miercuri, 18 decembrie 2013

Lansare carte
În data de Vineri, 13 Decembrie 2013, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (U.D.T.T.M.R.), în colaborare cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa – Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, a organizat o suită de manifestări consacrate Zilei Tătarilor din România.
 Ziua de 13 Decembrie, la propunerea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, a fost decretată  pentru a fi celebrată ca sărbătoare naţională a Tătarilor Dobrogeni, prin Legea 453/2006, iniţiată de către domnul Aledin Amet, deputat tătar în Parlamentul României în Legislaturile 2004-2008 şi 2008-2012.
În Aula Magna a Universităţii Ovidius s-au desfăşurat următoarele activităţi:
1)   Simpozionul „Din Istoria Tătarilor ,în cadrul căruia au prezentat :
a)    Col(r.)Remus Macovei, (Preşedinte Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Constanţa)
“Indeplinirea îndatoririlor militare de către musulmani în Armata Română (1879-1945)”
b)   Dr.Virgil Coman (Director Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale - Constanţa )
“Populaţia Tătară versus populaţia Turcă din România într-un document al P.M.R. din anul 1949”
c)   Dr. Aledin Amet  (Subsecretar de Stat – Departamentul pentru Relaţii Interetnice – Guvernul României)
“Parcursul pe care l-a avut Legea privind declararea zilei de 13 Decembrie drept Sărbătoare a Etniei Tătare din România în Parlament”
d)   Prof.Univ.Dr.Nuredin Ibram – Universitatea “Ovidius” - Constanţa)
“Tătarii în opera lui Nicolae Tonitza”
2)   Lansarea lucrării colective „Din Istoria Tătarilor” (Vol. III)
3)   Lansarea lucrării „Eroi Musulmani în Armata Română”
Autor: Col. (r.) Remus Macovei
4)   Festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului de Eseuri „Tătarii Dobrogeni – Istorie, Tradiţie, Civilizaţie.”
La concurs au participat 34 de elevi din clasele IX-XII.
         Lucrarea „Eroi musulmani în Armata Română” este dedicată memoriei celor peste 1500 de eroi musulmani , în marea lor majoritate plugari, care s-au jertfit sub drapelul tricolor la Turtucaia, Topraisar, Mărăşeşti, Cotu Donului, Oarba de Mureş, Chilioara, Mohostanya sau Strani.
          Lucrarea permite tuturor dobrogenilor, dar şi tinerilor musulmani, să cunoască, să preţuiască şi să-şi manifeste recunoştinţa pentru faptele eroice ale militarilor musulmani, care nu au pregetat să-şi dea viaţa pentru patria lor, România.


Col.(r.) Cătălin Dănulescu