Comandor marină rez
dr. Golea Pompiliu
Motto:
„Ţară de secături, ţară minoră,
căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei... Aici
ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti,
miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, parlamentarii... Nu ne
prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în
suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală" . ( Octavian
Goga -1916).
Dincolo de rezervele personale parţiale
pentru citat, explicabile în contextul
epocii, pe fond, afirmaţia marelui poet şi om politic vine peste veacuri
să ne atragă atenţia că avem nevoie de o
clasă politică cu gândire în primul rând naţională.
O clasă politică măcar primenită asta ca
să îl parafrazez pe Pareto!
Globalizarea se manifestă azi, din păcate prin globalism trivial, fenomen care distruge valori naţionale şi
culturi permeabile. Naţionalismele mari distrug naţionalismele mici, căci fără
supărare asta e realitatea, oferindu-le celor din categoria a doua produse artificiale
şi extrem de efemere în numele progresului.
Această mică reflecţie amară desigur
subiectivă, generată de turpitudinile prin care trece ţara noastră în acest
moment m- a determinat să reamintesc, o
poveste plină de învăţăminte – Argentina
acum vreo 13 ani.
Criza care a determinat acestă ţară să
ajungă un experiment al FMI a a început
în anii ׳ 80.
Ţara a cheltuit sume imense pentru
proiecte care nu au produs nimic viabil.
Parcă nu e nimic nou sub soare nici pentru
noi!
Războiul pentru Malvine şi preluarea de
către statul argentinian a datoriei private a dus la irosirea multor resurse
financiare! Ceva asemănător şi la noi, dar din fericire fără război! Spre informarea cititorului, datoria privată
a Romaniei are o pondere importantă în totalul datoriei externe de circa 100
miliarde euro.
Numai pomenirea celor 12 miliarde euro împrumutaţi din 2009 e
suficientă ca exemplu!
Băncile private străine au beneficiat de o
infuzie de capital plătită de noi toţi!
După negocierea de la Viena din toamna lui
2008 !
Domnul preşedinte Băsescu ne asigura că
banii sunt doar o centură de siguranţă!
Azi avem de plătit 4.500 euro de locuitor şi
efectele pozitive nu se văd încă.
Moneda argentiniană era foarte legată de
dolarul american – 1 euro =1 peso rată fixă.Acest demers s-a suprapus peste
criza asiatică şi rusească din anii ׳
90.
Dolarul era considerat cea mai puternică
monedă din lume, investitorii considerându-l cea mai sigură monedă. Dolarul era
supraevaluat şi peso la fel. O reflecţie peste timp ne ridică următoarea
întrebare?
Oare este bine să facem dintr-un leu
puternic dincolo de un show politic un fetiş?
Deşi la prima vedere are avantajele sale
efemere!
Revenind la povestea Argentinei , neavând
şansa de a se regla prin cursul de schimb, exporturile argentiniene au scăzut
dramatic, importurile crescând spectaculos!
Iar o paralelă! Vedem azi inflaţia de
mall-uri în România cu produse importate preponderent din Uniunea Europeană. De
unde cumpărăm masiv! Asociaţiile de agricultori români ţipă precum Moise în
pustiu!
Argentina a ajuns la un deficit comercial
de 400 miliarde dolari .
Deznodământul însă întârzia să se producă!
Mai urma panica investitorilor care şi-au pierdut încrederea în peso. Exista
deja percepţia că valoarea sa nu era susţinută de economie. Urmarea- Argentina
a crescut cererea de credite. Ca să-şi menţină moneda stabilă, autorităţile
argentiniene au apelat la credite. De la FMI şi alţi creditori.
O ţară în situaţia Argentinei dacă ia împrumut în continuare numai pentru
a-şi menţine valoarea monedei stabilă fără măsuri active se sinucide economic!
În 2002 economistul Mark Welsbrot,
director la Centrul pentru Economie şi Cercetări ale Politicilor din Washington
în plină glorie a politicilor ultraliberale , aprecia demersul argentinian şi
acceptarea de către FMI a împrumutului , o greşeală.
Argentina a acumulat o datorie externă imensă
mai ales privată imposibil de plătit. Urmarea! FMI a cerut o clauză- „Deficit
zero”.
Ne spune ceva acest lucru? Sigur că da! Pactul fiscal european!
Condiţionalităţile FMI pentru noi
împrumuturi! Le ştim cu toţii! Care sunt
pentru stabilizarea monedei! Nu dezvoltare!
Naiv gândind, în cazul ţării noastre, eu
aş fi văzut ca grija paternalistă a FMI
pentru returnarea banilor împrumutaţi să
fie acompaniată de fonduri pentru dezvoltare de la Banca Mondială sau Fonduri
structurale Europene pentru dezvoltare, obligând dacă vreţi guvernele să fie
responsabile! Dacă tot trebuie să cedăm din suveranitate! Că aşa e moda la
Paris! Vorba Chiriţei lui Alecsandri! Dar
ce spun eu acum e doar o utopie şi o uşoară ironie!
Teama oamenilor din Argentina pentru pierderea
economiilor a dus la formarea de cozi imense pentru scoaterea banilor din
bănci! Schimbaţi în dolari şi expediaţi afară din ţară!
Evident că s-a ajuns la o situaţie
periculoasă pentru bănci. Guvernul a hotărât îngheţarea tuturor conturilor
pentru un an de zile permiţând numai scoaterea din bănci a unor sume limitate.
Oamenii au ieşit pe străzi protestând
violent împotriva băncilor străine şi
multinaţionalelor! S- a declarat stare de urgenţă. Au murit oameni!
Guvernul a căzut şi preşedintele Fernando
de la Rua a demisionat.
Vicepreşedintele Carlos Alvarez şi-a dat
şi el demisia în 2000, preşedintele Senatului Ramon Puerta preluând puterea.
Argentina a intrat în incapacitate de
plată pentru o datorie de circa 130 miliarde dolari.
Guvernul a venit cu altă idee! Să dea
drumul la curs să varieze liber!
Cu o economie slăbită, moneda argentiniană
a luat-o din nou razna!
Următoarea idee! A fost introdusă o nouă
monedă –argentino la un curs oficial de 1,4 dolari. Autorităţile bancare au
impus şi schimbarea tuturor banilor în noua monedă.
Evident alte proteste. Ulterior argentino
a fost lăsat să fluctueze liber. Din nou în mod natural deprecierea determinând
o inflaţie imensă de 80%.
Ţara era dependentă de importuri! Iar o paralelă! Noi avem o dependenţă de produsele
din Uniunea Europeană de circa 80%! Pieţele în afara comunităţii sunt firave!
Nu am ştiut să negociem cu chinezii!
Delegaţia noastră în care erau şi niste doamne încântătoare azi pe tuşă la
refacere s-a îmbrăcat în alb! Culoarea doliului la ei!
A urmat o stabilizare şi în sfârşit sub o
conducere responsabilă, exporturile argentiene favorizate de o monedă
depreciată au dus la creşteri economice remarcabile între 2003-2008! În 2003
creşterea economică era de 8,8% în 2007 de 8,7%.
Este adevărat că Argentina a beneficiat şi
de trendul crescător al ciclului economic mondial.
În 2005 ţara şi-a plătit datoriile către
FMI cu trei ani în avans faţă de cum era programat.
Să ne amintim cine era şeful misiunii care
a negociat împrumutul în Argentina!
Ghici ghicitoarea mea! Domnul Jeffrey Franks persoana simpatică
domnului preşedinte pentru show-ul cu pantoful gaurit! Şi gustul petrecerilor
româneşti pe Valea Prahovei în compania domnului Blejnar!
Concepte
vehiculate în această perioadă de marasm economic pentru Argentina de tip
„revoluţia productivităţii” „ reforma statului” miracolul privatizării cu orice
preţ a companiilor de stat parcă le auzim şi azi! Nu e aşa? Sub alte forme desigur!
În acest moment Argentina este o ţară
normală care a învăţat lecţia istoriei !
Cu o clasă politică responsabilă şi cu
sentimentul apartenenţei la valorile naţionale. Şi probabil şi cu o populaţie
mult mai educată ! Dumnezeu i-a dat încercări pe care a trebuit să le treaca!
Avem multe de învăţat din lecţia argentiniană.
Veritas
laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Desi respins de nenumarate ori, adevarul nu piere niciodată).
