Trebuie să remarcăm faptul că toţi primarii din România se implică pentru cultivarea dragostei de ţară şi pentru cinstirea eroilor neamului. Nici unul nu a fost însă avansat la gradul de general. Motivul real al avansărilor îl aflăm de pe site-ul A.N.C.M.R.R. unde se arată că Primăria Sectorului 2 a asigurat : confecţionarea a câte un costum militar pentru toţi membrii Consiliului Director; realizarea SITE-ului pe internet a Asociaţiei şi întreţinerea acestuia; susţinerea logistică a tuturor activităţilor importante organizate de Biroul Permanent Central în locaţiile – Cercul Militar Naţional şi Complexul miliatr Haiducul. Toate acestea din banii contribuabililor de la Sectorul 2. Oare D.N.A. nu are nimic de spus?
duminică, 26 ianuarie 2014
Demersul ruşinos al unui general
La ultima adunare
generală a filialei constănţene a A.N.C.M.R.R. la care am participat, în toamna anului 2009,
v-am reproşat domnule general (r.) Mihai Iliescu că aţi ratat şansa să deveniţi
un mare general al armatei române, deoarece , atunci când Boc şi gaşca
portocalie a pornit ofensiva împotriva pensiilor “nesimţite“ale rezerviştilor
militari,nu v-aţi deplasat, însoţit de toţi generalii din conducerea asociaţiei,
la biroul primului ministru şi nu aţi
protestat energic, solicitând încetarea imediată a acestui demers dezonorant. Nu de alta dar la vremea
respectivă eraţi preşedintele singurei
organizaţii care reprezenta, sau ar fi trebuit să reprezinte, interesele
celor aproximativ 80.000 pensionari militari. Nu aţi făcut acest lucru şi aţi rămas un general mic, mărunt , neluat
în seamă, complexat de neputinţa sa. Urmare
a faptului că în aceeaşi adunare ne-aţi sfătuit să stăm liniştiţi şi
să avem încredere în Boc şi Oprea, eu şi colegii mei ne-am retras din A.N.C.M.R.R.
şi am înfiinţat filiala constănţeană a S.C.M.D.
Eu şi colegii mei nu am fost racolaţi de S.C.M.D.Corect spus, am fost siliţi să
părăsim A.N.C.M.R.R. din cauza
atitudinii dumneavoastră slugarnice şi şovăielnice.
Aţi acuzat în numeroase rânduri că
membrii S.C.M.D. desfăşoară
activităţi contrare “specificităţii onoarei şi demnităţii militare”. Dumneavoastră
sunteţi ultimul care să puteţi declara aşa ceva. Stimate domn , onoarea
presupune integritate morală, probitate,corectitudine. În toate situaţiile. Deşi
vă desfăşuraţi activitatea sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi a
Ministerului Apărării Naţionale , aţi încălcat prevederile legale care
reglementează avansarea unor militari la gradul de general. Deşi în
acest domeniu normele sunt foarte clare, dumneavoastră domnule general le-aţi
încălcat cu bună ştiinţă. Într-un interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei din 24 octombrie 2009 recunoşteaţi următoarele:
- *Gabriel Oprea a fost propus la gradul de
general cu patru stele pentru că” dacă nu era dânsul, asociaţia (A.N.C.M.R.R.) nu avea filială în Ilfov“.
- * Nicolae
Onţanu a fost propus la gradul de
general cu două stele pentru că “„se implică în viaţa Asociaţiei şi s-a
ocupat, ca primar, de cultivarea trecutului istoric al ţării”.
Trebuie să remarcăm faptul că toţi primarii din România se implică pentru cultivarea dragostei de ţară şi pentru cinstirea eroilor neamului. Nici unul nu a fost însă avansat la gradul de general. Motivul real al avansărilor îl aflăm de pe site-ul A.N.C.M.R.R. unde se arată că Primăria Sectorului 2 a asigurat : confecţionarea a câte un costum militar pentru toţi membrii Consiliului Director; realizarea SITE-ului pe internet a Asociaţiei şi întreţinerea acestuia; susţinerea logistică a tuturor activităţilor importante organizate de Biroul Permanent Central în locaţiile – Cercul Militar Naţional şi Complexul miliatr Haiducul. Toate acestea din banii contribuabililor de la Sectorul 2. Oare D.N.A. nu are nimic de spus?
Trebuie să remarcăm faptul că toţi primarii din România se implică pentru cultivarea dragostei de ţară şi pentru cinstirea eroilor neamului. Nici unul nu a fost însă avansat la gradul de general. Motivul real al avansărilor îl aflăm de pe site-ul A.N.C.M.R.R. unde se arată că Primăria Sectorului 2 a asigurat : confecţionarea a câte un costum militar pentru toţi membrii Consiliului Director; realizarea SITE-ului pe internet a Asociaţiei şi întreţinerea acestuia; susţinerea logistică a tuturor activităţilor importante organizate de Biroul Permanent Central în locaţiile – Cercul Militar Naţional şi Complexul miliatr Haiducul. Toate acestea din banii contribuabililor de la Sectorul 2. Oare D.N.A. nu are nimic de spus?
- * Anghel
Iordănescu a fost propus la gradul de general cu două stele pentru “merite
deosebite în activitatea sportivă”.
Nicăieri în Ghidul privind avansarea la gradul de general în armata română
nu există asemenea criterii, domnule general! Cu onoare şi demniate aţi încălcat legea, stimabile! Oricine vă poate acţiona în instanţă pentru abuz în funcţie şi
în acelaşi timp poate solicita anularea avansărilor făcute în condiţii ilegale.
Vă lăudaţi cu faptul că
asociaţia dumneavoastră este persoană juridică de utilitate publică.Prin
utilitate publică se înţelege orice
activitate care se desfăşoară în domenii de interes general sau al unor
colectivităţi. Generalul Mihai Iliescu înţelege utilitatea publică a asociaţiei
sale cu totul original. Într-un apel patetic de sprijinire de către membrii asociaţiei a U.N.P.R.,
partidul de suflet al generalului, acesta afirmă:” Dorim ca acest PARTID să
devină partidul de suflet al nostru, partid care ne-a păstrat rangul şi onoarea
noastră ca militari ai rezervei armatei române, partid care are în compunerea
sa generali şi ofiţeri în rezervă cu un înalt simţ al onoarei şi al datoriei
faţă de patrie, partid pe care dorim să ne sprijinim la greu, partid pe care
dorim să-l sprijinim în situaţii deosebite. (...) Însă, numai împreună cu o
forţă politică formată din membri devotaţi patriei şi poporului nostru,
cinstiţi şi iubitori de dreptate noi, cadrele militare în rezervă şi retragere,
vom reuşi să fim o persoană juridică de
utilitate publică, să luptăm activ pentru ţară şi neamul românesc”. Nu este
bine domnule general , pentru că în statut asociaţia dumneavoastră
este declarată apolitică. Aţi
comunicat autorităţii publice acest demers, domnule general? Conform art. 42 din Ordonanţa de guvern nr.
26/2000 vă puteţi pierde statutul de utilitate publică.
Pentru aceste încălcări grave ale legilor, noi, membrii S.C.M.D.,
nu v-am acţionat în instanţă. Noi ne-am văzut de problemele rezerviştilor şi am
declanşat peste 30.000 de procese împotriva tuturor celor care ne-au încălcat
onoarea şi demnitatea.
Surprinzător, sau poate nu, la 05. 12. 2013, A.N.C.M.R.R. , prin gl.(r)Mihai Iliescu, s-a
adresat Judecătoriei Sectorului I Bucureşti solicitând anularea sentinţei
civile prin care a fost acordată
personalitate juridică Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate
(S.C.M.D.). Practic gl.(r) Mihai Iliescu
solicită desfiinţarea S.C.M.D. Este
probabil pentru prima dată în istoria României, când o asociaţie a cadrelor în
rezervă şi în retragere solicită desfiinţarea unei alte asociaţii de acelaşi
tip. Nu cunosc care sunt substraturile
acestui demers nedemn al acestui general, dacă ideea îi aparţine sau i-a fost
sugerată. Cu certitudine ea reprezntă o
mare ruşine pentru lumea destul de restrânsă a rezerviştilor militari.
Nu cunosc dacă acest demers
este însuşit de membri Biroului Permanent Central al A.N.C.M.R.R. format din : prim-vicepreşedinte – gl.lt.(r) Dumitrescu
Victor , vicepreşedinți: gl.lt.(r) dr. Vlăşceanu Radu, gl.lt.(r) Zeca
Constantin, gl.mr.(r) ing.Domnu Vasile, gl.bg.(r) dr.Ganea Ion, Gl.bg.(r)
dr.Creţu Gheorghe, gl.bg.(r) Constanda Victor, col.(r) Traşcă Ion, gl.bg.(r)
Buciuman Marian, gl.bg.(r) Mihălciouiu
Constantin; membri: gl.mr.(r) Drăguşin
Ion, gl.mr.(r) Moroianu Vasile, gl.mr.(r) Cristache Traian, gl.bg.(r)
Constantinescu Stan, c-dor (r) Alexandru Constantin, col.(r) Neagu Aurel,
col.(r) Belgiu Nicolae, col.(r) Enea Gheorghe, gl.bg.(r) Pană Ion, col.(r)
Rotaru Vasile . Toţi aceşti domni, prin acceptarea acestor funcţii , s-au
angajat să respecte şi să valorifice la standarde noi, moştenirea înaintaşilor,
care este bine exprimată prin virtuţile cuprinse în deviza “Patrie - Onoare-
Demnitate”. Nu cred că demersul A.N.C.M.R.R.
se încadrează în aceste coordonate. Să fi uitat aceşti domni faptul că în urmă cu puţin timp erau tovarăşi de arme
cu cei din S.C.M.D.? Dacă au fost de acord cu acest demers
dezonorant stimabilii domni au ţinut măcar
cont şi de părerea simplilor membri,
care în majoritate garnizoanelor,
acţionează solidar cu cei din S.C.M.D., pentru că interesele
rezerviştilor sunt unice? Răspunsurile sunt la ei, sper că simt responsabiliatea
faptelor lor care poat afecta pe termen lung unitatea de acţiune a
rezerviştilor militari.
Col.(r.) Remus Macovei
joi, 23 ianuarie 2014
CARE
TRANSPARENŢĂ, DOMNULE MINISTRU DUŞA?
Mi-a crescut inima de bucurie când am
citit declaraţia domnului ministru Mircea Duşa referitoare la transparenţa
activităţii de selecţie şi încadrare a funcţiilor de conducere vacante la nivelul ministerului, fie că e vorba
despre directori, locţiitorii categoriilor de forţe, de directori adjuncţi,
posturile de comandă de la nivelul brigăzilor, unităţile de bază ale Armatei
române. Promitea domnul ministru că acestea se vor ocupa prin concurs şi prin
trecerea prin comisia de selecţie.
Am
apreciat bunele intenţii ale domnului
ministru , dar rapid mi-am dat seama că acesta ori minte cu
dezinvoltura specifică politicianului român, fie este o simplă marionetă a celor care cu adevărat
conduc ministerul.
Dacă
este de bună intenţie domnul ministru trebuie să demită de urgenţă pe
membrii comisiei de selecţie care l-au
propus pe contraamiralului de flotilă Tiberiu Frăţilă pentru funcţia de şef al
Direcţiei de personal şi mobilizare din Statul Major General .Trebuie să facă
acest lucru pentru incompetenţa sau reaua voinţă cu care membrii comisiei de
selecţie şi-au îndeplinit atribuţiunile.
Membrii
comisiei pompos numită de selecţie, dacă ar fi fost oneşti şi ar fi analizat cu
atenţie numai curriculum vitae al contraamiralului Tiberiu Frăţilă, nu ar fi
permis acestuia să participe la concurs, deoarece pregătirea şi experienţa profesională nu îl
recomandau pentru îndeplinirea aceastei funcţie cheie din S.M.G. Aceştia ar fi trebuit să observe că Tiberiu Frăţilă este licenţiat în ştiinţe juridice şi este
absolvent în ţară şi în străinătate al următoarelor cursuri: postuniversitar de
jurnalism, postuniversitar de perfecţionare în conducerea activităţii de
comunicare şi relaţii publice, de comunicare (Elveţia), Peace
Support Operations, de limba engleză(Canada), de corespondenţi de război(Belgia).
Nu putea lipsi bineînţeles Colegiul Naţional de Apărare, transformat de
politicieni şi militarii din conducerea instituţiei în echivalentul hulitei Academii “Ştefan
Gheorghiu” , din perioada de tristă amintire. Nici una din aceste forme de pregătire nu are relevanţă pentru îndeplinirea funcţiei scoasă
la concurs.
Membrii comisiei de selecţie, ar fi trebuit, dacă
simţeau responsabilitatea activităţii pe care o desfăşurau, să ştie că
un contraamiral fost utecist, jurnalist şi specialist în imagine şi
relaţii publice nu poate fi numit în această funcţie deoarece ar trebui să
răspundă de domenii care îi depăşesc cu mult competenţa profesională,cum ar fi :
- - managementul personalului;
- - mobilizarea armatei;
- - promovarea profesiei militare, recrutarea şi
selecţia personalului;
- - asistenţa psihologică;
- - coordonarea activităţii centrelor militare;
- - gestionarea activităţii de soluţionare a
cererilor şi sesizărilor;
- - informatizarea activităţii de gestionare a
personalului.
Te cuprinde revolta când te gândeşti că Tiberiu
Frăţilă , numit deja în funcţie urmare a
câştigării concursului, doar în domeniul
managementului personalului va răspunde de:
- asigurarea managementul carierei personalului militar;
- elaborarea dinamicii de personal prin
evaluarea resursei umane la dispoziţie utilizând datele furnizate de sistemul
de gestiune informatizată a personalului şi punere la dispoziţia conducerii
Statului Major General a datelelor necesare luării deciziilor;
- elaborarea/participarea, modificarea şi completarea actelor normative
specifice precum şi monitorizarea implementării acestora;
- elaborarea documentelor pentru acordarea
decoraţiilor naţionale, ordinelor şi medaliilor militare, semnelor onorifice şi
distincţiilor militare onorifice;
-
asigurarea
evaluării, ierarhizării şi selecţionării cadrelor militare în comisiile
de selecţie;
- asigurarea managementul personalului desemnat
pentru misiuni permanente şi temporare în străinătate.
Dar orice militar nu poate să fie decât îngrijorat
de faptul că un jurnalist, fie el şi
militar, va fi în măsură :
- să elaboreze, să actualizeze şi să pună în aplicare
documentele de organizare şi conducere a mobilizării Armatei României;
-
să planifice, să organizeze şi să coordoneze
activităţile de asigurare a forţelor destinate apărării şi securităţii
naţionale cu resurse umane şi materiale, la declararea stării de mobilizare şi/sau
a stării de război;
- să planifice, să organizeze şi să execute
evaluarea nivelului de pregătire pentru mobilizare a structurilor armatei;
-
să organizeze şi să desfăşoare pregătirea pentru apărare a
miniştrilor, secretarilor de stat, prefecţilor, subprefecţilor şi a primarului
general al municipiului Bucureşti.
Domnul ministrul al apărării ar fi trebuit să
ştie că a existat în istoria armatei
române, un “general de carton”, pe numele său Dumitru Iliescu, care a ajuns în
funcţia de secretar al Ministerului de Război , deşi nu comandase nici măcar o
brigadă. Această eminenţă cenuşie a ministerului s-a remarcat , în perioada
1914-1916, aşa cum arăta Vasile Th.Cancicov în memoriile sale, prin faptul că
“a săpat, persecutat, înlăturat pe cine a vrut el şi a ridicat, sprijinit şi
făcut să parvină pe cine a vrut el” şi “a încurajat toate favorurile, a grupat
în jurul marelui cartier general mii de ofiţeri protejaţi de puternicii zilei”.
A urmat campania anului 1916 când din cauza incompetenţilor numiţi în funcţii
de mare răspundere pe alte criterii
decât competenţa profesională mii de
români au plătit cu viaţa. Oare de ce domnul ministru al apărării nu ţine cont
de învăţămintele aspre ale istoriei?
Revenind la Tiberiu Frăţilă care a fost
declarat câştigător al concursului de
selecţie, tare interesant ar fi să aflăm care au fost contracandidaţii lui şi
câteva date despre carierele lor
profesionale. Domnul ministru îşi dorea o selecţie reală a celor care vor să
acceadă în funcţii de conducere. Numai reală nu a fost această selecţie,
domnule ministru! Acest concurs aminteşte mai mult de licitaţiile truncate, în
care unele firme participă doar de formă. În astfel de cazuri intervine D.N.A.,
care uneori, pune lucrurile în ordine.
Ceea ce s-a întâmplat în cazul acestui cocurs
, aşa zis de selecţie, este revoltător. Domnul ministru Mircea Duşa a dovedit că nu a fost în măsură să oprească promovarea militarilor neprofesionişti şi compromişi, în funcţii cheie.Domnul
ministru ar trebui să conştientizeze faptul că armata română face parte din N.A.T.O., organizaţie militară în care la loc
de cinste stau militarii
competenţi şi de o moralitate desăvârşită.
Aştept
de la domnul ministru Mircea Duşa să îi
sancţioneze exemplar pe membrii comisiei de selecţie şi să anuleze numirea
aberantă a contraamiralului Tiberiu Frăţilă în funcţia de şef al
Direcţiei de personal şi mobilizare din Statul Major General. Dacă nu va face
acest lucru va deveini complice al celor care de mult timp batjocoresc armata română. Este în joc în primul rând
onoarea acestuia de ardelean. În care, nu ştiu de ce, eu încă mai cred.
Col.(r.) Remus
Macovei
miercuri, 22 ianuarie 2014
DIRECTORULUI CASEI DE PENSII SECTORIALE A M.Ap.N.
DOMNUL COLONEL CONSTANTIN LUCA
Având în vedere faptul că începând cu
01.01. 2014 se aplică art.1(4) din Legea 241/2013, cu următorul conţinut
- ” Cuantumul pensiei cuvenite pentru
luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menţine în plată până când
cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu
punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform
prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010”-
pentru a se evita confuziile, greşelile
, erorile sau abuzurile vă rog să luaţi următoarele măsuri:
- - Publicarea metodologiei
de aplicare a prevederilor acestui articol;
- - Anual, în luna
februarie, fiecare pensionar aflat sub
incidenţa acestui articol să fie anunţat în scris despre cuantumul acumulat, ca
urmare a aplicării prevederilor acestuia.
Cu
deosebit respect,
Preşedintele filialei Constanţa a S.C.M.D.
Col.(r.) Remus
Macovei
joi, 9 ianuarie 2014
Ȋn atenţia membrilor filialei
Cotizaţia de membru de sindicat (120 lei/an) se poate plăti
în CONTUL bancar al S.C.M.D.: BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE, Agentia Carol, cont
RO41BRDE441SV79262374410. Cod fiscal: 26096263. La depunerea cotizaţiilor în
cont, membrii de sindicat trebuie să menţioneze obligatoriu numele complet, C.N.P.,
suma şi perioada pentru care se plăteşte cotizatia şi Filiala din care face
parte. Ȋncasarea cotizatiilor cu chitanţă, la filialele
teritoriale, nu este permisa.(conducerea S.C.M.D.)
Copia chitanţei eliberată de bancă după plata cotizaţiei
trebuie adusă la sediul filialei,sau trimisă pe adresa de mail a Col.(r.)
Dănulescu Cătălin.Vă mulţumim pentru înţelegere.(model mai jos)
DEPONENT
= …………………………………………….
C.N.P.
= ……………………………………..
SUMA = …………..LEI
TITULAR
CONT = S.C.M.D. BUCUREŞTI, B.R.D. ,AGENȚIA
CAROL,CONT =RO 41 BRDE 441 SV 79262374410 .
REFERINȚE
= COTIZAȚIE 2013 ,2014 - FILIALA 1
CONSTANȚA
Biroul
Operativ al Filialei S.C.M.D. Constanţa
miercuri, 8 ianuarie 2014
Cadoul de Crăciun
Un coleg , rezervist aparţinând S.R.I., a
primit în data de 24 decembrie 2013 un cadou mai puţin obişnuit -
o decizie de regularizare prin care este înştiinţat că se dispune constituirea în sarcina sa a unui debit în
suma totală de 16.601 lei.
Din
documentul primit rezervistul respectiv nu poate deduce cu precizie perioada în care a primit aceste sume încasate
necuvenit. La paragraful iniţial al
deciziei de regularizare i se comunică că această perioadă este 01.11.2012 - 01.11.2013, iar din
paragraful următor şi din buletinul de calcul anexat rezultă că
perioada este 01.11.2011 – 01.11.2013.Ce
contează un an în plus sau în minus!?!.
Datorită
acestei decizii de regularizare se
impune clarificarea unui aspect deosebit de important: Casa de Pensii Sectorială a S.R.I. aplică sau nu prevederile Legea nr. 241/2013 care:
-
la art. 1(1) prevede că “pensiile recalculate sau revizuite ale căror cuantumuri
sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în
cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010”.
-
la art.2(2) prevede că
sumele “de
recuperat, prin derogare de la prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi
completările ulterioare, nu se
recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.”
Un
lucru este cert. Pensionarii militari nu se pot aştepta la nimic bun din partea
celor care ar trebui să aplice cu mare precizie legile care reglementează
domeniul bulversat al pensiilor militare.
Col.(r.)
Remus Macovei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)