marți, 5 decembrie 2023

Mitropolitul Antonie Plămădeală despre necanonicitatea jurisdicției Patriarhiei Moscovei în Basarabia

"Jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii asupra Basarabiei a fost abuzivă întotdeauna în istorie, pentru că a fost nejustificată canonic. Ea s-a întins fără niciun drept, în secolul nostru, peste tot teritoriul ortodox al Uniunii Sovietice, care nu era constituit numai din Rusia. A fost exceptată Gruzia, pentru că a știut să lupte și și-a menținut propriul Patriarhat. Ori, Uniunea Sovietică a dispărut. Patriarhia Moscovei trebuie să se retragă, cuminte și spășită, la ea acasă, în Moscova și Rusia. Eventual, dacă îi stă în obicei, cu scuze. Canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale.

 

Așadar, o jurisdicție canonică instalată ca urmare a unor cuceriri politice, a fost și este nulă de drept. Noi nu ne amestecăm în Basarabia, în jurisdicția Patriarhiei Moscovei, ci ne restabilim drepturile canonice istorice. Cine ne împiedică, dovedește că vrea să prelungească abuzul. Ori, abuzul nu creează dreptul. În nici un domeniu, deci nici în cel canonic”.

 

Fragment din articolul ”Biserica Basarabiei. Problema jurisdicției canonice în trecut și astăzi”, publicat în 1993 în volumul ”Adevărul despre Mitropolia Basarabiei”

miercuri, 5 aprilie 2023

 

DUMINICĂ, 7 MAI   2023 ora 10.30

1.  Se convoacă  Adunarea Generală a Filialei 1 SCMD Constanța,

- Locație : Sala de conferințe Curtea Brâncovenească ( Constanța, str. Vasile Lupu, nr. 43-45);

- Durata:    2-3 ore

A.    ORDINEA DE ZI:

1.      Prezentarea situației evidenței membrilor la 01.05.2023 : timp acordat 5 minute;

2.      Prezentarea raportului privind executia bugetului de venituri si cheltuieli in anul 2022: timp acordat 5 minute;

3.      Se dă cuvântul membrilor filialei: timp acordat 120 minute;

4.      Obiectivele principale pentru anul 2023: timp acordat 10 minute;

5.      Se dă cuvântul invitaților: timp acordat 15 minute;

6.      Diverse: timp acordat 5 minute.

 

B.    Cei care din diferite motive nu pot participa, sunt rugați să delege un alt membru al filialei să-i reprezinte (telefonic, mail, sau personal la sediul filialei).

 

În cazul în care nu este realizat cvorumul,

se reconvoacă adunarea în aceeași zi începând cu ora 11.00

 

 2.     Activitate de socializare: cine dorește să participe, este rugat să informeze președintele filialei, până cel târziu 03.mai, orele 08.00, pentru a face rezervarea la restaurantul ”Colonadelor”. Fiecare își achită propria consumație.

Membrii filialei care nu sunt cu plata cotizației la zi, o pot achita cu 30 de minute, înainte de începerea adunării.

Începând cu ora 09.50, va funcționa, până la începerea adunării un bufet unde se poate servi o cafea, un suc, o apă, ceva de ronțăit…

 

Biroul Operativ al Filialei 1 SCMD Constanța

luni, 2 ianuarie 2023

 



Cum au petrecut rezerviștii constănțeni la cumpăna dintre ani și ce urări transmit colegilor din țară

După o perioadă de restricții, rezerviștii constănțeni au petrecut așa cum se cuvine la cumpăna dintre ani. 

O parte dintre invitații prezenți, împreună cu comandorul (r) Ilie Truță, președintele filialei 1 SCMD Constanța a transmis colegilor rezervisti din țară urări de sănătate, împliniri și bucurii alături de cei dragi și putere de luptă pentru redobândirea demnității.

Printre cei care au transmis urări se numără contraamiral (r) Nicolae Filip, colonel (r) Petre Tudor, colonel (r) Emilian Roman, căpitan comandor (r) Gheorghe Gurienco, căpitan comandor (r) Gheorghe Țintă, căpitan comandor (r) Viorel Vasile și Lt cdor (r) George Hoștină, purtător de cuvânt al filialei 1 SCMD Constanța.








La multi ani!