Imediat după
primul război mondial locuitorii comunei Saraiu au ridicat un monument pentru
cei 79 de consăteni care au murit pe cîmpurile de luptă în Bulgaria, la
Mărăşeşti, în Basarabia sau pe noua frontiera[de
pe Nistru. Monumentul a fost ridicat prin contribuţia tuturor cetăţenilor ,
coordonaţi de un comitet condus de primarul din Saraiu. Monumentul era dispus
în curtea bisericii. Ulterior , în anii comunismului acesta a fost mutat în
central localităţii, în faţa primăriei,.
După 1990 monumentul nu a mai fost întreţinut , cu toate că în fiecare zi
edilii vedeau degradarea tot mai
accentuată a acestuia.
Odată cu
alegerile din 2012, edil al localităţii
devine doamna Dorinela Ieremia. Printre primele măsuri luate de aceasta a fost şi realizarea unui nou monument al
eroilor , care să amintească şi jertfa de singe a locuitorilor comunei în cel de la doilea război mondial. Vechiul monument a fost conservat, pentru a fi instalat pe vechiul
amplasament din 1920. S-a obţinut rapid
toate aprobările necesare demarării proiectului şi s-au asigurat fondurile
necesare, astfel că la 13 octombrie 2012, cu ocazia Zilei
comunei, acest monument a fost
inaugurat.
La ceremonial au participat înalte feţe bisericeşti, în frunte cu
Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, reprezentanţi ai Asociaţiei
Nţionale Cultul Eroilor- filiala Constanţa, numeroşi locuitori ai comunei.
Dispus Dispus în Parcul Tineretului din central comunei, recent reamenajat, monumentul placat cu marmură neagră, are inscripţionate numele celor 95 de eroi morţi sau dispăruţi în primul şi cel de al doilea război mondial.
IPS Teodosie a sfinţit monumentul împreună cu un impresionant sobor de preoţi, corul Armonia al Arhiepiscopiei Tomisului contribuind la crearea unei atmosfere sobre specifice unui astfel de moment.
Dispus Dispus în Parcul Tineretului din central comunei, recent reamenajat, monumentul placat cu marmură neagră, are inscripţionate numele celor 95 de eroi morţi sau dispăruţi în primul şi cel de al doilea război mondial.
IPS Teodosie a sfinţit monumentul împreună cu un impresionant sobor de preoţi, corul Armonia al Arhiepiscopiei Tomisului contribuind la crearea unei atmosfere sobre specifice unui astfel de moment.
În alocţiunile lor, IPS Teodosie şi col.(r) Remus Macovei, preşedintele
Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor filiala Constanţa, au subliniat necesitatea
cinstirii memoriei celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă apărând
credinţa şi neamul şi au felicitat edilul comunei pentru iniţiativa ridicării
acestui impresionant monument. De asemenea, s-a arătat faptul că, doar munca
cinstită şi credinţa în Dumnezeu sunt fundamentele unui viitor mai bun,
inclusiv pentru locuitorii din Saraiu.
Au
depus coroane de flori reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Local Saraiu, ai
Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor şi ai partidelor politice prezente la
eveniment.
În
încheierea ceremonialului elevii şcolii din Saraiu au prezentat un scurt
program de cântece şi poezii patriotice,
Un rol deosebit de important în asiguratrea
caracterului festiv al acestui ceremonial
l-a avut Fanfara Statului Major al Forţelor Navale, dirijată de lt.col. Cornel Ignat.
Preşedintele Asociaţiei
Naţionale Cultul Eroilor filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei