UN SÂMBURE DE CONȘTIINȚĂ

În a noua zi a primăverii centenarului Marii Uniri, în cetatea tomitană de la malul mării a încolțit un sâmbure de conștiință. Semințele acestea românești de responsabilitate morală, agonizează în letargie în cea mai mare parte a timpului, și uneori sunt trezite la viață de sintagma imploratoare „Deșteaptă-te române” devenită după evenimentele din decembrie imn național. Din păcate, de cele mai multe ori, și pentru cei mai mulți dintre noi, mugurii firavi de conștiință mor de timpuriu, iar grăuntele nostru de moralitate revine la stare patologică de somn adânc.

Așadar, câțiva localnici așezați în habitatul istoric și geografic dintre Dunăre și Marea Neagră, din zona românească a ținutului numit Dobrogea, nu au fost păcăliți de falsa agendă a zilei de 9 din luna lui Mărțișor, ce avea în prim plan consumul de mucenici (mulți neștiind măcar că numele acestei delicioase prăjituri este dat pentru cinstirea memoriei celor 40 de soldați creștini dintr-o legiune romană, care au fost martirizați datorită credinței lor nestrămutate), ocazia golirii a 40 de pahare de alcool (că doar tradiția de data asta trebuie respectată), ori Congresul PSD adus în prim plan de liderii ce sunt în continuă căutare de piste contrafăcute pentru deturnarea atenției opiniei publice de la adevăratele mari probleme ale societății românești. Această mână de oameni ce nu s-a lăsat amăgită, și-a dedicat seara cinstirii celor două evenimente cu adevărat importante: cel religios referitor la mucenici și mucenicie, și cel istoric referitor la Ziua Luptătorilor Anticomuniști din România.

Religie, tradiții, cultură, istorie – sunt câteva ștafete ce trebuie schimbate între coechipierii din generațiile succesive ale unui popor, în cursa aceasta de continuitate a lui în timp. Transmiterea acestor ștafete mai departe în acest maraton existențial al românismului, este liantul tainic ce leagă o generație de alta, o țară nouă de aceiași țară mai veche, o condiție ce permite copacului seminției noastre să își păstreze rădăcinile, pentru a nu risca să fie smuls și risipit pe coclauri de vântul distrugător al globalizării, o condiție ce ne păstrează uniți în cuget și-n simțiri.

Câți dintre noi sunt conștienți de importanța acestei curse existențiale, astfel încât să nu întrerupem predarea simbolurilor convenționale mai departe, prin ignoranța, indiferența și auto-satisfacția noastră meschină?

Câți dintre noi mai încearcă să păstreze forța latentă a sâmburelui conștiinței proprii, căutând să creeze condiții ca ea să izbucnească efervescent în mlădițele plăpânde ale neamului nostru?

            Ne cunoaștem oare adevărata istorie? Nu, pentru că ne-a fost furată și falsificată. Greu încercatul arbore al neamului românesc își poate păstra perenitatea și stabilitatea în glia străbună? Nu, dacă își uită rădăcinile, și asta se întâmplă pentru că este împiedicat (prin omitere) să le recunoască, fiind silit chiar prin manevre abile să le respingă și să le distrugă într-o reacție auto-imună. Orice lucru important ce nu este păstrat în prim planul memoriei colective a unei nații, se diluează, se șterge, se uită, dispare.

            Câți dintre locuitorii regiunii Dobrogea (nici nu îndrăznesc să spun ai României) știu de grupările clandestine ce au format rezistența armată anticomunistă? De Gogu Puiu, frații Fudulea, Niculaie Ciolacu, Iancu Ghiuvea și alți lideri ce au strâns în jurul lor peste 2000 de luptători în organizațiile „Vulturii Daciei” sau „Haiducii Dobrogei”, câți știu? Câți au habar de Golgota pe care au urcat partizanii prinși de securitate, cât și familiile lor, în lagărele și închisorile comuniste, ori în afara lor?

            Ce fac administrațiile  (centrală și locale), liderii aleși, pentru ca răspunsul la aceste întrebări să nu fie unul nedemn, rușinos, chiar scandalos dacă ne raportăm la anul centenarului Marii Uniri, și să nu ne conducă la idea că din neglijență sau cu premeditate (prin omisiune), se urmărește diluarea sentimentului patriotic, distrugerea reperelor spirituale și valorice ale neamului, transformarea acestui ținut aflat la răscruce de vânturi ale istoriei, într-o colonie aservită? Dar ONG care nici măcar acum nu coagulează pentru o acțiune unitară, dar oamenii și gazetele de cultură, elitele de tot felul? Dar mijloacele de informare în masă cu ce se ocupă, dacă nu acordă spații largi acestor evenimente menite să se constituie în revirimente, renașteri ale spiritului colectiv național? Se îndeletnicesc cu realizarea de rating pe seama emisiunilor ce determină tembelizarea poporului și transformarea lui în populație înclinată cu precădere spre promiscuitate și decadență? Și în cele din urmă ce face fiecare dintre noi, în afară de a nu ne observa bârna din proprii ochii, în timp ce vedem la perfecție paiul din ochii altuia, ori cășunăm pe capra vecinului?

            Ei bine, în ciuda acestor adevăruri amare, la Constanța, pe data de 9 ale lunii lui Mărțișor, într-un local în care de obicei oamenii își hrănesc corpul fizic contra cost, s-a distribuit gratuit hrană spirituală de înaltă conduită. Slujba de pomenire a eroilor căzuți în luptele purtate cu forțele regimului bolșevic de ocupație sau în închisorile comuniste, intonarea imnului cu accent pe profunzimea sintagmei „Deșteptă-te române din somnul cel de moarte...”, baladele armânești ce evocă evenimentele eroice petrecute la Grota Haiducilor din pădurea Babadag sau din alte părți, mărturiile cutremurătoare ale fiicei liderului Gogu Puiu (născută în pușcărie – loc ce până la vârsta de 3 ani i-a ascuns noțiunile umane de zâmbet sau bunăvoință) despre calvarul trăit de familiile partizanilor  – au fost tot atâtea mantre ce au determinat prin sacralitatea lor, strivirea unei lacrimi sfioase în colțul ochilor participanților, încolțirea sâmburelui conștiinței de neam, purificarea sufletului de tina cotidiană plină de egoism, și realizarea unei comuniuni peste timp și generații, printr-un sentiment înălțător, inefabil.

            La aceleași ceasuri ale zilei închinate mucenicilor neamului românesc și ai credinței ortodoxe, la polul sudic al vechii cetăți tomitane, biserica „Sfânta Maria” a fost neîncăpătoare pentru credincioșii ce au așteptat cuvânt de învățătură. Prin părintele Constantin Necula venit de la Sibiu pentru prima dată pe aceste meleaguri pentru susținerea unei conferințe cu teme duhovnicești, biserica s-a adresat în mod deosebit tinerilor și a făcut-o într-un fel „mai altfel”. Căutarea credinței cu bucurie, nădejde și onestitate – nu este o abordare nouă a enoriașilor de către cler, însă talentul oratoric al preotului Necula, sinceritatea și blândețea cu care a tratat unele probleme sociale sensibile, inclusiv unele tare ale societății sau ale slujitorilor bisericii (exemplul cu preotul care a luat de pe masa gospodarului banii pentru plata facturii de curent și a celui care avea două personalități antagonice – una în amvon și alta în societate), discursul deschis cu care s-a adresat auditoriului, din care nu a lipsit umorul și zâmbetul – toate acestea au contribuit la o catehizare „ mai altfel”.

Probabil că marea anvergură pastoral-misionară a părintelui a fost cheia cu care a reușit să deschidă ușițele ferecate ale sufletele prezente, a făcut ca oamenii să râdă (cu buna cuviință necesară), să aplaude, să își manifeste bucuria înălțătoare cu zâmbetul de buze, în biserică – într-un loc sacru în care cei mai mulți dintre ei nu o mai făcuseră vreodată.

Așa după cum face orice om ajuns la ananghie, când vede că mijloacele pământene și toate comandamentele omenești sunt depășite în demersurile sale prozaice, ori cele de importanță vitală - precum existența demnă a unei nații, îmi adresez și eu acum rugăciunile către ceruri: Doamne ajută să crească numărul învățătorilor cu figuri luminoase ce își practică meseriile vocaționale cu dragoste, fără pată, și știu să păstorească turma lui Cristos departe de haitele de lupi, sau creîndu-i imunitate față de astfel de răpitori; Doamne ajută ca sămânța conștiinței de sine și de neam să nu se usuce, ci dimpotrivă să devină viguroasă și să fie transmisă ca o ștafetă sacră din generație în generație!

Comandor în rezervă Iorgu PARASCHIV