duminică, 20 iulie 2014
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene la Constanţa
Aviatorii militari români sărbătoresc
la 20 iulie, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu,
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.Cu acest prilej, toate unităţile din
subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene
desfăşoară ceremonii militare şi religioase, concursuri sportive,
simpozioane, expoziţii, etc. O implicare deosebită au şi rezerviştii militari
aparţinând unor asociaţii şi fundaţii al căror scop este păstrrea tradiţiilor
specifice Aviaţiei Militare Române.
Asociaţia Română
pentru Propaganda şi Istoria Aviaţiei (ARPIA) Filiala Constanţa a organizat o
serie de activităţi pentru marcarea
Zilei Aviaţiei.
Sâmbătă, 19 iulie 2014
, la Monumentul Eroilor Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare, din incinta
Aerodromului Mihail Kogălniceanu, în memoria celor 20 de piloţi ai acestei
unităţi de elită a Armatei Române care şi-au pierdut viaţa în catastrofe
aeriene, a fost organizat un sobru ceremonial militar. Cu această ocazie au
fost depuse coroane de către reprezentanţi ai Aerodromului Mihail Kogălniceanu,
ARPIA Filiala Constanţa, Fundaţiei “General Grigore Baştan”, Asociaţiei
Naţionale Cultul Eroilor”Regina Maria” Filiala Constanţa, Asociaţiilor Cadrelor
în Rezervă şi Retragere din M.A.N. şi MAI, Ligii Maiştrilor din Marina
Militară.
Duminică , 20 iulie ,
la Sediul Muzeului Marinei, în prezenţa unui numeros public, a avut loc
inaugurarea a două expoziţii tematice speciale dedicate aviaţiei şi
paraşutismului militar.Cu această ocazie au fost prezentate aspecte inedite din
istoricul aviaţiei militare din Dobrogea şi al unităţilor de paraşutişti din
Armata Română. Au fost expuse sute de fotografii inedite, din activitatea
aviatorilor din Regimentul 57 Aviaţie Vânătoare, a paraşutiştilor militari şi a membrilor
detaşamentului care au acţionat în perioada 1981-1982 în Angola (Misiunea
“Sirius”).Au putut fi admirate paraşutele BG7M şi BG 3 inventate de
generalul Grigore Başatan, piese de navigaţie aeriană, uniforme, ordine şi
medalii. Deasemenea a fost realizat un stand cu regulamente specifice aviaţiei militare , precum şi
lucrări elaborate de autori constănţeni despre istoria aviaţiei.
vineri, 18 iulie 2014
Mecanismul
European de Stabilitate Financiară şi sfada între palate
Comandor
marină rez dr. Golea Pompiliu
Motto:
„
Atitudinea ta părtinitoare faţă de popoarele Occidentului, ale căror defecte nu
le distingi prea clar, este efectul distanţei de eroare de optică sau nostalgie
a inaccesibilului... Faptul că privitor îndepărtat –ai asupra ei o viziune
fantasmagorică e cât se poate de firesc: cum eu o cunosc îndeaproape, este
datoria mea să risipesc iluziile pe care ţi le-ar putea întreţine. ..E prea
puţin spus că nedreptăţile abundă în această societate; e chiar chintesenţă a
nedreptăţii.
De
bunurile pe care le etalează, de opulenţa cu care se împăunează –delicii şi
belşug de suprafaţă se bucură doar trântorii, profitorii, experţii în mârşăvie,
ticăloşii mai mari sau mai mici.
Sub
lustrul aparent se ascunde o lume a dezolării, de ale cărei detalii am să te
cruţ”.
(Emil
Cioran către Constantin Noica în Istorie şi Utopie , Bucureşti, 1992 p. 15-16 )
În timp ce în
lume se desfăşoară un război multimensional, la noi a început o nouă sfadă
între preşedinte şi premier în ciclul cu care ne-am obişnuit - "Panem et circenses". Este vorba
de reducerea CAS-ului la angajator cu 5 puncte procentuale în speranţa că va creşte gradul de ocupare
–un demers corect aşteptat de toţi oamenii de afaceri din ţara asta. Dar drumul
spre iad e pavat cu bune intenţii!
Am urmărit
transcriptul discuţiei şi am văzut doar duelul între două persoane cu funcţii
importante în stat, asistate de o tânără de calitate dar fără experienţă practică
în hăţişul junglei finanţiste dâmboviţene.
Domnul
preşedinte - cu părere de rău o spun dar trebuie să obiectivez- a fost mai bine
pregătit pentru acest duel decât mai tânărul său premier, care efectiv a devenit
certăreţ. Tânăra ministră cu calităţi incontestabile de intelectual nu a putut
să-l ajute. Dar întrebarea este cui bono? O luptă de orgolii şi cam atât!
Acum să
trecem la probleme mai pământeşti.
Din discuţie
a reieşit că este nevoie de 5-7 miliarde lei pentru acoperirea deficitului de
pensii. Aspect care a fost anunţat încă de acum două săptămâni de marile
organizaţii sindicale.
Şi mai este
nevoie de încă „ vreo şase miliarde” pentru MTO (SIC!). Întrebat ulterior de
presă ce este MTO tânărul premier a început să se poarte ca un şcolar prins cu
lecţia neînvăţată.
Dar ce este
MTO? Mergînd cu documentarea mai departe, am găsit semnificaţia! Este un
indicator care permite cuantificarea echilibrului structural a unei ţări la un
moment dat. Face parte din programul de Convergenţă din cadrul Pactului de
Stabilitate şi de Creştere parafat de guvernul Boc în urmă cu doi ani aproape
într-un semiblat în perioada de proteste de anvergură.
Şi este bine
să cunoaştem măcar în al 14-lea ceas, noi
toţi românii obişnuiţi ce este cu acesta şi ce influenţe are asupra vieţii
noastre.
ESM –
Tratatul de Instituire a Mecanismului European de Stabilitate Financiară este
filozofia europeană care ne blochează sursele pentru finanţarea creşterii şi
dezvoltării. Şi permite finanţarea selectivă a unor actori şi mari corporaţii
europene.
Este bine să
prezentăm câteva din prevederile sale mai importante:
·
Capitalul
social iniţial a fost de 700 miliarde euro;
·
(Statele)
–Membrele ESM se angajează în mod irevocabil şi necondiţionat să plătească la
cerere orice solicitare de capital făcută către ele...care urmează să fie
plătită în decurs de şapte zile de la primirea solicitării;
·
Consiliul
guvernatorilor poate decide să modifice capitalul social autorizat;
·
ESM
trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu pentru a fi parte la procedurile
legale;
·
Proprietatea,
fondurile şi activele ESM se bucură de imunitate în faţa oricărei forme de
procedură judiciară (SIC!);
·
Proprietate,
finanţarea şi activele ESM trebuie să fie imune la percheziţie, rechiziţie,
confiscare, expropiere sau orice altă formă de sechestru, luare sau blocare
prin acţiuni ale executivului, judiciare,
administrative sau legislative;
·
Guvernatorii viceguvernatorii şi directorii săi se bucură
de imunitate de jurisdicţie cu privire la acţiunile lor şi se bucură de înviolabilitate
în ceea ce priveşte actele şi documentele lor oficiale.
Ce rezultă de aici?
Guvernele sunt obligate să se supună
necondiţionat cererilor acestei
autorităţi care ne poate acuza dar
care nu poate fi acuzată la rândul ei de guvernele naţionale. Iată de ce domnul
Ponta care a fost cam imprudent la începutul carierei sale de prim ministru,
venit romantic pe valul popular nu prea
poate comenta!
Domnul
preşedinte politician cu experienţă are în schimb câmp larg de acţiune. Bun
prieten cu decidenţii europeni!
În
25 martie 2011, guvernul român a aprobat proiectul de lege privind ratificarea
Deciziei Consiliului European de modificare a tratatului privind Funcţionarea
Uniuni Europene cu privire la acest mecanism. Cine era premier? Domnul Emil
Boc!
Şi
atenţie! A mai apărut un document addenda! Pactul euro Plus – un pact care se
adesează celor care doresc să realizeze un plus dincolo de angajamentele şi
mecanismele existente.
Printre
prevederile acestuia se numără:
·
Eliminarea
sistemului de indexare a salariilor cu rata inflaţiei – încă nu este aplicat
direct; prin setarea corespunzătoare a inflaţiei este însă realizabil;
·
Recunoaşterea
reciprocă a diplomelor pentru a creşte mobilitatea forţei de muncă – e lesne de
înţeles exigenţa cu care privesc organismele europene procesele controversate
din educaţie;
·
Încercarea
de a crea o bază comună pentru calculul impozitului pe profit – încă nu este
realizată;
·
Ajustarea
sistemului de pensii la dinamica demografică – se observă în ridicarea vârstei
de pensionare;
·
Obligaţia
fiecărui stat să înştiinţeze să instituie un mecanism de alertă privind
creşterea datoriei publice în constituţie – va fi o prevedere în modificările la constituţie ce vor fi votate
o dată cu preşedintele României; perdeaua de fum este dată de bătălia pentru
preşedinţie; nu prea auzim discuţii despre constituţie;
·
Stabilirea
unui regim naţional de management al crizei în sistemul bancar –este deja
realizat.
Marea
Britanie, Suedia, Ungaria, Cehia s-au opus. România a fost disciplinată.
Comisia
Europeană poate impune statelor membre ţinte bugetare şi în caz contrar urmează
sancţiuni. Prin urmare am instituit MTO – obiective bugetare pe termen mediu.
Tema pe care domnul preşedinte a lansat-o de cîteva ori în discuţie- “ vreo
şase miliarde” . Deci trebuie din start să nu ne atingem de 6 miliarde de lei
din creştere economică pentru compensarea reducerii CAS –ului sau alte nevoi!
Alte
surse! O fi creşterea impozitelor pe proprietate! De asta pomenea domnul
preşedinte! Pai cu asta l-a dat pe domnul Ponta, hrană la votanţi! Îl vor executa la vot oamenii
obişnuiţi? Poate fără discernământ! Nu ştiu! Iată cum se joacă în zona
dâmboviţeană!
Deci
în conformitate cu programul de Convergenţă 2014-2017, Guvernul şi-a asumat pentru raportarea la Bruxelles din luna mai anul curent, un
deficit structural al bugetului general consolidat pe 2015 de 1%. Atenţie
acesta nu include cofinanţarea pentru proiectele europene.
Bugetul
operaţional va trebui să aibă în 2014 circa 2,2% iar în 2015 sub valoarea
acestuia. Deci se reduc posibilităţile de găsire de surse suplimentare de
finanţare! Pe aici s-au învârtit, dincolo de vorbe, discuţiile între cei doi
protagonişti asistaţi de tânăra ministră. Care cu tot respectul pentru valoarea
ei intelectuală, este practic o neofită în peisajul dâmboviţean.
Ne-a servit teorii savante pe care le ştiam cu toţii şi atât! Şi nu de la
Harvard!
Şi
iată că bunele intenţii sunt blocate de restricţiile bugetare ale Uniunii
Europene care se pregăteşte din nou de lupta cu recesiunea!
În
România transnaţionalele fac bani frumoşi şi îi transferă în ţările domniilor
lor! Ponderea în PIB a capitalului este de 60% şi 40% munca!
Invers ca în
vest! Atunci de unde consum în ţara noastră. Ne alegem cu impozite modeste în
urma activităţi firmelor străine în România şi cu un grad de ocupare modestă.
Însă noi
alergăm disperaţi, după datornici uneori imaginari şi creăm confuzii printre
contribuabilii români de bună credinţă! Pe care îi mai punem să plătească
eronat şi de două ori acelaşi impozit! Dacă nu ai documente scrise eşti
terminat!
Şi aşa unii
funcţionari nu vor să le recunoască, şi
te trimit de la Ana la Caiafa! În mai anul curent a fost o adevărată telenovelă
la administraţiile fiscale! Deh! A greşit programul!
Deci
domnul preşedinte l-a întrebat corect pe domnul premier de unde bani pentru
reducerea CAS –ului la angajator!
La rândul său
domnul Ponta s-a dovedit a fi nepregătit! Nu avea ce să spună!
Şi după cum a
spus ulterior, nici nu putea să spună ce
am spus eu! Asta ca un joc de aliteraţii!
Dar nici unul
nu a spus că filozofia dezvoltării urmată de aproape un sfert de secol este
greşită. Ea a creat vorba lui Malraux – monştrii! Singuri ne tăiem sursele de
finanţare şi ne condamnăm la subdezvoltare!
Dacă nu vom
schimba optica dezvoltării, suntem sortiţi falimentului!
De aceea avem
nevoie de oameni politici (nu politicieni) de factura lui Maniu sau Brătienilor
din perioada interbelică! Nu oameni puşi pe sfadă!
Servitori ai
naţiunii!
Indiferent de
culoarea politică!
Veritas laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Desi respins de
nenumarate ori, adevarul nu piere niciodată).
joi, 10 iulie 2014
Pensiile speciale sunt pe un drum fara intoarcere
Personalul din aviaţie şi grefierii ar putea primi indemnizaţie de recunoaştere a muncii lor, revenirea la pensii speciale nefiind agreată de către CE şi FMI şi, în plus, ar putea însemna deschiderea unei cutii a Pandorei, a declarat marţi, premierul Victor Ponta intr-o conferinta de presa la Ministerul Muncii.
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice,Rovana Plumb, a declarat marţi că în Parlament există un proiect de lege privind acordarea de indemnizaţii pentru recunoaşterea muncii depuse pentru personalul navigant şi pentru grefieri.
“Am discutat cu reprezentanţii personalului navigant, o parte doresc revenirea la pensiile de serviciu, o parte vor indemnizaţiile pentru recunoaşterea muncii pe care au depus-o. Urmează să ne mai întâlnim cu ei să discutăm.
Indemnizaţiile vor fi între 3.000 şi 4.000 de lei net. Am discutat cu Ministerul de Finanţe şi se suportă această indemnizaţie, la care se adaugă, în urma discuţiilor cu Ministerul Justiţiei, indemnizaţiile de recunoaştere a muncii prestate de către personalul auxiliar din zona judecătorească, care au avut pensii de serviciu şi pentru reparare le vom da această indemnizaţie. Această indemnizaţie este pentru o perioadă de tranziţie, până când bugetul ne va permite să trecem pe zona de pensii speciale. Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis”, a declarat Rovana Plumb.
Prim-ministrul Victor Ponta a arătat însă că revenirea la pensiile speciale este puţin probabilă, deoarece Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu sunt de acord cu acest lucru.
“O să vă zic eu mai direct care este problema. Domnul Boc le-a tăiat pensiile şi la militari, şi la diplomaţi, şi la personalul aviator, şi la grefieri.
La militari şi la diplomaţi, noi nu am revenit la pensiile speciale pentru că asta e un red line pentru Comisia Europeană şi FMI, pentru că nu sunt de acord să revenim la pensii speciale. Am acordat nişte indemnizaţii prin care recunoaştem rolul lor. La fel vrem să facem la avitori şi la grefieri”, a spus premierul.
Ponta a precizat că s-a recurs la acordarea unei indemnizaţii pentru că nu este posibilă revenirea la pensii speciale.
“Sper să înţeleagă şi să trecem prin Parlament în septembrie. Altfel, dacă revenim la pensiile speciale, cred că deschidem o cutie a Pandorei, pentru că sunt foarte mulţi care vor pensii speciale şi, în al doilea rând, lăsăm şi anumite abuzuri, pentru că în ultimele trei luni se făceau salarii de sute de milioane. Ideea este de a păstra un echilibru între ceea ce dăm înapoi şi între ceea ce se cere”, a mai spus Ponta.
Mediafax
PS
Care este poziţia oficială a SCMD faţă de această abordare a Guvernului Ponta?
duminică, 6 iulie 2014
“BOMBELE “LUI
PONTA
În timpul vizitei efectuate la baza
Kandahar cu ocazia începerii retragerii trupelor româneşti din Afganistan,
primul ministru al României,domnul Victor Ponta, a făcut publice câteva
intenţii personale deosebit de interesante,care pot fi catalogate ca nişte
adevărate “bombe”,
pentru militarii români.
Domnul Victor Ponta, în timpul conferinţei de presă
susţinută cu această ocazie, a făcut următoarea afirmaţie, cel puţin hazardată :”Toată partea
care ţine de dotarea armatei României, drepturile militarilor noştri,
protecţia familiilor lor, construcţia de locuinţe – ţin de guvern, nu de
comandantul suprem”.În primul rând ,noţiunea de comandant suprem nu se mai
regăseşte în Constituţia României din 2003,
art.92(1) consemnând faptul că “Preşedintele României este
comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”. Din păcate trebuie să îi reamintesc domnului prim
ministru, jurist de meserie, conţinutul art.119 care stipulează următoarele: ” Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea
ţării”. Unitar, domnule prim ministru, nu cum vă dictează interesele personale
sau de grup! Legea fundamentală a
României mai prevede la art.107(1) faptul că “Primul ministru conduce guvernul
şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiunile ce le
revin”. Afirmaţiile eronate ale domnului
Victor Ponta, prim - ministru României, frizând încălcarea conştientă a Constituţiei
României, au fost făcute cu scopul ca militarii
români să înţeleagă că
doar el, Victor Ponta, este în măsură să
rezolve problemele cu care aceştia se confruntă. În schimbul acestui “favor”
aceştia sunt obligaţii să îi acorde voturile care să îi asigure accesul la funcţia de
preşedinte al României.
Tot pe timpul conferinţei de presă domnul Victor Ponta a
afirmat că economiile de aproximativ 30% la bugetul apărării, urmare a
retragerii trupelor din Afganistan, vor fi folosite pentru”mai buna pregătire şi
recompensare a militarilor”. Din nou
domnul Victor Ponta, prim - ministru României , este în eroare. Într-o
impardonabilă eroare! Să nu fi aflat domnul prim - ministru că tehnica armatei
române este operativă doar în procent de 40%? Să nu fi ştiut domnul Victor
Ponta faptul că cei 23 de morţi şi cei 129 de răniţi din Afganistan sunt
consecinţa dotării tehnice
necorespunzătoare a trupelor române? Să nu fi sesizat domnul Victor Ponta, prim
- ministru României, că tehnica blindată cu care a fost transportat la buncăr,
pe timpul “alarmei”, era americană? Să nu fi fost informat, măcar de către Gabriel Oprea, că această tehnică este împrumutată de la americani,
doar pentru îndeplinirea misiunilor în Afganistan? Împrumutată, domnule prim - ministru!
Ar fi grav, să nu cunoască faptul că, excepţionalii militari români, la
întoarcerea în ţară vor utiliza anticele TAB – uri, ARO - uri şi DAC
- uri . Domnule prim - ministru, majoritatea fondurilor economisite
trebuie utilizate pentru înzestrarea corespunzătoare a armatei române! Sunteţi
obligat să faceţi acest lucru pentru a nu fi blestemat de generaţiile viitoare!
Sunteţi obligat să utilizaţi eficient
fondurile apărării naţionale, chir dacă avioanele, fregatele, transportoarele
nu aduc voturi, domnule Victor Ponta!
Este demnă de laudă intenţia exprimată de domnul Victor Ponta pentru
asigurarea unui trai decent pentru militari, la întoarcerea în ţară, care nu
vor mai beneficia de veniturile avute în teatru de operaţii. De fapt acesta
este obligat de perevederile
Constituţiei art.47(1) să ia măsuri de creştere economică şi de
protecţie socială, de natură să asigure tuturor cetăţenilor un nivel de trai
decent. Modul în care se pare că domnul Victor Ponta doreşte să acţioneze pentru realizarea
acestui deziderat în domeniul militar
naşte câteva controverse.
În primul rând, domnul Victor Ponta promite pielea ursului
din pădure! Creşterile vor avea loc în 2015, atunci când vor scădea
cheltuielile pentru misiunile internaţionale. Care va fi situaţia domnului Victor
Ponta atunci nu se ştie, poate să fie noul preşedinte al României, prim -
ministru sau un fost politician, funcţie de rezultatul luptelor politice în curs de desfăşurare.
În al doilea rând, nerespectarea promisiunilor electorale făcute rezerviştilor militari de către Victor Ponta , ca de altfel şi de însoţitorii
acestuia din Kandahar, Gabriel Oprea şi Mircea Duşa, ar trebui să îngrijoreze
pe cei care speră că promisiunile acestor politicieni se vor realiza. În 2012,
în plină campanie electorală, cînd domnul Victor Ponta avea nevoie acută de
voturile militarilor, promitea că va înlătura în regim de urgenţă abuzurile
săvârşite de regimul portocaliu, asigurând
rezerviştii militari că în regim
de urgenţa se va reveni la pensii militare şi va fi anulată interdicţia
cumulului pensiei cu salariu. Mai mult ,
la 4 martie 2013, rezerviştii militari
erau asiguraţi că începând cu 1 ianuarie 2014 va intra în vigoare noua lege a pensiilor militare. Lucru care nu
s-a realizat. În schimb s-a realizat o escrocherie politico - financiară,
specifică domnului Victor Ponta, adoptându-se Legea 241/2013, prin care se realiza o aşa zisă reîntregire a pensiile militare diminuate abuziv în
perioada guvernării portocalii.Prin această lege pentru aproximativ 26.500 de rezervişti pensiile vor rămâne îngheţate pentru mulţi ani, iar sumele reţinute abuziv în perioada 2012 –
2013, nu vor fi rambursate.
În al treilea rând, modul în care domnul Victor Ponta promite implementarea
măsurilor pentru asigurarea unui trai decent al militarilor, ar trebui să
îngrijoreze. După modelul patentat de Gabriel Oprea, în cazul rezerviştilor
militari, se va ajunge la grave discriminări.
Domnul Victor Ponta, face o afirmaţie care ar trebui să dea frisoane
tuturor celor care simt ceva pentru
Armata Română:”Trebuie să creştem veniturile pentru militarii noştri, pentru
unităţile care s-au pregătit şi care au fost în prima linie în ultimii ani”.
Concluzia care se poate trage este că celor aproximativ 25.000 de militari , care
pe parcursul a 12 ani au acţionat în
Afganistan, le vor creşte veniturile salariale. Probabil şi celor 8.500 de
militari care pe parcursul a 6 ani au acţionat în Irak. Dar cu ceilalţi militari, până la 75.000, ce
se întâmplă? Înţeleg că ei devin militari de mâna a doua, la fel ca şi
unităţile militare care nu au fost angrenate în acţiunile din Irak şi
Afganistan. Şi ca atare vor avea trepte de salarizare diferite faţă de cei care au fost în teatrele
de operaţii. În urma măsurilor preconizate de domnul Victor Ponta militarii vor
fi împărţiţi, din punct de vedere al nivelului de trai, în mai multe categorii.
Acesta este ultimul lucru de care are nevoie Armata Română, domnule Victor
Ponta! Dacă domnii Ponta, Oprea şi Duşa vor
reuşi să creeze unităţi privilegiate şi categorii de militari privilegiaţi, Armata Română este
într-un mare pericol. Acela a dispariţiei înfrăţirii între militari, între
unităţi militare, între categorii de forţe. Dispariţia camaraderiei militare
este pericolul care rezultă din aplicarea pompieristică a unor măsuri populiste
cu un pronunţat caracter electoral.
Din cele expuse sunt convins că domnul Victor Ponta , nu cunoaşte faptul
că există o legislaţie pentru acordarea titlului de “veteran militar” şi “veteran” pentru
militarii , respectiv civili, care au acţionat în teatrele de operaţii, prin care se asigură acestora nişte drepturi suplimentare. La fel cum este sigur că acesta nu cunoaşte când a avut loc ultima creştere a veniturilor
militarilor!
Aprecierile mai mult decât elogioase ale vicepreşedintelui
american Joe Biden la adresa militarilor
români ”Sunteţi cea mai grozavă generaţie de
luptători”
sunt binemeritate de militarii români care au acţionat în Afganistan,
îndeplinind 1.900 de misiuni, pe parcursul cărora au fost capturaţi 11 insurgenţi
şi au fost descoperite 19 capcane. Cu certitudine avem la ora actuală militari
profesionişti, care pot desfăşura în condiţii optime acţiuni specifice
teatrelor de operaţii. Însă ameninţările
din imediata apropiere a României trebuie să determine amplificarea eforturilor
pentru pregătirea militarilor români , astfel încât aceştia să poată
desfăşurarea acţiuni specifice războiului modern, care sunt total
diferite de cerinţele teatrelor de operaţii din Irak şi Afaganistan.Creşterea
capacităţii de acţiune a Armatei Române presupune o acţiune unitară a tuturor
factorilor de decizie şi de execuţie din toate strcturile sistemului naţional de apărare. Şi mai
presupune ceva – excluderea influenţei nefaste a factorului politic asupra
numirilor în funcţii. Promovarea militarilor trebuie să se facă numai ţinând
cont de competenţa şi experienţa profesională dobândită pe treptele ierarhiei
militare.
În concluzie domnul Victor Ponta trebuie să înţeleagă
faptul că nu are dreptul, din dorinţa de a căpăta capital politic , să
contribuie la crerea unor perturbări majore ale structurilor sistemului
naţional de apărare!
Col.(r) Remus Macovei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)