duminică, 12 octombrie 2014

Lupta pentru preşedinţie şi economia sustenabilă

              Comandor marină (rez) dr. Golea Pompiliu

Motto
„Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.” (Grigore Moisil)

„ Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive iată răul organic în contra căruia o organizare bună trebuie să–i găsească remedii.” (Mihai Eminescu)

Este o luptă năucitoare pe viaţă şi pe moarte pentru scaunul prezidenţial. Care are, nu în rare ocazii accente iraţionale. După 10 ani de „pitoresc prezidenţial” toţi candidaţii vituperează la inalte intensităţi ale sunetelor la adresa „grelei moşteniri” şi mai piano la „eternele reforme” prin care trece ţara noastră. Media ii acompaniază în funcţie de interese. Le reamintesc tuturor celor care aspiră la fotoliul prezidenţial cuvintele lui Simion Bărnuţiu în cadrul discursului din Catedrala de la Blaj din 14 mai 1848: “Care naţiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? … Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor împreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei; cugetaţi că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate”.
            Un preşedinte, trebuie să fie factor de echilibru între puterile statului care nu trebuie să se domine între ele. Care pe care...!
Articolul 80 din constituţie prevede:
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
            Aşa după cum am mai spus şi în alte ocazii, eu consider că aveam nevoie de un preşedinte de tipul domnului Basescu Traian şi de o criză ca cea prin care trecem acum. Stilul de conducere al domnului preşedinte încă în exerciţiu ne-a arătat cum pot fi speculate vulnerabilităţile unei construcţii democratice încă în faza de maturizare. Criza care nu este românească, nu se domoleşte dimpotrivă devine mai perversă sub forma modernizată a  “Drang nach Osten”, de data aceasta la nivel mondial. România este cu sau fără voia ei parte în acest război multidimensional.
            Viitorul preşedinte nu trebuie să uite că înainte de a fi filoeuropean sau filoamerican sau mai ştiu ce  filo......este român. Lucreţiu Pătrăşcanu licențiat în drept şi doctor în ştiinţe economice al Universităţii din Leipzig – figură rară printre comunişti -  a plătit cu viaţa pentru cuvintele rostite la un miting în 1946, la Cluj, ţinut în faţa studenților grevişti: „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Aceste cuvinte nu au fost pe placul colegilor de partid, care l-au catalogat ca fiind naţionalist.
            Deci pe primul plan trebuie puse interesele românilor.
            Voi puncta ce cred eu că ar fi trebuit să dezbată candidaţii la înalta funcţie în stat din perspectivă economică.   
 1. Realizarea unei creşteri economice sustenabile- este fără doar şi poate cheia democratizării şi stabilităţii economice şi sociale . Prezentarea cu emfază a creşterii produsului intern brut  lăsând în umbră celelalte elemente de sustenabiliate este doar un slogan electoral. Să nu uităm că în produsul intern brut se include dacă vrem suma profiturilor, salariilor şi amortizărilor la nivel naţional. Unul dintre candidaţi declara la o întâlnire în SUA cu  reprezentanţii companiilor ExxonMobil şi Halliburton, din sectorul petrolier următoarele: „Am confirmat faptul că sistemul de redevenţe va fi un sistem care să asigure, sigur, resurse bugetare la media europeană, însă nu va descuraja investiţiile, nu va fi un sistem în care să încercăm să luăm prea mult, pentru că, dacă vrei să iei prea mult, după aia nu mai ai de la cine. Noua lege este discutată în primul rând cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar Internaţional, şi va fi pusă în dezbaterea mediului de afaceri la începutul anului viitor, pentru că acea obligaţie a statului român de a nu modifica sistemul redevenţelor expiră pe 31 decembrie 2014". Adaug eu şi spun că în prezent din redevenţe se obţin circa 300 milioane euro anual iar din impozitul pe profit al companiilor străine circa 2,5 miliarde euro. Restul .....! De pe aici ..........de la indigeni!
Produsul intern brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat la 54% din media Uniunii Europene, în uşoară creştere faţă de 50% în 2012. Şi touşi veniturile la buget nu au crescut dimpotrivă au scăzut. Dacă se estima că se vor strânge la buget 33,6% adică circa 47 miliarde euro în realitate veniturile au scăzut la 32% reprezentând circa 45 miliarde euro - sub media veniturilor din ultimii 5 ani. S-a observat o uşoară îmbunătăţire a nivelului de trai la paturile defavorizate urmare a aplicării doctrinei politice a partidului principal de la putere, dar la capitolul investiţii statul a avut cu 7,5% mai puţine investiţii. Deci au fost taiate pentru a se da înapoi sumele luate pe vremea puterii portocalii....!
Avem o datorie imensă de peste 100 miliarde euro generată de acţiunea tuturor actorilor politici care au trecut din 2008 încoace pe la guvernare. Nu s-au văzut în investiţii productive şi generare de eficienţă economică!
Entităţile economice autohtone s-au redus drastic în favoarea celor transnaţionale. Nu pot înţelege cum de în Emiratele Arabe şi în ţările din nordul Africii este obligatoriu ca un investitor străin să se asocieze cu un unul local în proporţii de 60% autohton şi 40% cel venit şi noi ignorăm aceste experienţe.
Procentul poate fi discutat dar principiul este de luat în seamă. Dacă mâine un investitor pleacă rămânem fără.....aer!
Am preamărit politica de creştere economică şi de nivel de trai din 2004-2008.
Ea a dus în aparenţă la creşterea nivelului de trai. Pe datorie....! Se aplicau politicile Consensului de la Washinghton. A venit scadenţa în 2008 amânată electoral până după alegerile prezidenţiale din 2009. 
Ponderea capitalului în PIB-ul din România este de 60% iar a muncii de numai 40%. Invers ca în vest. Este clar că principala piaţă de desfacere nu este România iar produsele realizate cu costuri salariale mici şi facilităţi fiscale uriaşe pleaca şi se vând în ţări cu putere de cumpărare mare.
Sancţiunile antiruseşti au determinat blocarea pieţei agricultorilor din UE şi implicit din România: pierderi de circa 5-7 miliarde euro mai ales legume şi fructe.
Câteva zeci de milioane de euro sunt pierderile noastre ....!
Nu aplicăm politici care să ţină cont de fluctuaţiile activităţii economice.
Evoluţiile ciclurilor economice reale sau regizate ne gasesc cu o economie vulnerabilizată de cele mai multe ori de comportamentele noastre:  ale actanţilor politici în primul rând dar şi ale noastre oamenilor de rând.
2. Ocuparea cât mai deplină a forţei de muncă în condiţii salariale decente –ne-am angajat prin Tratatul de la Lisabona să creştem ocuparea la circa 75% faţă de prezent când este de circa 60%. Mai e până în 2020! Tendinţa actuală este de a aduce în 2016 salariul minim  la circa 1.200 lei iar salariul mediu în jur de 2.500 lei.
Pentru firma asta înseamnă costuri salariale cuprinse între 1.500 – 3.000 lei.
Un salariu mediu din Germania de 2.500 euro echivalează cu unul de circa 900-1000 euro la noi. Este vorba desigur din perspectiva puterii de cumpărare!
Cineva mi-ar spune că nu e posibilă o dublare a salariului mediu pentru că ar genera inflaţie. Eu nu sunt convins că este aşa. Mai degrabă cred că este o negociere cu marile firme pentru a menţine salariile în niste limite acceptate de ele care le-ar permite realizarea unor caştiguri estimate. Aş vrea să văd o negociere dură cu transnaţionalele asupra modului de taxare fiscală şi a salarizării.
80% din PIB se realizează de regulă prin consum personal şi guvernamental.
Şi parcă aş vrea ca prin consum guvernamental să vedem numai cheltuieli raţionale. De exemplu cele cu bunuri şi servicii au crescut cu 12% în perioada 2012-2013.
3. Menţinerea inflaţiei la cote rezonabile şi realizarea unor schimburi externe eficiente - Romania a avut un deficit la balanţa comercială în creştere cu 100 de milioane de euro în primele cinci luni ale anului 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, conform Oficiului european de statistică Eurostat. Asta generează necesitatea acoperirii diferenţei prin împrumuturi care măresc datoria publică! Cred că un preşedinte al României, dând dovadă de tact şi nu de obedienţă, trebuie să se gândească la efectele asupra noastră, ale sancţiunilor economice reciproce între protagoniştii actualului război multidimensional. Să extindă omnidirecţional relaţiile economice şi să înţeleagă că UE nu este singura piaţa la care ne raportăm. Avem o dependenţă faţă de piaţa UE de 80%. Iar recesiunea ei ne loveşte şi pe noi.
4. Echilibrele macroeconomice sunt deosebit de importante – Printr-o aderare benevolă sub semnătura fostului premier domnul Emil  Boc la Mecanismul de Stabilitate Financiară ne-am angajat să nu depăşim un deficit structural de 1% din PIB.
Este dacă vreţi şi motivul de sfadă între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta însoţit de tânara ministru de finanţe, cu ocazia discuţiilor pe marginea reducerii CAS –ului cu 5%.
Menţinerea deficitului structural la 1 %  coroborată cu cerinţa referitoare la achiziţia de tehnică modernă de luptă - sugerată de domnul George Friedman venit recent la Bucureşti-  înseamnă că nu vom avea bani suficienţi de investiţii fiind condamnaţi să plătim numai pensii şi salarii bugetare şi să menţinem economia la foc mic. Investiţiile chinezeşti întârzie şi deja am suspiciuni că ceva e în neregulă în jocurile internaţionale.
Şi în încheiere aş îndrăzni să spun direct care sunt aşteptările  mele şi cred că şi ale oamenilor din această ţară. Mica  mea expertiză în domeniul economic cred că îmi permite să le identific; nu sunt neapărat noi:
·        negocierea redevenţelor – prima după noi ca nivel mediu minim al redevenţei este Canada -10% faţă de 2-3% în România; anul asta este momentul renegocierii;
·        salarii decente în concordanţă cu măsuri de stimulare a productivităţii muncii venite de la autorităţi;
·        un sistem de pensii sustenabile prin abrogarea pilonului II de pensii şi stimularea  pilonului III pentru doritori; aşa a procedat Slovacia recent;
·        scoaterea din sistemul de pensii, a ajutoarelor sociale care au fost iniţiate de domnul Boc; ele pot fi date prin alte scheme de finanţare;
·        dezvoltarea economiei sociale  mai ales în zona rurală şi eliminarea pomenilor electorale pentru cei apţi de muncă cu oferirea alternativei de încadrare în muncă, pe principiile acesteia;
·        un sistemul de sănătate corect, bazat pe contribuţii reglementate  fără sifonări de bani din cadrul CASS;
·        reducerea datoriile statului şi asigurarea unor recalibrări financiare prin pătrunderea capitalului cu adevărat productiv în condiţiile dezvoltării durabile;
·        vindecarea sistemul de educaţie; concurenţă autentică între cele două sectoare public şi privat al educaţiei; subvenţionarea cu procente stabilite a tuturor celor care studiază inclusiv în învăţământul privat de calitate aşa cum este si prin alte părţi ale lumii; sunt ţări inclusiv în Europa de Vest şi Est în  care fiecare tânăr are încă de la naştere o sumă depusă într-un cont destinată educaţiei şi care nu poate fi accesată prin liberul arbitru; dacă tot vor să vină transnaţionalele vestice în număr mare, ar trebui ca în virtutea principiului „responsabilităţii sociale” pe care-l declamau în proiecte europene până la venirea crizei, să finanţeze aceste conturi destinate educaţiei.
·        starea mediului înconjurător; „eco-anarhiştii” domnului George Maior nu trebuie să se opună extracţiei de gaze de şist atâta vreme cât procesele de producţie se realizează cu tehnologii nepoluante şi care nu pun viaţa şi sănătatea în pericol; în cadrul unor societăţi mixte care împart atenţie  producţia şi care folosesc „tehnologii curate” asemenea activităţi sunt binevenite;    
·        crearea condiţiilor de către guvern pentru generarea de locuri  de muncă; reducerea CAS-ului cu 5% aduce automat crearea de locuri de muncă? Mă îndoiesc că măsura aceasta aparent bună, fără alte măsuri accesorii va  genera automat  efecte dezirabile!
·        dialog autentic cu specialiştii care trebuie să pătrundă în structurile tehnice! Şi să fie stabili! Politicienii sunt suficienţi pentru nivelurile I şi II de conducere în ministere!
În final, aş afirma că nu am văzut un dialog închegat pe marginea acestor probleme ci numai sfadă şi pasiuni mărunte. Lasându-ne şi mai confuzi în toată anomia asta internaţională.
Asta mă face să concluzionez că o dată cu alegerea preşedintelui (inspirată sau nu rămâne de văzut!) mai urmează o fază necesară  - a reprimenerii vorba lui Pareto – a clasei politice din ţara  noastră şi a intrării în rol a specialiştilor autentici care să fundamenteze deciziile politicienilor. Momentul este reprezentat de alegerile din 2016! E timpul unei societăţi civile puternice, care fără a se implica în luarea puterii politice, să facă presiuni prin mecanismele conferite de lege, asupra politicienilor să conducă în favoarea noastră a românilor. Trebuie să ii ajutăm pe politicieni să se  transforme în oameni politici!
 
Veritas laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Deşi respins de nenumarate ori, adevarul nu piere niciodată).