a) pensii militare de stat;
marți, 11 martie 2014
Nu aveţi încredere în angajatorul M.Ap.N.
La data de 21.02.2014, Direcţia Pentru
Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică, prin consilierul juridic Comănescu
Florina Roxana, aparţinând Asociaţiei Consilierilor Juridici ”Fidelis Legis”,
depune la Dosarul nr. 692/3/2014 o Întâmpinare, care naşte multe semne de întrebare
asupra modului în care M.Ap.N. înţelege să respecte şi să protejeze interesele
pensionarilor militari. Redau un pasaj din acest document:
“ Cu
privire la susţinerile reclamantului în ceea ce priveşte încălcarea
principiilor ocrotirii drepturilor dobândite şi încălcarea dispoziţiilor Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului, înstanţa
nu se poate aprecia decât în sensul respingerii acestor aprecieri.
Învederăm instanţei că,
aceste principii nu au fost avute în vedere la acordarea acestui tip de pensie,
respectiv acordarea pensiei pe baza contribuţiilor private suplimentare ale
reclamantului sau pe baza unei convenţii între angajator şi angajat cu privire
la acordarea unei compensări pentru asumarea riscurilor profesionale.
Pensia de serviciu este un
tip de pensie consacrat exclusiv de legile române, care nu este garantat de
nici un principiu comunitar şi nu se
încadrează în nici unul din dintre tipurile de pensie recunoscute de normele comunitare.
Asumarea
funcţiei de cadru militar în Ministerul Apărării Naţionale, nu a fost
determinată de prefigurarea unei compensaţii din partea statului constând în
acordarea pensiei de serviciu după
retragerea din activitate, neputând reprezenta cauza exercitării funcţiei.
Cu
totul alta ar fi fost situaţia dacă, la momentul accederii în profesie,
angajatului i-ar fi fost prezentat prin contract, riscurile profesiei şi
totodată în considerarea acestui risc, i-ar fi fost garantată o despăgubire
viitoare din partea angajatorului sub forma unei prestaţii viitoare lunare , în
urma deschiderii drepturilor de pensie. Numai aşa am putea discuta despre
existenţa unui drept câştigat.
Apreciem că, apariţia Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat poate fi
privită ca un act benevol din partea statului, de a-şi asuma anumite cheltuieli
din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie
pentru anumite categorii profesionale alese după criterii proprii , fără însă a
garanta perpetuarea acestui act al său pentru viitor.
Pe cale de consecinţă, apreciem că în
speţă nu poate fi vorba de un drept
câştigat în accepţiunea reclamantului ,ci mai degrabă de un drept
acordat temporar de către stat în limita posibilităţilor sale economice.
În ceea ce priveşte
nerespectarea principiului neretroactivităţii, suntem în măsură a aprecia că Legea
nr. 119/2010 nu dispune pentru trecut şi nu intervine asupra drepturilor deja
dobândite, pensiile încasate în temeiul vechii legi nefiind afectate, procesul
de recalculare privind doar cuantumul pensiei de care va beneficia reclamantul
pe viitor, deci prestaţiile viitoare, nefiindu-le afectate drepturile dobândite
în baza unei legi.
Având
în atenţie acest principiu, statul poate oricând, interveni, pentru viitor, cum a
mai făcut-o de altfel şi în trecut, cu ocazia fiecărei recalculări, de care cu
siguranţă a beneficiat şi reclamantul.
Prin
urmare ,modificările privind cuantumul pensiei nu afectează dreptul de proprietate,”bunul garantat”, fiind dreptul
la pensie, nu cuantumul acesteia”.
Acest document este elaborat
de Direcţia Pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică din M.Ap.N. ,
condusă de generalul bg. dr.Florin Maciu.
Acesta după o experienţă de
9 ani comandant de subunitate şi ofiţer cu activitatea de personal la un batalion
de transmisiuni(1981-1990), odată cu absolvirea Facultăţii de Drept
a avut o carieră ascendentă, ca jurist,
numai la eşaloanele superioare ale
Armatei Române. A fost avansat general de brigadă, completând lotul format din eminenţi
jurişti, intendenţi, finanţişti, medici (chirurgi, stomatologi,
oftalmologi, etc.) cu care s-a pricopsit armata română, după 1990. Deosebit de
semnificativ este faptul că în perioada 2010-2012, atunci când s-a declanşat
ofensiva decisivă împotriva “nesimţiţilor”
de pensionari militari, a fost detaşat în funcţia de director adjunct la
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Domnul ministrul Gabriel Oprea ştie de ce. Pentru faptele sale de arme
a fost decorat în anul 2004 cu
Ordinul naţional “Steaua României, în grad de cavaler”. În acelaşi an, ca o
coincidenţă, a fost decorată cu acelaşi înalt ordin şi gl. bg. Maria Lupu, o altă personalitate militară de excepţie. Aici s-ar
impune totuşi o întrebare – de ce nici un comandant de batalion care a acţionat
cu deosebit profesionalism în teatrele de operaţii din Irak sau Afganistan şi făcând cinste ţării nu a fost decorat cu acest ordin?
Documentul elaborat de subordonaţii gl. bg.
Maciu Florin este ruşinos pentru M.Ap.N. şi într-o armată normală el ar trebui
urmat de demiterea acestuia de urgenţă.
Prin acest document se
recunoaşte existenţa unui standard dublu
în relaţia angajator(M.Ap.N.) şi angajat (cadrele militare). Cadrelor militare - aflate permanent în slujba
naţiunii, 24 de ore din 24, singura categorie profesională care era obligată să
îşi sacrifice viaţa atunci când apărarea
ţării o cere – au fost obligate să îşi respecte integral obligaţiile asumate. Orice abatere se
sancţiona cu îndepărtarea din sistemul militar.Pentru
angajator situaţia este cu totul alta. Conducerea politică a statului , prin
M.Ap.N. ca angajator, poate oricând schimba regulile privind asigurarea
dreptului la pensie. Aceasta poate benevol, potrivit acestui document, să
mărească pensile, care ulterior pot fi scăzute funcţie de interesele unui grup
politic, aflat întâmplător/ accidental la putere.Prevederea
conform căreia statul poate garanta doar pensia militară, nu şi cuantumul
acesteia este profund imorală. Aşa cum obligaţiile cadrelor au fost respecate
integral, nu benevol, tot aşa şi statul român trebuie să respecte îndatoririle
asumate referitoare la cei mai oneşti cetăţeni ai săi.
Prevederea conform
căreia pensia militară este un bun
câştigat, doar dacă angajatorul ar fi garantat o despăgubire viitoare sub forma
unei compensaţii vitoare lunare , ca o recunoaştere riscurilor
profesiei, este hilară. Oare de ce M.Ap.N. nu a făcut un astfel de demers? Am vrea să ştim cine a
împiedicat M.Ap.N. să acţioneze cu
onestitate în favoarea angajaţilor săi. Poate juristul gl. bg. dr. Maciu
Florin ne va lămuri.
Eu ştiu un singur lucru, că
în naivitatea şi idealismul meu, la începutul carierei militare când am semnat
singurul contract cu M.Ap.N, nici nu m-am gândit la perspectiva pensiei
militare. Eram bucuros pentru profesiunea aleasă şi speram că buna mea credinţă
va fi recompensată aşa cum se cuvine de către cei din conducerea M.Ap.N .La fel
au gândit şi colegii mei. Realitatea, atunci când am părăsit sistemul militar, s-a dovedit a fi o mare mizerie, în care
statul, oricând şi oricum, după opinia subordonaţilor gl. bg. dr. Maciu Florin,
îmi poate diminua sau mări aleatoriu un drept care are în spatele lui mulţi ani
plini de împliniri profesionale, dar şi
de sacrificii personale.
După anul 2002 conform
art.41din Legea 80/1995, modificată prin O.U.G. nr.90/2001 s-au încheiat noi contracte
care în esenţă prevedeau:
-
Perioada contractului;
-
Posibilitaea înoirii sau nu a contractului;
- Pe timpul executării
contractului părţile au drepturile şi obligaţiile prevăzute de reglementările
legale în vigoare.
La data respectivă, Legea
164 prevedea:
-
Art. 1- Dreptul la pensii şi
asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat şi se exercită
în condiţiile prezentei legi.
-
Art. 2 -Sistemul pensiilor militare
de stat şi asigurărilor sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii
publice şi siguranţei naţionale acoperă riscurile activităţii militare
-
Art. 4 -În sistemul
pensiilor militare de stat şi asigurărilor sociale din domeniul apărării
naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale se acordă următoarele
prestaţii:
a) pensii militare de stat;
a) pensii militare de stat;
La rândul ei Legea nr. 80/1995 la art. 11 prevedea :”
Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere au dreptul la
pensie militară potrivit legii.
A apărut , în urmă
elaborării în perioada 2010-2012 a noii
legislaţii privind pensiile,o problema foarte gravă pentru M.Ap.N. De ce nu a respectat contractele perfect legale întocmite după 2002 şi cine este responsabil
de această situaţie.
Tot Legea 164/2001 la art.1
prevedea că M.Ap.N. “asigură aplicarea
reglementărilor referitoare la pensiile militare de stat”şi “iniţiază propuneri de acte
normative în domeniu”. Foarte interesante prevederile acestui articol.
Nimeni nu ne-a lămurit încă care a fost
rolul M.Ap.N. în emiterea Legii 119/ 2010, O.G. nr. 1/2011 şi Legii nr. 263 /2010. Singurul care ne
poate lămuriri este un alt jurist, avansat general cu patru stele, Gabriel Oprea, la vremea respectivă ministrul
al apărării naţionale.
Dacă M.Ap.N. recunoaşte prin
acest document că nu a acţionat în favoarera cadrelor militare, prin
neintroducerea în textul
contractului a prevederii referitoare la acordarea unei compensaţii viitoare
lunare în urma deschiderii drepturilui de pensie, acum nu are nici o justificare
pentru neintroducerea acestei prevederi în textul contractelor în vigoare şi a
celor care vor fi întocmite în viitor. Îi sfătuiesc pe colegii activi să
solicite de urgenţă acest lucru, pentru
a evita umilinţele la care noi, naivii anilor 1960-2010, am fost supuşi în
ultimii patru ani. Nimeni nu poate avea
încredere în bunacredinţă a conducerii M.Ap.N.!
În timp ce subordonaţii gl, bg.dr. Maciu Florin făceua aceste
demersuri în justiţie, Victor Ponta , primul ministru al României, ne asigura
că va rezolva cu prioritate problema pensiilor militare. În acelaşi timp Mircea
Duşa, ministrul apărării naţionale, asigura pensionarii militari că noul
proiectul al legii pensiilor militare va fi discutat de urgenţă în parlament,
iar de la 1 ianuarie 2014, nouă lege va fi pusă în aplicare. Suntem în
aprilie 2014, aţi mai auzit ceva despre această lege, al cărui proiect nici nu se mai ştie unde se
află?Minte primul ministru, minte ministrul apărării, mint subordonaţii
acestuia! Noi pensionarii militari cu ce
suntem vinovaţi să suportăm aceste mizerii? Cu siguranţă viitorul pe care ni-l
pregătesc aceşti domni nu ne va fi favorabil .Tocmai de aceea trebuie să fim
uniţi şi să putem reacţiona cu fermitate la încercările acestor conducători
nedemni!
Col.(r.)
Remus Macovei