joi, 3 iunie 2010

COMUNICAT

        1. În sedinţa Biroului Operativ al S.C.M.D.- Filiala Constanţa, din 01 iunie 2010 s-a hotărît, în baza Deciziei Comitetului Director al S.C.M.D. privind  Planul de Acţiune pentru perioada următoare, ca membrii filialei să participe la acţiunile de protest, alături de reprezentanţii sindicatelor purtătorilor de uniformă şi ale celor din învăţămînt.
         De asemenea s-a stabilit  iniţierea unor activităţi de colaborare, in perioada imediat următoare, cu Sindicatul şi Asociaţia  Pensionarilor constănţeni precum şi cu Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale - Filiala  Constanţa.

        2. În acest context, pe data de de 02 iunie 2010, intre orele 12.00-14.00, reprezentanţi ai S.C.M.D.- Filiala Constanţa, împreună cu reprezentanţi ai Sindicatului Lucrătorilor din Penitenciare/Grupa Poarta Albă, au participat la mitingul de protest din faţa Prefecturii Constanta,  organizat de filialele constănţene ale principalelor confederaţii sindicale (Blocul Naţional Sindical, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România).

        Alături de cei peste 2000 de manifestanţi, rezerviştii militari şi-au manifestat nemulţumirea cu privire la măsurile abuzive ale guvernului de reducere, începând cu 01 iunie 2010, a salariilor tuturor bugetarilor cu 25% şi a tuturor pensiilor cu 15%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu