joi, 15 mai 2014

30 de ani de la inaugurarea canalului Dunăre Marea - Neagră

    Astăzi la sediul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile a avut loc prima acţiune pentru marcarea  împlinirii a 30 de ani de la intrarea în exploatare a Canalului Dunăre Marea Neagră. La eveniment au participat realizatori ai acestui obiectiv - civili şi militari – parlamentari constănţeni, reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Primăriei Constanţa, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, consulii Federaţiei Ruse şi Turciei, angajaţi ai  companiei.
Au ţinut scurte alocuţiuni:
- - domnul Daniel Georgescu, directorul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile,
-        - domnul  ing. Chiriac Avădanei, proiectantul acestui obiectiv,
-        - IPS Teodosie,
-         -senatorul Nicolae Moga,
-         -col. (r) Remus Macovei
-        -  col.(r) Mihail Gavrilă Andreescu.
Acestia  au reliefat importanţa acestui obiectiv pentru economia naţională a României  şi rolul deosebit pe care armata la avut în  realizarea canalului Dunăre - Marea Neagră.
 În perioada 1976-1984, din Ministerul Apărării Naţionale au fost detaşaţi pe şantierele canalului   6.700 cadre militare şi  91.000 de militari în termen.  Deasemenea armata a participat cu 1.200 utilaje de construcţii grele, 1.000 de autobasculante de 16t şi 400 de alte tipuri de autovehicule.
Din  cei 64,4 km armata a realizat aproximativ 40 km, volumul total al lucrărilor realizate de militari însemnând:
-         81 de milioane m.c.excavaţi în pământ şi rocă;
-         102 milioane tone transporturi;
-         4 milioane tone m.p. protecţiide mal;
-        3,1 milioane m.c. turnări de betoane în ziduri de sprijin şi alte diverse lucrări;
-         500 km. drumuri definitive şi tehnologice;
-         50 km. cale ferată.
În finalul evenimentului participanţilor le-au fost oferite plachete,  medalii  şi diplome de excelenţă.

Col.(r) Remus Macovei