierul Ministrului Apărăriri Naţionale, doamna Simona Luminiţa Sîrbu a subliniat
următoarele :
-
Împreună cu specialiştii ministerului, dar şi cu
sprijinul tuturor filialelor SCMD şi ANCMR din ţară a fost elaborate textul ordonanţei de urgenţă care să rezolve
problema rezerviştilor cu pensile diminuate;
-
Împreună cu reprezentanţii tuturor structurilor de apărare a fost elaborată o variantă a Legii pensiilor
militare care să poată fi trimisă spre dezbatere în Parlament, dar dezbaterea proiectului probabil va
dura foarte mult;
-
A preluat
din ţară o multitudine de probleme pe
care le-a prezentat ministrului apărării naţionale sau unor factori de decizie
din conducere spre rezolvare;
-
A rugat pe cei prezenţi care au probleme cu casa
de pensii sectorială a M.Ap.N. să îi trimită personal documentaţiile
respective pentru a încerca o rezolvare
mai rapidă a acestora.
S-a trecut apoi la discuţii, principalele probleme ridicate
fiind:
-
Să se renunţe la termenul de lege ocupaţională;
-
Să se continue procesele începute pe Legea 329,
în care sindicaliştii sunt reperezntaţi de av, Graţiela Bîrlă;
-
Ministrul apărării naţionale să fie mai activ în
rezolvarea problemelor urgente cu care se confruntă militarii, atît cei activi
cît şi cei în rezervă;
-
Să se trimită răspuns în termen de către
reprezentanţii M.Ap.N. la diferitele probleme reclamate;
-
Să se ia în calcul ca reprezentanţii CNSC să
participle la alegerile locale pe liste proprii;
-
Să se evite apropierea de asociaţiile de
revoluţionari, aceştia avînd o imagine negativă care se răsfrînge şi asupra
noastră;
-
Să fim pregătiţi ca pe timpul congresului PPE să
participăm cît mai mulţi la mitingul care se preconizează a fi organizat în
Bucureşti;
-
Se întîrzie foarte mult în eliberarea deciziilor
de recalculare pentru cei care au lucrat în viaţa civilă;
-
Pe timpul apariţiilor tv, reprezentanţii SCMD să
fie mai incisivi, să nu cedeze provocărilor partenerilor de discuţii.
Biroul filialei a fost completat , prin cooptare cdor.Golea
Pompiliu, care a fost votat în unanimitate de cei prezenţi.
Au fost aprobate proiectele de hotărîri care se vor dezbate
la CNR la Alba Iulia şi a fost stabilit
mandatul de delegare a preşedintelui filialei pentru această activitate.
În final s-a aprobat trimiterea unui memoriu primului
ministru care să fie semnat de toţi membrii de sindicat care au pensile
diminuate, alăturîndu-ne iniţiativei colegilor din filiala SCMD Braşov.
Preşedinte SCMD Filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei
Notă
Rugăm
pe toţi membrii filialei care au pensiile diminuate să se prezinte la sediu şi
să semneze acest memoriu pînă marţi 2 octombrie 2012