vineri, 11 ianuarie 2013

Epurările politice ale generalilor români



De regulă militarilor le-a fost interzis să se implice în politică. Aceasta nu a împiedicat conducerea tuturor partidelor care pe parcursul timpului au guvernat România, să îşi formeze şi să îşi fidelizeze un grup de generali, care, odată partidul ajuns la putere, să ocupe cele mai importante funcţii de conducere din Ministerului Apărării/de Război, din Marele Stat Major sau de la Departamentul de înzestrare al armatei. Aceştia, pe timpul guvernării, executau întocmai cerinţele partidului sau grupării/alianţei politice care i-a numit în funcţii. După schimbarea puterii politice, de regulă, aceşti generali erau numiţi în funcţii conform specializărilor, vechimii, funcţiilor deţinute anterior şi gradelor avute. Această regulă nu se va mai respecta în septembrie 1940, imediat după abdicarea regelui Carol al II-lea, când generalul Ion Antonescu va îndepărta din armată 80 de ofiţeri, dintre care 15 erau generali. Aceştia au fost trecuţi în rezervă urmare a aplicării art. 58 din legea înaintărilor în armată  pentru că îşi dovediseră incompetenţa pe timpul retragerii din Basarabia sau compromişi prin colaborarea cu Carol al II-lea. Trei dintre ei - Gabriel Marinescu, Gheorghe Argeşanu şi Ion Bengliu - sunt arestaţi şi încarceraţi la Jilava. Această primă epurare din istoria Armatei Române a avut ca scop curăţarea şi întărirea organismului militar prin înlăturarea elementelor necorespunzătoare de la conducerea acestuia. În perioada următoare mare parte dintre aceşti generali vor deveni inamici ai mareşalului Ion Antonescu şi se vor implica în acţiuni complotiste împotriva acestuia.

La 23 august 1944 se va declanşa prima epurare politică în armata română. Acum se va da startul unei acţiuni care se va repeta cu o periodicitate regretabilă şi care va avea consecinţe nefaste asupra generalilor armatei române. Acţiunea dictată de noul aliat al României se va încheia în 1964 cu distrugerea elitei militare româneşti.Transformarea armatei regale în armată populară era condiţionată de dispariţia venerabililor generali, formaţi în cultul onoarei şi demnităţii,care au condus cu pricepere şi curaj trupele române pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale, Generalii care în perioada interbelică şi pe timpul celui de al doilea război mondial au îndeplinit funcţii de miniştri sau miniştri secretari de stat, generalii care s-au aflat în funcţii de conducere în Ministerul de Război, în Ministerul de Interne, în Jandarmerie, în Statul Major General sau la comanda Armatelor, Corpurilor de armată, Diviziilor şi Brigăzilor vor fi judecaţi şi condamnaţi în urma unor simulacre de procese. În această perioadă peste 161 de generali vor fi condamnaţi, 78 dintre ei murind în închisorile comuniste: 19 la Aiud, 17 la Sighet, 12 la la Jilava, 9 la Văcăreşti, 5 la Canal şi Făgăraş, 3 la Gherla, 2 la Râmnicul Sărat, câte unul la Botoşani, Dej, Galaţi, Ocnele Mari, Piteşti şi Târgul Ocna. Alţi doi generali au murit pe timpul anchetelor executate de către Securitate, un viceamiral a murit într-o închisoare care nu a putut fi identificată, iar generalul Gheorghe Avramescu a fost asasinat pe front de agenţi ai N.K.V.D..

Noile criterii pe baza cărora un militar putea ajunge în doar câţiva ani general nu aveau nimic de a face cu criteriile riguroase din perioada interbelică: origine socială sănătoasă, devotament faţă de cauza poporului şi a partidului. Pentru ca succesul să fie sigur aceştia trebuiau să se căsătoreacă, doar după ce viitoarea soţie şi părinţii acesteia erau verificaţi asupra moralităţii, originii sociale şi a devotamentului faţă de Republica Populară Română. Viitorii generali ai armatei populare vor fi selecţionaţi din rândul:
- tinerilor cu o pregătire intelectuală sumară, care la admiterea în şcoala militară vor da examen la dictare şi rezolvarea unei probleme de matematică;
- tinerilor din cele două divizii de voluntari formate din prizonierii în U.R.S.S.[ ], care juraseră să lupte pentru o prietenie trainică între România şi Uniunea Sovietică şi care acum au avut acces nelimitat la funcţiile de conducere din Armata Română;
- ilegaliştilor comunişti, care fără nicio pregătire militară, sunt avansaţi în gradul de general. A fost pentru prima oară în istoria armatei române când s-a întâmplat aşa ceva.

A doua epurare politică are loc după 1965, când generalii cu studii în U.R.S.S., care ocupau funcţiile vitale în Armata Română, unii dovediţi spioni ai serviciilor secrete sovietice K.G.B. sau G.R.U., vor fi trecuţi în rezervă sau numiţi în funcţii periferice în economia naţională. Marea majoritate a acestora se vor angaja în acţiuni complotiste împotriva lui Nicolae Ceauşescu, fiind sprijiniţi din umbră de aceste servicii. Nucleul dur al complotului care se va solda în 1989 cu înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost reprezentat de generalii: Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Ştefan Kostyal, Gheorghe Logofătu, Marin Pancea.

Cea de a treia epurare politică are loc după evenimentele din decembrie 1989 când o bună parte dintre generalii, proveniţi din ofiţerii care au beneficiat de avansări excepţionale în perioada 1947-1953, ca şi cei peste 20 de generalii dovediţi ca agenţii K.G.B. sau G.R.U., reactivaţi în decembrie 1989 de Ion Iliescu, vor fi înlăturaţi din armată. Dintre aceştia opt vor fi judecaţi şi condamnaţi pentru organizarea şi conducerea acţiunilor militare pe timpul represiunii (16-22 decembrie) sau a luptei cu „elementele teroriste" - Ion Coman, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Dumitru Drăghin, Iulian Topliceanu, Ion Dincă, Constantin Olteanu, Constantin Rotariu. Din păcate, deşi noile autorităţi au clamat reîntorcerea la tradiţiile Armatei Române, noii generali vor proveni din rândul militarilor compromişi în timpul evenimentelor din decembrie şi al oportuniştilor de cea mai proastă speţă. Pe parcursul a câtorva luni, cel mult pe parcursul a doi-trei ani, aceştia, obţin grad după grad şi preiau toate funcţiile de conducere ale Armatei Române. Sunt caracterizaţi, ca şi politicienii care le-au susţinut ascensiunea în grade şi funcţii, de o nemărginită sete de parvenire. Este perioada în care Armata Română devine o tarabă în care totul este de vînzare: grade, funcţii, titluri de doctor, titluri ştiinţifice în învăţământul militar, majoritatea contractelor etc .

Putem afirma că astăzi este în plină desfăşurare a patra epurare politică, făcută de această dată de D.N.A.. Acest organism fiind puternic influenţat politic, epurarea este doar parţială şi selectivă, toţi marii vinovaţii de situaţia dezastruoasă în care se află Armata Română, fiind ocoliţi de acţiunile procurorilor. Niciunul din generalii aflaţi în spatele următoarelor afaceri nu au răspuns pentru pagubele produse armatei: Motorola, Ţigareta II, Distrugătorul Mărăşeşti, Marconi, Star, Algoritm politic în înzestrarea armatei, Ghidul, Larom, Fregatele, Alenia, Azur, Case pentru generali.

La ora actuală probabil că Armata Română ocupă primul loc între ţările membre N.A.T.O., din punct de vedere al numărului de generali condamnaţi pentru acte grave de corupţie. După 1997 un număr de 19 generali au fost condamnaţi pentru astfel de acuzaţii: 2 foşti şefi ai S.M.G., 8 din structuri centrale, 4 comandanţi de mari unităţi (structuri echivalente), 3 rezervişti. Din păcate, politicienii care periodic se succed la conducerea României, nu sunt îngrijoraţi de această situaţie. La fel cum nu par a fi îngrijoraţi nici partenerii externi ai României din NATO. Este regretabilă această atitudine, pentru partenerii străini fiind scuzabilă, având în vedere că aceştia sunt mai degrabă interesaţi de obţinerea de către ţările lor a unor contracte foarte avantajoase lor şi păguboase pentru înzestrarea Armatei Române - vezi fregatele engleze, tancurile germane Gepard, rachetele olandeze Hawk, transportoarele elveţiene Piranha, avionul italian Spartan etc. Generalii patrioţi au dispărut, locul lor fiind luat generali corupţi şi compromişi, care fac fără nicio reţinere jocul străinilor. Din caza acţiunii iresponsabile a acestora, armata este într-o situaţie dificilă. Cu o înzestrare sub orice critică din cauza subfinanţări cronice, cu prestigiul gradului de general la cea mai scăzută cotă imaginabilă, cu moralul militarilor subminat de atentatele la prestigiul statutului de militar, unele venind chiar de la comandantul suprem (vezi recenta caracterizare a ministrului apărării naţionale), Armata Română este departe de ceea ce ar trebui să fie o armată modernă, membră a N.A.T.O.. Dacă nici acum, conducătorii noştri politici nu înţeleg şi nu acţionează în favoarea interesului naţional, care impune îndepărtarea urgentă a generalilor corupţi, pericolul este imens. Este momentul ca generalii cu adevărate cariere militare, care au parcurs toate treptele ierahice, care s-au afirmat la comanda unor unităţi şi mari unităţi, inclusiv în teatrele de operaţii şi care au dat dovadă de moralitate deosebită, să acceadă în funcţiile importante, luând locul „generalilor de carton". Este singura şansă a Armatei Române, ratarea ei fiind mai mult decât condamnabilă.

44 de comentarii:

  1. LA VREME DE PACE , MILITARII ARMATEI ROMANE , AU FOST ASASINATI IN 2010, DE CATRE COMANDANTUL SUPREM TRAIAN BASESCU AJUTAT INDEAPROAPE DE MARIONETA TRAIAN BOC SI CONTINUATA DE ALTA MARIONETA TRAIAN PONTA.
    DEFINITIV SI IREVOCABIL, NE-AM LUAT "ADIO" DE LA LEGEA PENSIILOR MILITARE DE STAT SI A REVENIRII CUANTUMULUI CELOR CU PENSIILE SI TAIATE , DIN 13 IUNIE 2012, PRIN SRIJINUL NEMIJLOCIT AL USL, SUSTINUT DE SCMD.

    RăspundețiȘtergere
  2. ADEVARATII GENERALI AI ARMATEI ROMANE, S-AU DOVEDIT NISTE ADEVARATE "MOMAI" SI DE ACEEA AU PERMIS INFRANGEREA ARMATEI ROMANE DE CATRE PROPRIUL EI COMANDANT SUPREM, DUSMANUL NATIONAL TRAIAN BASESCU. LA ROTATIA FACUTA IN 2012 LA MANGLEALA , S-AU RESTABILIT LOCURILE , SI PENTRU VAGILE INCERCARI DE REPARATIE , MINISTRUL DOBRITOIU A FOST MAZILIT DIN FUNCTIE SI READUS BRAVUL TRADATOR , MARESALUL NEINCORNORAT GABITA OPREA ZIS FIXATIV, IAR PREMIERUL TRAIAN PONTA A SI STABILIT PROTOCOL CU ANCMRR, ANULAND PROTOCOLUL SEMNAT CU SCMD SI ANULAND REVENIREA PE VECIE A PENSIILOR MILITARE SI A CUANTUMULUI CELOR CU PENSIILE MILITARE TAIATE SI DESFIINTATE .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "...noii generali vor proveni din rândul militarilor compromişi în timpul evenimentelor din decembrie şi al oportuniştilor de cea mai proastă speţă. Pe parcursul a câtorva luni, cel mult pe parcursul a doi-trei ani, aceştia, obţin grad după grad şi preiau toate funcţiile de conducere ale Armatei Române. Sunt caracterizaţi, ca şi politicienii care le-au susţinut ascensiunea în grade şi funcţii, de o nemărginită sete de parvenire. Este perioada în care Armata Română devine o tarabă în care totul este de vînzare: grade, funcţii, titluri de doctor, titluri ştiinţifice în învăţământul militar, majoritatea contractelor etc ."
      Asta a fost, este si va fi drama noastra.
      Credeti ca militarii activi/in rezerva/retragere care s-au apropiat nepermis de mult de USL fac parte din alta categorie decat cei descrisi in mod exceptional de catre dl.col. Remus Macovei?
      Priviti cum toate organizatiile/asociatiile care se proclama a fi "aparatoarele drepturilor militarilor" au fost penetrate de aceeasi "oportunisti de cea mai joasa speta" care nu stiu altceva decat sa-si sature "nemarginita sete de parvenire". Sa nu va inchipuiti ca, odata trecuti in rezerva, profitorii celei de-a treia epurari isi vor opri ...ascensiunea! Nu! Sa ma ierte Dumnezeu ca o spun: pe ei nu ii poate opri decat moartea! Ii vezi cum se cocoata pe toate functiile, iti sufoca orice tentativa de comunicare, ca sa nu mai vorbesc de cum reactioneaza la initiativa ta de a te amesteca in "treaba lor (!?)".
      Pe zi ce trece, sunt din ce in ce mai deceptionat de capacitatea noastra de a ne sintetiza ideile si obiectivele in lideri valorosi care sa nu mai "puna botul" la resturile aruncate de unul sau altul dintre partidele politice, inchipuindu-si ca astfel vor scapa de o "posibila epurare" si "vor face parte din cei alesi".

      Ii multumesc Domnului colonel Remus Macovei pentru scurta dar valoroasa prezentare a fenomenului "epureare politica a generalilor romani".
      Ion Martin, col. (r.)

      Ștergere
  3. Care generali de calitate sa vina la conducerea armatei, cand politicul ii face generali "de carton" tocmai pe "coloneii de paie"? In rest, ii multumesc domnului col(r) Remus Macovei pentru efortul facut.

    RăspundețiȘtergere
  4. Unitatea de acţiune a armatei române a fost distrusă fiindcă s-a abdicat de la ordinea şi disciplina militară!Degeaba există regulamente fiindcă acestea nu se mai aplică!Şefii au ajuns să fie şantajaţi de subordonaţi cu pilele lor sus puse.Şefii au ajuns să se roage de subordonaţi să execute ordinele.Noua lege a pensiilor militare dictată de comandantul suprem a pus cruce ordinei şi disciplinei militare în armată.Fiecare militar înainte să meargă la luptă se gândeşte dacă se merită să moară pentru a apăra bogăţiile celor bogaţi şi onoarea comandantului suprem în condiţiile în care nu ştie ce v-a mânca când va ieşi din sistem.Generalii tac chitic, ei îşi văd liniştiţi de afacerile lor cu activarea civililor rubedenii şi promovarea acestora în funcţii înalte.

    RăspundețiȘtergere
  5. La asa halal generali vom ajunge sa avem halal armata. Ponta trezeste-te
    si fa ceva pentru armata care mai este, ca de la basescu nu ne-asteptam decat la dezbinari. Vezi ce faci cu gabi oprea, ca prea s-a dat in stamba.

    RăspundețiȘtergere
  6. Perfect valabil si pentru rezervistii M.A.I. Rezultatele distrugerii statutului si demnitatii acestei institutii se vede azi pe deplin si le percepe fiecare roman.

    RăspundețiȘtergere
  7. chiar isi bat joc de noi astia de se laudau ca o sa revina la normalitate?chiar asa de fraieri suntem?toti ai nostri sunt pupincuristi?

    RăspundețiȘtergere
  8. Adevaratii romani au hotarat sa nu renunte la prezenta lor in Piata Universitatii, subliniind din nou ca - Romanii nu au votat neaparat U.S.L. ci numai si numai impotriva tradatorului de Basescu-,tradator de neam si dusman al poporului si indeosebi a rezervistilor militari, care azi pe timpul lui Ponta o duce mai bine ca inainte. E bine ? -------Dogarule ! DE ce nu mai vorbesti de vestitele ORDONANTE DE URGENTA DE RESTABILIRE A DREPTATII CELOR JEFUITI, sfatuindu-ne din nou sa stam linistiti ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DOGARU SI PRICINA SUNT JUCATI CU DOSARE DE SUBMINARE A PUTERII DE STAT, SI CA SA ISI PAZEASCA PIELEA SUNT MAI TACUTI DECAT MUTII. IN PARTE II CRED, INSA SA LASE LOCUL ALTORA , CA DOAR NU S-AU NASCUT ZEI, INSA NU LE CONVINE SA PLECE DEOARECE NU AR MAI PUTEA PROFITA DE CREDULITATEA SI COTIZATIILE GRASE ADUNATE LA TESCHEREA. PENTRU PREZENT SI VIITOR , DOMNII DOGARU SI PRICINA NU MAI AU NIMIC COMUN CU LUPTA SINDICALA .

      Ștergere
    2. Anonim de la 17.45, esti prost sau rau intentionat - chiar nu stii ca Dogaru si Pricina si toti ceilalti membri ai organelor de conducere ale SCMD nu sunt platiti cu nici un leu? Ca ei nu numai ca fac munca in folosul tuturor militarilor, pe gratis, dar au si de patimit pe plan personal datorita prigoanei dezlantuite asupra lor si asupra SCMD de catre cei aflati la osul de ros al Puterii?
      Col. Dumitru Razescu

      Ștergere
  9. Care generali? Atat stiu:"am onoarea sa va salut" si pupa sultana politicului. Generali in rezerva care sa ajute fostii subalterni furati la pensie de criminali politici , nu sunt. Generalii lingai si facuti la comanda politica ii cunosc- zero in viata sociala. Cei care sunt la pensie nu valoreaza o ceapa degerata in fata mafiotilor politi si nici a interlopilor. Se multumesc ca ii tot numesc pe la asociatii de pensionari, ajutori de inmormantare , lingai de veterani. Nu stiu adevarata lupta impotriva propriului guvern dictator. Mai buni sunt tinerii ofiteri care au fost dominati de o armata corupta, iar acum au ramas singuri. La pensie iti trebuie oameni adevarati, nu rime necrofage!

    RăspundețiȘtergere
  10. Perfect adevarat!Toti cei care conduc ANCMRR si SCMRD sunt niste "tucalari";nu urmaresc decat propriile interese si obtinerea de avantaje:venituri din cotizatiile pe care le platim,avansari in grade de generali,colonei,etc.in rz.,accederea spre posturi "politice",afaceri cu administratia locala sau centrala.Tatal meu a fost veteran de razboi(pe bune)si a servit dupa trecerea in rezerva la o asociatie judeteana a veteranilor:umbla iarna-vara dupa stringerea cotizatiilor din care 20%se trimetea la capitala ,restul la cei din birou,care si-au tras grade si alte foloase,iar prostii de membri asteptau sa fie ajutati si sprijiniti in greutatile lor;a murit tatal meu -veteranul-la 91 de ani ,cu lacrimi in ochi si cit a fost la pat (nemaifiind de folos...)n-a venit macar un singur om dela asociatie sa se intereseze de el.Sa le fie rusine la toti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai informeaza-te, dle bludor50!
      Nu este corect sa compari ANCMRR cu SCMD. Sunt diferente atat de vizibile ... Vezi ca si dl Col Macovei este in Comitetul Director al SCMD? Poti pune semnul egalitatii intre acest om si Gl Iliescu de la ANCMRR? Sau cu altii din conducerea acestei asociatii?

      Ștergere
  11. Felicitati pentru articol D-le colonel. Poate ne trezim din somn, intrucat legea stramba(A PENSIILOR) reprezentativa banditului de BOC si infractoarei de ROBERTA analizata cu atentie ,in nici un caz nu stabileste pentru 2012 o inflatie CARE SA DETERMINE RESTITUIREA RUSINOASA A UNUI COEFICIENT DE DOAR 4 %, pe care noii mincinosi nu l-au acordat conform promisiunilor facute cu nerusinare,incepand cu 1.01.21013.in conditiile in care o parte din asistatii social din m.a.i. au primit pomana acordata incepand cu 9.01.2013. De altfel pe un post de televiziune batranul OPRESCU pe buna dreptate le spunea actualilor guvernanti sa nu se joace cu promisiunile facute fiindca ROMANII vor :STERGE PE JOS CU EI :

    Domnilor : noi, copii nostri ,familiile noastre, romanii cinstiti, indiferent de statutul lor social- cei care ne-am lipit strasnic de acest pamant sfant indurand : minciuna, hotia , badjocura, discreditarea de tara obirsie si neam ,condusi inca 4 ani prin hotia altora si prostia noastra de o alta clica formata majoritar din mai multi misei decat in 2012, avem in continuare si vom avea o viata de -COSMAR- ce nu poate fi anulata de PACEA POLITICA -TRADARE- SEMNATA ,DUPA ASFINTITUL SOARELUI, PACE SEMNATA DE CEI ALESI MAJORITAR DE ROMANI SI DUSMANUL NEAMULUI ROMANESC.
    Multumesc adevaratului ROMAN care ne-a comunicat INCEPAND CU PRIMA DUMINECA PREZENTA in continuare a celor nemultumiti in PIATA UNIVERSITATII. Nu avem decat sa strangem din dinti si sa gandim la rece ce este de facut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa cate observ si in SCMD sunt unii care habar nu au ca suntem 26 500 de rezervisti cu pensiile taiate. Sau daca stiu de noi, nu ii intetereseaza ca existam. Cei care ati facut reclama USL, desi USL si-a incalcat promisiunea si ne-a lasat tot cu pensiile taiate, ar trebui sa va dati demisia din SCMD. Sau macar sa va cereti scuze. USL a castigat, dar noi ce-am rezolvat? Sau n-ati aflat ca cei cu pensiile diminuate am tinut SCMD in viata pana acum? Sper ca nu mai aveti pretentii sa o facem si pe viitor.
      Conducerea SCMD a gresit total sustinand USL fara rezerve si dupa 14 iunie 2012, data la care USL a tradat cauza rezervistilor. In acea zi, USL a adoptat L. 112/2012 prin care a stabilit ca cei cu pensiile diminuate, ramanem cu ele tot la fel.
      USL a initiat in opozitie fiind, proiectul Legii Nr. 112/2012 care a fost adoptat de Senat la data de 23.04.2012 in forma initiala denumita PL-x nr. 102/2012.In forma adoptata de Senat, nu am mai fi avut pensiile diminuate si ni s-ar fi returnat si banii retinuti abuziv. Gest corect din partea USL in opozitie.
      Insa dupa preluarea puterii, USL si-a modificat pe 14 iunie 2012 la dezbaterea din Camera Deputatilor, propriul proiect de lege PL-x nr. 102/2012, stabilind faptul ca cei cu pensiile diminuate ramanem doar "amnistitati fiscal", dar tot cu pensiile diminuate ramanem. Rezultatul: L. 112/2012 adoptata de Parlament cu majoritate USL. Aici http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=12677 este dovada tradarii din partea USL de unde rezulta clar ca USL la putere si-a anulat propriul proiect de lege initiat in opozitie.
      In final, cei 26 500 am ramas cu pensiile diminuate prin lege adoptata de USL. Conducerea SCMD a stiut mereu ce s-a intamplat. Initial a dorit organizarea unei manifestatii de protest contra USL, apoi s-a razgandit si a decis sa ascunda totul sub pres. In loc sa sanctioneze USL prin faptul ca nu si-a tinut promisiunea fata de rezervistii cu pensiile taiate, diversi lideri ai SCMD au inceput sa faca si campanie pro USL.
      Concluzia este ca cei 26 500 am fost tradati nu numai de USL, dar si de diversi lideri din conducerea SCMD care au sustinut USL desi au stiut mereu ca USL ne-a mintit si ne-a lasat cu pensiile taiate, la fel ca pe vremea PD-L.
      Ce a spus Ponta despre pensiile militare in conferinta de presa a usl din 03 12 2012
      luni, decembrie 03, 2012 actualizare pensii, pensii speciale 21 comentarii
      "UN MESAJ SPECIAL VREAU SA-L TRANSMIT CATRE ACEI MILITARI, E VORBA DE UN NUMAR DE APROXIMATIV 7.000, DIN MINISTERUL APARARII SI INCA CATEVA MII DIN MINISTERUL DE INTERNE CARE AU AVUT DE PIERDUT LA MOMENTUL RECALCULARII PENSIILOR. IN BUGETUL PE 2013 SI IN MOD ESALONAT(POATE PRIN 2050 !) TREBUIE SA INDREPTAM SI ACEST LUCRU".CU ATAT MAI MULT SI PENTRU CEI 10-12% , AVEM OBLIGATIA SI IN BUGETUL PE 2013 AVEM INTENTIA CLARA DE A-I ADUCE SI PE EI LA NIVELUL LA CARE CEILALTI COLEGI IN MOD MERITAT AU AJUNS".

      Ștergere
  12. Am ajuns in aceasta situatie noi militarii profesionisti,ca dealtfel toate categoriile sociale din aceasta tara,datorita liderilor politici care indiferent de ce partid au fost adusi la putere nu au avut alt scop decat acela de parvenire a lor si a acolitilor lor, aplicand regula destrama si condu.Nu mai am nici o speranta ptr.viitorul apropiat.Poate o alta revolutie sa mai rezolve ceva,in care tara sa intre pe drumul cel visat de aceasta natiune.

    RăspundețiȘtergere
  13. Am ajuns in aceasta situatie fiindca ne comportam ca femeile violate si badjocorite in onor actual-minister de interne, minister distrus si desfiintat ca fosta institutie de baza a tarii-de altfel institutie aflata in perfecta similitudine din acest punct de vedere si cu armata, armata nationala careia i s-a atribuuit un buget de mizerie pentru 2013-

    .Cine ne opreste sa umplem platourile diverselor televiziuni din tara si sa -i scoatem la vedere pe banditi ,aparand drepturile romanilor si legile tarii. Ne multumim doar cu procentul de incredere acordat armatei si tinerea sub pres a badjocurei la care suntem expusi permanent ?

    Ne multumeste faptul ca ghiftuitii neamului, banditii cu gulere albe, inculti, needucati- decat in spiritul de a parveni -, fura si inseala pe cei cinstiti si amarati .Inculti care platind cu bani spurcati, au obtinut dreptul sa ne hotarasca soarta 4 ani -,nemernici care au inceput sa guite nemultumiti de felia de tort aasigurata prin bugetul natiunii pentru 2013 ?,tort subtiat de politicieni si slugile lor an de an ?

    Vom continua sa acceptam prezenta la posturile de televiziune a papusarilor din conducerea S.C.M.D. care nu au stiut si nu vor sti sa ne apere drepturile legale ,CI NUMAI CADEREA LA PACE CU DUSMANII REZERVISTILOR MILITARI ,M.A.I. SI CELORLALTE ARME ? Prevede bugetul pe 2013 vreun banut rezervat savarsirii actului de dreptate promis rezervistilor militari jecmaniti de drepturi ?

    Sa luam exemplul civililor cinstiti si curajosi care vin cu probe certe privind marsaviile savarsite in strada de jandarmi si aparatul de represiune aservit puterii si recent au inceput sa solicite si sa oblige pe cei platiti pentru asta sa faca dereptate conform legilor tarii.

    Unde sunt adevaratii sefi de promotie a diverselor arme ,sefi numiti pe merit in aceasta postura si de ce nu au curajul sa-si apere colegii de breasla si suferinta ?

    Daca nu , DOMNILOR CAMARAZI ,ne meritam soarta .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Datorita "papusarilor" din SCMD poti dumneata sa scrii pe acest blog, adica sa fii vazut si auzit! "Papusarii" din SCMD au creat in timp record, o organizatie a militarilor de care se teme insusi Traian Basescu!
      De ce nu te afirmi, in cadrul SCMD? Sau in orice alt cadru, daca "ai sange in instalatii" mai mult decat actualii "papusari" din SCMD?
      Daca vrei sa fii credibil, fa tu ceva mai intai, apoi compara-te si critica pe altii.

      Ștergere
  14. Traim vremuri asemanatoare celor de dupa razboi. Greu vom reveni la o ordine acceptabila in tara. Cu atat mai rau, cu cat cele strainataturi la care ne prosternam au interesul a ne spolia, nu a ne face egalii lor. Sa nu uitam ca, in istorie, multe din tarile occidentale (acum in UE) erau lupi in colonii. Greu de crezut ca, imbracand piele de oaie, si-au schimbat cumva naravul. Nevoia de noi piete de desfacere si criza materiilor prime le-au schimbat strategia. S-au invatat la bine, deh!...
    In alta ordine de idei, bolsevici nostri s-au ridicat cu foamea-n gat. Este o problema de psihologie. Nu se vor satura niciodata. Strang, strang... Unii au adunat pentru multe generatii dupa ei, dar de saturat, nu se vor satura niciodata.
    Ne-am procopsit si cu un soi de politicieni care fura si cara afara. Daca fura unul si consuma pe plan intern, inca mai plateste un impozit, mai scapa si catre un semen... Ba mai si crapa, ramanand resturile furtisagului la urmasi, tot in tara. Dar ce este carat afara este un carat. Amin!

    RăspundețiȘtergere
  15. Scuze! "...este bun carat."

    RăspundețiȘtergere
  16. Tanarul demonstrant caruia jandarmii i-au rupt piciorul a fost lovit de un jandarm care era dotat cu bocanci cu cuie de titan, material intrat in dotarea Jandarmeriei gestapoviste in 2010, cand guvernul Basescu a cumparat de 83 de milioane de euro MATERIALE DE INABUSIT REVOLTE POPULARE si ca atare nu au mai ramas bani de salarii si pensii , care au fost astfel taiate .
    SA TRAITI BINE !! Nu voi multimea , ci eu care ma plimb la vilele lui Ceausescu de la Neptun si Predeal , ce mama naibii mai vreti mai GAOZARILOR , CA POATE NU V-AM CIURUIT DESTUL , INSA IL AM APROAPE PE TRAIAN VICTOR PONTA SI ASTA O SA VA FACA HAGA MAI BINE DECAT TRAIAN EMIL BOC.

    RăspundețiȘtergere
  17. Cititi mai jos si vedeti ce sanse exista ca sa va vedeti pensiile militare inapoi. Vedeti pe cine ati votat?


    Publicat in monitorul oficial al Romaniei, Partea I, nr.14/08.01.2013:


    GUVERNUL ROMÂNIEI

    PRIM-MINISTRUL

    DECIZIE

    pentru stabilirea atribuţiilor domnului Gabriel Oprea, viceprim-ministru al Guvernului României


    Având în vedere prevederile art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,

    în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

    prim-ministrul emite prezenta decizie.

    Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru al Guvernului României, coordonează activităţile din domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.


    PRIM-MINISTRU

    VICTOR-VIOREL PONTA

    Contrasemnează:

    Secretarul general al Guvernului,

    Ion Moraru


    Bucureşti, 8 ianuarie 2013.
    Nr. 20.

    RăspundețiȘtergere
  18. Si ordonanta nr 7/1998 tot a ,,epureala" seamana, fiind momiti in prima faza cu salarii compensatorii la care au pus botul o multime de cadre pacalite, ca apoi cand socotelile nu mai erau benefice pt cei care solicitau(fiindca se marise dolarul de 3 oei) si nimeni nu mai cerea sa plece din sistem benevol, au aruncat minciuni cu micsorarea functiilor, mutarea in alte garnizaone, anularea ordonantei, marirea anilor pana la pensie, etc. ca sa-i sperie, sa se imuzeasca si sa-i poata da afara la cererea lor. A fost suficient sa se observe cat de usor pot fi manipulati si aceasta masa de oameni, cu toate ca avea experinta si tactica militara si pe deasupra si evenimentele din decembrie 89 care trecuse peste ei si uite cat de usor pot fi manipulati si la ora actuala atat rezervistii cat si cei activi. Am pus toti botul la schimbare, care schimbare fratilor ca asa am patit si in 2004 tot pentru schimbare l-am votat pe Base si uite unde am ajuns. Pariu fac cu oricine ca nu va fi nici unuia mai bine cu actuala putere, nu vom vedea salarii marite, nici pensii aduse la cuantumul lor, dar sa mai vedem recuperarea banilor opriti sau marirea pensiilor macar cu indicii inflatiei de-a lungul anilor. Pe unde circuli si dialoghezi, toata lumea spune ca este nemultumita, ca asteapta schimbarea, ca s-au pacalit ca au votat cu USL, ca au fost surprisi de iesirile lui ponta si promisiunile uitate si anunta o mare demonstratie cu final cert si pe o perioada nedeterminata, pana la solutionarea problemelor. Se mizeaza pe forta rezervistilor din structurile militare care va avea o amploare nemaintalnita, asociata si cu celelalte sindicate si chiar populatie civila activa. Cred ca le-a ajuns tuturor pana peste cap, mormanul de minciuni din fostul si actualul guvern. Nimeni nu mai rabda.

    RăspundețiȘtergere
  19. D-le anonim de la 14:59 unde ai mai vazut pe plaiurile mioritice ca finul sa nu-si promoveze nasul si invers? Nu stiai de gradul lor de rudenie, atunci afla acum mai mult, ca amandoi sunt exponentii ex-premierului care te-a pus sa-i numeri ,,oualele".

    RăspundețiȘtergere
  20. "Istetule" de la 18,27

    Stiam de gradul lor de rudenie si nu am votat pe 09.12.2012 pe nimeni.

    Nu aveam nici un dubiu ca oprea va ajunge din nou responsabil peste aparare.

    Problema cu numirea lui Oprea ca supervizor peste aparare nu este a mea ci a pensionarilor militari.Lor trebuie sa te adresezi imbecilule, nu mie, care am incercat sa le arat ce treaba desteapta au facut votand usl-ul.

    Ex-premierul a sugerat poporului roman sa i se numere ouale, popor roman din care faci parte si tu "desteptule".

    Daca fizic esti pe planeta Pamant, in mod sigur mental esti plecat de mult nu pe alta planeta, ci in alt sistem solar.

    Am vrut sa le arat scmd-istilor cat de fraieri au fost pentru ca s-au lasat pacaliti.

    Fa pe desteptul cu altcineva sau scrie si tu ceva inteligent ca sa-ti intuim coeficientul de inteligenta. Nu arunca cu "laturi" din astea din gurita ta "aurita" si din creierasul tau "genial".

    Apropo, ... ai facut vreodata vreun test da masurare a inteligentei? Mergi si fati-l, pentru ca vei afla multe despre tine, mai exact pe ce creanga te afli cu nivelul de inteligenta.

    Hai, pa ...
    ca-mi pierd timpul de pomana raspunzand unui cocalar ca tine.

    RăspundețiȘtergere
  21. SOLUTIA PENTRU TOTI ROMANII este LEGEA COJOCARU.

    Iesiti in strada si demonstrati ca vreti alegeri anticipate, iar la alegeri alegeti PP-LC.

    Intrati pe www.variantacojocaru.ro si vedeti o alta abordare de oferta pe piata partidelor.

    www.variantacojocaru.ro

    www.variantacojocaru.ro

    www.variantacojocaru.ro

    www.variantacojocaru.ro

    www.variantacojocaru.ro

    www.variantacojocaru.ro

    www.variantacojocaru.ro

    www.variantacojocaru.ro

    www.variantacojocaru.ro

    RăspundețiȘtergere
  22. "fati-l" vine de la "fata ma-ta" cretini inculti, basisti, turnatori, bisnitari, nesimtiti... Tu ai inceput cu jigniri, fiindca ma-ta asa ti s-a adresat asa toata viata, iar tu ii raspundeai cu injuraturi.

    RăspundețiȘtergere
  23. Pentru 10,51:

    "Fati-l" se scrie corect "fa-ti-l" si vine de la:

    1) "fa" = este verbul "a face" la persoana a doua singular, imperativ;

    2) "ti" = este pronume personal(tine locul unui substantiv),este la persoana a doua, numarul singular,cazul dativ (tie, iti, ti) si raspunde la intrebarea "cui?";

    3)"l" = este pronume personal (tine locul unui substantiv),este la persona a treia,numarul singular, genul masculin, cazul acuzativ, raspunde la intrebarea "pe cine?"

    Expresiile "inteligentule, desteptule,genialule" nu sunt jigniri.

    Ca ti-am spus ca esti imbecil este adevarat, dar am facut-o ca sa-ti descoperi singur imbecilitatea printr-un nou comentariu si vad ca ai muscat momeala.

    La fel si cu cuvantul "fa-ti-l", pe care l-am scris in mod intentionat gresit, pentru ca nu se merita sa ma obosesc sa scriu corect din punct de vedere gramatical unui cocalar ca tine.

    Am avut numai de zece la gramatica mai cocalarule.

    Basisti sunt cei care au votat usl-ul pentru ca base este cu usl-ul. Lupta politica a fost numai de fatada pentru naivi si fraieri ca tine care vad numai basisti si in propria umbra atunci cand merg pe strada.

    Hai, pa ...
    ca-mi pierd timpul de pomana raspunzand unuia ca tine genialule (vezi, ... nu te-am mai facut cocalar, dar asta nu inseamna ca nu esti).

    PS. Tu ai inceput cu jigniri ... cu numaratul oualelor ... inteleptule.Nu o sa-ti mai raspund, indiferent ce vei scrie.

    RăspundețiȘtergere
  24. Va multumesc, domnule Col. Macovei, pentru curaj, pentru munca de documentare si redactare a articolelor, pentru faptul ca ati initiat si sustineti singura organizatie credibila a militarilor - SCMD.

    RăspundețiȘtergere
  25. Este clar, ai depasit clasa a VII-a. Esti mai destept decat o oaie. Ar mai fi necesar sa te scoata ma-ta-n lume, sa inveti si tu sa te comporti printre oameni. Cat despre "fati-l", spune-i ma-tii ca obosesti cand scrii corect. Poate te duce pe la vreun doctor... In ceea ce priveste gramatica, mai retine ca vocativul se izoleaza intre virgule, iar "ou" la G.D. plural este "oualor", nu "oualelor". Probabil ai avut profesor din vecini si-ti dadea zece din jena, cu toate ca descoperise cat de imbecil esti. Ti-o fi si spus-o de mai multe ori, pana ai invatat si un cuvant nou...
    Eroare, ai trecut de la un anonim la altul!

    RăspundețiȘtergere
  26. Pentru 18,52

    Printre oameni stiu sa ma comport, dar printre imbecili ca tine trebuie sa te comporti ca un imbecil ca tine.Unui imbecil trebuie sa-i vorbesti pe limba imbecililor ca sa te inteleaga.Si vad ca iti place de vreme ce tot imi raspunzi.Eu ma distrez cu tine fraiere.

    In mod intentionat ma port asa cu un imbecil ca tine pentru ca nu meriti alt fel de comportament cretinule.

    Vad ca esti frustrat rau de tot si nu te poti controla din punct de vedere emotional. Te-ai fixat rau de tot pe cuvantul "fati-l". Numai un cocalar ca tine aduce in asemenea discutii mama. In mod sigur imbecilule tu nu ai avut mama.

    Si cuvantul "oualelor" l-am scris si pe acesta in mod intentionat gresit pentru ca nu merita sa scriu corect pentru un cocalar ca tine.Ai muscat momeala si de data asta inteleptule.

    Ai grija inteleptule ca nu tot ce zboara pe internet se mananca. Cineva poate in mod intentionat sa scrie grasit si sa se distrezee cu gura pana la urechi cu imbecili de-al de tine, care iau toate comentariile in serios.

    Tu nu esti mai destept decat o oaie, ci esti mai prost decat o oaie.

    Hai, pa ...
    ca iar am ras cu gura pana la urechi de un cocalar ca tine.

    Ia vezi genialule am mai strecurat vreo greseala gramaticala in mod intentionat ? Asta ca tema pentru acasa pentru un cocalar ca tine.

    Apropro, de ce deranjeaza ca te-am facut cocalar ca nu este chiar asa de rau. Puteam sa te caracterizez in multe alte feluri pentru ca esti, dar am vrut sa-ti menajez nervii slabi cu care esti inzestrat.

    RăspundețiȘtergere
  27. Dispozitivule de aruncat cuvinte, fara bani pot sa-ti mai spun ca in limba romana exista si intonatie, care in scris se marcheaza grafic. Ghicesti despre ce este vorba? Ca de stiut, nu stii sigur, altminteri ai fi marcat-o pana acum.
    In alta ordine de idei, vreau sa-ti mai spun ca esti limitat la mijloace lingvistice precare. Dar - deh! - capra raioasa tot cu coada pe sus... Asa-i cand faci scoala pe bucati... Acum, gata! Doar nu crezi ca stau de lustruit gratis nimicuri!

    RăspundețiȘtergere
  28. Bravo fratilor! Si cand ma gandesc ca voi, cei doi anonimi, ati trcut printr-o scoala militara (probabil), vad cauza nesolidarizarii in momente ca acestea. Cred ca Basescu si ai lui au constatat slaba PREGATIRE GRAMATICALA a militarilor si "ne-a ciuruit".

    RăspundețiȘtergere
  29. Anonimule, pardon ,,ANIMALULE" din 12 ianuarie 20:34 ca nu ma pot adresa altfel cu toate ca nu-mi sta in caracter, dar prea esti spurcat la gura si asta izvoraste din incultura ta profunda de care dai dovada si care deranjeaza pe majoritatea celor de pe blog sau pesemne ai o mare frustrare. Si ca sa-ti demonstrez ca asa este, nu am accesat pagina pana astazi cand citind postarile ma simt obligat sa intervin. Nu te-am jignit cu nimic absolut cand am spus care este gradul de rudenie dintre cei doi si ca sunt exponentii celui care ne-a pus pe toti (mai abitir pe tine)sa numaram ouale. Dar nu-i de mirare ca esti acelasi DOBITOC, scuza-mi epitetul, care faci corecturi gramaticale atunci cand nu ai nimic a spune, la toate postarile blogarilor. Esti MAFALDA?, le sti pe toate, stiai tu ca-l pune supervizor pe oprea la mi si man, nici in cele mai erotice vise nu ti-ar fi trecut prin tartacuta ta asa ceva si vi acum sa faci pe eroul cu noi, dupa razboi multi viteji se arata. Auziti la el: ,,a vrut sa arate el scmd-istilor cat de fraieri au fost votand usl-ul. Baaaaaaa...tarane cine esti tu?, vreun etalon sa poti face aprecieri asupra semenilor tai, daca sunt sau nu pacaliti si auziti dragi colegi, ce efort substantial a facut acest NEICA NIMENI :,, am incercat sa le arat ce treaba desteapta au facut votand usl-ul, fiind vorba despre noi pensionarii care am votat si nu am tinut cont de zicerile lui. AI SICTIR SCARBA ORDINARA. Cat despre testul de inteligenta las-o mai moale ca s-a observat ce-ti iese din a ta gurita aurita:imbecil, cocalar, prost,s.a. Oare unde ai facut scoala, dar ce-i sapte ani de acasa ti-a dat mama ta, in ce cartier locuiesti, ce prieteni ai, din ce familie te tragi, cred ca ti se potriveste pe deplin cuvantul pe care-l tot zici: de COCALAR si pentru mai multa documentatie conform DEX-ului nu cocalar in argou ci de s.m. Vrei sa epatezi sa fi ceea ce nu poti fi niciodata, te fortezi las-o mai moale, ocupa-te de alte lucruri, lasa postarile pentru oameni care vor sa dialogheze intr-un mod civilizat, retrage-te in glorie, lasa-i pe altii care sunt civilizati, educati, stapaniti si pot dialoga cu semeni lor si nu mai invoca, ca printre oameni sti sa te comporti. ESTI O TARATURA. Mai confundat cu alt anonim(18:52) care ti-a retezat-o scurt, parca a fost pe sufletul meu.
    OBSERVI CA LUMEA NU-TI TOLEREAZA ATITUDINE DE GOLAN, ASA ZIS INTELECTUAL, esti o persoana NON GRATA, ne este lehamite de asemenea specimene, te ocolim, te tratam cu lipsa de respect, asa cum faci tu cu noi. Ma asociez celor care au luat atitudine impotriva trivialitatii tale, atitudinii golanesti, deloc benefice pentru breasla noastra, inculturii de care dai dovada epatand la fiecare fraza pe care o asterni.SI CA SA FIU IN TON CU VOCABULARUL TAU, dezbracandu-ma de caracter spun: ce proasta P--a a fost la c---l matii, ori ai fost facut din laba si aruncat in p---a. In final sa-ti meraga bine iti transmit salutul: ALUPIGUS

    RăspundețiȘtergere
  30. Care basu-voda si ai lui? Cel ce si-a invatat copiii la succesuri? Mai nou, rade de noi ca cunoastem gramatica?

    RăspundețiȘtergere
  31. Alo,domnilor ,supararea se poate exprima si prin alte cuvinte.Mi-am pus speranta in sindicat.Este adevarat ca sindicatul nu a realizat prea multe "succesuri" dar puteti sa dati exemplu o alta sa zicem organizatie care a spus ceva in sprijinul nostru?Multi dintre noi am evitat sa ajungem la conducerea filialelor SCMD pentru ca am preferat sa munceasca altii pentru noi,constienti fiind ca acestia fac munca patriotica.Daca credeti ca sunteti smei luati conducerea filialelor si dece nu a sindicatului in intregul lui.Unii militari sau nu militari ii tot dau cu ppdd.Ma mir ca nu sunt si pdl-isti.Va intreb la alegeri pe cine trebuia sa sustina sindicatul.Pe pdl ca ne-a umblat in buzunare ?unpr ati vazut ca s-a vopsit psd.Ppdd sau usl-ul/Cel putin ultimii au promis ceva.Ca se tin sau nu de cuvant este alta poveste.Va inteleg supararea si v-o impartasesc dar a ne da, mai mult sau mai putin semidocti ,nu ajuta nimanui.Cu riscul de a ma repeta,in opinia mea cea mai mare gresala a SCMD este aceia ca avand osatura nu s-a trnsformat in partid politic.Pai daca altii sunt curve cu noi ,dece noi nu am fi curve cu altii ?La multi dintre noi nea mirosit urat politica si in ultima instanta au ajuns sa ne croiasca viata noua si copiilor nostri ,toti bisnitarii,excrocii,borfasii.Cine nu este de acord cu mine il rog sa ma combata.Cu respect ,o catana batrana.

    RăspundețiȘtergere
  32. Parlamentul a ales NOUL Avocat al Poporului
    PUBLICAT 22.01.2013,SURSA NewsIn
    COMENTEAZĂ
    Fostul procuror Crișu Anastasiu, susținut de USL, a fost votat marți în plenul reunit Avocat al Poporului pentru un mandat de cinci ani cu 358 de voturi "pentru" și 57 "împotrivă".Parlamentul a ales noul Avocat al Poporului
    Crișu Anastasiu a declarat marți la audierea din comisiile juridice reunite că nu va abuza de prerogativele sale în sensul în care va ataca Ordonanțele de Urgență la CCR "cât trebuie și cum trebuie". "Este un angajament total din partea mea. Fără a face aprecieri strict tehnice, privesc Avocatul Poporului ca o instituție cu menirea de a înlătura disfuncționalitățile între administrația publică și cetățean. Misiunea Avocatului Poporului este de a media conflictul ce apare între cetățean și autoritățile statului. Precizez că percepția pe care o are Avocatul Poporului este una deosebită, e o instituție care vine direct în contact cu publicul. Raportul din 2012 al Avocatului Poporului arăta că în 2011 au fost primite 16.000 de petiții, față de 99 persoane angajate, eu cred că este o activitate deosebită", a declarat Anastasiu.
    Întrebat de reprezentanții PDL dacă susținerea politică a USL se va reflecta și în activitatea sa, fostul procuror a răspuns: "Știți cum se mai zice, omul se mai schimbă, sper să nu fie și cazul meu și sunt convins că nu o să fie așa. M-am uitat în cuprinsul jurământului pe care Avocatul Poporului îl depune, cred că ar fi bine să se precizeze și această chestiune, anume că nu va fac demersuri în acest fel. Îmi iau angajamentul în fața dumneavoastră că nu voi proceda să apăr un punct sau un altul din punct de vedere politic".
    Chestionat cu privire la atacarea la CCR a OUG în care constată elemente de neconstituționalitate, Anastasiu a precizat: "Da, voi uza, însă cumpătat. Voi uza la momentul potrivit, cât trebuie și cum trebuie".
    Comisiile juridice reunite l-au avizat marți cu 20 de voturi "pentru" pe candidatul USL la funcția de Avocat al Poporului, Crișu Anastasiu. PDL l-a susținut pe fostul titular Gheorghe Iancu, care a întrunit 3 voturi, iar candidatul UDMR, fostul consilier prezidențial Peter Ekstein Kovacs, a primit 5 voturi. INITIAL, PNL A AVUT PROPUNERE SEPARATA DE PSD, IN PERSOANA LENUTEI COBUZ-SPECIALIST IN JUSTITIE MILITARA, CARE LUCREAZA IN SECTORUL PRIVAT IN CALITATE DE CONSILIER JURIDIC -DAR LIBERALII SI-AU RETRAS IN ULTIMUL MOMENT CANDIDATUL SI AU SUSTINUT CANDIDATUL PSD, DEOARECE FACE PARTE DIN CLANURILE INTERLOPE.
    Crişu Anastasiu (56 de ani) este doctor în Drept procesual penal și cadru didactic al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept. Între 1981-1990 a fost judecător şi procuror, între 1995-2002 a fost consilier la Curtea de Conturi, între 2002 - 2005 a fost procuror general financiar pe lângă Curtea de Conturi, între august 2005 – iunie 2009 a fost procuror la PÎCCJ. În 2002, Crişu Anastasiu, pe atunci procurorul general financiar al Curţii de Conturi, a sesizat Colegiul Jurisdicţional al Municipiului Bucureşti pe motiv că, în calitatea de ordonator de credite, Traian Băsescu nu a avut aprobarea CGMB pentru o serie de plăţi făcute unei firme aferente lucrărilor la Pasajul Basarab.

    RăspundețiȘtergere
  33. ADEVARATA DRAMA A PENSIONARILOR MILITARI A GENERAT-O GL. POPESU , SEF STAT MAJOR GENERAL, CARE CU AVANT COMUNIST PSD A CREAT REFORMA IN ARMATA SI SE LAUDA CA A DESFIINTAT 500 UNITATI MILITARE INTRE 1998-2005. ACUM TACE CA MOLOZUL. CE GENERALI AM AVUT LA CONDUCEREA ARMATEI? HAHALARE!INJ LOC SA LUPTE PENTRU NOI, AU LUAT SPAGI SI AU PUPAT SULA POLITICIENILOR!

    RăspundețiȘtergere
  34. Daca se aseaza stramb - mister Ponta - va "judeca" drept , insa el, ca si predecesorii lui ( Boc si "Paraipan") au venit la "ciolan" - se fac si ei ca "muncesc", apuca cat apuca si apoi "Dumnezeu cu mila" ... ! Si ca sa incheiem aceasta chestiune - aduc aminte celor cu tinerea de minte scurta...parlamentari de "ambele sexe" - si de "ideologii" diferite - au tinut-o intr-o "discutie" lunga si cu obiect - LEGEA PENSIILOR - dupa care o "ambidextra" a inchis sedinta cu rezultatul dorit - schimbarea legii...un fost presedinte - actualmente guvernator de Romania a semnat-o si a ratificat HOTIA - Acum dupa ce au ajuns - "ceilalti" la putere - cu acesta MAJORARE ..."dupa ce ne-au mintit ca o vor analiza si o vor aduce din nou pe cea veche inapoi - CA LEGE ORGANICA SI NEVIOLABILA ...o RATIFICA TACIT CA FIIND LEGEA PE CARE O MERITAM !!! Iar noi TACEM... Ce sa mai spun, am dat de mult din plans in ras ...de mi s-au uscat si lacrimile ...am ramas doar cu dezamagirea ca nu mai avem popor...AVEM DOAR O PO *editat* TIE ...asa cum a spus candva un dictator -- IOSIF STALIN ! Halal sa ne fie si bine ne fac cur.v.e.l.e.astea care ne conduc !

    RăspundețiȘtergere
  35. Se pare ca Ponta a pus batista pe tambal. E clar ca nu are in intentie sa ne dea banii inapoi, cel putin in perioada urmatoare. Si eu zic ca a pus batista dupa ce a semnat acordul de prietenie cu Basescu - o fi fost una dintre conditii.
    Pai, sa continuam cu procesele.
    Si doi, daca sunt colegi cu legaturi prin politie de pe vremea cand oprea a fost ministru de interne, pentru scurt timp - sa verifice daca animalul a dat miliardul inapoi, cum se lauda - trebuie sa fie o dovada prin contabilitate. Dupa cum ii vad fata, nu sunt sigur ca l-a dat.
    George
    Domnule MIHAI GADEA, Ma adresez Domniei-Voastre cu rugamintea de a fi la fel de incisiv cu dl. PONTA ca si cu ceilalti interlocutori de pana acum. Nu fac parte dintre cei carora le-a scazut pensia (fosta militara) ci mie chiar mi-a crescut , in ciuda faptului ca la recalcularile (vreo 4-5) fie mi-au fost "pierduti " ani de activitate si la care ulterior fiind "gasiti", mi s-au calculat niveluri de solda la nivelul de subminimul pe economie al acelor ani, fie mi s-au calculat sporuri privind conditiile de munca la nivelul celor care au lucrat "la global"! Am crescut de la 14 ani sub drapel si am fost educat in spiritul respectului fata de lege , respect pe care fosta guvernare si mai ales comandantul suprem au dovedit din plin ca nu il au si asta in timp ce altor categorii sociale importante mai ales prin faptul ca pot da ,si au dat ,"legitimitate" unor flagrante incalcari ale drepturilor noastre de ostasi-cetateni. Personal ma indoiesc ca aceasta noua guvernare va face mare lucru privind starea noastra de "asistati sociali " in care am ajuns! Astept cu nerabdare prestatia dvs. si a "micului TITULESCU" ! Cu deosebita stima, colonel -parasutist (rezerva) CONSTANTIN NISULESCU

    RăspundețiȘtergere
  36. ADRESATI INTREBARI PREMIERULUI BASIST TRAIAN VICTOR PONTA.
    Stiu ... care va fi raspunsul, daca va fi?! Din postarile mele anterioare cred ca "se vede" ca nu visez cu ochii deschisi. Si chiar daca sunt primul care nu nadajduieste prea mult de la ACTUALII, ma doare ca dvs. sa rasuciti cutitul in rana! Tocmai am reusit sa ma ridic de jos, sa-mi recuperez sperantele risipite, curajul si vointa, iar acum incerc ... o noua deziluzie. Am avea o alta cale in afara celei de-a mai incerca o data? Am fost la 15 mitinguri, am stat 2 saptamani la Universitate iarna trecuta, am fost la mitingurile USL, la alegeri, etc.... si tot degeaba! Cum alta alternativa nu am, iar intoarcerea la portocaliu este varianta exclusa, ce as putea sa mai fac. De aceea am zis ca daca apar 10, 20, 30, .... 100, 150 mesaje de la noi, poate fi o sansa sa readucem aminte ca existam. Sau poate NU! "Incercarea moarte n'are" ziceam intr-unul din jocurile copilariei mele.Toate bune,SR
    mesaj pentru Premierul V.PONTA / Sinteza Zilei 21.01.2013
    Domnul Mihai Gadea poate va pune si aceasta intrebare, dar nu uitati ca domnul PONTA nu este numai absolvent al facultatii de drept si fost procuror, Domnia-Sa este si "micul TITULESCU" ASA CA RASPUNSUL VA FI UNUL ...DIPLOMATIC!
    Punem d-un pariu? *;) winkingcol.(r.) NISULESCU C-TIN

    RăspundețiȘtergere