vineri, 30 decembrie 2011

OPREA A MINŢIT DIN NOU!



Acum cîteva luni, în evidentă campanie electorală, Gabriel Oprea, vremelnicul nostru ministru, trimitea militarilor rezervişti o scrisoare din care  redau doar cîteva secvenţe:
-          "Am onoarea de a vă transmite, în numele marii familii a Armatei Române şi în numele societăţii, vestea cea bună pe care aţi aşteptat-o. În urma procesului de revizuire, pensia dumneavoastră a fost majorată şi va intra efectiv  în plată începînd cu 1 ianuarie 2012.
-          Armata ştie să-şi apere militarii.
-          Eu însumi ştiu să-mi onorez datoria faţă de camarazi.
-         Astăzi, pot sta cu fruntea sus şi îi pot privi în ochi pe cei care au avut încredere în Armată, dar şi pe cei care s-au îndoit de devotamentul meu."
Nu cunosc  situaţia din ţară, dar astăzi la sediul SCMD Constanţa s-au prezentat  9 colegi, care au  primit vestea cea bună de la vajnicul  luptător pentru binele pensionarilor militari, care pe site-ul   M.Ap.N. erau evidenţiaţi  cu pensii mărite în urma procesului de revizuire, dar care au primit totuşi pensii micşorate.
Probabil că Gabriel Oprea nu se va simţi confortabil  dacă va încerca să îi privească în ochi pe aceşti oameni crunt dezamăgiţi.  Un lucru este însă cert, noi pensionarii militari nu putem avea încredere într-un asemenea om!
Va prezint mai jos scrisoarea de foarte mult bun simţ a unui coleg aflat într-o astfel de situaţie.

Col.(r) Remus Macovei


Stimate domnule Ministru,

Sunt un om al dialogului civilizat chiar daca neconventional! Regret ca am avut dreptate, cand in toamna lui 2010 dintr-un sentiment de onoare si respect fata de institutia in care am servit trei decenii, am considerat ca trebuie sa atrag atentia asupra erorilor ce pot fi facute  (pe atunci inca corectabile), prin trecerea militarilor in alt sistem de pensii decat cel normal. Peste ani se va restabili, sunt convins, si adevarul despre resorturile intime care au condus la aceste decizii. Ma tem ca au fost la baza si multe instincte primare si calcule nu tocmai in ton cu fair-play-ul de care avem atata nevoie in societatea romaneasca! Deja din discutiile informale pe care le-am avut cu fosti demnitari ai statului, cunoscuti de mine la diferite manifestari stiintifice, se degaja sentimentul ca a fost o eroare. Aspect reliefat si de domnul Vasile Blaga, colegul dvs de coalitie, in cuvantarea prilejuita de lucrarile ultimului congres al Partidului Democrat Liberal. Aspect recunoscut chiar si de unii parlamentari din zona puterii!
Ce pot sa inteleg eu, cand dvs imi trimiteti o scrisoare eleganta in care ma anuntati ca imi mariti pensia, mai vad acest aspect si pe tabelul de tip pdf de pe site-ul ministerului, iar in decizia de pensionare primita acum cateva zile vad pensia micsorata?
Mai mult, atat eu cat si alti colegi am dat, cu multe regrete in suflet, institutia in judecata si am castigat dreptul la pensie militara. Decizia este irevocabila si definitiva. In consecinta mi se pare normal sa am aceeasi pensie calculata  in conformitate cu Legea 164/2001! Este asadar mai  mica decat cea care era trecuta in tabelul de tip pdf. Nu am  fost de acord cu marirea dar evident nici cu micsorarea pensiei brute. Ca mine sunt foarte multi fosti militari cu onoare! Sper ca nu desueta, in contextul evolutiilor cu turpitudine din tara noastra!   
Sunt inca naiv si mai cred in statul de drept in care deciziile justitiei se respecta! Si de catre noi, oameni simpli, dar si de catre persoane publice.
Vreau sa cred ca este doar o eroare. Si mai mult, sa cred ca o sa faceti  toate demersurile pentru revenirea la sistemul pensiilor militare, cu rezolvarea tuturor problemelor care sunt acum destul de sensibile.
 Este adevarat insa ca nu este un demers de azi pe maine.

Cu sinceritate, urandu-va un colegial La Multi Ani,
Cdor marina (rez) conf univ dr ec Golea Pompiliu
Constanta