duminică, 21 februarie 2016

HOTARÂREA ADUNĂRII GENERALE A FILIALEI 1 SCMD CONSTANȚA


         Pe data de 20februarie, la Casa de cultură a Sindicatelor, s-a desfășurat în prezența Președintelui SCMD dl. Col. Dr. (r) Mircea DOGARU, a Vicepreședinților dna. Col.  (r) Monica CALOIAN și dl. Col. (r) Valeriu PRICINĂ, Adunarea generală a Filialei 1 Constanța.
         La adunare, au participat ca invitați din afara sindicatului și reprezentanți ai altor organizații ale rezerviștilor din Constanța, semnatari ai solicitării de ABROGARE A PUNCTULUI 40 din OUG 57/2015, după cum urmează: Președintele ARPIA – filiala Constanţa -  dl. Cdor. Prof. Dr. Ing. (r) Vasile REGHINTOVSCHI, Vicepreședintele ANCMRR – filiala Constanţa -  din M.Ap.N. dl. Cdor. (r) George ROIU și Vicepreședintele ANCMRR – filiala Constanţa -  din M.A.I. dl. Col. (r) Gheorghe ROHIAN.
         Au participat un număr de 148 de cadre militare în rezervă sau urmași ai acstora.
         Invitații celorlalte organizații ale rezervisștilor, au transmis un mesaj de UNITATE, în demersurile întreprinse de SCMD pentru ABROGAREA PUNCTULUI 40 din OUG 57/2015, precum și de UNITATE în tot ceea ce întreprinde SCMD și acțiunile acestuia, ca forță conducătoare a CNSC, adevărata societate civilă din România, nedirijată de Soros, sau alții din lumea largă.
         Invitații de la București au prezentat, fiecare în parte, cu lux de amănunte, problema ce ne-o creează PUNCTUL  40 din OUG 57/2015; stadiile și modalitățile multiple aflate în curs de desfășurare pentru ABROGAREA PUNCTULUI 40 din OUG 57/2015; ce alte NENOROCIRI, ne sunt pregătite în viitorul apropiat; modalități de acțiune ale rezerviștilor legate de grupele de muncă și de alegerea a celor 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate și capacanele ce ne sunt puse în față de PUNCTUL 40 din OUG 57/2015 pe acest subiect. Concluzia conducerii SCMD, relevată în fapt și de invitații din afara SCMD a fost ca acum mai mult ca niciodată, este nevoie de UNITATE și de participare în  număr cât mai mare la acțiunile de protest din 6 martie 2016 și cele ce vor urma.
Am prezentat participanților, documentul întocmit la inișiativa filialei SCMD  Constanța și înmânat TUTUROR PARLAMENTARILOR ÎN FUNCȚIE DIN JUDEȚUL CONSTANȚA, pe data de 18 februarie 2016 și am informat audiența că vom urmări modul în care aceștia votează și îi vom informa.
         La propunerea membrilor cotizanți ai filialei am  pus în dezbatere modificarea raportului de repartizare a fondului rezultat din plata cotizatiei colectate la centru, astfel: 40% să rămână la  sediul central al SCMD, iar 60% să fie repartizat la filiale. Domnul Președinte Dogaru, ne-a precizat ca este decizia Consiliul Național al Reprezentanților și că în momentul în care se organizează primul Consiliul Național al Reprezentanților, filiala să mă mandateze să susțin propunerea membrilor în Consiliu.
         Tot la propunerea membrilor filialei, încă de anul trecut, am supus dezbaterii adunării, problema plății cotizației restante din anii 2012 până în prezent. Am fost informați de invitații CD / SCMD că ar fi un act incorect față de cei care sunt cu plata cotizației la zi, iar pe altă parte este un precedent periculos, deoarece în București, în din luna decembrie 2015 foști membri de sindicat au început să își achite din restanțe și sunt peste 100 care au ajuns cu plata la zi.
         LEGAT DE ACEST SUBIECT, AL PLĂȚII COTIZAȚIEI LA ZI ȘI DE REDOBÂNDIRE A CALITĂȚII DE MEMBRU AL SCMD, Dna. Col. (r) Monica CALOIAN, A FĂCUT URMĂTOAREA PRECIZARE IMPORTANTĂ:
PRIN REDODÂNDIREA CALITĂȚII DE MEMBRU AL SCMD, DEPARTAMENTUL JURIDIC AL SCMD, REPREZINTĂ ÎN MOD GRATUIT, ÎN ORICE CAUZĂ, ORICE MEMBRU SCMD. Acum acestă reprezentare este posibilă fără a mai apela la case de avocatură, deoarece biroul juridic este încadrat cu personal care se poate achita de aceast serviciu efectuat în folosul membrilor SCMD.
         S-au aprobat de AG aceste două probleme și s-a aprobat și participarea la mitingul din Piața Victoriei, din București în ziua de 6martie 2016.
         În ședința BO, desfășurată după adunarea generală, s-a stabilit data următoarei întâlniri cu membri filialei, să fie 16 aprile 2016    , când vom face informarea membrilor cu hotărârile CD din 25 Febr.2016 de la Pitești; vom informa membrii cu evoluția acțiunilor pentru ABROGAREA PUNCTULUI 40 din OUG 57/2015; vom face bilanțul participării la mitingul din  6 martie 2016 și vom analiza situația membrilor cotizanți ai filialei, analize în urma cărora ÎMPREUNĂ, vom stabili calea de urmat. Detaliile la tot ce întreprindem precum și legate de adunarea din 16 aprilie 2016, le veți primi din timp, pe site-ul filialei 1 SCMD Constanța.

         Precizări legate de participarea la mitingul din 6 martie 2016
-         Costul transportului/ persoană 50 RON;
-         Plata contravalorii transportului se face la sediul filialei 1 SCMD Constanța, de la Cercul Militar, camera 109, etaj 1. La intrarea in Cercul Militar, spuneți militarului de la intrare că veniți pentru sindicat iar acesta vă va îndruma spre camera 109 ;
-         Plecarea la miting se va face din autogara sud Constanța ( lângă gara CFR ), în zona în care sunt peroanele pentru plecarea microbuzelor la Valu, Cobdin, Cumpăna, de la peronul 6, în data de 6 martie 2016 ora 07.00;
-         Programul de primire a contravalorii transportului este săptămâna viitoare în zilele de marți 23 febr., miercuri 24 febr., joi 25 febr. și vineri 26 febr. între orele 10.00 - 12.00.
-         Pentru alte lămuriri, persoane de contact:
o   Cdor.(r) Ilie Truță telefon 0722.857.032;
o   Col, (r) Doru Budureanu telefon 0744.750.175

Închei acest comunicat cu mulțumirile mele sincere și ale întregului BO al filialei adresate, tuturor participanților la Adunarea generală,care au venit din următoarele localități: municipiul Constanța, municipiul  Medgidia, Cernavodă, Schitu-Costinești, Tuzla, Valul lui Traian, Murfatlar și Topraisar.
Cu respect,
Președintele Filialei 1 SCMD Constanța
Cdor. (r) Ilie Truță