POLITICIENII ROMÂNI ŞI ARMATA

       În anul 1904,  prim-ministru - D.A.Sturdza -,va intra in istorie, nu prin realizări politico-economice, ci printr-o replică “armata nu rentează!”, legată de refuzul său de a aproba mărirea fondurilor alocate inzestrării armatei.

       La mai puţin de trei ani, acelaşi D.A.Sturza, revenit în aceeaşi funcţie cu ocazia răscoalelor ţărănesti, va ordona armatei să acţioneze în forţă pentru restabilirea ordinii.

Militarii îşi îndeplinesc această dureroasă misiune, singura lor mulţumire venind din partea regelui Carol I, care le adresează un vibrant mesaj:” Vă mulţumesc cu inima caldă şi privesc cu dragoste şi nemărginită încredere spre scumpa mea armată care s-a arătat la înălţimea chemării sale orişicând o primejdie a ameninţat fiinţa scumpei noastre ţări “

       Deşi Gheorghe Tătărăscu aprecia în 1913 că “totul pentru armată trebuie să fie cuvîntul de ordine al generaţiei noastre”, acelaşi autor va constata că din cauza politicianismului, favoritismului, corupţiei şi traficului de influenţă, campania din 1916 găseşte la conducerea armatei un comandament total nepregatit pentru grelele încercări  care vor urma şi o înzestrare necorespunzătoare. Pe holurile Ministerului de Război afacerişti, intermediari români şi străini, puternic sprijiniţi de politicieni, pun la cale afaceri care mai de care mai păguboase pentru armată. În schimbul comisionului se acceptă materiale “de orice calitate, oricât de degradate ar fi, pe un preţ ce corespunde cu întreita valoare a obiectului”

       În acest context inspectorul general al artileriei este schimbat din funcţie, pentru că prin achiziţionarea unor tunuri şi obuziere franceze , net superioare din punct de vedere al caracteristicilor tehnico-tactice celor fabricate de firma Krupp, ar fi prejudiciat imaginea firmei germane.

       Deşi politicienii şi conducătorii militari declarau, înainte de începerea razboiului, că soldaţii români sunt perfect echipaţi, iar depozitele sunt pline cu materialele necesare,  la doar doua luni după intrarea în razboi, în presă este publicat un apel al ministrului de razboi prin care se solicita populaţiei să doneze pentru armată: “rufe, haine, paltoane, ghete, caciuli”

       În acest condiţii confruntarea armatei române cu proba de foc a luptelor are echivalenţa unui dezastru: 50.000 morţi, 80.000 răniţi, 110.000 prizonieri de război este bilanţul cutremurător al primei părţi a războiului.

La terminarea războiului, contrar ideii unanim acceptată de cei din tranşee”ne-au ucis, ne-au dus la moarte sigură cei mari şi nepricepuţi”- cei vinovaţi  de nenorocirea abătută asupra României- politicienii, conducatorii militari şi cei care au colaborat cu ocupantul- nu vor fi traşi la răspundere şi sancţionaţi exemplar. Euforia realizării idealului naţional a permis estomparea vinovăţiilor.

       Cu o conducere a statului asigurată de politicieni corupţi, cărora li s-au alăturat şi profitorii de război, temelia pe care s-a clădit România Mare s-a dovedit a fi şubredă şi după doar 22 de ani, urmare a incompetenţei, corupţiei şi trădării, România Mare se va prăbuşi.

       România perioadei interbelice a devenit ţara tuturor posibilităţilor, în care”chiulul, şmecheria, învîrteala, favoritismul, nepotismul, furtul”au devenit valori morale de căpătii, iar ”huzurul, luxul, trândăvia, destrăbălarea” obşnuite ale vieţii cotidiene.

       Oamenii politici din toate partidele, reprezentanţi ai Palatului Regal, dar şi conducătrii militari, vor acţiona cu iresponsabilitate pentru fraudarea însemnatelor fonduri destinate înzestrării armatei. Voi aminti doar cele 16 afaceri privind înzestrarea aviaţie militare, afacerile Ferochimica şi Skoda, fraudarea fondului Timbrul aviaţiei, afacerile privind echiparea cadrelor militare, inclusiv cu ”batiste şi fulare patriotice” În schimb, cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial, în toate localităţile ţării se vor organiza baluri caritabile pentru înzestrarea armatei (în toamna lui 1938 la Cobadin s-au donat 1400 lei).

       Deşi  la depunerea jurămîntului Carol al II-lea, promitea că va acţiona pentru ca ţara să aibă ”o armată organizată după ultimile cerinţe”, el va constitui o amarnică deziluzie pentru militari, pentru contribuţia avută la”dezorganizarea statului şi armatei romăne”. România va intra în război cu o înzestrare cu armament, muniţie şi tehnică de luptă necorespunzătoare şi cu servicii care nu corespundeau  cîmpului de luptă. În aceste condiţii, în războiul din est şi ulterior în cel din vest, sute de mii de români ( morţi, răniţi sau prizonieri de război) vor plăti incompetenţa conducătorilor politici.

       Imediat după razboi, cu sprijinul tancurilor sovietice, conducerea politică este preluată de “elemente sănătose şi democratice”. Mii de români vor suferi chinuri greu de imaginat în închisorile de la Aiud, Gherla, Piteşti sau la Canal. Printre aceştia se afla şi elita armatei române. Locul acestor militari  va fi ocupat  de tineri muncitori necalificaţi, strungari, tinichigii, care beneficiind de un sistem aberant de avansare, bazat pe devotamentul faţă de popor şi clasa muncitoare, ajung în această perioadă în funcţii importante în armată ,cu toate că pentru mulţi absolvirea liceului s-a dovedit a fi deosebit de dificilă.

       Gheorghe Gheorghiu Dej la Congresul VI al PCR in februarie 1948, declara că” Nu este sacrificiu prea mare pentru noi cînd este vorba despre armată şi nevoile ei. Dorim s-o vedem bine dotată, bine îmbrăcată, bine hrănită, perfect instruită.”

       După 1970, succesorul acestuia, Nicolae Ceauşescu, va acţiona constant contrar celor declarate de predecesorul său. Armata, pentru prima dată în istoria sa, devine RENTABILĂ. Mii de militari vor lucra pe şantierele patriei - la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Transfăgărăşan, în mine, la construirea canalelor de irigaţii, platformelor industriale şi blocurilor de locuinţe, la străngerea recoltelor şi chiar ca simpli salahori la descărcarea navelor în portul Constanţa.

       Toate acestea însă s-au facut în detrimentul misiunii principale a armatei, instruirea în vederea apărării ţării. În decembrie 1989, cînd conducătorul “mult stimat si iubit”ordonă armatei să tragă în populaţia revoltată, nici unul din conducătorii politici şi militari nu se vor opune, ei dovedindu-şi obedienţa faţă de cel care le-a asigurat ascensiunea în funcţiile de conducere. La Timişoara, Cluj, Sibiu şi Bucureşti militarii au executat, cu străngere de inimă, ordinul primit de la conducerea politică a ţarii.

       În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 are loc fraternizarea militarilor cu demonstranţii, sloganul ”ARMATA E CU NOI !”umplând de bucurie şi speranţă inimile tuturor românilor. Din păcate, în seara aceleiaşi zile, pe fondul luptei pentru putere, este declanşată mascarada luptei împotriva “teroriştilor-securişti”. Militarii români, dezinformaţi şi neinstruiţi, comit erori soldate cu mii de victime (morţi şi răniţi).

       După revenirea la normal nici unul din conducatorii politici şi militari, vinovaţi de producerea victimelor, în perioada represiuni sau după 22 decembrie, nu vor răspunde pentru crimele comise sau ordonate. În timp ce o mare parte a politicienilor aflaţi la putere după decembrie 1989 trăgeau cu coada ochiului mai mult spre est, armata română - prin profesionalismul şi seriozitatea demonstrată de militari pe timpul desfăşurării unor acţiuni deosebit de complexe în Somalia, Angola, Albania, Bosnia-Herţegovina, Irak sau Afganistan –  a fost vîrful de lance al integrării în NATO .

       Integrarea a presupus un dureros proces de restructurare al armatei române, care a însemnat reducerea efectivelor de la 320.000 militari la doar 75.000. Un mare număr de militari au fost obligaţi să treacă în rezervă, asigurându-li-se, prin lege, o pensie şi dreptul la munca, inclusiv cumularea pensiei cu salariul, drepturi echivalente cu cele acordate militarilor din ţările membre NATO şi UE. Mai nou actualii guvernanţi au constatat că pensiile militarilor sunt nesimţite şi acţionează cu o perseverenţă diabolică pentru reducerea acestora, în dispreţul total al prevederilor Constituţiei României şi al Directivelor Europene.

       În ultimii douăzeci de ani conducatorii politici împreună cu cei militari , afectaţi puternic de sindromul ”vilei, contului în bancă şi al maşinii de lux” au afectat capacitatea de luptă a armatei prin derularea a numeroase afaceri oneroase: Motorola, modernizarea MIG-21(Elbit), Tofan, distrugătorul Mărăşeşti, Freagatele, uniformele Ristop, TAB-urile Pirania.

       La ora actuală armata româna are în dotare fregate, tancuri Gepard şi avioane Hercules-secon-hand, avioane modernizate Mig-21 cu resursa de zbor aproape epuizată, TAB-uri, autocamioane şi autoturisme vechi de peste 30 ani. Cu o asemenea inzestrare armata româna nu poate produce decât eroi. În faţa sicrielor înfăşurate în tricolor, în care se întorc tot mai mulţi militari români din teatrele de operaţii, politicienii, vinovaţi de inzestrarea necorespunzătoare  a armatei, lacrimează şi rostesc discursuri despre patriotism şi datoria faţă de patrie.

       În concluzie, putem constata că nimic nu s-a schimbat în atitudinea politicienilor români faţă de armată,  aceasta oscilând între “ARMATA NU RENTEAZĂ!” şi “ARMATA E CU NOI !”

Având în vedere faptul că “cel mai bun profet al viitorului, este trecutul” consider că este momentul ca politicienii români să nu mai repete greşelile din trecut, măcar din respect pentru sacrificiul  sutelor de mii de militari  români, căzuţi pe cîmpurile de luptă, apărînd interesele României.

Preşedinte Filiala Constanţa

a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate

Col.(r) Remus Macovei