marți, 14 mai 2013

Raspuns al MApN la solicitarea Filialei SCMD Constanta


Domnului Colonel (r.) Macovei Remus


La petiţia dumneavoastră, adresată Ministerului Apărării Naţionale şi repartizată spre soluţionare Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, vă comunicăm următoarele:  

1. În vederea punerii în aplicare a direcţiei de acţiune „Revizuirea cadrului normativ specific domeniului apărării, managementului carierei militare, salarizării şi sistemului de pensii ocupaţionale pentru militari”, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 45 din 21 decembrie 2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, Ministerul Apărării Naţionale a elaborat un proiect de lege privind pensiile militare de stat.
 Conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, forma iniţială a proiectului de act normativ menţionat va fi supusă atât consultării preliminare instituţionale a structurilor interesate în aplicarea acestuia, cât şi consultării publice în condiţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Subliniem că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 52/2003, după momentul afişării proiectului de act normativ pe site-ul propriu şi la sediul instituţiei, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii şi opinii cu valoare de recomandare privind proiectul în discuţie.
2. Proiectul de lege numărul Plx 109/2012 pentru abrogarea capitolului IV (art. 17-26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional se află înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, care va hotărî asupra formei finale a acestuia, în calitate de Cameră decizională.
3. În data de 12.03.2013, la iniţiativa unui număr de 14 senatori şi deputaţi, a fost înregistrată la Senatul României propunerea legislativă nr. B118/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, al cărei conţinut normativ vizează menţinerea în plată la cuantumul din luna decembrie 2010 a pensiilor care au scăzut în urma recalculării/revizuirii.
4. Proiectul de act normativ specific referitor la organizarea şi desfăşurarea activităţii cercurilor militare din Armata României este un document în lucru, care urmează să parcurgă etapele prevăzute de „A.N.S.-1, Regulamentul privind elaborarea actelor normative specifice, doctrinelor şi manualelor militare în Ministerul Apărării”, aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 68/2008.
Pentru finalizarea ordinului, urmează să fie analizate, prin prisma dispoziţiilor legale în vigoare, atât propunerile membrilor comisiilor de specialitate constituite la nivelul Statului Major General şi al celorlalte structuri centrale din Ministerul Apărării Naţionale, cât şi cele transmise de către Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.

SECRETAR DE STAT PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL, INFORMARE PUBLICĂ ŞI CREŞTEREA CALITĂŢII VIEŢII PERSONALULUI

Vasile COSTEA
ŞEFUL DIRECŢIEI PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL
ŞI ASISTENŢĂ JURIDICĂ
General de brigadă
dr. Florin MACIU

joi, 9 mai 2013


Ceremoniale militare  dedicate Zilei de 9 mai la Constanţa

        Şi anul acesta autorităţile locale constănţene,  pentru sărbătorirea Zilei Independenţei, Zilei Victoriei şi Zilei Europei, au organizat diverse evenimente pentru a celebra aceste momente cheie din istoria României şi a Europei deopotrivă.
Miercuri , 8 mai a.c., începând cu ora 11.00, Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, domnul Mikail Reva,  a participat la ceremonialul militar şi religios  organizat de garnizoana militară Constanţa,  la Monumentul ostaşilor şi ofiţerilor sovietici dispus în   Cimitirul Central Constanţa. Reprezentanţii veteranilor de război şi ai rezerviştilor militari, după cuvântarea consulului Mikail Reva, au depus coroane de flori, alături de  diplomaţii străini şi celelate oficialităţi prezente. Începând cu ora 13.00,  s-a  participat la recepţia organizată de Consulatul  General al Federaţiei Ruse,  la restaurantul Colonade.
   Joi , 9 mai a.c.,începând cu ora 10.00, la Monumentul Independenţei, dispus pe platoul din apropierera Casei de Cultură,  Prefectura Constanţa şi garnizoana militară Constanţa au organizat un ceremonial militar şi religios dedicat celor trei evenimente.După oficierea serviciului religios, reprezentanţii Prefecturii, Consiliului Judeţean şi ai Primăriei,  unităţilor militare din garnizoană,  partidelor politice, organizaţiilor de revoluţionari şi asociaţiilor veteranilor de război şi ai rezerviştilor au depus coroane de flori.
   Cu sprijinul Primăriei Mihail Kogălniceanu şi a Centrului Administrativ, comandat de col. Viorel Ciobanu, a fost organizat un ceremonial militar şi religios la Monumentul Eroilor Regimentului 36 Infanterie. Sub conducerea col.Otto.A. Busher, un detaşament de militari americani, care desfăşoară activităţi de pregătire  la utilităţile militare din Dobrogea, au participat la acest ceremonial. Au mai fost prezenţi veterani de război şi rezervişti militari care şi-au desfăşurat activitatea în Regimentul 36 Mecanizat şi în Regimentul 57 Aviaţie Vânătoare. După depunerea coroanelor de flori, un grup de copii de la grădiniţa din localitate au prezentat un scurt  program artistic. La sala de brifing a Centrului Administrativ a avut loc o discuţie amicală între rezerviştii militari şi reprezentanţii americani.

Col.(r) Remus Macovei









vineri, 3 mai 2013



  Cu ocazia Sfintelor Sarbatori Pascale,Biroul Operativ al filialei Constanta ureaza tuturor membrilor si familiilor acestora Sarbatori Fericite,zile senine si numai bucurii alaturi de cei dragi!

luni, 29 aprilie 2013


VENERABILII OSTAŞI  AI ROMÂNIEI

         Prin Legea nr.3003 din 13 noiembrie 2007 a fost instituită Ziua Veteranilor de Război, “ în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României”.
  Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Constanţa s-au implicat în organizarea festivităţilor prilejuite de acest eveniment  împreună cu primăriile din  localităţile Techirghiol şi Cumpăna .
  La Techirghiol, la  sediul Bibliotecii din localitate, începând cu ora 11.00 s-a desfăşurat o festivitate  la care au participat : Adrian Stan, primarul localităţii, col.(r) Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Constanţa, prof.dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Naţional de Istorie Militară “Ferdinand I” filiala Constanţa,consilieri  locali, cadre în rezervă, în retragere  şi elevi de la Liceul “Emil Racoviţă”. Cei sărbătoriţi au fost: Abdula Sapuat,Avamil Cadâr,Cosmeanu Constantin, Durilă Mircea, Frâncu Alexandru, Iurescu Grogore, Picoiu Constantin, Ritco Sava, Stoica Dragomir, Toma Nicolae şi Tudor Dumitru, venerabili veterani  cu vârste cuprinse între 92 şi 100 de ani. Aceştia au fost felicitaţi şi li s-au adus mulţumiri pentru faptele de vitejie săvârşite pe câmpurile de luptă din Rusia sovietică, nord - vestul României, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria. Celor 11 veterani, col.(r) Andreescu Mihail Gavrilă, preşedintele subfilialei Techirghiol a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”,  le-a  oferit câte o  plachetă şi  o diploma de onoare. Elevii de la Liceul “Emil Racoviţă” au prezentat un scurt program artistic, veteranii de război  izbucnind  în lacrimi la intonarea marşului “Treceţi batalioane române Carpaţii”.Primăria Techirghiol a oferit fiecărui veteran de război un pachet cu ocazia sărbătorilor de Paşti.
  La Cumpăna, ceremonialul s-a desfăşurat  la monumentul Veteranilor de Război, situat în parcul central . Primarul comunei , doamna Mariana Gâju, gen.(r) Gheorghe Constantin şi  contraamiralul Petre Zamfir, preşedintele şi prim - vicepreşedintele  Uniunii Naţionale a Vetaranilor de Război din România, filiala Constanţa şi  cdor. Paul Oţelea , prim- vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Constanţa,  în alocuţiunile lor au subliniat importanţa sacrificiilor pe care militarii români le-au făcut în timpul celui de la doilea război  mondial, i-au felicitat pe cei doi  veterani de război  rămaşi în viaţă – Ceapă Ion şi Crăciun Gheorghe şi  i-au asigurat  pe aceştia de respectul  întregii comunităţi locale. La ceremonial au participat  un număr impresionant de copii  şi elevi de la grădiniţa şi Grupul Şcolar din localitate. Oaspeţilor prezenţi , doamna Mariana Gâju le-a oferit o tradiţională pâine , semn al bunăstării oamenilor din Cumpăna. Activitatea s-a încheiat cu o masă festivă organizată în cinstea  veteranilor de război.

Col.(r) Remus Macovei








marți, 23 aprilie 2013


Ziua Forţelor Terestre la Constanţa

     În acest an , Brigada 9 Mecanizată şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”au organizat  o multitudine  de activităţi pentru aniversarea Zilei Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este  Sfântul Mare Mucenic Gheorghe- Purtătorul de Biruinţă.
      Luni, 22 aprilie 2013, începând cu orele 18.00,  cadrele militare active şi membrii familiilor acestora, dar şi studenţi ai Academiei Navale”Mircea cel Bătrân”, au participat la un spectacol agreabil , prezentat de  ansamblul  Cercului Miliatar Constanţa şi corul Liceului de Artă “Regina Maria”.
       Marţi , cu începere de la ora 10.00 în garnizoana Constanţa s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios la Monumentul Eroilor Regimentului 34 Infanterie care a cuprins: întâmpinarea prefectului judeţului, domnul Eugen Bola; intonarea Imnului Naţional; oficierea serviciului religios de către preotul B.341Infanterie; prezentarea mesajului Ministrului Apărării Naţionale; depunerea de coroane de către reprezentanţii oficialităţilor publice locale şi ai tuturor asociaţiilor cadrelor în rezervă şi în retragere aparţinând M.Ap.N.şi M.A.I; defilarea Gărzii de Onoare formate din militari aparţinând  unităţilor Bg.9 Mc., Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ISU Constanţa; defilarea Fanfarei Foţelor Navale.
     Începând cu ore 11.30 , în garnizoana Murfatlar, la Monumentul Eroilor din centrul localităţii, în prezenţa reprezentanţilor Primăriei, Consiliului Local şi ai garnizoanei militare, s-a desfăşurat ceremonialul militar şi religios. Festivitatea a fost  onorată de  participarea unui mare număr copii de la grădiniţele din localitate. Au participat şi elevii de la Liceul din Murfatlar, dar şi membrii ai Cercurilor Cultul Eroilor din Medgidia şi Băneasa. După terminarea festivităţilor de la monument, participanţii s-au deplasat în cazarmile Batalionului 912 Tancuri “Sciţia Minor”şi Batalionului 348 Artilerie Antiaeriană”Dobrogea”, unde militarii acestor unităţi au organizat vizitarea sălilor de specialitate, a standurilor de prezentare a armamentului şi tehnicii de luptă din dotare. Deosebit de apreciat a fost sectorul dedicat procedeelor de supravieţuire, care a stârnit un interes deosebit în rândul  celor tineri. A fost prezentat un exerciţiu demonstrativ de conducere a tancului, măiestria mecanicului conductor fiind răsplătită cu aplauzele celor prezenţi.   
      A urmat masa festivă, unde rezerviştii au socializat cu activii. Primii şi-au amintit cu plăcere de exerciţiile de conducere din tancodroame, de tragerile şi aplicaţiile din poligonul Babadag.Nu au fost uitate nici eforturile făcute pentru tarnsformarea  cazărmii  în una din cele mai moderne din ţară. Cei tineri au împărtăşit din experienţa acumulată în teatrele de operaţii, unde  majoritatea dintre ei au participat cu rezulate excelente.
A fost o zi frumoasă care le-a umplut inimile de bucurie tuturor reprezentanţilor Forţelor Terestre, dar şi celor care le-au fost aproape.

Col.(r)Remus Macovei