joi, 9 decembrie 2010

INFORMARE

            În ziua de 08.12.2010, Biroul Operativ al Filialei 1 Constanţa a S.C.M.D. a organizat o conferinţă de presă în legătură cu gravele abuzuri comise de actualii guvernanţi pentru recalcularea pensiilor militare.
            Reprezentanţii Filialei 1 Constanţa a S.C.M.D. au adus în atenţia presei următoarele puncte:
            1.Acţiuni în instanţă şi efectele acestora:
-Sentinţa civilă nr. 338/28.09.2010 privind suspendarea H.G. 735/2010;
-Sentinţta civilă nr. 443/23.11.2010 privind anularea unor articole din H.G. 735/2010;
-Efectul “erga omnes” al celor 2 sentinţe;
-neluarea în consideraţie a sentinţelor respective constituie infracţiune şi atrage răspunderea civilă şi penală a vinovaţilor.
           

             2.Aspecte ale activităţii de întocmire şi eliberare a adeverinţelor de venit:
-promisiunile mincinoase ale ministrului Apărării Naţionale la conferinţa de presă din 13.09.2010 privind modul de desfăşurare a activităţii;
-ordinul ministrului Apărării Naţionale către şefii C.M.Z. de a elibera adeverinţele de venit în stadiul în care se află în prezent:
            -cu perioade lipsă de la câteva luni la 13, 14 şi chiar 26 de ani;
            -cu salarii de 1.000.000 sau chiar 2.000.000 în 1977;
            -cu diferenţe foarte mari(care nu se pot justifica) de la o luna la alta;
            -cu greşeli de redactare(în aceaşi lună apar 2 venituri, unul de exact 10 ori mai mare decât celălat, de ex.).
            -ordinul ministrului Apărării Naţionale de a se trimite aceste adeverinţe cu erori la casa de pensii urmând ca erorile să fie corectate, fără să specifice când, cum şi de către cine;
            -imposibilitatea ca pensionarii militari să verifice exactitatea înscrisurilor din adeverinţe, aceştia neavând acces la documentele din care se culeg date şi nici la procedurile de prelucrare.
            3.Diverse:
-confuzia creată şi susţinută de guvern între pensile speciale, pensiile militare de stat şi pensile de asigurări sociale cu scopul de a crea tensiuni între categoriile de pensionari. Diferenţa clară între pensiile speciale şi pensile militare de stat (şi cele de stat ale politiştilor) este demonstrată de faptul ca L.119/2010 are nevoie, pentru aplicare, de doua H.G.735 şi 737 şi a faptului că pensiile militare se plătesc din bugetul statului (taxe şi impozite) şi nu din Fondul de pensii, constituit prin contributivitate;
-impactul Legii sistemului unic de pensii asupra tinerilor, în special:
            -creşterea vârstei de pensionare înseamnă mai puţine locuri de muncă pentru tineri;
            -punctul de pensie la dispoziţia guvernului anulând practic valoarea contribuţiei.


            Reprezentanţii Filialei 1 Constanţa a S.C.M.D. cer în mod expres:
-să fie publicate cheltuielile făcute cu colectarea şi procesarea datelor pentru eliberarea adeverinţelor de venit şi imputarea lor celor vinovaţi de modul defectuos în care s-au organizat şi executat aceste activităţi;
-demisia ministrului Apărării Naţionale, Sefului S.M.G. si a sefului Direcţiei financiar contabile a M.Ap.N.;
-emiterea de urgentă a unui ordin care să conţină măsurile de corectare a erorilor din adeverinţe, instituţiile implicate şi termenele de execuţie;
-chemarea în judecată a ministrului Apărării Naţionale, a ministrului de Interne şi a directorului S.R.I. dacă aceştia nu vor respecta şentinţele judecătoreşti pomenite mai sus.

            În încheiere, s-au anunţat organizarea şi desfăşurarea de acţiuni de protest, singuri sau împreună cu pensionarii constănţeni, faţă de abuzurile guvernului.

Preşedintele Filialei 1 Constanţa a S.C.M.D.
Col(r) Remus Macovei