joi, 27 ianuarie 2011

Dumnezeu să-l odihnească în pace !

        Dragi colegi, cu durere vă comunicăm că cel ce a fost Col.(r) Ion Sasu, ultimul dintre comandanţii Batalionului 18 Geniu (fosta U.M. 01212 Basarabi)  a încetat din viaţă astăzi, 25.01.2011, în timp ce umbla după modelul de contestaţie ce trebuie depusă faţă de nenorocirea asta de recalculare. 
        Se pare că ultimul care l-a văzut în viaţă a fost col.(r) Salavat Ainur, colegul său de birou (pentru o bună perioadă) la regimentul de tancuri tot din Basarabi, de la care a şi luat modelul contestaţiei şi l-a xeroxat, urmând să-l completeze şi să-l expedieze. 
        N-a mai apucat. 
 

Dumnezeu să-l odihnească în pace !
Condoleanţe celor dragi lui !

miercuri, 26 ianuarie 2011

Despre echitate si moralitate

Despre echitate si moralitate

de Edward Pastia- Ziarul Finaciar

Am văzut mai deunăzi, la televizor, un uriaş analist financiar care vorbea cu mult patos despre echitatea în sistemul de pensii, referindu-se la cadrele militare. Pentru el asta însemna să aduci pensiile mari la nivelul celor mici. Mai mult, asta, în viziunea sa, înseamnă şi reformă. Dacă un formator de opinie a ajuns să emită astfel de absurdităţi, ce să ne mai mirăm de marasmul în care se zbate societatea românească. Despre ce fel de echitate vorbim când proslăvim sisteme comuniste (şi greşite pe deasupra) care nu au nicio acoperire economică, socială sau morală? Am ajuns să credem că normalitatea constă în nimicnicia colectivă? Am ajuns să distrugem categorii sociale speciale (pentru că da, asta sunt militarii) numai pentru că ne place cum sună, în numele unei societăţi capitaliste fără noimă, fără reguli? Oameni care toată viaţa au muncit în condiţii deosebite (de la săpat canale până la program de lucru 24 de ore din 24), inundaţii, munci de tot felul (prea grele pentru civilii care urlă a colectivizare acum) şi care nu au avut voie să-şi dezvolte alte surse de venit vor fi răsplătiţi cu mizerii şi resturi?  
     Vi se pare moral, echitabil? Vă sună a reformă? Am ajuns într-un asemenea hal încât se minte cu neruşinare la cel mai înalt nivel - nu militarii au cerut la începutul anilor 2000 să iasă la pensie, au fost pur şi simplu aruncaţi în stradă de o altă reformă... cea a NATO.
Ne place sau nu, vom avea întotdeauna nevoie de armată fie că ne vom lupta cu ruşii, iranienii, americanii sau extratereştrii. Natura noastră violentă va cere mereu o contraforţă. Indivizi precum cei care vorbesc aiurea la televizor nu ştiu ce înseamnă asta. Nu cunosc privaţiunile soldaţilor şi, cu atât mai puţin, pe ale familiilor acestora. Nu ştiu ce înseamnă să lupţi prin Irak, Afganistan, Somalia, Angola ori Bosnia. Habar nu au ce valoare are gradul pentru un militar, cum devine aceasta mica lui avere. Uneori singura. În schimb, ştim să-i catalogăm drept tonomate pe cei câţiva oameni care mai au curajul să le povestească dramele, să le apere cauza. Ne pricepem grozav de mult să aruncăm cu noroi în poliţişti, medici, învăţători, muncitori de tot felul, să-i învrăjbim spre distracţia potentaţilor vremii.
      În 21 de ani nu am construit nicio societate capitalistă, nu am pus bazele democraţiei. Ne-am bătut joc de tot ce înseamnă valoare, am calcat în picioare orice urmă de bun-simţ. În curând vom culege exact ceea ce am semănat; dar în niciun caz echitate şi moralitate.

TRAIAN BĂSESCU L-A FĂCUT PE GABRIEL OPREA

TRAIAN BĂSESCU L-A FĂCUT PE GABRIEL OPREA 

"GOLAN", "PORC" ŞI "POPONAR"!

Pentru că ministrul Apărării a refuzat să-şi dea demisia şi l-a şantajat cu căderea Guvernului

pentru ca  ministrul apararii
Traian Băsescu este şantajat de Gabriel Oprea cu ieşirea UNPR de la guvernare. Dictachiorul caută, disperat, o formulă de a stinge scandalul recalculării pensiilor militare. Din păcate, anularea procesului, în fapt o reducere a pensiilor datorită lipsei a circa 2 miliarde de euro din bugetul MApN, nu este o soluţie luată în calcul de Traian Băsescu. Menţionăm că, din această sumă, 200 de milioane reprezintă "gaura neagră" a fondului de pensii.

        Toţi aceşti bani au dispărut fără urmă. În aceste condiţii, la sfîrşitul săptămînii trecute, Băsescu a căutat o formulă prin care să calmeze spiritele. Practic, atît întîlnirea în fapt de seară, convocată la Cotroceni, pe tema scandalului recalculării pensiilor militare, cît şi declaraţia de presă ulterioară au făcut parte din planul lui Traian Băsescu de a cîştiga timp, folosind metodele sale golăneşti, deprinse prin porturile lumii. Pentru ca stratagema păcălirii românilor să fie completă, Traian Băsescu a cerut demisia lui Gabriel Oprea din fruntea Ministerului Apărării, scopul fiind acela al prezentării către populaţie a unui ţap ispăşitor. Planul său s-a izbit însă de rezistenţa lui Gabriel Oprea.                 Surse din interiorul Palatului Cotroceni ne-au comunicat că duminică seara, în cadrul şedinţei convocate pe acest subiect, Chiorul a forţat nota, cerînd demisia lui Oprea. Prezenţi la discuţie erau Emil Boc, Gheorghe Ialomiţianu, un secretar de Stat de la Ministerul de Interne, şefii principalelor Servicii Secrete, Florian Coldea, precum şi nelipsiţii consilieri prezidenţiali, Sebastian Lăzăroiu, Cătălin Avramescu şi Iulian Fota. În acest cadru, Băsescu i-a spus lui Oprea că, dacă îşi prezintă demisia, poate avea un viitor politic, în caz contrar existînd riscul compromiterii definitive a UNPR. Spre mirarea celor prezenţi, Gabriel Oprea nu a marşat la şantaj. Mai mult, în momentul în care a luat cuvîntul, Oprea i-a tăiat-o scurt lui Băsescu, spunînd că dacă el îşi va da demisia, o dată cu el UNPR-ul va ieşi de la guvernare şi va lăsa Guvernul Boc "la mîna lui Ponta şi a lui Antonescu". Oprea a mai precizat că nici nu se gîndeşte la atribuirea în cadrul alianţei a unui alt portofoliu ministerial pentru UNPR, iar la un moment dat chiar a ameninţat, spunînd că "dacă aşa vreţi, ca eu să îmi dau demisia, vă garantez că UNPR va termina coaliţia şi va face ce nu au reuşit PNL şi PSD în negocierile cu UDMR". 
        După acest conflict, discuţia a luat sfîrşit brusc, Traian Băsescu părăsind sala fără să spună un cuvînt. După circa un sfert de oră, în care cei prezenţi nu ştiau dacă e cazul să plece sau să mai stea, gaşca s-a spart, cei convocaţi părăsind Palatul Cotroceni fără a avea habar ce are de gînd "nebunul". 
        Ulterior, după declaraţia de presă, mai bine de o oră Băsescu s-a închis în biroul său, împreună cu Florian Coldea şi directorul adjunct al SPP, generalul Alexandru Burian. Aici, pe lîngă pregătirile necesare securizării deplasării la sărbătorile organizate cu ocazia Zilei Unirii, a fost discutat şi subiectul Gabriel Oprea. 
        Sursele noastre spun că momentul în care a fost adusă în discuţie atitudinea acestuia, Băsescu a început să îl înjure ca la uşa cortului. Epitete precum "golan", "porc" şi "poponar" au fost cele mai blînde expresii pe care Traian Băsescu le-a folosit la adresa lui Gabriel Oprea, promiţînd că va rezolva problema, fără a specifica în ce fel.

marți, 25 ianuarie 2011

Scrisoare deschisa adresata presedintelui Romaniei

Domnule presedinte,

       Sunt colonel in rezerva Daniel-Horia ILIE. Am solicitat si mi s-a aprobat iesirea din randul cadrelor active ale Armatei la sfarsitul lui februarie 2009, dupa o cariera militara de 28 ani, 5 luni si 7 zile, dar intrand la liceul militar la 14 ani (cred ca stiti ca 4 ani de liceu militar nu se aduna la vechime, deci eu nu am stat langa fusta  “mamicutei” mele pana sa termin macar aceasta forma de invatamant)  si adunand, datorita grupelor speciale de munca (cred ca stiti si ca asta inseamna munca in conditii nu tocmai usoare, adica nu la birou si nu in buricul targului) inca 8 ani, 8 luni si 20 zile. Adica in total 37 ani, 4 luni si 3 zile, rotunjiti la 37 ani. Sunt decorat cu “Virtutea Aeronautica” in grad de cavaler si in grad de ofiter si cu “Meritul Militar” clasa I de presedintii Romaniei, inclusiv de dumneavoastra. Desi am indurat umilinta impusa de Guvernul Romaniei si am depus documentele  pentru recalcularea pensei, din care evident lipsesc 62 de luni (ca si cum eu as fi dezertat),  nu am primit inca decizia de pensie, deci nu stiu daca pensia mea va creste sau va fi diminuata. Ce pensie am primit in  ianuarie? O suma reprezentand 41% din suma primita in decembrie 2010.

       Va scriu abia acum pentru ca am asteptat, recunosc cu o  speranta care s-a dovedit din pacate desarta, sa interveniti si sa readuceti ordinea in haosul creat de slujitorii dumneavoastra prea-supusi, “domnii” Boc si Oprea, in domeniul pensiilor militare. Am sa fiu scurt si la obiect, pentru ca sunt militar si politicos, din respect pentru institutia prezidentiala, considerand in acelasi timp ca, desi nu meritati sa ocupati fotoliul respectiv, sunteti obligat sa ma ascultati. De ce sa ma ascultati? Pentru ca sunteti, la fel ca si mine, cetatean al Romaniei, dar care spre deosebire de mine, sunteti platit pentru a va indeplini atributiile si din impozitele pe care le platesc eu din pensia mea  “nesimtita”.

In primul rand, doresc sa va spun ca nu sunt aliniat politic, ca nu sunt afiliat la niciun sindicat si ca nu sunt manipulat nici de “moguli” si nici de opozitie (am invatat nu numai sa ma feresc pe mine, dar si pe altii de  manipulare si, de aceea, inteleg perfect manevrele dumneavoastra si ale guvernului de a ridica romanii impotriva romanilor, pentru ca intre alte functii, am fost la un moment dat ofiter 2 cu contracararea actiunilor de  razboi psihologic ale adversarului). Va spun asta pentru a va asigura ca cel care va scrie o face doar pentru ca se simte umilit, dezonorat, mintit cu nerusinare, supus incercarilor de manipulare si prostire de catre institutiile  statului prizoniere in mainile unor neaveniti, ingrijorat de  soarta sa si a tarii si, ingrozitor de trist, fara speranta de mai bine. Deci nu fac jocul nu stiu cui, nu servesc cine stie ce interese oculte si nu vreau sa atentez la suveranitatea statului, linistea sa interna sau democratia constitutionala (la a carei instituire eu am ajutat, iar dumneavoastra nu).   

In al doilea rand, doresc sa va spun ca dumneavoastra sunteti cel care mintiti in fata poporul roman atunci cand spuneti ca militarii care au trecut in rezerva incepand cu 1998 pana in 2009 au trecut in rezerva pentru ca au vrut ei. Nu, domnule presedinte! Majoritatea covarsitoare au trecut in rezerva pt ca au fost dati afara, pentru ca tara le-a cerut-o si in conditiile create de tara lor, chiar daca au facut rapoarte pentru ca asa le-au spus cadristii sa faca (daca nu faceau rapoarte, ar fi fost dati afara oricum, pierzand insa, va citez, si “miliardul”; insa atentie, nu uitati ca si alte categorii profesionale au primit salarii compensatorii, poate nu la fel de consistente, dar tot pe acolo). Si nu va spun asta din auzite.

       Am fost comandantul a trei unitati desfiintate (pentru stiinta dvs, am si infiintat doua) si am lucrat un an in compartimentul personal si mobilizare al unei divizii aeriene in plina reforma a organismului militar. Am vazut, domnule presedinte, privirea din ochii subordonatilor si colegilor mei cand le-am adus la cunostinta ordinele de desfiintare, am simtit la unii teama, iar la altii deznadejdea ca erau aruncati pe drumuri la 40 de ani cu familiile lor, cu o pensie mica si, multumim “Mariei sale poporul roman”, cu o speranta slaba – soldele compensatorii (ce sa faca cu ele mai intai – sa manance ei si ai lor maine, sa intre in lumea afacerilor pe care nu o cunosc pentru ca nu au lucrat in intreprinderile de comert exterior ale statului comunist sau la reprezentantele sale comerciale de aiurea, pentru ca atunci cand altii faceau afaceri, bisnita in port sau taximetrie, ei erau de straja, si asta pana cand, pana cand in sfarsit gasindu-si o slujba la vreo primarie sau vreo scoala din cine stie care catun, au venit “inteleptii” PDL care au interzis cumulul pensiei cu salariul?). Am vazut lacrimile din ochii lor la festivitatile de desfiintare a unitatilor de care erau mandri pentru ca acolo era munca, viata, sanatatea, chinul si bucuria lor (pot sa va ofer casete video ca probe) si i-am condus si i-am stimat, inteles si iubit atunci cand au taiat ceea ce cu mainile lor construisera. Cand si-au daramat cu mainile lor visele si viitorul, intuind parca ceea ce avea sa li se intample: sa ajunga niste “asistati social”. Ce a facut societatea pentru cei antrenati sa ucida si pregatiti sa moara pentru tara si poporul lor in momentul in care li s-a spus ca nu mai este nevoie de serviciile lor si s-au intors printre civili? Asistenta psihologica pentru reintegrare? Nu! Reconversie profesionala? Nu! Le-a dat o pensie si salarii compensatorii si ei au inteles ca atat se poate, si-au inghitit si amaraciunea si frustrarea, si-au luat soarta in maini si au plecat.
       Mai sunt cei care au iesit la cerere, dar care prin plecarea lor au lasat loc altora care ar fi trebuit sa plece. Acestia au fost poate cei mai valorosi specialisti ai organismului militar, care satui de lefuri proaste, de desconsiderarea societatii ale carei valori s-au intors cu susul in jos, ale caror idei si principii au fost calcate in picioare de sefii lor limitati intelectual si politic, fara coloana vertebrala si fara valoare, dar promovati in functiile lor tocmai de aceea si care, pierzand orice speranta de mai bine, au plecat, avand sau nu o alternativa in viata civila. Pe aici pe undeva sunt si eu. Am plecat din doua motive: 1) pentru ca am fost operat de doua ori pe coloana vertebrala si am cateva suruburi in ea ca sa tina (cred ca intuiti ca cei, hai sa spunem, numai 32 de ani efectiv in uniforma au contribuit si ei cu ceva la asta,nu?) si 2) fiindca, asemeni colegilor mei, eram scarbit de bataia de joc fata de organismul militar, manifestata in primul rand de clasa politica, prin bugete din ce in ce mai proaste, insensibila la necesitatea de reformare profunda a organismului militar (chiar daca necesitatea respectiva se transformase in planuri negociate la sange cu aliatii nostri din NATO si ulterior asumate de noi militarii, dar si de ei politicienii) si, in al doilea rand, satul de lipsa de valoare si servilismul politic a unei parti dintre cei care erau chemati sa ne reprezinte, sa ne conduca, sa apere interesele institutiei si ale slujitorilor ei (nu pe ale lor) si sa se bata pentru ele (as!). Si nu “am intins mana la miliard”, asa cum nu au intins mana niciunii dintre noi. 

       Ni s-a aplicat legea, domnule presedinte! Legea in vigoare la momentul respectiv, o lege pe care nu noi am initiat-o, nu noi am aprobat-o si nu noi am promulgat-o! Nu am fost si nu suntem milogii nimanui, domnule presedinte, si pentru umilinta la care ne-ati supus nu numai pe noi rezervistii, dar prin noi si prin legea pensiilor in care militarii sunt neica nimeni, si pe cei activi, ar trebui macar sa iesiti in fata natiunii si sa va cereti scuze , daca nu chiar, intr-un gest de suprema intelepciune si de bun simt, sa demisionati. 
       Da! Ati gresit grav fata de noi, o parte din cetatenii Romaniei care plateste si salariul dumneavoastra si al “sefului mafiei personale a lui Adrian Nastase”.  Si mai este o categorie. Cea a oamenilor fara valoare pentru armata (betivi, indisciplinati si/sau prosti). Rebuturi pe care le are fiecare subsistem al societatii, nu numai Armata sau Jandarmeria sau Politia. Si care, au plecat si ei, beneficiind unii de pensie si de salarii compensatorii. Da, se mai fac greseli. Unele se platesc, altele nu, dar si dumneavoastra spuneati ca sistemul este imperfect. Si as mai include la acest capitol jigodiile. Adica  unele persoane neaparat din conducerea “ministerelor militarizate” si structurilor  subordonate, pe care alaltaieri le-am vazut in uniforma, iar ieri in  civil, dar ocupand uneori chiar acelasi birou luxos, si, cu  siguranta, avand in cont “miliardul”. Pe astia, facuti evident de clasa politica sau macar cu stiinta ei, nu i-a mai amintit nimeni. Dar noi nu uitam si mai stim si ca acesta a fost unul dintre motivele pentru aparitia legii care interzice cumulul pensiei cu salariul. Si iata un alt exemplu de cum, pentru a stopa un abuz, s-a lovit in pensionarul militar cu 1500 lei pensie care, invatand copiii istorie la Cuca-Macaii, a fost obligat sa plece acasa sau in strainatate la cules capsuni si sa renunte la cei, sa zicem, 500 lei in plus pe munca lui.

In al treilea rand, nu pot sa inteleg cum dumneavoastra, cel chemat sa lucreze pentru unitatea poporului roman si cel care clameaza ca o face (a se vedea discursul dvs de azi de la Iasi) poate sa incerce sa semene vrajba intre rezervisti, intre militarii activi si rezervisti, intre militari si  societatea civila si ma opresc aici nu pentru ca nu mai sunt astfel de situatii, dar cred ca este suficient si nici nu  vreau sa largesc sfera discutiei. Uneori, si este trist, chiar prea des, aveti succes. Pentru moment, nu pot decat sa  sper ca, in ceea ce ne priveste pe noi militarii, nu o sa  reusiti. 

 In al patrulea rand, ultimul si este si unicul punct in afara problematicii militare, dar pe care ca cetatean imi permit sa vi-l semnalez, invocati ca sursa a nenorocirilor care lovesc poporul roman, criza, si ca una dintre modalitatile de a depasi dificultatile, solidaritatea sociala. O sa va mire, dar sunt de acord, domnule presedinte! Cu toate acestea, nu ma voi alinia unui efort  care inseamna ca eu, un cetatean oarecare, sa ma solidarizez, iar altii nu. Nu pot sa fiu de acord sa se solidarizeze numai bugetarii, angajatii firmelor cu capital  privat si pensionarii, asistatii sociali, “mamicutele si bebelusii”. As vrea sa vad ca se solidarizeaza si  datornicii cu TVA-ul la stat, cei care nu platesc contributiile la fondul de asigurari sociale (fondul de unde se platesc pensiile), cei vinovati de infractiuni economice, patronii/angajatorii din privat, toti cei pe care statul se face ca nu-i vede ca nu platesc impozite de niciun fel. As vrea sa vad ca statul poate sa diminueze contrabanda, frauda si furtul si inca atatea altele. Unde este dreptatea in Romania, domnule presedinte?
       Inchei aici, cu parerea de rau ca ati mai ratat o ocazie (comunicatul dvs. din seara zilei de 23 ianuarie 2011) de a fi un adevarat comandant pentru militari si un adevarat presedinte pentru poporul sau. Acolo unde am sperat ca vom gasi intelepciunea si dreptatea, nu am gasit decat umilinta, dezbinarea si lipsa de solutii in problema fundamentala a apararii demnitatii si onoarei militare, principiilor fundamentale de drept si unitatii natiunii. Pacat! 
 
 
       Pentru ca protocolul imi impune, dar fara sa vreti sa stiti ce este in sufletul meu,

       Am onoarea sa va salut, domnule presedinte!

Colonel (Rz) Daniel-Horia ILIE 

P.S. Pentru ca ne-ati umilit public, aceasta scrisoare este, la randul ei, o scrisoare deschisa.

ŞI NOI AM FOST LA BUCUREŞTI!



          În ziua de 24 ianuarie peste 150 de membrii ai S.C.M.D. - Filiala Constanţa s-au deplasat la Bucureşti, pentru a participa la marşul de protest organizat împotriva măsurilor luate de actualul guvern privind recalcularea pensiilor militare. Deplasarea a început la ora 06.00 şi  s-a efectuat cu 3 autocare şi cu maşini personale. În jurul orei 11.00 sindicaliştii constănţeni au ajuns în Piaţa George Enescu (din faţa Ateneului) ocupandu-ne locul în dispozitivul de marş.           Marşul s-a executat pe itinerarul: Piaţa George Enescu, Calea Victoriei, Podul Izvor, Piaţa Constituţiei, sediul S.R.I., sediul M.Ap.N. şi Academia Militara. 

          Pe timpul deplasării noi, protestatarii, am scandat: "Hoţii ce ne conduc ţara, nu-i apucă primăvara!", "Cuza cu unirea, Băse cu ruşinea!", "Armata vrea dreptate, onoare demnitate!", "Astăzi suntem noi, mine sunteţi voi!", "Băsescu trădător, de ţară şi popor!", "Băse ia elicopterul!"(în faţa fostului sediu al C.C.), "Cinste lor, cinste lor , cinste poliţiştilor!" (în faţa sediului Poliţiei capitalei),
"Anastase hoaţa!" şi "Senatori şi deputaţi, aveţi grijă ce votaţi!" (în faţa Casei Poporului), "Oprea mincinosul!", "Mafiotul, mafiotul!", "Izmănarul, iznănarul!", "Demisia, demisia!"(în faţa sediului M.Ap.N.), "Militari am fost ca voi, asistaţi veţi fi ca noi!"(în faţa sediului Academiei Militare).
 


          Pe platoul din faţa Academiei Militare cei peste 5.000 de protestatari au participat la un miting care a început cu intonarea imnului României. Cei care au luat cuvîntul, au cerut revenirea la pensiile anterioare recalculării şi abrogarea tuturor actelor normative care sunt în contadicţie cu legile europene în domeniu. O delegaţie a sindicaliştilor a dus la Palatul Cotroceni, Guvern, M.Ap.N., M.A.I şi S.R.I. o petiţie cuprinzând un ultimatum în care sunt prezentate revendicările pensionarilor militari. 


          Pensionarii militari participanţi au hotărît că, în cazul în care guvernanţii nu le  vor rezolva cerinţele pînă la 1 martie, să organizeze un  amplu protest, la care să participe pensionarii militari din întreaga ţară.
Mitingul s-a încheiat intonarea  Horei uniri.
 



          O delegaţie a S.C.M.D. - Filiala Constanţa a înmînat ambasadelor ţărilor membre NATO o scrisoare în care sunt prezentate toate abuzurile guvernului actual, în problematica respectării drepturilor militarilor pensionari.

Biroul Operativ
Filiala  Constanţa

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

NU EŞTI CAMARADUL NOSTRU, CĂPITANE!

     

        Gabriel Oprea, căpitanul cu patru stele de general, nu pierde nicio ocazie să nu se mândrească cu apartenenţa sa la armata română. La ultima „conferinţă de presă” şi-a permis să afirme chiar că ”… nu am uitat ce ne uneşte şi valorile ce călăuzesc viaţa de militar”.
     


        Căpitane ! Să-ţi intre bine în cap, nu ne uneşte nimic, iar valorile noastre fundamentale, ale militarilor adevăraţi – onoarea, demnitatea şi respectarea legilor -  îţi sunt complet străine!
      Căpitane ! Dacă ai fi fost întâmplător colegul nostru ai fi ştiut că în armată există o zicală: ”să te ferească Dumnezeu de comandantul prost, dar perseverent!”.Te lauzi cu munca titanică depusă de cei peste 5.000 de specialişti care au fost implicaţi în recalcularea pensiilor militare. Tot respectul pentru efortul depus de ei, dar, căpitane, nu ai dreptul să te lauzi, atât timp cît efectul acestui efort se vede cu ochiul liber - haosul total provocat în sistemul de pensii militare.
      Căpitane ! Dacă ai fi fost camaradul nostru ai fi ştiut că  noi am jurat, să respectăm  legile acestei ţări. Şi ne-am respectat jurămîntul. Deşi la investirea, în funcţia de ministru al apărării naţionale, tu ai jurat cu mâna pe biblie să respecţi legile ţării, tu nu ai respectat  acest jurământ, deoarece:
            - ai ordonat eliberarea adeverinţelor de venituri de către centrele militare, încălcând prevederile legale în vigoare;
            - ai stabilit, contrar prevederilor legale, o formă a adeverinţelor care să nu permită verificarea sumelor înscrise în acestea;
            - ai ordonat ca recalcularea să se continue, deşi  adeverinţele,  în proporţie de peste 90% – şi nu cazuri izolate cum eronat ai prezentat în conferinţa de presă,  cuprind în conţinutul lor erori grosolane;
            - ai încălcat cu bună ştiinţă, lucru nepermis unui “eminent doctor în ştiinţe juridice”, o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
            - cu de la tine putere, ai introdus un nou termen, neprevăzut în Legea 119 din 2010 – “decizia temporară de recalculare”. La ora actuală, căpitane, toate deciziile de recalculare a pensiilor eliberate sunt unele mai temporare ca celelalte -  atât ale celor  care au trimis cereri de recalculare, cât şi ale celor care nu au trimis, atât ale celor ale căror dosare au fost procesate, cât şi ale celor ale căror dosare nu au fost procesate. Dacă nu ştiai, uită-te pe site-ul M.Ap.N. Când vor primi totuşi pensionarii o decizie finală de pensionare? Probabil când îi va creşte barbă doamnei general Lupu!;
            - ai ordonat ilegal diminuarea drastică a pensiilor militare, fără emiterea la timp a documentelor legale(taloanele şi deciziile de pensii), astfel încât,  la ora actuală, încă  mai există zeci de mii de pensionari militari care nu au primit niciun document justificativ.
      Căpitane ! Dacă ai fi fost camaradul nostru, ai fi ştiut că noi cel mai mult detestăm mincinoşii şi oamenii fără onoare. Ori pentru tine minciuna reprezintă o virtute, iar dezonoarea te caracterizează
      Căpitane ! Ai promis, neavând de unde să ştii că pentru militari cuvântul dat este sfânt, că îţi vei prezenta demisia de onoare în cazul în care o singură pensie militară  va fi diminuată.
Şi nu ţi-ai onorat promisiunea. Nu eşti camaradul nostru, căpitane!
      Ai minţit că recalcularea a întârziat din cauza liderilor de sindicat - mama lor de destabilizatori - care au sugerat pensionarilor militari să nu trimită documentele doveditoare la Casa de Pensii a M.Ap.N. De ce nu explici românilor că eliberarea adeverinţelor  a început la data de 20 noiembrie la nivel naţional (la Constanţa chiar mai tîrziu, pe 23 noiembrie) !? Chiar subordonata ta, doamna general Lupu Maria, explica în conferinţa de presă din 13 septembrie 2010, că centralizarea datelor necesare eliberării adeverinţelor, operaţiune deosebit de complexă, aflată sub coordonarea nemijlocită aunui alt titan al armatei române, amiralului Gheorghe Marin, se va încheia la 01 noiembrie 2010. Şi atunci, căpitane, cum să trimită militarii documentele doveditoare în perioada august- octombrie !!?
      Ai minţit, căpitane! Prin omisiune, prezentând în conferinţa de presă  faptul că 48.000 de pensionari au înaintat cererile de recalculare. De ce nu ai făcut public şi procentajul celor care, deşi au trimis cereri de recalculare, au specificat că au fost obligaţi să facă acest lucru împotriva voinţei lor, menţionând că nu au putut verifica autenticitatea datelor înscrise în adeverinţe şi ca urmare a acestor fapte vor acţiona M.Ap.N. în judecată ?
      De ce nu ai prezentat, căpitane, opiniei publice faptul că în cel mult  2-3 luni holurile tribunalelor, pentru mulţi ani de acum înainte, vor fi pline de zeci de mii de pensionari militari, care îşi vor apăra cu sprijinul justiţiei drepturile călcate în picioare de cel care se pretinde camaradul lor?
      Ai minţit că ai scutit pensionarii militari de drumuri inutile la arhivele militare sau unităţile militare în care şi-au desfăşurat activitatea. Dacă i-ai fi întrebat pe şefii de centre militare, care ştiu exact de câte ori s-a prezentat şi de câte ori va trebui să se prezinte în perioada următoare fiecare pensionar militar la aceaste instituţii, poate ai fi fost mai reţinut în declaraţii.
      Căpitane ! Dacă ai fi fost camaradul nostru, ai fi ştiut că militarii adevăraţi îi dispreţuiesc din tot sufletul pe lingăi şi ai fi renunţat la omagiile aduse tocmai celor care şi-au permis să ne batjocorească.
      Căpitane ! Chiar nu ai învăţat nimic din istoria recentă a României? În 21 decembrie 1989 ora 12.00 militarii români au fost obligaţi să întrerupă orice activitate pentru a urmări discursul iubitului conducător. Spre bucuria românilor acela a fost şi ultimul. În ziua de 19 ianuarie 2011 ora 14.00, militarii din unităţile de marină din Constanţa au încetat progamul, ca să urmărească la televizor magistralul tău discurs. Prin analogie cu 1989 sperăm să fie ultima oară când te mai vedem în funcţie.
      Căpitane ! Dacă ai fi fost camaradul nostru, ai fi ştiut că una din trăsăturile definitorii ale unui adevărat militar o reprezintă asumarea răspunderii pentru faptele sale şi ale subordonaţilor săi. Faptul că încerci să arunci răspunderea pentru revolta pensionarilor militari asupra celor care vor să obţină voturi pe seama acestora sau asupra liderilor de sindicat ori ai diverselor asociaţii ale cadrelor în rezervă şi în retragere, denotă faptul că ai probleme grave de caracter. Tu eşti marele vinovat pentru că, din slugărnicie faţă de puternicii zilei, ai provocat haosul soldat cu umilirea şi batjocorirea  pensionarilor militari.
      Din toate aceste considerente, noi toţi cei pe care tu ne consideri camarazi, îţi ordonăm să demisionezi !
      Dacă nu vei demisiona,  te va bate Dumnezeu - pe care îl invoci la fiecare intervenţie publică - pentru tot răul pe care l-ai produs cu bună ştiinţă acestor oameni nevinovaţi, iar dispreţul camarazilor din armată te va însoţi permanent.

Preşedinte al Filialei 1 Constanţa a S.C.M.D.

Col.(r) Remus Macovei

marți, 18 ianuarie 2011

Repetiţie pentru Bucureşti

      Pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa, 600 de  membri şi simpatizanţi S.C.M.D. din Constanţa,Mangalia, Medgidia, M.Kogălniceanu, Topraisar, Murfatlarşi Năvodar iau protestat , între orele 10.00- 12.00 împotriva abuzurilor guvernanţilorlegate de recalcularea pensiilor militare.


         Au luat cuvântul:
      1.Preşedintele Filialei Constanţa care a vorbit despre:
- anularea statutului de militar prin aberaţiile legislative emise de guvern şi parlament;
- transformarea pensiilor militare de stat in pensii de asigurări sociale;
- haosul deliberat din procesul de recalculare a pensiilor militare de stat cu scopul de a crea „n” speţe si de a împinge, astfel, exmilitarii către procese individuale greu de susţinut finaciar si emoţional;
- vinovaţi de actuala stare de lucruri sunt Traian Băsescu, Emil Boc şi Gabriel Oprea, care au ignorat permanent semnalele primate referitor la neregulile existente;
  - genocidul împotriva poporului român declanşat de ciuma portocalie susţinută de ciuma mondială, prin reducerea drastică a veniturilor si distrugerea sistemului de sănătate;
- acţiunea criminală de depopulare a României, în special de oamenii cu înaltă calificare;
- cumplita diversiune al cărei scop este învrăjbirea militarilor cu civilii, a pensionarilor cu lucrătorii, a bugetarilor cu lucrătorii din mediul privat;
- nesitatea unităţii de acţiune la nivel naţional.
      2.Col(r) Ţarină Virgil, din partea rezerviştilor din Topraisar, a expus asistenţei neregulile procesului de recalculare a pensiilor militare şi umilinţele la care sunt supuşi exmilitarii de către vremelnicii conducători.
      3.Cdor(r) Prof.Univ.Dr. Golea Pompiliu,cu experienţa unui specialist în probleme economice  a prezentat solutii viabile pentru rezolvarea haosului creat în sistemul de pensii militare.
      4.Col.(r) Măndescu Marin reprezentantul Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale,  a subliniat declinul economic voit în care este împinsă România, viaţa tot mai grea a bătrânilor şi solidaritatea membrilor partidului cu S.C.M.D.
 



      Pe timpul protestului s-au scandat lozinci, mai ales, împotriva Preşedintelui Românie (Pleacă tu din ţară, fiinţă extraordinară! dar şi celebrul de-acum “Ieşi afară javră ordinară !”, “Jos Băsescu !”, “Băsescu şi gaşca lui să se ducă dracului !”), a primului-ministru, a ministrului apărării naţionale ("Ruşine, ruşine să vă fie !", "Hoţii, hoţii !" şi "Jos guvernul Boc !")  a F.M.I. ("Afară, afară din ţară, cu ciuma mondială !")., dar şi "NU UITAŢI !  ARMATA A FOST CU VOI !", "ARMATA VREA DREPTATE, ONOARE, DEMNITATE !", "JOS GUVERNUL MINCINOS, ILEGAL SI TICALOS !"
      Participanţii au cerut imperativ participarea la marşul S.C.M.D. de la Bucureşti din 24 ianuarie 2011.
     
 


      Nu am putut să nu remarcăm extrema brutalitate din intervenţia jandarmilor pentru imobilizarea lt.col.(r) Vasile Teofil , participant la mitingul de protest fară a fi membru S.C.M.D., care din dorinţa de  a rupe o pancardă cu preşedintele României, a patruns în interiorul perimetrului interzis.  Cu certitudine  mod de acţiune deosebit de violent, vădit disproporţionat cu abaterea comisă,  a fost cerut de conducerea jandarmeriei, la ordinul guvernanţilor.
      În încheierea mitingului col .(r) Remus Macovei a dat citire mesajului S.C.M.D.- Filiala 1Constanţa adresat ambasadelor, statelor membre N.A.T.O.:


EXCELENŢĂ

      Militarii români aparţinind Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de  Transmisiuni Speciale şi Serviciului de Pază şi Protecţie au avut o contribuţie majoră la integrarea României în NATO, la accederea sa în Uniunea Europeană şi la democratizaea societatii româneşti.
      Începând cu anul 2009, actuala putere politică a adoptat o serie de măsuri nedemocratice şi discriminatorii, fără precedent în România, împotriva pensionarilor militari, dintre care vă semnalăm următoarele:
     - actualii guvernanţi au elaborat Legea nr.119/2010 privind recalcularea pensiilor militare cu încălcarea flagrantă a prevederilor Constituţiei României, ale dreptului european şi internaţional, afectînd grav, retroactiv, drepturile miltarilor în rezervă şi în retragere stabilite prin legile organice anterioare, care erau  compatibile cu standardele NATO şi UE;
     - s-a emis Hotărîrea de Guvern nr.735/2010 şi Ordine ale miniştrilor apărării şi de interne, precum şi un Ordin al directorului S.R.I., prin care militarii pensionaţi au fost forţaţi împotriva voinţei lor să ceară recalcularea (practic diminuarea) drepturilor de pensie legal obţinute;
     - s-a dispus eliberarea de către structuri neabilitate din subordinea ministerelor menţionate a unor adeverinţe de venituri, în baza cărora urma să se efectueze recalcularea şi care datorită lipsurilor şi erorilor grosolane conţinute nu pot sta la baza emiterii unor noi decizii de pensionare;
     - pe de altă parte, nici un pensionar militar nu a putut să verifice autenticitatea datelor cuprinse în aceste adeverinţe de venituri, întocmite arbitrar;
     - o mare parte a pensionarilor nu au primit la timp aceste documente, fapt care a determinat reducerea substanţială a veniturilor acestora, ca urmare a recalculării în acest caz a pensiilor pe baza venitului mediu brut pe economie;
     - deşi Curtea de apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au emis sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile de suspendare a Hotărîrii de Guvern nr.735/2010 privind recalcularea pensiilor militare, reprezentanţii M.Ap.N, M.A.I. şi S.R.I.  refuză să le respecte.
      În aceste condiţii, vă rugăm să informaţi guvernul ţării dumneavoastră, despre gravele abuzuri comise de autorităţile române prin recalcularea pensiilor militare ocupaţionale şi transformarea lor arbitrară în pensii contributive şi, prin aceasta, să determinaţi respectarea normelor de drept european şi internaţional, astfel încât personalul militar în rezervă şi în retragere din România să poată beneficia de aceleaşi drepturi de care se bucură pensionarii militari din ţările N.A.T.O. şi U.E.
Cu deosebită consideraţie,

Biroul Operativ Filiala Constanţa
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

luni, 17 ianuarie 2011

PROTEST LA CONSTANTA

PROTEST LA CONSTANTA


Extras de pe site-ul Realitatea.net






Aproximativ 400 de cadre în rezervă din MApN, MAI, SRI şi SPP protestează în faţa Prefecturii Constanţa faţă de decizia Guvernului de recalculare a pensiilor militarilor.

Protestatarii scandează "Jos Băsescu", "Armata vrea dreptate, onoare, demnitate". De asemenea, aceştia au mai multe pancarte pe care scrie "Armata în rezervă este tot o armată", "Cu noi aţi ajuns în NATO", "Afară din ţară cu ciuma mondială". De asemenea, protestatarii au adus cu ei o pancartă cu fotografia lui Traian Băsescu şi cu mesajele: "Călăul suprem al Armatei Române; Totul este sub control; V-am ciuruit".
Nu au lipsit incidentele. Un militar în rezervă a încercat să forţeze cordonul de jandarmi şi a dărâmat gardul care îi despărţea pe protestari de sediul prefecturii. Patru jandarmi au fost nevoiţi să intervină ca să-l liniştească.

Bărbatul a fost ridicat de jandarmi şi a fost dus la poliţie. Este vorba despre Vasile Teofil, un locotent militar în rezervă care se pare că nu face parte din sindicatul militarilor.
"Personal nu am observat acest incident. Domnul Teofil s-a repezit şi a depăşit spaţiul limită. S-a împiedicat, a căzut. Asta a fost tot incidentul. Menţionez că nu face parte din sindicat. Noi am invitat toţi militarii în rezervă să participe. Nu a fost nicio violenţă la Constanţa. A fost un om care s-a împiedicat", a declarat liderul sindicatului militar.
"O persoană a încercat să treacă de cordonul de jandarmi. Avea o pancarta şi a încercat să lovească un jandarm. Va fi sancţionat contravenţional cu o amendă între 200 şi 2.000. Protestarii spun că această persoană nu face parte dintre ei", a declarat Sorin Banca, purtător de cuvânt Jandarmeria Constanţa.
Peste 400 de militarii în rezervă din Constanţa protestează în faţa prefecturii din Constanţa, nemulţumiţi că au primit pensii mai mici după recalculare.
"Oamenii au ieşit în stradă pentru dreptate. Manifestăm împotriva măsurilor ilegale luate de guvern. Vrem să fim ascultaţi şi respectaţi. Aceşti oameni, contrar minciunilor, au pierdut între 40-60% din drepturile câştigate legal", a declarat liderul sindicatului militarilor în rezervă.
Până acum prefectul nu a stat de vorbă cu oamenii. Acesta aşteaptă ca o comisie formată din pensionari militari să meargă să discute cu el.
"Ştiu exact ce se întâmplă în faţa instituţiei. După cum aţi văzut cel care a încercat să urce nu are treabă cu mitingul.  A mai fost implicat în astfel de incidente. Îl cheamă Vasile Teofil, după cum s-a identificat el verbal.  După ce va fi identificat atunci vom şti dacă face parte din sindicaliştii militari. Până acum el a refuzat să îşi prezinte buletinul", a declarat Claudiu Palaz, prefectul judeţului Constanţa.
Pensionarii din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) reclamă scăderi ale pensiilor de până la 60 la sută după recalculare şi califică decizia Guvernului drept o "dezonorare" a foştilor militari şi poliţişti, urmând să îşi ceară drepturile pierdute prin intermediul instanţelor.

Pensiile foştilor militari au fost în ultima perioadă subiect de dezbatere, în contextul recalculării.

Miniştrii au discutat în Guvern despre situaţia pensiilor militare, în urma deciziei instanţei de suspendare a recalculării, iar premierul Emil Boc s-a interesat dacă se aplică tuturor, fiind informat de Ministerul Justiţiei că hotărârea în cauză are un caracter individual.

Instanţa supremă a decis definitiv, în 7 ianuarie, suspendarea aplicării HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând astfel o sentinţă a Curţii de Apel Cluj din septembrie 2010.

Procese similare au fost deschise la Curtea de Apel Bucureşti şi la Curtea de Apel Piteşti. Noua lege a pensiilor prevede calcularea tuturor pensiilor în funcţie de contribuţiile plătite, guvernanţii susţinând că sunt eliminate astfel sistemele speciale de pensie din unele domenii.

Biroul Operativ

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

COMUNICAT SEDINTA

Sîmbată, 15 ianuarie 2011, în prezenţa a 180 membri s-a desfaşurat Adunarea Generală a Filialei 1 Constanţa a S.C.M.D.
      La punctul unul al ordinii de zi s-a prezentat, de către col.(r)Cătălin Dănulescu situaţia membrilor de sindicat a Filialei 1 Constanta a S.C.M.D. :
     

       TOTAL GENERAL : 545 fata de 331 la 21.11. 2010
       1.Pe localitati dupa domiciliu :
                - CONSTANTA = 463 ;           - BUCURESTI = 3 ;
                - MEDGIDIA      = 29 ;             - M.KOGALNICEANU = 4 ;            
                - TOPRAISAR   = 3 ;                - NAVODARI     = 14 ;
                - AGIGEA          = 3 ;                - CUMPANA      = 7;
                - TECHIRGHIOL = 6  ;            - OVIDIU  = 2 ;
                - EFORIE  = 2 ;                         - VALUL LUI TRAIAN  = 2  ;
                - SLOBOZIA, MURFATLAR, IEDERA/DAMBOVITA,  CORBU, 
                BANEASA ,OSTROV, SARATA- MONTEORU = cate 1.
      2.Pe ministerele de provenienta:
                - M.Ap.N.              = 403 fata de 258 la 21.11.2010 ;
                - M.A.I.                  = 122 fata de 62  la 21.11.2010 ;
                - S.R.I.                    = 17 fata de 11  la 21.11.2010 ;
                - S.T.S                    =  1;    
                - M.JUSTITIEI       =  2.
      3.  Pe grade :
                - General locotenent         =  1 ;
                - Contraamiral de flotilla  =  2 ;
                - Colonel./Comandor/Comisar sef  = 238 fata de 157  la 21.11.2010 ;
                - Locotenent colonel./Capitan.comandor/Comisar   = 159 fata de 106  la 21.11.2010 ;
                - Maior/Locotenet comandor/Subcomisar   = 77  fata  de 29  la 21.11.2010 ;
                - Capitan             = 13 ;
                - Sublocotenent   =  2 ;
                - Maistru militar   = 14  fata  de  9  la 21.11.2010 ;
                - Subofiter           = 35  fata de 17 la 21.11.2010 ;
                - Aspirant            = 1 ;
                - Vaduve si urmasi = 3 .



      La punctual doi al ordinii de zi, domnul Cpt.Cdor(r) Dumitru Ciocodei a prezentat stadiul actual al proceselor în care este implicat S.C.M.D., insistînd asupra faptului că cei 411 membrii ai filialei care au semnat tabelele pentru împuternicirea Col.(r) Mircea Dogaru sunt intimanţi reclamanţi în sentinţa I.C.C.J.privind suspendarea definitivă şi irevocabilă a H.G. nr.735/2010, beneficiind de toate drepturile legale ce decurg din această calitate.


      La punctul trei al ordinii de zi, presedintele filialei, domnul col.(r) Remus Macovei, a făcut următoarele precizări:
                - Pană la 19 ianuarie 2010 se vor semna şi înainta la S.C.M.D. Bucureşti cele trei tabele necesare acţiunilor în justiţie în curs de desfăşurare;
                - Programul de lucru al grupelor operative la sediul Filialei 1 Constanta a S.C.M.D. (din spatele magazinului Dioda) va fi următorul:
                               -luni-vineri    -15.00-17.00;
                               -sîmbăta    -10.00-12.00.
                - Grupele operative se vor ocupa de strangerea documentelor la dosarele de inscriere in SCMD, de indrumarea membrilor de sindicat penru intocmirea dosarelor personale pentru judecata si primirea acestor dosare si documente. NU SE VOR PRIMI DECAT DOSARELE COMPLETE SI NUMAI MEMBRILOR DE SINDICAT CARE AU PLATIT INTEGRAL COTIZATIA PE 2011;                              - S-au primit de la Departamentul Juridic a SCMD, Ghidul privind activităţile de urmat pentru inceperea acţiunilor în instanţă şi Modele de contestaţii, care au fost distribuite participanţilor la această activitate spre informare;
                - S-a recomandat studierea cu mare atenţie a acestor documente;
                - În perioada imediat următoare fiecare membru al sindicatului TREBUIE să pregătească un dosar cu şină care să cuprindă, în 4(patru) exemplare, următoarele documente:
  • copie simpla dupa CI/BI;
  • copie simpla dupa vechea Decizie de pensionare;
  • copie simpla dupa  noua Decizie de pensionare şi copie după plicul cu care a fost primită;
  • copie simpla dupa/sau vechiul talon de pensie pe luna decembrie 2010;
  • copie simpla dupa /sau noul talon de pensie pe luna ianuarie 2011; 
  • extras de cont in situatia cand nu a primit noul talon sau noua decizie; 
  • copie simpla dupa adeverinţele de venit;
  • copie simpla dupa cererea de recalculare(dacă a fost trimisă-indiferent de forma) şi confirmarea de primire la casa de pensii;
  • copie simpla dupa orice alt document(corespondenţă) primit din partea caselor de pensii, ministere, sau alte institutii, in problema pensiilor;
  • copie simpla dupa scrisorile pe care cei care nu s-au deplasat la CMZ, le-au primit la domiciliu si plicul cu data postei;
  • copie simpla dupa sau numărul de înregistrare al contestaţiei depusă la CMZ sau alte institutii, referitor la erorile din adeverinţe(se pot depune şi copii după contestaţii de cei care au astfel de documente);
  • copie simpla dupa contestaţia la decizia de pensionare( conform modelului ce va fi primit în cursul săptămînii viitoare pîna la 20 ianuarie-este ultimul document care se depune la dosar).                
(* "copie simpla" =  xerocopie)
                NOTA1 : Pentru pensionarii MAI care au primit inapoi adeverintele de venit – acestea vor fi atasate in copie legalizata, ca anexa la contestatia pentru noua decizie de pensionare.
                NOTA 2: Contestatiile pentru noile decizii de pensionare (in forma care va fi stabilita pana la 20.01.2011) vor fi expediate atat ministerului de care apartineti cat si casei de pensii arondate acestui minister.
                -Pentru stabilirea modului unitar de întocmirea documentelor, stabilirea concreta  a actiunilor, dar şi pentru a stabili termenii si condiţiile de colaborare cu avocatul care va reprezenta Filiala 1 Constanta a S.C.M.D. în procesele viitoare, în cursul zilei de marţi,18.01.2011, preşedintele filialei împreună cu avocat Sîrbu Simona se vor deplasa in Bucureşti la sediul central al S.C.M.D;
                -Participanţilor la adunare li s-a adus la cunoştinţă faptul că acţiunile în instanţă vor dura o perioadă destul de lungă in timp.


      La punctul patru al ordinii de zi, presedintele Filialei 1 Constanta, domnul col.(r) Remus Macovei, a prezentat măsurile ce se impun pentru buna desfăşurare a protestului din ziua de 17.01.2011 orele 10.00, în faţa sediului Prefecturii Constanţa din Bd-ul TOMIS nr.51 astfel :
                - Să fie pus în funcţiune lanţul de anunţare a tuturor membrilor filialei;
                - Prezentarea se va face pe platoul din faţa Prefecturii la ora 09.45;
                - Nu se va purta ţinuta militară;
                - Se vor distribui vestele cu insemnele sindicatului;
                - Se va manifesta mare atenţie persoanelor care nu aparţin sindicatului, sau incercarilor de infiltrare in dispozitiv pentru a produce diversiuni si incidente;
                - Mare atenţie la persoanele în stare de ebrietate, să fie izolate şi îndepărtate de urgenţă;
                - Nu se va proceda la provocarea organelor de ordine, nu se vor arunca cu diferite obiecte spre sediul Prefecturii;
                - Se vor scanda, pe cit posibil, doar lozincile lansate de vorbitori;
                - Pe timpul luărilor de cuvînt se va acorda atenţie maximă vorbitorilor, evitîndu-se bruierea acestora;
                - Vor lua cuvîntul în principiu preşedintele filialei, reprezentanţi din garnizoanele Mangalia,                Topraisar, Medgidia, M.Kogălniceanu, precum şi cîte un  reprezentant al MAI, al piloţilor militari şi al marinarilor militari;
                - Activitatea se va încheia la ora 12.00, cînd se va părăsi dispozitivul în ordine;
                - Vestele şi celelalte materiale se vor preda la sediul sindicatului.
      La punctul cinci al ordinii de zi - dezbateri s-a facut solicitarea catre preşedintele Filialei 1 Constanta a S.C.M.D. ca filiala sa participe direct la acţiunile de la Bucureşti din 24.01.2011 cu suportarea cheltuielilor de deplasare prin contributia fiecarui participant.
     
Biroul Operativ al Filialei 1 Constanta a S.C.M.D.

DECIZIE


COMUNICAT


In urma sedintei deschise a BO al filialei Constanta, va transmit urmatoarele:
-cei 411 membri ai filialei noastre semnatari ai tabelelor de imputernicire a presedintelui sindicatului pentru repezentare in instanta, sunt parte in procesul de recurs pe suspendarea HG735 la ICCJ Bucuresti;
-vom primi pensiile recalculate, la nivelul salariului mediu pe economie:
            -pastrati deciziile, taloanele si plicul in care va soseste decizia;
            -in curand vom primi modelul de contestatie a deciziei de pensie;
            -contestatia se face si se trimite in termen de 30 de zile de la primire(data postei);
-achitati cotizatia pe intreg anul 2011 si aduceti chiatanta la BO;
-va rugam, cititi cu atentie ghidul pe care vi l-am transmis acum cateva zile;
-sambata, 15.01.2011, la Liceul Mircea are loc sedinta AG a Filialei Constanta a SCMD, cu urmatoarea ordine de zi:
            -prezentarea situatiei de efective;
            -informare in legatura cu actiunile in instanta initiate de SCMD si stadiul acestora;
-Informare privind pensiile militare si masurile ce se impun;
-pregatirea protestului de luni 17.01.2011;
-prezentarea punctului de vedere al avocatului.
-luni, 17.01.2011, incepand cu ora 10.00, vom desfasura actiunea de pichetare a prefecturii Constanta:
            -va invitam sa participati si sa invitati si cunoscuti, rude, prieteni sau simpatizanti;
-incepand de luni, 17.01.2011, se va organiza serviciul de grupa operativa la sediul sindicatului(Dioda) cu scopul de a aduna, de la membrii filialei, documentele necesare proceselor care urmeaza.

Presedintele Filialei Constanta
Col(r) Remus Macovei

Militari, să trăiţi bine în iad la mine!

"Guvernul Boc - anticristul pe pământ"

Militari, să trăiţi bine în iad la mine!

 Articol preluat din  ziarul "Liderul de opinie - Constanta"


Pensionarii militari au declarat război Guvernului. În timp ce, la Bucureşti, reprezentanţii Sindicatului rezerviştilor şi pensionarilor militari depuneau vineri plângeri penale la Parchetul General împotriva miniştrilor Apărării şi Internelor, precum şi împotriva premierului Boc şi a directorului SRI, la Constanţa, pensionarii militari se înscriau de zor pe listele sindicatului cu gândul de a-şi găsi în instanţă şi-n protestele de stradă dreptatea. Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Constanţa, Remus Macovei, a precizat că, începând de miercuri, organizaţia sindicală numără cu 120 de membri mai mult şi se aşteaptă ca din ce în ce mai mulţi pensionari militari să i se alăture.
Din rezervişti au devenit asistaţi social
Pensionarii militari constănţeni, aflaţi, vineri, la sediul Centrului Militar Zonal, au acuzat cu vehemenţă agresiunile sociale ale Guvernului Boc şi au afirmat că ceea ce se întâmplă este o bătaie de joc la adresa Armatei Române. Mai mult, ei susţin că au fost transformaţi în asistaţi şi aceasta întrucât noile decizii de pensionare nu numai că le reduc drastic veniturile, dar nici nu-i mai recunosc după grad. „În condiţiile în care, conform Legii 80, gradul este proprietate, iar prin noile recalculări ne-a fost luat, noi am devenit practic asistaţi. Pe noile decizii de pensionare emise de MApN nu se mai trece gradul, ci doar numele şi de unde rezultă acea pensie”, a comentat consternat fostul colonel în rezervă Georgel Iordache. „Apelez la orice cale legală pentru a-mi recâştiga drepturile furate, dacă aş putea le-aş pune celor vinovaţi cătuşe, întrucât pedeapsa cu moartea este abrogată”, a mărturisit revoltat şi col. (r) Mircea Sincu, ce susţine că nici în epoca feudală militarii nu erau trataţi cum sunt acum, în 2011.
“Să plece aceşti oameni, sunt necuraţi”
Deşi au fost asiguraţi de reprezentanţii MapN, în frunte cu ministrul Gabriel Oprea, că pensiile sub 3.000 de lei nu scad, ei au fost minţiţi. „Măririle de cuantum sunt episodice şi rarităţi, majoritatea pensiilor au suferit reduceri substanţiale”, a precizat col. (r) Remus Macovei. Rămas peste noapte cu o pensie de nimic, comandorul Anghel Ioan nu ştie cum va supravieţui – a achiziţionat pentru copil un apartament, acum are o rată lunară la bancă de 3.000 lei şi un venit diminuat la 1.700 lei, atenţie, un venit care abia îi mai acoperă jumătate din rată! Şi fostul colonel Georgel Iordache datorează, lună de lună, băncii 1.100 lei. Îi mai rămân lunar doar 580 pentru a se întreţine pe el şi soţia lui (!) Nici pensiile de urmaş nu au fost ferite de satârul guvernamental. „Am rămas cu 1.200 lei, mi-au luat 400 lei! Vă daţi seama sunt singurică, sunt bolnavă de cancer şi eu îndur ca un câine. Să plece aceşti oameni, sunt necuraţi, acest Guvern este antichristul pe pământ”, a comentat, îndurerată, Maria Ilincă, soţie de comandor. Colonelul în rezervă Mircea Sincu se aştepta, ca toată lumea, la o reducere a pensiei. Avea 4.200 lei lunar peste valoarea de 3.000 lei de care ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a promis să nu se atingă. Luna aceasta a avut, însă, surpriza neplăcută să ridice de pe card 1.680 lei, o sumă cu mult sub 3.000 lei! „Recalcularea este o bătaie de joc, o lipsă de respect faţă de anii de şcoală, calificările dobândite, cursurile de carieră militară urmate, toată activitatea noastră este călcată în picioare”, a precizat pe un ton necăjit colonelul.
Ceea ce se întâmplă este o ilegalitate
Dr. Victor Loghin, şi el pensionar militar, a simţit reducerea veniturilor pe propria piele. Dacă în decembrie a primit o pensie de 1.931 lei, în ianuarie i-au mai intrat pe card 1.206 lei. „După umila mea părere, există o foame de bani extraordinar de mare la nivel guvernamental, ei încearcă să nu mai facă împrumuturi. Până ne vom judeca, până se vor aranja lucrurile trece un an şi ceva, răstimp în care ei iau de la fiecare dintre noi 700 lei pe lună şi aşa şi-au cârpit găurile pe unde au, după care la anul – s-o schimba Guvernul, nu s-o schimba Guvernul – îşi vor cere scuze şi ne vor da banii înapoi cu ţârâita fără dobândă şi cu nervi mâncaţi, consumaţi”, este de părere dr. Loghin. Părerea doctorului este împărtăşită de toţi pensionarii care sunt ferm convinşi că ceea ce se întâmplă este o ilegalitate şi că Justiţia îi va repune în drepturi. Ei se gândesc, însă, cu amărăciune la soarta militarilor activi pe care Guvernul îi târăşte în mocirlă. „Mai devreme sau mai târziu ne vom recupera aceşti bani pe cale legală. Am mulţi colegi şi prieteni care sunt încă activi, ce vor face ei? Îmi pare rău pentru cei care sunt activi. Ei, practic, vor ieşi la pensie după noua lege, cu noile tipuri de venit”, a afirmat descumpănit col. Georgel Iordache.
Casele de pensii vor intra în colaps
Pensionarii militari se gândesc cu panică şi la zilele ce vor urma şi nu exclud varianta ca, în viitorul foarte apropiat, casele de pensii să intre în colaps. „Se poate ca în viitorul foarte apropiat casa de pensii să intre în colaps prin introducerea noastră în sistemul public de pensii. Pentru cei 180 mii de pensionari – oameni care nu au contribuit într-un sistem bazat pe contributivitate – s-ar putea ca, la un moment, dat casa de pensii să nu mai aibă bani. Noi eram plătiţi fie de la MapN, fie de Ministerul de Interne, şi pensiile noastre intrau în bugetul acestora şi miniştrii trebuiau să asigure drepturile băneşti ale personalului, inclusiv ale pensionarilor. Mă îndoiesc că prin introducerea noastră, cei de la casele de pensii vor avea mai mulţi bani”, a comentat îngrijorat Georgel Iordache.
Jur să nu-mi mai apăr statul…
Nu este exclus ca pensionarii militari constănţeni să uite de jurământul depus şi să întoarcă spatele statului român. „Eu, ca angajat militar cu jurământ, dacă am respectat jurământul în condiţiile legislaţiei, mă gândesc acum la varianta grecească – ce face cetatea pentru mine? Ce fac eu pentru cetate? Dacă cetatea – statul care mă conduce – renunţă la mine şi nu mă respectă, eu mai am vreo obligaţie să respect statul?”, se întreabă retoric colonelul în rezervă Mircea Sincu. Maria Ilincă, soţie de comandor, îi asigură pe guvernanţi că roata se va întoarce. „Să spună domnul preşedinte că lui nu-i trebuie pază, nu-i trebuie nimic, să nu se înşele, toate se plătesc. Pâinea se mănâncă pe rând, când noi plângem şi umblăm pe străzi bolnavi lor le cade bine, o să vină şi timpul lor, roata se întoarce”, a rostit pe un ton amar pensionara.

luni, 3 ianuarie 2011

2011 .. BASESCU DUPA MILOSEVICI sau DE PRIN PRESA ADUNATE

Intr-un comentariu din site-ul cotidianul.ro am gasit cele de mai jos sub titlul "2011 .. BASESCU DUPA MILOSEVICI" iar in final chiar semnat :
TRIBUNAL INTERNATIONAL ! :  
ANUL 2011 FARA TRAIAN BASESCU. 
UN PRESEDINTE CHEMAT IN CURAND IN FATA UNUI TRIBUNAL INTERNATIONAL SI ACUZAT DE CRIME IMPOTRIVA UMANITATII ! 
Doresc tuturor un an bun si indeplinirea dorintei mai tuturor, de a scapa de Traian Basescu, Scriu aceste randuri din Japonia unde a-mi petrec trecerea catre noul an cu larga mea familie de aici. Anul Nou in Japonia, numit si Shogatsu este cea mai importanta sarbatoare din calendarul japonez. La miezul noptii de la templele budiste se pot auzi clopotele care bat de 108 ori (de opt ori pentru anul vechi si de 100 ori pentru anul ce vine), invocand astfel Anul Nou. La 2 ianuarie voi participa cu sotia mea Kiyoko la Ippan Sanga, ceremonia prin care publicul poate oferi felicitari cu ocazia anului nou familiei regale. Suveranul japonez iese la balconul resedintei, insotit de sotia sa, urandu-le, la randul lor, un an nou fericit supusilor. Plec la mijloc de saptamana spre New York. Memoriul meu catre FBI incepe sa dea roade. Voi avea o intalnire \" cu usile inchise \"cu membrii ai unei comisii specializate a senatului. Am discutat problema contrabandei de arme romanesti cu un asistent al senatoarei Senatoarea Feistein ( California ) persoana care raspunde de supravegherea FBI si a CIA . Punctele principale de acuzare care pot duce expulzarea catre SUA a cetateanului roman Traian Basescu cu meseria ofiter de marina, avand rezidenta temporara Palatul Cotroceni Bucuresti -Romania sunt urmatoarele. - Export de Rachete sol-aer catre organizatie terorista columbiana FARC conform raportului ONU si Oxam 2009. - Legislatia SUA cere mandatoriu inchisoare pe viata. Rachete romanesti care au cauzat doborarea de helocoptere NATO si moartea a numerosi piloti purtand uniforma armatei americane cer pedeapsa capitala....adica scaunul electric. -Intelegerea secreta Basescu - Ben Laden si majoritatea organizatilor teroriste obtinuta cu ajutorul agentilor arabi din servicile romanesti. Pentru promisiunea scrisa de a nu ataca teritoriul roman , teroristii nu sunt anihilati ci doar expulzati formal pe I5 ani de zile. In acest fel a fost elibrtarati apropiati a lui Ben Laden, echipa de rezerva a atacului 9\\11 si 2000 de \"cetateni\"arabi conform datelor ministerului de interne doar in 2010. Tinand seama ca terotistii pregatiti in Romania si apoi expulzati sunt trimisi pentru atacurile impotriva Europei vestice necesita convocarea de urgenta un tribunal international. - Contrabanda de arme catre SUA. 52 de Congresmeni au trimis o scrisoare presedintelui Obama considerand armele romanesti sunt un pericol existential pentru SUA. Nu demult Hilarry Clinton a considerat armele romanesti principalul vinovat de \" masacrul de la granita cu Mexicul. Raportul departamentului de stat confirma ca mai mult 2200 politisti si civili au fost ucisi cu pistoale mitraliere exportate prin Romarm. Scaunul electric. - Spargand toate embargourile armele romanesti vandute la un sfert de pretretul pietii au cauzat moartea a sute de mii de oameni si refugiati. \" Un AK 47 la pretul unei gaini\" spune CNN. In aceasta situatie Presedintele Romaniei trebue acuzat de crime impotriva umanitatii si adus in regimul de urgenta in fata unui trobunal international. Inchei cu constatarea ca in calitatate de sef al CSAT presedintele tarii trebue sa aprobe sub semnatura orice transport de arme. Sper ca in decursul anului 2010 sa fiu chemat in fata unei comisii speciale a senatului Roman unde in calitate de ziarist specializat in terorism si transport ilegal pentru a prezenta dosarul criminal Traian Basescu. Sunt convins ca Dan Voiculescu Vicepresedintele Senatului va arata interes acestui caz, Robert Horvath Deva scrisoare de la Tokyo CITITI MEMORIUL MEU ADRESAT CATRE FBI PE URMATOARELE TREI POSTARI . ( prima parte )