luni, 15 octombrie 2012

Dezvelirea unui nou monument al eroilor la Saraiu


Imediat după primul război mondial locuitorii comunei Saraiu au ridicat un monument pentru cei 79 de consăteni care au murit pe cîmpurile de luptă în Bulgaria, la Mărăşeşti, în Basarabia sau pe noua  frontiera[de pe Nistru. Monumentul a fost ridicat prin contribuţia tuturor cetăţenilor , coordonaţi de un comitet condus de primarul din Saraiu. Monumentul era dispus în curtea bisericii. Ulterior , în anii comunismului acesta a fost mutat în central localităţii,  în faţa primăriei,. După 1990 monumentul nu a mai fost întreţinut , cu toate că în fiecare zi edilii vedeau  degradarea tot mai accentuată a acestuia.
                                                                                                      
Odată cu alegerile din 2012,  edil al localităţii devine doamna Dorinela Ieremia. Printre primele măsuri luate de aceasta  a fost şi realizarea unui nou monument al eroilor , care să amintească şi jertfa de singe a locuitorilor comunei  în cel de la doilea război mondial.  Vechiul monument a fost  conservat, pentru a fi instalat pe vechiul amplasament din 1920. S-a obţinut  rapid toate aprobările necesare demarării  proiectului şi s-au asigurat fondurile necesare, astfel că   la 13 octombrie 2012, cu ocazia Zilei comunei,  acest monument a fost inaugurat. 
                                                                                     
La ceremonial au participat înalte feţe bisericeşti, în frunte cu Teodosie,  arhiepiscopul Tomisului, reprezentanţi ai Asociaţiei Nţionale Cultul Eroilor- filiala Constanţa, numeroşi locuitori ai comunei. 
                                                                                                                                          Dispus Dispus în Parcul Tineretului din central comunei, recent reamenajat, monumentul placat cu marmură neagră, are inscripţionate numele celor 95 de eroi morţi sau dispăruţi în primul şi cel de al doilea război mondial.
                                                                                                                                     IPS Teodosie a sfinţit  monumentul împreună cu un impresionant sobor de preoţi, corul Armonia al Arhiepiscopiei Tomisului contribuind la crearea unei atmosfere sobre specifice unui astfel  de moment. 
                                                                                                                                                                  În alocţiunile lor, IPS Teodosie şi col.(r) Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor filiala Constanţa, au subliniat necesitatea cinstirii memoriei celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă apărând credinţa şi neamul şi au felicitat edilul comunei pentru iniţiativa ridicării acestui impresionant monument. De asemenea, s-a arătat faptul că, doar munca cinstită şi credinţa în Dumnezeu sunt fundamentele unui viitor mai bun, inclusiv pentru locuitorii din Saraiu.                                                                                                                                                 
Au depus coroane de flori reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Local Saraiu, ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor şi ai partidelor politice prezente la eveniment.                                        

În încheierea ceremonialului elevii şcolii din Saraiu au prezentat un scurt program de cântece şi poezii  patriotice,

Un rol  deosebit de important în asiguratrea caracterului festiv al acestui ceremonial  l-a avut  Fanfara  Statului Major al Forţelor Navale, dirijată de   lt.col. Cornel Ignat.




Preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei