joi, 23 august 2012
Diagnosticul politic, economic şi social al României, în concepţia lui Mihai Eminescu
Comandor marină (rez) dr. Golea
Pompiliu
Mihai Eminescu continuă să
fie actual şi în zilele noastre când în numele
unor concepte discutabile, suntem conduşi
spre un model social economic şi politic discutabil.
Citindu-l
pe Eminescu, ai senzaţia că afirmaţiile sale sunt bazate parcă pe studiul
prezentului, ceea ce ne demonstrează perenitatea lor în timp în contextul unei
matrici psiho –socio –politice specifice ţării noastre.
Voi
prezenta câteva din ele păstrând parfumul epocii:
„ Înmulţirea claselor consumatoare şi
scăderea claselor productive iată răul organic în contra căruia o organizare
bună trebuie să –i găsească remedii”.
Iată o caracterizare excelentă a ceea
ce trebuie să fie economia. Ce ne spunea referitor la această constatare Mihai
Eminescu: „Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au
sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire iar
clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două
buchii pe hîrtie şi aspiră, au devenit deputaţi şi miniştrii, advocaţii s-au
înmulţit, cu asupra de măsură dau tonul, conduc opinia publică, fericesc în
fiecare zi naţia pe hârtie”
„ Cea mai superficială socoteală din
lume ar dovedi îndestul că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu
groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străine,
introduse cu grămada în ţara noastră”.
„ Industria trebuie să fie a
naţiunii... şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei comerţul s-o schimbe pe
aur, dar aurul punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor trebuie
să fie în mîinile aceleiaşi naţiuni”.
„ Ca urmare a aşezării geografice (:
) a resurselor naturale şi mai ales ( :
) a celei mai mici densităţi (populaţionale n.n.) România nu a fost niciodată
un stat absolut independent”.
„ Legislaţiunea trebuie pusă în
aplicarea celei mai înalte idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului
astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu compromită
spiritul acestora”.
„ Indiferent cum a fost; puterea
tutelară s-a comportat la fel: agreând şi colaborând cu un anumit tip de român
şi ţinând la distanţă sau ordonând represiune pe alt tip de român”.... „ Tipul
de român repudiat de toate puterile tutelare este naţionalistul cu convingeri
imposibil de corupt şi patriotul refractar la operaţii transacţionale. Aceste
însuşiri de intelect şi caracter sunt
considerate a fi periculoase şi deci o vinovăţie cu care nu se colaborează şi
care se pedepseşte dacă iese din anonimat”.
„ Exact invers, tipul de român agreat
de toate puterile străine care au tutelat România, fără convingeri politice,
călducel în comportament şi adaptabil la colaborări, cameleon în politică,
transacţionist în afaceri ( : ) oportunist în relaţii şi întotdeauna de partea
puterii şi cu utilitate pentru putere”.
„ Astfel statul român nu mai este un
produs al geniului rasei române ci test
franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu îl înţelege şi nu îl va înţelege
niciodată”....
” Peste tot aceiaşi idee: să dau
străinilor ce îmi cer cât pentru români puţin îmi pasă”.
„ De când lumea nu s-a văzut ca un
popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos: amundouă ordinele de lucru
stau într-o strânsă legătură: civilizaţia economică e muma celei politice”.
„ Dacă în timpul când ni se pronunţă
domnia virtuţii cineva ar fi prezis ceea
ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur că ar fi fost declarat
mincinos”.
„ Să fi zis cumva că cei ce promiteau
economii, vor spori bugetul cu 40%, că cei ce combat funcţionarismul vor spori
numărul posturilor cu sutele, că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor
vor face pe funcţionari să atârne atât de mult pe autorităţile supreme încât
unii oameni să voteze comenzii din Bucureşti. Că se vor da 17 milioane pe
drumul de fier Cernavoda –Chiustenge ( Constanţa –n.n.) care nu vor face nici
cinci şi că patru milioane din preţul de
cumpărare se va împărţi între membrii autorităţilor. Că se va constata că o
seamă de judecători şi administratori din România sunt tovarăşi de câştig cu
bandiţii din codru. Dacă cineva ar fi prezis toate astea lumea ar fi râs de
dânsul şi totuşi nu numai acestea ci multe altele s-au întâmplat şi se întâmplă
zilnic fără ca opiniunea politică să se mai poată vota”.
Comentariile sunt de prisos. Toţi cei
care ne considerăm societate civilă aia bună dorită şi de domnul preşedinte
Băsescu să medităm şi să acţionăm ca nişte veritabili cetăţeni în acord cu
statul de drept.
Veritas
laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Deşi respins de nenumarate ori,
adevarul nu piere niciodată).
marți, 21 august 2012
Procurorii români, Biblia şi jurământul
Începînd cu
1938 în România şi-au produs efectul trei dictaturi, toate avînd un punct comun,
aservirea justiţiei de către atotputernicii conducători. În această perioadă au
avut loc o serie de evenimente ruşinoase
pentru orice naţiune care se doreşte civilizată. Voi enumera doar cîteva mai
semnificative.
-
În noaptea de 29/30 noiembrie,
din ordinul lui Carol al II-lea,
conducătorii legionari sunt asasinaţi prin sugrumare pe timpul
transportului de la închisoarea Rîmnicu Sărat la Jilava. Cu sprijinul
reprezentanţilor justiţiei asasinatul politic se transformă în împuşcarea celor 14 deţinuţi, urmare a
încercării de a fugi de sub escortă.
-
În septembrie 1939, după asasinarea
primului ministru Armand Călinescu, de către legionari, din ordinul lui Carol
al II–lea, generalii Gheorghe Argeşeanu
şi Gabriel Marinescu coordonează comiterea unor crime care nu au nimic comun cu ordinea de drept (executarea
publică a asasinilor şi lăsarea
cadavrelor acestora în stradă; în fiecare judeţ sunt executaţi 3 legionari fără nici o
judecată;
executarea unui număr important de legionari aflaţi în lagăre, spitale, şcoli).
-
După venirea legionarilor la putere,
toţi cei vinovaţi de aceste crime (demnitari, generali, ofiţeri şi subofiţeri din
M.Ap.N. şi M.I. ), sunt arestaţi şi
încarceraţi la Jilava, iar în noaptea de 26/27 noiembrie 1940 sunt asasinaţi de un comado
legionar. Nimeni nu va fi anchetat, nimeni nu va fi arestat.
-
Ca urmare a eşuării rebeliunii legionare, aproximativ 8.000 dintre aceştia
sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Cercetarea
celor care au fost implicaţi în
asasinatele de la Jilava, s-a desfăşurat în perioada martie – iulie
1941. Pe 22 iulie 1941 s-au pronunţat
sentinţele: 20 condamnări
la moarte, 6 condamnări la muncă silnică pe viaţă, 6 condamnări la 10 ani
închisoare, iar 6 achitaţi.
-
La
7 septembrie 1941,
generalul Nicolae Rădescu, aflat în rezervă, trimite o scrisoare de protest
ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger, ca urmare a unui
discurs ţinut de acesta la Sala „Aro” în faţa coloniei germane din Capitală şi
în care condamna românii care erau împotriva participării României la acţiunile
militare împotriva URSS, dincolo de Nistru. Ca urmarea a acestei scrisori,
generalul Nicolae Rădescu a fost arestat
şi internat în lagărul de internaţi
politici de la Tîrgu Jiu, din ordinal mareşalului Ion Antonescu. Va rămîne
aici în perioada 22 octombrie 1941- 22 septembrie 1942.
-
Procurori care au dispus arestarea tuturor
persoanelor care au acţionat împotriva conducătorului statului, Ion Antonescu, vor fi implicaţi în
judecarea acestuia şi a principalilor săi colaboratori şi condamnarea lor la
moarte în 1946.
-
După
23 august 1944 se vor desfăşura o serie de procese care se vor finaliza cu
distrugerea elitei politice, intelectuale şi militare româneşti. În perioada
1944-1964, în urma unor înscenări judiciare, personalităţi importante au fost
condamnate la ani grei de închisoare, multe dintre ele murind în sinistrele
penitenciare de la Jilava, Aiud, Gherla, Sighet, Rîmnicu Sărat, Piteşti sau în
coloniile de la Canal. Aportul procurorilor la distrugerea elitelor româneşti a
fost esenţial.
-
Implicarea
procurorilor în reuşita colectivizării agriculturii, 1949-1962, este evidentă,
abuzurile comise în această perioadă relativ recentă, fiind încă vii în memoria
victimelor, de regulă oamenii gospodari de la sate care au refuzat să intre în
cocoperativele de producţie.
-
Procurorii
comunişti au jucat un rol important în înăbuşirii revoltei muncitoreşti de la
Braşov în noiembrie 1987.
-
În
perioada 16 - 22 decembrie 1989,
procurorii comunişti sunt cei care anchetează, în mod deosebit la Timişoara şi
Bucureşti, pe cei care au îndrăznit să se ridice împotriva lui Ceauşescu.
-
După
22 decembrie 1989 aceiaşi procurori, se implică în asasinatul politic din 25
decembrie 1989 şi în arestarea, anchetarea şi condamnarea foştilor conducători
comunişti. Deşi aceste procese sunt jenante, prin organizare, desfăşurare şi
sentinţele pronunţate, toţi procurorii implicaţi sunt promovaţi şi avansaţi.
-
Urmează
procesele legate de aflarea adevărului despre revoluţie şi mineriade, în care
procurorii au făcut tot ceea ce era posibil pentru tergiversarea acestora,
astfel că nici astăzi, la peste 20 ani de la aceste evenimente, adevăraţii
vinovaţi nu sunt încă sancţionaţi pentru crimele comise în această perioadă.
Procurorii
români care şi-au desfăşurat activitatea
în perioada 1938-1989 au scuza că în condiţii de dictatură nu puteau acţiona
altfel. În perioada tulbure de după decembrie 1989 au scuza vidului legislativ
şi a implicării politicului, mai mult sau mai puţin făţişă, în actul de
justiţie.
La
integrarea în NATO şi în UE, România s-a angajat fără echivoc că va
respecta toate normele specifice acestor organisme. Printre ele se numără şi
asigurarea independenţei justiţiei. Din păcate, în perioada
imediata suspendării preşedintelui României şi în mod deosebit după
desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012, am constatat că în Romînia,
independenţa justiţiei este un deziderat greu de realizat.
Curtea Constituţională formată din
reprezentanţi numiţi pe criterii politice, unii dintre ei ajunşi în funcţie pe
căi care numai democratice nu pot fi
numite, vezi cazul Minea, nu a putut lua
o decizie în problema referendumului.
Procurorii
Parchetului General s-au autosesizat şi
au ridicat listele electorale de la Autoritatea Electorală Permanentă. În mod normal primii care ar fi trebuit
cercetaţi erau membrii Autorităţii
Electorale Permanente, care de ani de zile nu au actualizat listele electorale, fapta lor încadrîndu-se la
neglijenţă în serviciu sau abuz în serviciu, dacă s-ar fi dovedit că au făcut
acest lucru cu bună ştiinţă, din ordin politic.
Inactivitatea membrilor acestui organism a adus grave prejudicii
stabilităţii României şi imagini acesteia în lume.
Procurorii,
din considerente care ne scapă, au decis altfel şi au declanşat o acţiune
fulger pentru depistarea eventualelor fraude electorale la referendumul din 29
iulie 2012, uitînd faptul că la
alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2009, cînd reclamaţiile şi suspiciunile de
fraude au fost mult mai multe şi mai veridice, nu au avut nici cea mai mică reacţie. Procurorii de la 181 parchete din
15 judeţe şi DNA, care după părerea majorităţii specialiştilor nu au competenţe
în acest domeniu, s-au implicat în această acţiune de o amploare fără
precedent.
Ceea ce au uitat procurorii participanţi, sau
o mare parte dintre ei, este jurămîntul pe care l-au depus la începerea carierei : ”Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să
apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc
atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Pe parcursul
ultimilor zile, parcă în dispreţul total al acestui jurămînt, mii de cetăţeni,
în special din zonele rurale, majoritatea dintre ei în vîrstă şi cu grave
afecţiuni medicale, sunt anchetaţi de-a valma, cu încăcarea flagrantă a
prevederilor legale. Pentru simplul motiv că au participat la vot, cetăţenii
sunt obligaţi pe marginea şanţului, în curţile locuinţelor personale să dea
detalii despre votare, uneori să declare
inclusiv cum au votat. Unii sunt luaţi cu dubele jandarmilior şi duşi să
depună mărturie în alte localităţi, alţi primesc citaţii , unele completate la
faţa locului, să se prezinte pentru audieri în alte localităţi, pe cheltuiala
lor. Uneori sunt întrerupte slujbele religioase, pentru ca audierea martorilor
să se poată desfăşura în timpul avut la dispoziţie de procurori. Toţi cetăţenii
sunt obligaţi să jure cu mîna pe Biblie, că vor spune adevărul, uitînd domnii
procurori că România este un stat laic şi acest lucru este inadmisibil. Undeva
în Olt, procurorii au fost siliţi de
cetăţeni să părăsescă localitatea, cetăţenii implicaţi find ameninţaţi de o persoană din conducerea CSM,
cu perioade importante de puşcărie.
Nicăieri
în Europa nu s-a mai desfăşurat o acţiune atît de abuzivă şi reprezentanţii
Parchetului General şi ai DNA vor avea mari probleme să o justifice. Sunt de
acord ca sancţionarea tuturor
persoanelor implicate în fraudarea oricăror alegeri să se facă cu maximă
severitate, dar acest lucru trebuie să se facă strict cu respectarea
prevederilor legale. Iar procurorii să
acţioneze cu onoare şi nu la comenzi politice.
Toate aceste
întîmplări, cu procurori care încalcă fără nici o reţinere prevederile legale,
dar şi jurămîntul depus, mă duc cu
gîndul la un trecut nu prea îndepărtat, evocat
la începutul acestui material, cînd procurorii executau întocmai
ordinele primite de la conducătorii politici, fără a răspunde pentru efectele
acţiunilor lor. Astăzi, noi românii, deveniţi între timp cetăţeni europeni,
trăind într-o ţară care se vrea democratică, avem tot dreptul să protestăm şi
să cerem încetarea unor astfel de practici care au produs multe suferinţăe românilor. Iar cei care nu
respectă normele statului de drept vor trebui să răspundă în faţa justiţiei, care într-o
perioadă sperăm cît mai scurtă, va deveni independentă şi va apăra interesele
tuturor românilor.
Şi ar mai fi necesar un lucru.
Politicienii noştri să înţeleagă cît de
păgubos este sistemul semnalat, încă din 1894, de Barbu Ştefănescu
Delavrancea, pe timpul unui dicurs parlamentar: "Sa nu veniti cu sistemul urmator
: dar d-voastra n-ati facut in cutare ocaziune cutare greseala si in
cutare rand cutare pacat? Cu modul acesta consacrati urmatorul sistem:
greşalele mele iţi dă d-tale dreptul să comiţi păcate. Păcatele d-tale imi dă
mie dreptul de a comite nelegiuiri şi nelegiuirile mele îţi dă dreptul d-tale
de a comite crime. Acest ruginit mod de a cugeta si de a simţi,este contrariu legilor, civilizaţiunei
şi umanităţii." Şi să-i pună capăt!
Preşedinte SCMD Filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei
luni, 20 august 2012
O poveste cu reflecţii postume pentru România Argentina şi FMI
Comandor marină rez
dr. Golea Pompiliu
Motto:
„Ţară de secături, ţară minoră,
căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei... Aici
ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti,
miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, parlamentarii... Nu ne
prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în
suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală" . ( Octavian
Goga -1916).
Dincolo de rezervele personale parţiale
pentru citat, explicabile în contextul
epocii, pe fond, afirmaţia marelui poet şi om politic vine peste veacuri
să ne atragă atenţia că avem nevoie de o
clasă politică cu gândire în primul rând naţională.
O clasă politică măcar primenită asta ca
să îl parafrazez pe Pareto!
Globalizarea se manifestă azi, din păcate prin globalism trivial, fenomen care distruge valori naţionale şi
culturi permeabile. Naţionalismele mari distrug naţionalismele mici, căci fără
supărare asta e realitatea, oferindu-le celor din categoria a doua produse artificiale
şi extrem de efemere în numele progresului.
Această mică reflecţie amară desigur
subiectivă, generată de turpitudinile prin care trece ţara noastră în acest
moment m- a determinat să reamintesc, o
poveste plină de învăţăminte – Argentina
acum vreo 13 ani.
Criza care a determinat acestă ţară să
ajungă un experiment al FMI a a început
în anii ׳ 80.
Ţara a cheltuit sume imense pentru
proiecte care nu au produs nimic viabil.
Parcă nu e nimic nou sub soare nici pentru
noi!
Războiul pentru Malvine şi preluarea de
către statul argentinian a datoriei private a dus la irosirea multor resurse
financiare! Ceva asemănător şi la noi, dar din fericire fără război! Spre informarea cititorului, datoria privată
a Romaniei are o pondere importantă în totalul datoriei externe de circa 100
miliarde euro.
Numai pomenirea celor 12 miliarde euro împrumutaţi din 2009 e
suficientă ca exemplu!
Băncile private străine au beneficiat de o
infuzie de capital plătită de noi toţi!
După negocierea de la Viena din toamna lui
2008 !
Domnul preşedinte Băsescu ne asigura că
banii sunt doar o centură de siguranţă!
Azi avem de plătit 4.500 euro de locuitor şi
efectele pozitive nu se văd încă.
Moneda argentiniană era foarte legată de
dolarul american – 1 euro =1 peso rată fixă.Acest demers s-a suprapus peste
criza asiatică şi rusească din anii ׳
90.
Dolarul era considerat cea mai puternică
monedă din lume, investitorii considerându-l cea mai sigură monedă. Dolarul era
supraevaluat şi peso la fel. O reflecţie peste timp ne ridică următoarea
întrebare?
Oare este bine să facem dintr-un leu
puternic dincolo de un show politic un fetiş?
Deşi la prima vedere are avantajele sale
efemere!
Revenind la povestea Argentinei , neavând
şansa de a se regla prin cursul de schimb, exporturile argentiniene au scăzut
dramatic, importurile crescând spectaculos!
Iar o paralelă! Vedem azi inflaţia de
mall-uri în România cu produse importate preponderent din Uniunea Europeană. De
unde cumpărăm masiv! Asociaţiile de agricultori români ţipă precum Moise în
pustiu!
Argentina a ajuns la un deficit comercial
de 400 miliarde dolari .
Deznodământul însă întârzia să se producă!
Mai urma panica investitorilor care şi-au pierdut încrederea în peso. Exista
deja percepţia că valoarea sa nu era susţinută de economie. Urmarea- Argentina
a crescut cererea de credite. Ca să-şi menţină moneda stabilă, autorităţile
argentiniene au apelat la credite. De la FMI şi alţi creditori.
O ţară în situaţia Argentinei dacă ia împrumut în continuare numai pentru
a-şi menţine valoarea monedei stabilă fără măsuri active se sinucide economic!
În 2002 economistul Mark Welsbrot,
director la Centrul pentru Economie şi Cercetări ale Politicilor din Washington
în plină glorie a politicilor ultraliberale , aprecia demersul argentinian şi
acceptarea de către FMI a împrumutului , o greşeală.
Argentina a acumulat o datorie externă imensă
mai ales privată imposibil de plătit. Urmarea! FMI a cerut o clauză- „Deficit
zero”.
Ne spune ceva acest lucru? Sigur că da! Pactul fiscal european!
Condiţionalităţile FMI pentru noi
împrumuturi! Le ştim cu toţii! Care sunt
pentru stabilizarea monedei! Nu dezvoltare!
Naiv gândind, în cazul ţării noastre, eu
aş fi văzut ca grija paternalistă a FMI
pentru returnarea banilor împrumutaţi să
fie acompaniată de fonduri pentru dezvoltare de la Banca Mondială sau Fonduri
structurale Europene pentru dezvoltare, obligând dacă vreţi guvernele să fie
responsabile! Dacă tot trebuie să cedăm din suveranitate! Că aşa e moda la
Paris! Vorba Chiriţei lui Alecsandri! Dar
ce spun eu acum e doar o utopie şi o uşoară ironie!
Teama oamenilor din Argentina pentru pierderea
economiilor a dus la formarea de cozi imense pentru scoaterea banilor din
bănci! Schimbaţi în dolari şi expediaţi afară din ţară!
Evident că s-a ajuns la o situaţie
periculoasă pentru bănci. Guvernul a hotărât îngheţarea tuturor conturilor
pentru un an de zile permiţând numai scoaterea din bănci a unor sume limitate.
Oamenii au ieşit pe străzi protestând
violent împotriva băncilor străine şi
multinaţionalelor! S- a declarat stare de urgenţă. Au murit oameni!
Guvernul a căzut şi preşedintele Fernando
de la Rua a demisionat.
Vicepreşedintele Carlos Alvarez şi-a dat
şi el demisia în 2000, preşedintele Senatului Ramon Puerta preluând puterea.
Argentina a intrat în incapacitate de
plată pentru o datorie de circa 130 miliarde dolari.
Guvernul a venit cu altă idee! Să dea
drumul la curs să varieze liber!
Cu o economie slăbită, moneda argentiniană
a luat-o din nou razna!
Următoarea idee! A fost introdusă o nouă
monedă –argentino la un curs oficial de 1,4 dolari. Autorităţile bancare au
impus şi schimbarea tuturor banilor în noua monedă.
Evident alte proteste. Ulterior argentino
a fost lăsat să fluctueze liber. Din nou în mod natural deprecierea determinând
o inflaţie imensă de 80%.
Ţara era dependentă de importuri! Iar o paralelă! Noi avem o dependenţă de produsele
din Uniunea Europeană de circa 80%! Pieţele în afara comunităţii sunt firave!
Nu am ştiut să negociem cu chinezii!
Delegaţia noastră în care erau şi niste doamne încântătoare azi pe tuşă la
refacere s-a îmbrăcat în alb! Culoarea doliului la ei!
A urmat o stabilizare şi în sfârşit sub o
conducere responsabilă, exporturile argentiene favorizate de o monedă
depreciată au dus la creşteri economice remarcabile între 2003-2008! În 2003
creşterea economică era de 8,8% în 2007 de 8,7%.
Este adevărat că Argentina a beneficiat şi
de trendul crescător al ciclului economic mondial.
În 2005 ţara şi-a plătit datoriile către
FMI cu trei ani în avans faţă de cum era programat.
Să ne amintim cine era şeful misiunii care
a negociat împrumutul în Argentina!
Ghici ghicitoarea mea! Domnul Jeffrey Franks persoana simpatică
domnului preşedinte pentru show-ul cu pantoful gaurit! Şi gustul petrecerilor
româneşti pe Valea Prahovei în compania domnului Blejnar!
Concepte
vehiculate în această perioadă de marasm economic pentru Argentina de tip
„revoluţia productivităţii” „ reforma statului” miracolul privatizării cu orice
preţ a companiilor de stat parcă le auzim şi azi! Nu e aşa? Sub alte forme desigur!
În acest moment Argentina este o ţară
normală care a învăţat lecţia istoriei !
Cu o clasă politică responsabilă şi cu
sentimentul apartenenţei la valorile naţionale. Şi probabil şi cu o populaţie
mult mai educată ! Dumnezeu i-a dat încercări pe care a trebuit să le treaca!
Avem multe de învăţat din lecţia argentiniană.
Veritas
laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Desi respins de nenumarate ori, adevarul nu piere niciodată).
joi, 16 august 2012
Ziua marinei a fost sărbătorită cu fast la Constanţa
Cu ocazia împlinirii a 110 ani de la prima sărbătoare a Zilei Marinei, Statul
Major al Forţelor Navale a organizat în zile de 14 şi 15 august 2012 o serie de
manifestări tradiţionale în care
momentele sobre au alternat cu
cele atractive si pitoresti.
Marţi, 14 august 2012, începînd cu ora 08.30, la Monumentul Crucea marinarilor, situat pe faleza de la Cazino, s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios pentru cinstirea memoriei eroilor marinari. Au participat şefii categoriilor de forţe din armata română, parlamentari, oficialităţi locale, localnici şi turişti aflaţi pe litoral.
Marţi, 14 august 2012, începînd cu ora 08.30, la Monumentul Crucea marinarilor, situat pe faleza de la Cazino, s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios pentru cinstirea memoriei eroilor marinari. Au participat şefii categoriilor de forţe din armata română, parlamentari, oficialităţi locale, localnici şi turişti aflaţi pe litoral.
Slujba
religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de IPS Teodosie. A urmat
depunerea de coroane de flori, mai bine organizată ca anul trecut, delegaţia
Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, condusă de col.(r) Dănulescu Cătălin, participînd alături de celelalte delegaţii la
cinstirea memoriei înaintaşilor marinari.
În ziua de 15 august 2012 începînd cu ora
10.00 s-a desfăşurat, pe esplanada din faţa Comandamentului Flotei, în prezenţa
ministrului apărării naţionale gen. lt. Corneliu Dobriţoiu, festivităţile care
au cuprins: sosirea zeului Neptun, exerciţii
demonstrative, defilarea navei şcoală “Mircea”, demonstraţii de arte marţiale, jocuri marinăreşti, evoluţii
aeriene ale avioanelor de la Regional Air Services Tuzla, ale elicopterelor Puma Naval apartinind UM 02040 Tuzla, precum şi elicopterelor si avioanelor apartinind Statului Major al Fortelor Aeriene.
Ca
un element inedit al acestei sărbători, pr.dr. Naie Oprişan,de la Academia
Navală, a interpretat pentru ultima oară
pe zeul Neptun. A făcut acest lucru din anul 2002, devenind un simbol al
acestor sărbători marinăreşeti.
Din
păcate pe timpul desfăşurării exerciţiului demonstrative unul din miliatrii
aparţinînd Batalionului de Infanterie Marină s-a accidentat uşor.
Preşedintele Sindicatului Cadrelor
Militare Disponibilizate filiala Constanţa
Col.(r) Remus
Macovei
Ziua Marinei 2012
miercuri, 15 august 2012
COMEMORAREA EROILOR ÎN LOCALITATEA DOBROGEANĂ OITUZ
În aprilie 1923, 40 familii de ceangăi, de religie
romano-catolică, din localiatatea Luizi Călugăra, judeţul Bacău, urmaşi ai
celor care au luptat şi s-au jertfit în primul război mondial, au fost împropietăriţi
în Dobrogea, unde au înfiinţat localitatea Oituz. Între cele două localităţi
s-a pastrat o permanentă legătură care a
permis păstrarea tradiţiilor strămoşeşti de către cei din Oituzul dobrogean.
Una din personalităţile reprezentative a comunei Luizi
Călugăra este Andrei Lupu, primul
militar român căzut în războiul de independenţă. În noaptea de 13/14 august 1877 acesta, aflat într-o
misiune de pază, a fost ucis în urma unui schimb de focuri cu o patrulă turcească. Pentru ai cinsti
memoria, numele lui este inscripţionat pe cele două monumente ale eroilor ridicate în localitatea Luizi
Călugăra, iar şcoala din localitaea Osebiţi, începînd din anul 2003 îi poartă
numele.
Filialele judeţene ale Asociaţie Naţionale Cultul
Eroilor “Regina Maria”din
Bacău şi Constanţa, cu sprijinul primăriilor din Lumina, judeţul Constanţa şi
Luizi Călugăra, judeţul Bacău au hotărît ca începînd cu anul 2010 să desfăşoare
Proiectul” Andrei Lupu”care îşi propune ca scop principal
dezvoltarea sentimentelor patriotice, mai ales în rîndul tineretului, faţă de
trecutul istoric al locurilor natale şi respectului pentru eroii neamului
românesc. La acest proiect participă şi
primăriile din comunele Cumpăna şi Mihail Kogălniceanu.
Marţi, 14 august 2012,la Căminul Cultural din localitatea Oituz a avut loc comemorarea
a 135 ani de la moartea eroică, pe cîmpul de luptă de la Nicopole, a lui Andrei
Lupu. La această activitate au participat:
-
Din judeţul Bacău - col.(r) Paul Timofte, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, dr.
Vilică Munteanu, directorul Arhivelor Naţionale Bacău, conf.
univ.dr. Ioan Dănilă de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, 50 elevi de
la Şcoala Andrei Lupu din localitaea
Osebiţi, comuna Luizi Călugăra.
-
Din Judeţul Constanţa- deputatul Gheorghe Dragomir, col.(r)
Remus Macovei, preşedintele
Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor,
prof. dr.
Virgil Coman, director la Arhivele Naţionale Constanţa, prof. dr.Valentin Ciorbea, Universitatea
“Ovidius”, conferenţiarul dr. Ioan Damaschin, Universitatea Şaguna, prof. dr.
Traian Brătianu, reprezentant al
Asociaţiei “Pro Basarabia şi Bucovina”,
monseniorul Ştefan Ghenţa
şi părintele paroh Petru Mihăică, reprezentanţi ai primăriilor din Cumpăna şi
Mihail Kogălniceanu, elevi de la Şcoala generală din Oituz şi numeroşi
locuitori ai localităţii.
În
alocuţiunile susţinute au fost prezentate aspecte inedite referitoare la înfăptuirea reformei agrare
din 1921, contribuţia locuitorilor din Luizi Călugăra la primul război mondial,
înfiinţarea localităţii Oituz, păstrarea portului şi obiceiurilor
specifice comunităţii religioase catolice.
Membrii
unei delegaţii din Ungaria, care a însoţit delegaţia băcăuană, au fost plăcut surprinşi de modul în care comunitatea locală din Oituz îşi păstrăstrează
tradiţiile.
Momentul
cel mai emoţionant al acestei acţiuni a fost prilejuit de prezentarea scenetei “Naşterea şi botezul
satului Oituz” , de către elevii
de la Şcoala din Oituz, îmbrăcaţi
în portul popular tradiţional, în care au fost evocate momentele importante ale luării deciziei
referitoare la împropietărirea ceangăilor moldoveni în Dobrogea. La rîndul lor
elevii din Luizi Călugăra au încîntat asistenţa cu o suită de cîntece şi
dansuri populare specifice zonei.
În final,
primarul comunei Lumina, domnul Dumitru Chiru, a anunţat demararea acţiuni de construire
a unui monument dedicat eroilor din
Oituz, a cărui inaugurare va avea loc, probabil, la 1 decembrie 2012.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale
Cultul Eroilor”Regina Maria”filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)