duminică, 31 martie 2013
GÂNDURI DESPRE MOŞ TEACĂ, DRAMA CELOR 51 DE GENERALI ŞI TRĂDAREA NAŢIONALĂ
În Armata Română, prin tradiţie, generalii au fost menţinuţi în activitate mai mult decât
ceilalţi militari. Această practică s-a
menţinut inclusiv pe timp de război.
Generalii Constantin Coandă(62 ani), Ion Culcer(63 ani) şi Grigore Crăiniceanu(64 ani) - în primul război mondial şi Gheorghe
Avramescu(61 ani), Nicolae Dăscălescu (61ani) şi
Petre Dumitrescu (62 ani) – în al doilea război mondial, s-au aflat la comanda unor mari unităţi.În perioada comunistă
generali maiori şi generalii locotenenţi erau menţinuţi în activitate până la
65 ani, iar generalii colonei şi de armată nu aveau stabilită o limită de
vârstă.În aceste condiţii generalul Ion Tutoveanu a fost trecut direct în
retragere la vârsta de 67 ani, iar generalul Iacob Teclu la 66 ani. În
decembrie 1989 generali din conducerea
armatei aveau vârste cuprinse între 62
ani- Vasile Milea,
Constantin Olteanu – şi 65 ani – Ion Dândâreanu. După 1990 următorii generali
au trecut în rezervă/retragere astfel: Victor Atanasie Stănculescu-la 63
ani, Nicolae Şchiopu – la 66 ani, Paul Keler şi Vasile Ionel – la 67 ani.
Prin
adoptarea Legii 80/1995 s-a stabilit că trecerea generalilor în rezervă se va face
la vârste mai înaintate decât ale celorlalţi ofiţeri (în acest sens s-au adoptat în timp mai multe variante privind limita de vârstă pentru această categorie de personal).
La 19 martie 2013,urmare a iniţiativei a 24 de senatori şi deputaţi,
este adoptată, de către Senatul României, Legea de completare şi modificare a Legii 80/1995 privind
statutul cadrelor militare. Iniţiatorii legii au încercat să pună de acord
prevederile Legii 80/1995 cu
prevederile Legii 263/2011. Proiectul legii, trimis spre promulgare preşedintelui României, este
retrimis de către acesta Parlamentului
spre reexaminare. În conferinţa
de presă din 21 martie 2013, dar
şi în intervenţia telefonică la o emisiune a RTV, preşedintele României , cu o
vehemenţă nepermisă funcţiei, încearcă să-şi justifice gestul, jignind parlamentari care au adoptat această lege, miniştri
apărarii naţionale şi reprezentanţi ai militarilor în rezervă.
Principala
nemulţumire a preşedintelui este legată
de abrogarea aliniatului 2 , art.86 din Legea 80/1995 care avea următorul conţinut: “Generalii şi amiralii sunt menţinuţi în
activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60
de ani sau sunt trecuţi în rezervă, la cerere, în condiţiile prevederilor
legale în vigoare” cu altul , cu următorul conţinut:” În raport cu
nevoile de încadrare, cadrele militare, altele decât cele prevăzute la alin. 2,
pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare
până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei”.
Afirmaţiile
preşedintelui, legate de această lege
sunt şocante : “Pot să o
interpretez ca fiind o lege care reflectă ori un act de trădare naţională ori un act ce vădeşte o profundă prostie”.
Niciun şef de stat din Uniunea Europeană nu şi-a permis să aducă o astfel de acuzaţiei organului
legislativ al ţări. Cei 24 de iniţiatori ai legii, ca şi cei 118 senatori care
au aprobat legea, Senatul fiind camera decizională, conform afirmaţiilor
domnului preşedinte, sunt puşi în
dezonorantele poziţii de trădători sau
proşti. În schimb, având în vedere logica domnului preşedinte, cei 169 de
deputaţi care au respins legea , probabil sunt patrioţi sau deştepţi. Părerea
domniei sale. În mod normal imediat după aceste acuzaţii organele specializate ale statului ar fi trebuit să se sesizeze şi
să probeze veridic trădarea
senatorilor, pentru prostie neexistând
încă un organism al statului care
să o dovedească. Sau măcar, având în vedere experienţa de la referendum, să-i pună pe cei
care au aprobat această lege să jure cu
mâna pe Biblie că nu sunt trădători.
Domnul preşedinte afirmă că din cauza acestei
legi Armata Română va fi decapitată, un număr de 41 de generali , din cei
aproximativ 90 existenţi, fiind în
pericol de a fi trecuţi în rezervă
imediat , iar alţi 10 într-o perioadă scurtă de timp.
Analizând
cine a aprobat avansarea la gradul de
general a celor 37 militari care încadrează la ora actuală
funcţiile cele mai importante din
armată - 10 din
conducerea M.Ap.N., 14 de la SMG, 4 de la SMFT, 4 de la SMFA, 5 de la SMFN vom constata următoarele:
- Nu
au primit nicio stea de general de la domnul Traian Băsescu: gen. lt. Ioan
Sorin ( o stea de la
domnul Emil Constantinescu şi 2 stele de la domnul Ion Iliescu ) şi generalii de brigadă Florin
Maciu şi Nelu Bârlă (avansaţi de Crin Antonescu);
- Ceilalţi 34 au primit stelele de general de la domnul Traian
Băsescu astfel: o stea - 23
generali ; două stele - 8 generali – gen.lt. Florică Cârnu,
gen.lt. Valeriu Nicuţ, gen.mr. Maria Lupu,
gen.mr. Ioniţă Ariton , gen.mr. Ioan Sârbu, cam. Nicolae Vâlsan, gen.mr.
Avram Cătănici, gen.mr. Marian Hăpău; 3
stele - 3 generali–
gen.lt.Ştefan Dănilă(2009,2010,2011), viceamiral Aurel Popa(2007, 2009,2010),
gen.lt. Dan Ghica Radu(2007,2009,2010).
Se poate
concluziona , având în vedere această
situaţie, că aceşti generali, cu mici excepţii, sunt oamenii domnului
preşedinte, chiar dacă acesta afirmă că nu cunoaşte decât pe trei dintre
ei. Aceşti generali, conform aprecierilor domnului
preşedinte, sunt cei mai buni pe care i-a avut armata română . Analizând argumentele aduse de domnul preşedinte în favoarea acestora am
constatat o serie de inexactităţi. Acestea aparţin probabil consilierilor.
- Doar 7 din 37 au îndeplinit misiuni în teatre de operaţii:gen. mr. Mircea Savu (Somalia , Angola), gen.lt. Ioan Sorin(Albania),
gen.bg. Ovidiu Ionel Tărpescu(Congo), gen.mr. Alexandru Rus (Angola), gen.lt.
Dan Ghica Radu(Iraq), gen.mr.Gabriel Victor Gabor(Iraq), gen.mr.Victor
Stîmbeanu(Afganistan). În aceste condiţii afirmaţia domnului preşedinte despre aceşti generali este hazardată” Sunt generalii care, unii au fost în Irak, alţii în Afganistan, au
avansat, am avut acea politică, să nu mai facem generali în orice condiţii, ci
să fi trecut prin teatrele de operaţii, pe de o parte”.
- Nici afirmaţia că aceşti generali ”Sunt cei care, la începutul anilor
2000, erau căpitani, maiori, locotenenţi-colonei” nu este exactă. Având
în vedere că majoritatea au vârste între
56 şi 58 ani, rezultă că la vremea respectivă aveau între 43 şi 45 de ani,
exact vârsta la care un ofiţer cu o carieră normală poate
fi avansat colonel fără probleme. Un argument în plus îl
reprezintă şi analiza funcţiilor pe care aceştia erau încadraţi în anul 2000. Generalii din
toate aceste comandamente, cu excepţia SMFA, nu şi-au trecut în biografii anul
obţinerii gradelor. Îndrăznesc să concluzionez că situaţia de la SMFA – unde 3 din 4 generali aveau în anul 2000 gradul de colonel – este similară cu cea
existentă şi la celelate comandamente.
Domnul preşedinte prin afirmaţia
că partidele numesc “ orice politruc în fruntea Ministerului
Apărării” este
într-o eroare profundă. Este o afirmaţie jignitoare la adresa armatei şi chiar dacă conducătorii partidelor politice ar fi încercat aşa ceva, prin calitatea sa de
comandant al forţelor armate, ar fi
trebuit să refuze astfel de numiri. Oare
de ce domnia sa a acceptat ca astfel de persoane să aibă acces
într-o astfel de funcţie? Toţi cei 7 miniştri ai apărării , cu care a colaborat pe timpul celor două mandate – Teodor
Atanasiu, Sorin Frunzăverde, Teodor Meleşcanu, Mihai Stănişoară, Gabriel Oprea,
Corneliu Dobriţoiu şi Mircea Duşa – au fost politruci? Sau doar o parte? Ceea
ce ştiu sigur este că unul era un mafiot reevaluat.
Mai afirmă domnul preşedinte că
modificările prevederilor statutului cadrelor, referitoare la trecerea în rezervă a generalilor” trebuie să se facă în deplin acord
cu corpul generalilor, pentru că sunt generali din generaţia tânără”. De
ce această dicriminare faţă de militari din perioada anterioară? Niciunul
din cei 13.370 de militari trecuţi în rezervă în perioada 2001-2004 nu a
beneficiat de un astfel de tratament. E drept erau doar ofiţeri, maiştri
militari şi subofiţeri, mulţi dintre ei tineri.
Domnul
preşedinte afirmă că apără Armata Română
care astăzi este modernă , de tip NATO ,
aceasta deosebindu-se total de “armata de munci agricole de
dinainate de revoluţie”. Am făcut parte din acea armată şi sunt mândru de
acest lucru. Conducerea politică de atunci ne-a trimis la munci agricole şi pe
şantierele economiei naţionale. Am desfăşurat activităţi nespecifice sistemului
militar, dar ele erau în folosul
României. Odată întorşi în cazarmă ne
reluam pregătirea militară. Aveam la dispoziţie tehnică modernă:
TAB-uri, tancuri, tunuri, rachete antitanc, marea majoritate realizate în ţară.
Armata avea în dotare avioane Mig – 21,23 şi 29, elicoptere, rachete terestre şi
antiaeriene, nave maritime şi fluviale. Operative sau care puteau fi puse în
stare de operativitate rapid, datorită
industriei naţionale de apărare sau
intreprinderilor care asigurau cele
necesare în timp util. În orice moment eram pregătiţi să luptăm cu orice inamic-
americani, ruşi, unguri, etc. Armata modernă ,de care vorbeşte domnul
preşedinte, are doar militari pregătiţi
după standardele NATO. Militari români sunt transportaţi cu avioane în Afganistan unde îşi îndeplinesc misiunile cu tehnica pusă la dispoziţie de
americani. Umilitoare situaţie, nemeritată de aceşti militari profesionişti. După
terminarea misiunii militari sunt îmbarcaţi în avioane, transportaţi în ţară, după care în
unităţi se instruiesc pe tehnica rămasă de la armata comunistă sau pe cea second hand achiziţionată
din depozitele de fiare vechi ale Angliei, Germaniei sau Olandei. Din păcate şi
această tehnică din cauza subfinanţării cronice,
din perioada 2005-2013, este neoperativă. Regretabil este faptul că niciunul
dintre generalii cărora domnul preşedinte le plânge de milă, nu a luat atitudine faţă
de această situaţie critică.
Un singur
ministru, gen.lt.(r) Corneliu Dobriţoiu, a avut curajul să vorbească de
subfinanţarea Armatei Române, de faptul că Strategia de apărare a României nu
corespunde realităţilor, despre neregulile constatate în domeniul avansărilor pe bandă rulantă şi în condiţii de
ilegalitate. Imediat a fost catalogat de
domnul preşedinte ca fiind “moş Teacă”. În aceste condiţii apelativul folosit
de domnul preşedinte capătă valenţe noi, pozitive. Eu sper că numărul celor din categoria “moş Teacă” să crească spre binele Armatei Române.
Am scris
aceste rânduri cu durere în suflet. Durere provocată
de ostilitatea domnului preşedinte
faţă de militarii români. Sper că într-o perioadă cât mai scurtă de timp,
domnul preşedinte să îşi îndrepte atenţia nu numai spre “drama ” celor 51 de generali ci spre
problemele grave cu care militarii români şi Armata Română se confruntă.
Col.(r) Remus Macovei
luni, 25 martie 2013
Marş pentru Sabina
Luni, 25 martie 2013, Liga
Studenţilor din cadru Universităţii Maritime Constanţa a organizat un marş de
susţinere a elevei Sabina Elena - de la
liceul”Korosi Csoma Şandor” din
Covasna, care şi-a permis să poarte o bentiţă tricoloră cu ocazia Zilei
maghiarilor de pretutindeni. Studenţii constănţeni, solidari cu tinerii din
întreaga Românie, au declanşat această acţiune având în vedere presiunile
exercitate asupra acestei eleve de către Consiliul Profesoral, Inspectoratul
şcolar judeţean Covasna, dar şi din cauza ameninţărilor cu moartea primite din
partea lui Zsolt Lendvay-Simon. Celor 50
de studenţi li s-au alăturat şi 20 cadre militare în rezervă din Asociaţia
Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Constanţa.
Participanţii, înarmaţi cu
drapele tricolore sau având la piept
banderole tricolore, s-au deplasat începând cu ora 14.00 pe itinerarul : str. Mircea cel Bătrân, b-dul.Tomis,
Prefectura Constanţa. Pe platoul din faţa Prefecturii s-a intonat imnul României şi s-a scandat:“România!România!”,”Ţinutul
secuiesc, pământ românesc!’’, “ Sabina nu uita,
noi suntem de partea ta!”.
În finalul acţiunii
organizatorii au înmânat reprezentatului
guvernului în teritoriu, o scrisoare de susţinere a Sabinei şi prin care se solicită
asigurarea egalităţii în drepturi a
cetăţenilor români de oriunde din România.
Col.(r) Remus
Macoveimarți, 19 martie 2013
Să ne luăm gândul de la asistenţa medicală gratuită?
Datorită
faptului că în ultima perioadă la sediul SCMD Constanţa mai mulţi
colegi ne-au semnalat o serie de
deficienţe în sistemul medical militar din Constanţa, Ca urmare a documentări şi discuţiilor purtate cu medici
de familie şi cu comamndantul Spitalului Militar Constanţa încercăm să dăm
răspuns întrebărilor care-i frămîntă pe
pensionarii militari care sunt
arondaţi la Casa OPSNAJ.
- De
ce la Spitalul Militar Constanţa pesionarii militari nu beneficiază de analize gratuite în ambulatoriu?
Răspuns:
·
Laboratorul de analize al Spitalului
Militar nu are acreditare de la singura instituţie care are competenţe în acest
domeniu - RENAR. Din această cauză Casa
OPSNAJ nu a putut face contract cu laboratorul
spitalului si nu decontează nici o analiză făcută în sistem ambulatoriu.
Casa
OPSNAJ decontează numai analizele celor care sunt internaţi în spital.
·
Laboratorul spitalului, în
ultimul an, s-a modernizat mult, datorită unor fonduri primite de la firmele
constănţene Raja şi Congaz , deci din alte surse decât de la sistemul militar
de sănătate. Acum se fac eforturi deosebite pentru depunerea documentaţiei
necesare pentru obţinerea acreditării. Problema cea mai dificilă constă în
efortul finaciar necesar obţinerii acreditării , sumele solicitate de RENAR, fiind enorme. RENAR este o
organizaţie nonguvernamentală, fără scop lucrativ şi este recunoscută oficial
ca organism naţional de acreditare unic, în temeiul OG 23/2009 şi în baza
prevederilor Regulamentului (CE) nr.765/2008 şi funcţionează în coordonarea Ministerului
Economiei. Se
pare că avem de a face cu nişte băieţi deştepţi şi în acest caz!
·
În
condiţiile în care se obţine acreditarea laboratorului, situaţia se va îmbunătăţi parţial, deoarece sumele
repartizate de Casa OPNAJ nu vor fi suficiente acoperiririi tuturor solicitărilor
pensionarilor militari.Sumele se repartizează prioritar laboratoarelor care au
aparatură nouă, iar laboratorul Spitalului Militar Constanţa nu are nici un
aparat mai nou de anul 2005.
·
Aceiasi situaţie este valabilă şi
în cazul laboratoarelor de Radioimagistică ( ECHO, Radiologie).
·
Acum , în condiţiile absenţei
acreditării, laboratorul spitalului efectuează analize numai pentru cei
internaţi ( aceste servicii fiind decontate
de Casa OPSNAJ) sau pentru cei ce-şi plătesc serviciile.
·
Pentru a putea beneficia de
analize gratuite, asiguraţii casei OPSNAJ, cu trimitere de la medicul de
familie , dacă nu au o boală care să necesite internarea, se pot adresa
următoarelor laboratoare:
SC BIOMEDICAL SRL
|
Laborator
|
Bd. Ferdinand, nr. 77
|
0241613377
|
SC IDS LABORATOR SRL
|
Laborator
|
Bd. Mamaia, nr. 266, bl. L1, parter
|
0241696517
|
SC MEDICONST SRL
|
Radioimagistica
|
Str. Flamanda, nr. 19
|
0241511330
|
S.C. MEDIMAR IMAGISTIC SERVICES S.R.L.
|
Radioimagistica
|
Bd. Tomis, nr. 145
|
0241503337
|
SC NADMED TREND SRL
|
Recuperare
|
Str. I.C. Bratianu, nr.45, bl. 1, ap. 601
|
0241558078
|
Şi aceste laboratoare
, primesc bani foarte puţini de la Casa OPSNAJ, bani care sunt cheltuiţi de
regulă în primele 10 zile ale lunii.
Din
partea conducerii Spitalului Militar Constanţa, am primit tot sprijinul dar se
pare că situaţia este creată de alte organisme. Spitalul Militar Constanţa nu
poate acorda servicii dacă nu sunt plătite de cei la care cotizăm.
- Cei
care provin din MApN, de ce nu mai beneficiază de medicamente gratuite?
Răspuns:
- Aşa cum stiţi, reţetele emise de medicii de
familie care au contract cu Casa OPSNAJ, sunt decontate de casă în proporţie
de 50%, iar de minister (MApN, MI,SRI etc) în proporţie de 50%. În
principiu Casa de sănătate decontează partea ce-i revine de 50%, dar MApN
alocă doar o mică parte, ce ajunge doar la cei ce cunosc sistemul. Direcţia
Medicală a MApN, anul trecut aloca fonduri doar la două farmacii din Constanţa, iar anul acesta, alocă
fonduri la opt farmacii. Suma alocată fiecărei farmacii nu depăşeşte 600 lei lunar. Dacă anul trecut,suma
alocată celor două farmacii ajungea pentru
1-2 zile, acum suma primită de fiecare farmacie ajunge pentru cel mult 4-5 reţete. Acest lucru generează
inechitate, coruptie şi clientelism. Cine beneficiază de aceste fonduri?
Cine ştie cu certitudine care sunt farmaciile care primesc aceste fonduri?
Cei ce nu au cunoştinţe, pile şi relaţii vor lua în continuare reţete
compensate doar cu 50% şi nu cu 100% cum ar fi normal şi legal. Interesant
este faptul că rezerviştii
care provin din MI şi SRI primesc
medicamente compensate 100%.La ei
cum este posibil acest lucru?
- Ce
facem în situaţia în care avem nevoie de consultaţii în specialităţi pe
care Spitalul Militar Constanţa nu le are?
Răspuns:
- Spitalul Militar Constanţa nu poate asigura
consultatii în specialităţile
cardiologie,chirurgie cardiovasculară, nefrologie, oncologie, urologie. În situaţia în care un asigurat al Casei OPSNAJ
are nevoie de o consultaţie în specialităţile mai sus menţionate, acesta
fie plăteşte consultaţia la un medic specialist, fie ajunge cu SALVAREA în
serviciul de urgenţă la Spitalul Clinic Judetean Constanţa.
- Situaţia se datorează Casei OPSNAJ care a
adoptat alt SOFT pentru asiguraţi , diferit de cel al Casei
Naţionale de Sănătate. În aceste condiţii Spitalul Clinic Judetean nu
poate verifica calitatea de asigurat a pensionarilor militari, tratându-ne
ca şi cum am fi neasiguraţi, deci buni de plată. Casa OPSNAJ pretinde că
lista de asiguraţi este secretă şi nu poate fi accesată de persoane din
afara sistemului. Dacă situaţia se va menţine şi atunci cînd vor apărea
Cardurile de Sănătate, acestea nu vor putea fi citite de Spitalul Clinic Judetean sau de nici un alt spital, deci nu ne vor fi de nici un folos. La
Spitalul Clinic Judetean ni se sugerează două rezolvări: ori ne înscriem la Casa Naţională Asigurari de Sănătate,
ori plătim.
În aceste
condiţii ne întrebăm ce rost mai are
Casa OPSNAJ? Este doar o structură destinată încurcării lucrurilor?
- Dacă
nu beneficiez de gratuitate, de ce mai plătesc asigurări de sănătate?
Răspuns:
- Banii care ni se reţin pentru sănătate , nu se
duc direct la Casa OPSNAJ, ci ei sunt colectaţi la Ministerul Finanţelor.
Ulterior acesta alocă fondurile după propriile criterii. În aceste condiţii există
suspiciunea că nu toţi banii care ne sunt reţinuţi ajung la casele de
sănătate şi sistemul medical. Mai mult, considerăm că datorită sumelor
mari care ni se reţin, Casa OPSNAJ ar trebui să aibă fonduri suficiente, dar se pare că acestea se diminuează
nejustificat.
În concluzie - Se pare că suntem captivii unui sistem care nu funcţionează.
Spitalul
Militar are toată deschiderea încercînd
să supravieţuiască în condiţii vitrege. Practic dacă nu are pacienţi nu-şi
justifică existenţa, iar pacienţii nu pot fi trataţi din
cauze care nu
ţin de acesta( lipsa acreditării laboratoarelor,insuficienţa fondurilor
alocate, etc.) .
Un lucru este cert. Pensionarii militari şi membri
de familie, conform Legii 80/1995, trebuie să beneficieze de asistenţă medicală
gratuită. Sistemul care nu asigură acest lucru trebuie îmbunătăţit rapid sau
schimbat cu unul funcţional.
O întrebare totuşi persistă:
se mai justifică existenţa unor case alternative Casei Naţionale de Sănătate?
Biroul
Operativ al SCMD Filiala Constanţa
duminică, 17 martie 2013
Incursiuni în trecut şi coincidenţe
Comandor marină (rez) dr. Golea Pompiliu
Motto
„Cei
care nu pot invata din istorie sunt condamnati sa o repete”.
(George Santayana)
Imediat
după alungarea regelui Carol al II –lea în România soseşte misiunea germană. Şi
se pune gospodăreşte pe treabă. Un document interesant care se găseşte la
Arhivele Naţionale ale României scoate în evidenţă strategia de acţiune a
Germaniei naziste în România.
Este
interesant diagnosticul pe care îl pun membrii NDSAP –ului care se pare că au
elaborat acest document.
Frapant
este şi faptul că multe din ideile cuprinse în acest raport, circulă şi astăzi.
Şi mai evidenţiază şi unele tendenţialităţi în alt context, ce se văd cu ochiul
liber.
România
este formată din două entităţi diferite. Transilvania şi Banatul sunt
influenţate de Europa Centrală. Moldova şi Valahia precum şi Dobrogea sunt mai
degrabă influenţate de zonele oriental –asiatice.
Dincolo
de arcul carpatic, cele două ţări Moldova şi Valahia au fost dependente de
imperiile german, rus, turc, iar dorinţa lor de independenţă nu este decât „ o
legendă a istoriografiei”. Până în secolul al XIX-lea pe teritoriul celor două ţări a existat „doar
o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi” care număra în
jur de 1 milion de oameni şi care a fost condus prost de o clasă de „ profitori
patriarhali” ce se schimbau adesea între ei.
Influenţele politicii industriale a Europei a dus la
înmulţirea de zece ori a acestei populaţii. Industrializarea a dus „ ca la toţi
primitivii la o creştere a populaţiei”.
Stepele au fost transformate în terenuri pentru culturi agricole.
A
apărut o clasă de proprietari prea lacomi, puţin legaţi de pământ sau de masele
muncitoare. În Transilvania contactul strâns cu cultura mărcilor de graniţă a
dus la „apariţia dorinţei de a se da o viaţă mai bună neamului propriu dar
totul a rămas la stadiul de dorinţă”.
Raportul german scoate în evidenţă că mişcarea legionară „
Garda de Fier” deşi animată de dorinţa de a însănătoşi poporul, nu a reuşit
să-şi promoveze idealurile. Mai degrabă meritele, aparţin generalului Antonescu
un bărbat despre care se spune că este curajos. Zelea Codreanu şi oamenii săi
au fost înlăturaţi fără ca „poporul să mişte”.
Antonescu a chemat trupele germane pentru că nu avea la
îndemână forţe proprii care să îi fie alături.
Acest bărbat curajos s-a confruntat cu duşmănie într-o ţară
ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt
învăţaţi să trăiască din trădare.
În
prezent noua Românie trăieşte pe baza bunăvoinţei Axei.
Nouă
Românie se va baza pentru totdeauna din punctul de vedere al politicii externe
şi interne pe sprijinul trupelor germane. Pentru promovarea politicilor interne
e nevoie de cîteva decenii.
Garnizoanele
germane din România sunt garanţia că nu vor apare dezordini.
Mulţumită
capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie
agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul va merge în Reich
cât timp va curge. În acest mod va fi sprijinită industria germană.
Autorii
raportului îşi pun întrebarea dacă Reichul nu ar trebui să folosească pe deplin
bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară. În România oportunităţile
agricole nu sunt bine folosite. Trebuie găsite căi pentru folosirea puterilor
economice ale României şi însufleţite schimburile comerciale.
Cei
care cunosc România, afirmă că populaţia României nu este una ambiţioasă şi „în
mod oriental se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să îşi asigure toate
cele necesare”.
„România
nu are nevoie doar de consiliere ci şi de metode coloniale”.
Este
nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule să apară mari moşii
administrate după metode moderne sub conducere germană.
Forţa
de muncă care acum leneveşte să fie ocupată după model colonial cu agricultura
şi mai trebuie organizate armate de muncitori care să refacă sistemul de
drumuri extrem de înapoiat. Industriile intensive trebuie să fie transferate
din Reich în România.
Aceste
sarcini pot fi îndeplinite fără a fi atinsă suveranitatea formală a României,
„caracteristici care oricum lipsesc acestui stat”.
Nu
trebuie blocate posibilităţile vrednice din rândul populaţiei româneşti.
Acţiunile se vor realiza pe cale paşnică.
Există
în Reich destul capital care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie
centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o
politică bazată pe realităţi, fiecare va
primi ce i se cuvine. Masele capabile de dezvoltare, o mai bună supraveghere şi
alimentare ca până acum, germanii, conducerea în ceea ce priveşte interesele
Reich-ului şi foloasele pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politică.
Forţele vrednice de origine română vor primi dreptul la guvernare,
administrare, conducerea producţiei şi comerţului.
Am redat cât mai aproape de realitatea exprimării,
conţinutul acestui raport.
Este izbitoare asemănarea cu realităţile prin care trece
România în procesele pline de turpitudine generate atât de factori externi dar
nu în ceea mai mică măsură de cei interni.
Ceea ce este poate important, este faptul să nu ne lăsăm
cuprinşi de instinctele primare generate, natural de prima citire a acestui
raport.
Un
naţionalism primitiv ne-ar dezavantaja. Însă după o reflectare profundă trebuie
să înţelegem că trebuie să ne schimbăm comportamentul economic, social, civic.
Trebuie să fim naţionalişti nu mai mult decât germanii, francezii, americanii,
polonezii sau ruşii. „În lume sunt numai naţionalisme dar naţionalismele mari
înghit naţionalismele mici” după cum spunea un filozof al perioadei
interbelice.
Trebuie
să transformăm ocaziile favorabile în oportunităţi valorificându-ne punctele
noastre forte. Pe care le avem: resurse naturale, forţă de muncă încă superior
calificată. Mai avem încă intelectuali dedicaţi naţiunii chiar dacă rândurile
lor se micşorează. Mai avem sigur şi oameni politici, pierduţi în marea masă de
politicieni.
Mai
avem nevoie însă de educarea tinerei generaţii.
La începutul anilor '20 Ion C. Brătianu a
ales o originală metodă să adreseze tinerilor. La deschiderea anului de
învăţământ de la liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, mergând din clasă în
clasă fără cohortele de companioni le-a adresat tinerilor următorul mesaj:
„Generaţia mea a avut un ideal: să înfăptuiască România Mare! Şi
acum o avem! Generaţia voastră trebuie să înveţe şi să lupte să o păstreze.
Acesta să fie idealul vostru!".
Economic vorbind avem nevoie de capital străin. Care
să valorifice superior forţa de muncă şi oportunităţile României. Prin avantaj
mutual. Previziunile FMI –ului, cât or fi ele de corecte, spun că în 2016
economia românească va avea premisa
combinării optimală a factorilor de producţie.
Trebuie să ridicăm redevenţele pentru exploatarea resurselor
naturale.
Sursele astfel colectate, să constituie investiţii naţionale
pentru a se recreea un nucleu dur de industrie autohtonă cu capital naţional
care să fie o garanţie a reglării pieţelor. Aşa numitele clustere.
Care
este răul contra căruia trebuie să luptăm din punct de vedere economic? Ne spune Eminescu: „ Înmulţirea claselor consumatoare
şi scăderea claselor
productive iată răul organic
în contra căruia o organizare bună trebuie să –i găsească remedii”.
O caracterizare excelentă a ceea ce
trebuie să fie economia.
Atenţie problemelor de mediu de prevenire a degradării
sănătăţii şi educaţiei.
Responsabilitate socială din partea transnaţionalelor care
la ele acasă sunt extrem de corecte.
Atenţie
şi la derapajele extremelor ultranaţionaliste care erodează coeziunea
naţională. Respect ungurii şi românii de bun simţ, majoritari în ţara asta, dar
reneg fanaticii. Asmuţiţi de politicieni de joasă condiţie umană indiferent de
statutul care îl au.
România
este casa tuturor celor care locuiesc în bună înţelegere şi stat naţional
unitar. Şi este şi un stat de drept despre care mi-am permis să scriu într-un
articol anterior. Cu uşoare tendinţe spre anomiere dar rezolvabile. Anomie
generată, culmea, tot de politicienii care nu se împacă cu pierderea puterii.
Am percepţia, că sunt persoane cu care
autorităţile de la Bruxelles empatizează mai uşor. Motivele le putem specula.
După
mine, toată gîlceava cu Shengen –ul şi aplicarea mecanismelor din JAI este
forţată şi ascunde de fapt raţiuni economice.
Poate
că toamna ce vine, va aduce reconfigurări politice la Bruxelles şi atunci vom
avea o o altă atmosferă, de respect faţă de naţiuni, în cadrul unei Uniuni
Europene pentru toţi. Nu o Europă cu două viteze.
Sunt
numai câteva repere la care oamenii noştri politici, cred că trebuie să
reflecteze. Noi, foştii militari, am fost în avangarda celor care au luptat
împotriva derapajelor puterii portocalii. Şi nu vrem ca ele să recidiveze sub
alte forme.
Eu,
încă mă abţin de a face judecăţi de valoare la adresa actualei majorităţi
politice, considerând că încă nu este suficient de consolidată, având în vedere
machiavelismele externe şi interne la care suntem supuşi. Dar şi ea trebuie să
înţeleagă că temerile noastre sunt justificate şi e obligată să meargă în
direcţia interesului naţional. „ Ţineţi aproape de popor să nu rătăciţi!”.
Aceste cuvinte aparţin lui Simion Bărnuţiu luptătorul paşoptist pentru
idealurile naţionale.
Noi care facem parte din
societatea civilă le dăm concursul celor aplecaţi către Naţiunea Română.
Veritas laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Deşi
respins de nenumarate ori, adevarul nu piere niciodată).
vineri, 15 martie 2013
Subiect: Chemari la CMJ-uri
Suntem informati ca unii comandanti de CMJ-uri
au inceput sa-i cheme pe rezervisti, in special pe cei cu pensii diminuate, in
legatura cu aplicarea sau nu a HG (S) nr. 1019 din 2010 care modifica HG 1294/2001,
cerandu-le sa semneze ca au fost de acord cu procedura.
Departamentul Juridic al SCMD constata
in continuare ca CMJ-urile nu au nici o atributie legala vis a vis de
adeverintele de venit si calculul pensiilor si ca in privinta aplicarii unor
dispozitii s-au facut vinovati de fals, uz de fals si abuz in serviciu.
In ceea ce ne priveste, noi am contestat
toate deciziile in cauza si suntem in procese,deci nu avem de ce sa ne dam un
acord retroactiv prin care sa devenim, post factum,complicii lor la abuzurile
savarsite si incalcarea legislatiei.
Opinia noastra este ca trebuie informati
toti membrii SCMD si, in general, toti rezervistii, pentru ca nimeni sa nu dea
curs unor astfel de invitatii, facute probabil sub impresia auditului Curtii de
Conturi ..
PRESEDINTELE SCMD.
Col. (r) dr. MIRCEA DOGARU
vineri, 15 martie 2013
Astazi, un coleg care are deja pensia diminuata prin
aplicarea Legii 263/2010 mi-a transmis ca a fost sunat de la Centru
militar al sectorului 6 si invitat la sediul institutiei. A fost si i s-a
comunicat, fara a semna ceva, ca in ultima decizie de revizuire primita i-au
fost aplicate gresit conditii de munca prevazute in HG1019/2010. Conditiile
de munca nu trebuiau aplicate militarilor trecuti in rezerva inainte de
01.01.2011 .Ca urmare i s-a mai comunicat si ca va primi o noua decizie de
revizuire, dar care va avea valoarea bruta a pensiei mai mica, corespunzator
eliminarii grupelor de munca stabilite prin aplicarea HG1019/2010.
Secretarul
Filialei1 sector 6, Dragos Icleanu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)