miercuri, 30 noiembrie 2016
LA MULTI ANI!
În aceste vremuri, de
instabilitate pe plan internațional, de forfota politică în plan intern și la
nivel de schimbări profunde de spectru geopolitic internațional, avem nevoie ca
fiecare dintre noi să simțim românește și să nu uităm că România este țara în
care traim și că este pentru fiecare dintre noi ceea ce numim, dincolo de
orice, ACASĂ!
Cred cu tărie că
prezervarea și valorizarea identității românești, se manifestă la fiecare
dintre militarii și polițiștii activi, în rezervă și în retragere, a tuturor
românilor responsabili, a căror eforturi se îndreaptă către interesul României
și a românilor.
Cred că nu este rușinos să
îți iubești țara! Rușinos este să nu o faci! Aniversarea zilei naționale este
momentul ca, fiecare cetățean al acestei țări, să simtă românește și să
înțeleagă că trebuie să se implice activ în gestionarea modului în care destinul
și resursele noastre de stat sunt risipite sau date străinilor. La moment
aniversar, trebuie să conștientizăm că împreună, uniți, putem manifesta
o formă de rezistență în țara intereselor obscure care caută să submineze
securitatea și interesele României, sub pretextul ”reformelor” făra de sfârșit
și a ”modernizării” de ani de zile, încearcă să dezarticuleze structura
sufletească și valorile tradiționale ce definesc statul și națiunea română!
România trebuie să fie
și să rămână unită, în fața pericolelor din afară, dar, mai ales,
pericolelor care vin din interior! Soarta României este în mâinile fiecăruia
dintre noi! Avem obligația de a nu mai sta cu mâinile în sân, ridicând din
umeri. Nu trebuie să mai rămânem în postura de privitori pasivi la toate
nenorocirile ce se abat asupra noastră!
Fiecare stat de drept
are nevoie de instituții solide, de o economie funcțională și de o armată bine
dotată, echipată și instruită, care să constituie alături de credința
creștin-ortodoxă, pilonii de stabilitate a acestui neam. De securitatea
țării sunt responsabili cetățenii și de aceea să nu uităm, cu toții, să fim în
primul rând ROMÂNI.
LA MULTI ANI MILITARI SI POLITISTI! LA
MULTI ANI REZERVISTI! LA MULTI ANI ROMANI! LA MULTI ANI ROMANIA!
Biroul Operativ al Filialei 1 S.C.M.D.
Constanța
marți, 29 noiembrie 2016
CONSTANȚA - DEZBATERE ELECTORALĂ
24.11.2016
MILITARII TRAG ALARMA: “s-a dorit
distrugerea rezervei de cadre și industria de apărare a armatei!”
Operaționalizarea
și asigurarea funcționării optime a structurilor de comandă și control – atât
aliate cât și proprii – constituite pe teritoriul național, revitalizarea unor
sisteme de tehnică militară existente concomitent cu achiziționarea de
echipemente pentru înzestrarea structurilor de forță, construirea corvetelor
proprii pentru marina militară printr-un parteneriat strategic public –
privat și creșterea calității vieții personalului armatei României sunt câteva
dintre obiectivele MAPN care s-ar obține din alocarea de 2% PIB dar și temele
dezbătute, la mijlocul acestei săptămâni în cadrul conferinței „Pentru Armată.
Dobrogea și Marea Unire” organizate de candidatul contănțean al
Partidului România Unită (PRU) pentru Camera Deputaților, Dumitru Bădrăgan.
Momentul a fost punctat de declarații tranșante referitoare la starea
dezastruoasă a armatei făcute de analiștii militari Dumitru Cristea, Nicolae
Vlăduțoiu și Dumitru Roșu. Membrii prezidiului au evidențiat și
soluțiile urgente care se impun în actuala situație geopolitică extrem de
periculoasă pentru România.
Cdor.(r)
Nicolae Vlăduţoiu a fost membru în comisia controversatei
achiziţii a fregatelor, din timpul guvernării Adrian Năstase. În anul 2000 – în
timpul pregătirii pentru aderarea României la NATO, când s-a decis achiziţia
unor nave de luptă multifuncţionale care să corespundă standardelor Alianței –
ocupa funcția de şef al Comunicaţiilor şi Informaticii din Statul Major al
Forţelor Navale și a trebuit să analizeze capacitatea navei de a face
faţă unui război electronic şi calitatea comunicaţiilor. Cei zece membrii ai
comisiei de atunci au analizat două oferte: cea a Olandei, care oferea fregate
de tip Kortenaer şi cea a Marii Britanii, care oferea fregatele din clasa 22.
Pe scurt, raportul a fost nefavorabil achiziționării fregatelor englezești
despre care specialistul susține că a fost o „decizie politică” iar foarte
multe voci că a fost un act de trădare care a afectat major capacitatea de
apărare a țării.
La
16 ani de la achiziționarea celor două fregate expirate pe care britanicii
urmau să le transforme în recif, scandalul de corupție nu a fost soluționat.
Într-un context extrem de periculos pe plan geopolitic, România nu este încă
decisă să pedepsească vinovații care au îngropat armata dar încep să fie sonore
vocile puținilor ofițeri – mult mai puțini dar mai demni și curajoși decât
șleahta de amirali care și-au terfelit uniformele de paradă pe afișele
electorale ale unor partide penale! – care trag alarma asupra dezastrului
din MApN.
„O
națiune nu poate să existe decât dacă are o armată. Conform celor spuse de
Carl von Clausewitz, părintele doctrinei militare, o armată se pregătește
din timp de pace pentru război. De aceea, alocările bugetare pe care politicul
ar trebui să le planifice și să le distribuie organismului militar trebuie să
fie direct proporționale cu efortul de luptă; în același timp, efortul de luptă
coroborat cu amenințările care există la adresa securității naționale ale unui
popor. Ca paricipant în teatrele de operații – am fost în Irak și Afganistan
chiar dacă sunt ofițer de marină – am participat și la achiziționarea celor două
fregate tip T42 și am fost și în echipa de negociere a armatei României pentru
aderarea la NATO. Vreau să subliniez că un factor deosebit de grav este
amestecul politicului în militar; politicul trebuie să conducă – deci armata
este brațul politicului – dar nu trebuie să facă instrucție cu soldatul. Ea
trebuie să spună “Doresc să faceți următoarele lucruri…”. Misiunea principală a
armatei este apărarea integrității, suveranității statului și poporului.
De-aceea, un prim pas pentru realizarea celor două deziderate este ca armata să
fie depolitizată! Biletul de intrare a României în NATO a fost participarea
militarilor români în toate acțiunile pentru pace. S-a demonstrat că armata era
formată din cadre bine pregătite, cu un corp de comandă bine pregătit. A fost
bine pregătit însă nu mai este: asta este forța destructivă a politicului!
Politicul a început să schimbe chiar și comandanți de plutoane ceea ce este
inadmisibil. Garantul independenței, integrității și suveranității acestui
popor este armata. Degeaba alocăm 6% din PIB pentru Educație, 10% pentru
Sănătate, putem să alocăm oricât dacă nu are cine să-i protejeze, degeaba se
fac cheltuieli. Eu spun “Doamne-ajută!” pentru 2% PIB dar…este puțin” a
declarat Nicolae Vlăduțoiu în cadrul conferinței amintite.
Reporter(R): Ce este necesar pentru ca marina militară să se poată
încadra în normalitate?
Nicolae
Vlăduțoiu(NV): „O marină
militară normală ar trebui să fie o marină credibilă care să aibă în dotare
forțe și mijloace pentru apărarea litoralului. Asta înseamnă să avem nave
purtătoare de rachete (NPR) pentru că astăzi lupta nu se mai dă forță contra
forță ci se dă inteligență contra inteligență. Cele trei NPR-uri au resursa
depășită și nu sunt fabricate la noi. Navele care le avem în dotare în prezent
sunt construite în șantierul naval Mangalia și care și-au depășit norma, sunt
vechi. O altă problemă: asigurarea logistică a militarului. Un luptător are în
spate zece logisticieni. Tipurile de muniție trebuie să fie la fel pentru că
dacă schimbi teatrul de operații cel care asigură logistica trebuie să asigure
și muniția. Referitor la cele două fregate T22 achiziționate din Marea
Britanie: au fost luate neținându-se cont de părerea specialiștilor, raportul a
fost nefavorabil. Turcia a achiziționat din Germania fregatele tip MEKO 200,
patentul lor și le construiesc la Gölcük iar acum le și exportă în Argentina,
Brazilia, peste tot în lume.
R:
Băsescu aprecia că România poate produce nave pentru export. Putem produce și
nave militare?
NV:
Nu. Vă spun și de ce: a fost ordin ca industria de apărare să fie desființată.
Așa s-a dorit. Și asta s-a întâmplat.
R:
În cifre aproximative, de câte nave ar avea nevoie marina militară?
Cel
puțin 18 nave de diferite clase și pentru diferite misiuni. Cel puțin 18! Iar
un submarin în imersiune face cât o flotă de suprafață.
R:
În situația unei mobilizări este cert că ne vom confrunta cu o criză. Cum
rămâne cu statutul militarilor angajați pe bază de contract?
NV:
Situația noastră este tragică! În acest moment, din cauza politicilor care au
fost puse și promovate an de an, rezerva de cadre ale armatei a fost
desfiițată. În primul rând prin desființarea calității de militar pensionar sau
rezerva. Așa s-a dorit!
R:
Un mesaj pentru viitorul Parlament?
NV:
În încheiere, pentru domnul Dumitru Bădrăgan, pentru că îmi doresc din tot
sufletul să intrați în viitorul Parlament: jurământul pe care îl depun parlamentarii să
fie completat cu o frază ( așa cum eu am jurat și nu am să-l uit niciodată-
doar moartea mă va despărți de acest legământ) : “să-mi apăr țara chiar cu
prețul vieții!”.
duminică, 20 noiembrie 2016
INFORMARE PENTRU TOȚI REZERVIȘTII
Pe data de 19 nov 2016 s-a
desfasurat Adunarea Generala a Filialei 1 SCMD Constanta. La activitate au fost
instiintati pentru a participa, membri ai SCMD conform statutului, fosti membri
de sindicat care si-au pierdut calitatea de membru prin neplata cotizatiei pe o
durata mai mare de doi ani, dar sunt in baza noastra de date, membrii ai
asociatiilor si ONG-urilor de rezervisti din municipiul Constanta, precum si
dl. Gl. Bg. Dr. Rz. Vasile Hermeneanu din ANCMRR Constanta, Presedintele ANCMRR
Tulcea, dl. Cam. Rz. Nicolae Filip,Presedintele SCMD Mangalia, dl. Col. Rz. Angheluta Gheorghe, un membru de SCMD din
Tulcea, Presedintele Asociatiei Roland Parlogeanu din Medgidia, dl. Col. Rz.
Fratu Gheorghe, pentru ca un numar cat mai mare de rezervisti sa se informeze,
IN PRIMUL RAND, asupra situatiei in care este pus fiecare dintre noi odata cu
primirea noilor decizii de pensionare.
Din partea CD al SCMD, au participat
Presedintele SCMD, dl. Col. Dr. Rz. Mircea Dogaru, Seful Departamentului
Juridic SCMD, dna Col. Rz. Monica Caloian si Seful Departamentului Secretariat
al SCMD dl. Col. Rz. Adrian Stefan.
Adunarea a fost statutara, deoarece
la activitate, din cei 73 de membrii cu acte in regula ai filialei, au fost
prezenti 61, per total la activitate participand un numar de 138 de rezervisti
si urmasi ai acestora.
Dupa ce am informat participantii cu
activitatile desfasurate din februarie 2016 cand a avut loc ultima AG a
filialei, s-a trecut la programul stabilit prin
Ordinea de zi a adunarii. Conform punctului unu al AG s-a votat
completarea BO al filialei, cu functia de Secretar al BO, ramasa vacanta prin
plecarea dlui Col. Rz. Catalin Danulescu, din motive personale care il obliga
sa fie prezent mai mult in mijlocul familiei, prilej cu care intregul BO ii
multumeste inca odata pentru activitatea depusa si pentru sprijinul ce ni-l
acorda atunci cand il solicitam. In functia de Secretar al BO al Filialei 1 SCMD Constanta, a fost ales in
unanimitate de voturi, dl. Lt. Cdor. Rz.
de aviatie George Hoștină.
In continuare conform ordinii de zi
stabilita pentru toate filialele de CD al SCMD, dl. Presedinte Mircea Dogaru a
facut o ampla informare asupra situatiei noastre ca pensionari militari, iar
dna. Col. Rz. Monica Caloian a precizat procedura de urmat din momentul
primirii noilor decizii de pensionare,
cat si ce au de facut cei care s-au pensionat de curand si nu si-au primit platile compensatorii.
Si pentru a fi cat mai usor inteles
de cei care vor citi aceasta informare, am sa explic, cum a facut si dna
Caloian, miselia celor care ne vor cat mai repede ”scosi din sistem pe cale
naturala”, prin comentarea deciziei de PENSIE DE SERVICIU ( nu pensie speciala,
cum vehiculeaza unii prin mass media si blogarasii veseli), pe care am primit-o
pe 18 nov 2016.
Primul lucru care sare in ochi, care
supara si arata cat de mult ”respect” au niste functionarasi ( culmea, cu grade
militare, sau poate ca sunt doar purtatori de grade militare fara a sti ce
inseamna acestea) ai statului pentru cetateanul acestei tari, va informez ca in
aceasta decizie scrie ca este adresata ” D-lui Serg. Maj. Rz. Truta C Ilie”, in
timp ce eu sunt Cdor. Rz. Este un ”semn” ca se lucreaza de-a valma, fara niciun
alt scop decat sa scoata cat mai repede aceste acte, care pentru ei oricum nu
inseamna NIMIC, pe cand pentru noi, insemna DREPTUL LA UN TRAI DECENT.
In al doilea rand, chiar daca in
continutul deciziei, se precizeaza ca este calculata conform Legii 223/2015, ea
este calculata CONFORM OUG 57/2015, ART 40, caci legea invocata, este
macelarita cu articolele din OUG 57/2017, art 40. Nu va vine sa credeti
verificati pe net legea 223/205, cum am facut si eu ieri dimineata si veti
vedea ca ce a ramas din legea promulgata de Presedintele Romaniei, este scris
cu negru, iar cu albastru sunt evidentiate modificarile din OUG 57/2015, art
40.
Mai departe, este specificat ca ”Procentul de calcul al pensiei” este de
85%, in legea modificata cu OUG
57/2015, art 40, se precizeaza ca procentul este de 80%, in realitate fiind 65%, conform precizarilor d-nei.
Caloian.
Avand in vedere ca ni s-a solicitat
O SINGURA DATA, dreptul de a opta pentru 6 luni din ultimii 5 ani de
activitate, pentru calculul drepturilor de pensie, eu personal, am optat pentru
o perioada in care am fost 3 luni plecat in Oceanul Atlantic, unde am prins
muuuuuuulte zile cu valuri de peste 14 metri, participand la cea mai mare
aplicatie NATO, organizata de la terminarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial,
”STRONG RESOLVE `98”, fiind in echipajul actualei fregate ”Marasesti”. Am facut
precizarea cu locatia aplicatiei, deoarece in decizie, chiar daca am fost intre
valuri de peste 14 metri inaltime si am fost platiti timp de trei luni cu
drepturi de ambarcare in mare ( 18% ) si spor de manevra, domnii sau doamnele de la Casa Sectorila de Pensii
a MApN, mi-au introdus, conform OUG 57/2015 art 40 ambarcare la cheu, respectiv
( 9% ).
La rubrica ”Solda de merit”, in
perioada cand eram activ, pentru unitatea noastra erau stabilite de esaloanele
superioare doar 3 ( trei ) solde de merit pe unitate, din care una era a
comandantului in permanenta, iar celelalte doua le folosea ca recompensa pentru
cazuri exceptionale la nava. Asta era ”politica” atunci, altul era procentul
atunci, pe cand acum toti iau solda de merit, iar procentul este mult mai mare
decat in 2002 cand am fost trecut la pensie.
Un alt aspect, care este scos in
evidenta si de alte categorii socio - profesionale, este faptul ca
ACTUALIZARILE SE FAC LA NIVELUL ANULUI 2009.
Pensia suplimentara nu este evidentiata nicaieri, iar
ordinul militar este prevazut dupa ce este evidentiat procentul bazei de calcul
de 85%. Si cred ca nu am uitat matematica primara, absolvent de studii
superioare tehnice fiind ( cu analiza matematica, cu trigonometrie sferica, cu
matematica superioara la greu), incat sa nu constat ca 85% ( procent baza de calcul) + 15% OMM = 100%
Si ultimul aspect legat de tabelele
insirate pe decizie, este ca anii de munca in sistemul civil, de dupa
pensionare, este inclus doar ca vechime in ani de munca, neregasindu-se si din
punct de vedere financiar in noua mea pensie.
Rezultatul
final a ceea ce v-am exemplificat conform deciziei primite de mine este ca AM
PENSIA RECALCULATA, MAI MICA CU 588 RON DECAT PENSIA AFLATA IN PLATA.
Aceasta brambureala cu pensie
recalculata, ”dar ramai cu pensia in plata daca recalculata iti iese mai mica
decat cea in plata”, este UN ULTIM ELEMENT DE MANIPULARE ORDINARA, adresata de
unii de prin guvern, unora pe care ii cred cu creierele spalate. Dupa 5 ani de
cand ne-au luat in vizor sa ne desfiinteze din toate punctele de vedere,
inclusiv fizic ”prin disparitie din sistem pe cale naturala”, cine mai poate
crede in STABILITATE LEGISLATIVA IN TARA ASTA?
Nu am uitat toti sa citim, cum nu am
uitat toti matematica elementara asa ca stim si noi sa facem niste socoteli,
mai citim si noi ce se petrece in lumea asta si vedem ca dupa noi, sunt ATACATI
militarii belgieni, care pe 16 oct au manifestat pentru ca li s-a marit
perioada de activitate la 63 de ani si le-au fost taiate ceva DREPTURI. Dl.
Dogaru ne-a informat cu ceea ce se petrece in Bulgaria, cu rezervistii militari
bulgari, aici la doi pasi de noi, unde analistii de prin media interna si
internationala, se tot mira de ce a iesit un general de aviatie, presedinte al
tarii, in scrutinul de acum o saptamana, intoxicandu-ne cu orientarea lui pro
rusa.
Parole, parole stimati camarazi.
Suntem vizati sa fim gluga lor de coceni iar pentru ca asta sa nu se intample,
trebuie sa REACTIONAM, CHIAR DACA NOUA DECIZIE DE PENSIONARE ITI VINE ”MARITA”
CU ........80 RON. Am evidentiat aceasta suma, deoarece un ”coleg” aviator,
este foarte multumit fiindca lui ”i-a marit-o”. Sa fie sanatos si sa se bucure
ca este furat pe fata cu cel putin 40%, dar este grea aritmetica frate.
CE ESTE DE FACUT? Si in continuare
ma adresez celor din judetul Constanta.
1. In momentul primirii noii decizii, o analizati si pentru
cei carora recalcularea rezulta mai mica decat pensia in plata ESTE OBLIGATORIE
CONTESTAREA IN 30 DE ZILE A DECIZIEI. Acest termen de 30 de zile este scris si
pe decizie;
2. Celor pensionati in apropierea anului 2011, s-ar putea sa
le vina si decizii putin marite prin recalculare, dar retineti, ca nu sunt cuprinse
in baza de pornire a recalcularii sporuri care erau valabile la acel moment, pentru care ati fost
impozitati luna de luna, ceea ce impune de asemenea contestarea deciziei in 30
de zile;
3. BO al filialei, s-a organizat si pentru membrii care au
cotizatia achitata la zi, va asteptam la sediu, conform programului actual, si
va vom redacta contestatia in doua exemplare ( unul pentru Casa sectoriala de
pensii, unul pentru dvoastra). Este necesar sa aveti la d-voastra noua decizie,
cartea de identitate, dovada anilor lucrati in sistemul civil la cine este
cazul, plicul in care ati primit decizia si doua plicuri format A4;
4. Pentru cei care nu au cotizatia achitata la zi si doresc
sa parcurga acest proces juridic impreuna cu noi, sa fie pregatiti sa achite la
noi la sediu, sau sa faca dovada platii la Bucuresti, a cotizatiilor restante
si sa aiba asupra lor documentele enumerate la punctul 3;
5. Pentru cei care folosesc modele de decizii care circula
in mediul virtual, pentru simplul motiv ca au de platit o cotizatie, sau
cotizatiile restante, sau nu stiu inca de existenta noastra, imi fac datoria sa
ii anunt colegial, ca acele modele nu sunt redactate de departamentul juridic
SCMD si nu va vor ajuta pe mai departe in instanta, pentru ca trebuie sa va
angajati avocat, iar daca veniti spre
sindicat, nu va veti incadra in TIPARUL CONCEPUT DE DEPARTAMENTUL JURIDIC SCMD,
din punctul de vedere a celor trimise in contestatia preluata din alta parte
decat de la vreo filiala SCMD;
6. Rog membrii cotizanti, pe cei care nu au fost membri de
sindicat si au aflat de existenta noastra, sau cei care au restante la
cotizatie, ca in momentul primirii deciziilor, sa sune pe oricare dintre
membrii BO, pentru a sti functie de fluxul
primirii deciziilor, cum suplimentam programul de lucru de la sediu, de asa
maniera incat sa nu dam peste cap programul Cercului Militar. Ora maxima de lucru
in Cercul militar este 15.00;
7. Dupa trimiterea contestatiei, se asteapta 45 de zile, dupa care se declanseaza
actiunea in justitie, de Dna Caloian si Dl. Iepure, cand se pregatesc un set de
documente, de care veti fi informati individual, pentru trimiterea lor la
sediul central al SCMD. Pentru
aceasta, la actiunea de ieri, membrii CD
au spus ca va fi o taxa modica, care urmeaza a ne fi comunica si de care va voi anunta in timp
util.
O alta problema discutata in AG a fost aceea a celor care s-au pensionat in ultima
perioada si nu au primit PLATILE COMPENSATORII.
Va aduc la cunostinta, ca daca sunteti in aceasta
situatie, sunteti asteptati la sediul nostru, unde veti fi indrumati despre
calea de urmat. In Bucuresti, s-au initiat actiuni in instanta pe acest subiect
si cei care au facut-o SI-AU CASTIGAT
DREPTURILE.
PS: Legat de ”avansarea” primita prin noua decizie de
pensie, vreau sa stiti ca in intrega mea cariera, am apreciat si m-am bazat pe
calitatile, profesionalismul si omenia, subofiterilor, maistrilor militari si a
militarilor in termen avuti in subordine, pentru simplul motiv ca daca ei nu ar
fi existat, nu mai era nevoie de mine la locul respectiv de munca. Au avut si
au intregul meu respect pentru totdeauna.
Cu respect,
Vicepresedinte responsabil zona SE in CD SCMD
Presedinte Filiala 1 Constanta SCMD
TOTUSI Cdor Rz Ilie Truta
marți, 15 noiembrie 2016
MITING ANTIGUVERN
PIATA VICTORIEI, MARTI
15 NOIEMBRIE A.C. DE LA ORA 10.00
- In atentia tuturor membrilor SCMD/CNSC, ai ALTERNATIVEI NATIONALE, a
tuturor rezervistilor si bugetarilor –
Doamnelor si domnilor,
Federatia Nationala UNIREA a Pensionarilor
din Romania organizeaza un miting antiguvern, marti la orele 10.00 pentru a
protesta impotriva opozitiei Guvernului fata de Proiectul noii Legi a
pensiilor. In buna traditie a CNSC, domnul presedinte Dumitru COJANU ne
solicita sprijinul.
Va reamintim faptul ca acest Guvern al
marii tradari nationale, impus prin lovitura de stat de agentii Soros, si-a
inceput misiunea in contextul manifestatiilor organizate de aliatii nostri,
Federatia Oierilor de Munte, la Parlament si de noi insine in Piata Victoriei.
Am cerut atunci Guvernului “Cioros” sa se legitimeze, tinandu-si
promisiunile legate de: noua Lege a salarizarii unitare; noua Lege a pensiilor;
a 13-a pensie; abrogarea Art. 40 din OUG nr. 57/2015 si a OUG nr. 95/2014,
crearea a noi locuri de munca, etc.
Guvernul nu numai ca si-a incalcat
promisiunile dar, in plina perioada de crestere economica declarata, ia masuri
de austeritate, distruge sau vinde ultimele structuri productive de stat din
domeniul strategic, nu acceseaza fonduri europene si se straduie ca orice ban
ce se produce in Romania sa ia calea strainatatii.
Pentru toate acestea va chemam pe toti cei
disponibili, marti 15 noiembrie a.c. la orele 10.00, in Piata Victoriei, sa ne
tinem promisunea facuta Tarii, in urma cu un an: sa-l conducem pe Ciolos
impreuna cu toti agentii lui, nu spre fotoliul de prim-ministru, ci spre
aeroportul Otopeni cu bilet numai dus.
Vremea este prielnica! Spre disperarea
tuturor marilor asasini economici mondiali, sponsorul lui Hillary Clinton,
George Soros, a fost zdrobit in SUA de nationalistul Donald Trump. A venit
timpul, ca si in Romania, agentii lui Soros, deja dezavuati in Israel, Germania
si Ungaria, sa fie scosi in decor cu toti ciolosii, nicusoridanii si clotildele
lor. Basca pseudoanalistii politici si teleastii care i-au servit pe cei ce nu
ne permit sa traim ca romani si europeni in Romania, pana in noaptea
alegerilor, spre patru dimineata, cand si-au dat seama ca au pupat fundul care
nu trebuia. Va garantam ca serviciul de slugi care a scos in decor Alternativa
Nationala si alte forte patriotice, astazi regreta pentru ca urmeaza decontul.
Epoca Ciolos-Iohannis s-a terminat, ca si Uniunea Euro-germana!
Veniti, asadar, la mitingul organizat de
seniorii nostri care dau fiilor si nepotilor, intru apararea drepturilor la
viata ale romanilor, adevaratul exemplu de responsabilitate civica. In mod
deosebit ii asteptam pe rezervistii din M.Ap.N. din Bucuresti si Ilfov carora
aceeasi ticalosi, care au torpilat Legea pensiilor militare de stat prin
infestarea OUG nr. 57/2015, le mai dau astazi o lovitura – nerestituirea,
concomitent cu celelalte doua Case Sectoriale de Pensii, a sumelor abuziv
retinute.
Fiecare categorie socio-profesionala are
obiectivele sale. Toate la un loc sunt obiectivele natiunii si numai toti la un
loc putem invinge! In Unire sta puterea!
Jos Ciolos! Afara cu tradatorii! Traiasca
Romania!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
vineri, 4 noiembrie 2016
BIROUL OPERATIV AL FILIALEI 1 SCMD CONSTANTA, CONVOACA
ADUNAREA GENERALA
Biroul Operativ al Filialei 1 SCMD
Constanta, invita membrii sai, cat si pe cei care nu si-au achitat cotizatia
anterior anului 2015 pentru a-si mentine calitatea de membru (Atentionam ca pentru a avea calitatea de membru de
sindicat, trebuie achitata cotizatia! Sunt in evidenta cei care au cotizatia
achitata pe anul 2015 si 2016 ), membri ai altor filiale SCMD (Mangalia, Tulcea ), sau organizatii de
rezervisti ( ANCMRR-MApN, ANCMRR-MAI, Liga maistrilor militari de marina, Liga
navala, Cultul eroilor, Asociatia rezervistilor din Medgidia,s.a.m.d.) care vor
sa se informeze, sa achite cotizatia, sau sa se inscrie in filiala noastra, pe data de 19 Noiembrie 2016, ora 11.00, la
ADUNAREA GENERALA A FILIALEI, care se va desfasura la Casa de cultura a
sindicatelor-sala mica ( la parter, intrarea prin spate ).
Ordinea de zi:
a. Informarea participantilor asupra
situatiei filialei ( numar de membrii, situatia platii cotizatiei si activitati
desfasurate de la ultima adunare generala, pana in prezent);
b.
Clarificari privind Legea pensiilor militare de stat si OUG
nr.57/2015 - neconstitutionalitatea OUG 57/2015 si tergiversarea discutarii ei
in Camera Deputatilor;
c. Instruire privind algoritmul demersurilor
catre autoritati si instantele de judecata pentru acordarea drepturilor
legitime rezervistilor si urmasilor lor;
d.
Primirea de noi membri si plata la zi a cotizatiei de membru al SCMD;
e. Perspectiva actiunilor SCMD pentru
aplicarea Legii sindicatelor, aflata in proiect la Camera Deputatilor;
f.Dezbateri,
pe subiectele abordate in cadrul AG;
g. Completarea Biroului Operativ al filialei
cu un Secretar, post ramas vacant din momentul retragerii dlui Col. Rz.
Danulescu Catalin din motive personale. Pana pe data de 10. Noiembrie. 2016,
cine stie sa foloseasca in mod corespunzator programele de calculator Word si
Excel, se poate autopropune, sunand pe oricare din membrii BO ai filialei si
validarea pe functie se va face prin votul participantilor, la A.G.
Dupa
incheierea AG, cine are probleme de ordin juridic, se poate adresa dnei. Col. Rz. Monica Caloian.
Din
partea CD a SCMD la AG a filialei, participa:
1. Col. Rz. Dr. Mircea Dogaru;
2. Col. Rz. Valeriu Pricina;
3. Col. Rz. Monica Caloian.
Rugam participantii sa confirme
telefonic, pe oricare din
numerele de telefon ale membrilor BO ale:
a. Cdor. Rz. Truta Ilie 0722. 857. 032;
b. Col. Rz. Budureanu Doru 0744. 750. 175 ;
c. Cdor.Rz. Golea Pompiliu 0723. 672. 598 ;
d. Cpt. Cdor. Rz. Iacob Sorin 0722. 438. 200 ;
e. Col. Rz. Oprea Gheorghe 0241.
646.320 ;
f. Col. Rz. Rohian Gheorghe 0723. 621.
262, despre participare, pana
pe data de 15 noiembrie 2016, pentru a putea pana la data
desfasurarii activitatii, sa definitivam tot ce inseamna document organizatoric
al AG, documente ce vor fi trimise la sediul central al SCMD dupa desfasurarea
activitatii.
Prezentul
anunt, este transmis si prin sms, de toti membrii BO, tuturor
rezervistilor care sunt in baza de date a filialei, sau prin
comunicare
verbala, celor care nu au telefoane mobile.
Cu respect ,
Presedintele
Filialei 1 SCMD Constanta
Vicepresedinte interimar
al Comitetului Director - Coordonator filiale
zona Sud-Est
Cdor. Rz Ilie Truta
Abonați-vă la:
Postări (Atom)