luni, 30 august 2010

CONSIDERATII COMPARATIVE privind recalcularea pensiilor militare

Am primit un punct de vedere pe care-l postam sa va aflam parerea

10 comentarii:

  1. Cam devreme cu aceste calcule. Nimeni nu stie ce va iesi, nici macar cei care au gandit legea, mai ales ca se va emite o alta lege (Legea unica a pensiei), cat de curand (conform FMI). Se vor abroga (daca Parlamentul aproba) toata legislatia din domeniu existenta in prezent. Daca aceasta noua lege nu va fi aprobata Legea 164 este in vigoare pentru ca Legea 119 nu o abroga. Astfel, cei care nu au semnat cererile cerute de lege vor avea toate sansele sa castige in instanta, daca se diminueaza cuntumul pensiei. Sa speram ca deputatii nostri vor gandi, "ca de aceea le-a dat statul cap".

    RăspundețiȘtergere
  2. Cine spera ca "deputatii nostri " vor gandi pentru noi, vor ramane cu speranta . Deputatii, indiferemnt de partide vor vota intotdeauna conform interesului propriu , iar atunci cand nu exista interes propriu , se voteaza mecanic, fara sa mai gandeasca la implicatii .NICI MACAR UN DEPUTAT NU VA VOTA CU GANDUL LA MILITARI. NICI CHIAR CEI CARE SUNT FOSTI MILITARI.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa dupa cum se precizeaza si in titlu Legea119 / 2010 stabileste unele masuri in domeniul pensiilor . Aparitia ei se datoreaza faptului ca neputand sa scoata din Parlament Legea sistemului unic de pensii,urmata de Hotarari de Guvern cu rol de norme de aplicare si ordine ale de ministrilor se resort , pe post de instructiuni ,pentru a se incadra in termenul de 01.01 2011 , guvernantii au trebuit sa fabrice o baza legala pentru inceperea si derularea procesului de recalculare . Se mizeaza pe faptul ca la data la care Legea sistemului unic de pensii va iesi din Parlament macar faza intocmirii adeverintelor sa fie rezolvata .Avand veniturile ( adeverintele de venit ) calculul se poate face usor in orice varianta ar iesi Legea unica a pensiilor . Legile 164 /2001 si 19/2001 vor fi ulterior abrogate prin dispozitia Legii unice a pensiilor .Asta au gandit costitutionalistul de doi bani Boc si sugile lui . Asa stand lucrurile suntem in fata a doua optiuni :
    1. sa facem cereri pentru obtinerea adeverintelor situatie in care la aparitia legii vom putea sa ne calculam singuri pensia
    2 .sa nu facem cereri si atunci ar fi posibil calculul pensiei luind in calcul salariul mediu pe economie .

    Asa dupa cum se arata in materialul postat este posibil sa existe situatii in care nedepunand cererea de obtinere a adeverintelor sa se obtina un cuantum mai mare pentru pensia recalculata .
    Referitor la calcule sunt si eu de parere ca e cam devreme . Domnule comandor in unele exemple ati amestecat punctajul cu anii,dar orcum cineva initiat va intelege.

    Parerea mea este ca in conditiile in care Legea 164/2010 nu a fost abrogata ,iar legea 119/ 2010 va fi abrogata , faptul ca solicitam adeverinte in baza Legii 119 care face referire la recalculare nu poate fi nicicum interpretat ca un acord personal pentru recalcularea pensiei , imi asum acest punct de vedere desi contravine recomandarilor SCMD .
    Personal voi profita de ocazia oferita (fara nici o plata ) de a cunoaste care au fost veniturile mele pe parcursul carierei militare .

    Am convingerea ferma ca Legea sistemului unic de pensii nu va iesi prea curand din Parlament iar pana atunci se va dovedi ca procesul de eliberare a adeverintelor va fi suficient de lung pentru pentru a nu fi finalizat in mandatul actualului guvern .

    Am facut cateva modelari privitor la ce insemna sa eliberezi adeverinte unui pensionar care a lucrat in 3-4 unitati de pe tot teritoriul tarii si e cumplit .Vai de Comandantii de unitati care au aceasta sarcina .Dar ce e rau pentru ei e bine pentru noi .
    Daca la nivel de SCMD si ACMRR ne organizam corespunzator putem sa le punem ceva probleme si cu ocazia contestatiilor prevazute de lege .

    Presupunant ca vor reusi recalcularea vom avea castig de cauza in instante .
    In concluzie sa fim optimisti dar vigilenti .

    cdor(r)ing. Neculita Canea

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa dupa cum se precizeaza si in titlu Legea119 / 2010 stabileste unele masuri in domeniul pensiilor . Aparitia ei se datoreaza faptului ca neputand sa scoata din Parlament Legea sistemului unic de pensii,urmata de Hotarari de Guvern cu rol de norme de aplicare si ordine ale de ministrilor se resort , pe post de instructiuni ,pentru a se incadra in termenul de 01.01 2011 , guvernantii au trebuit sa fabrice o baza legala pentru inceperea si derularea procesului de recalculare . Se mizeaza pe faptul ca la data la care Legea sistemului unic de pensii va iesi din Parlament macar faza intocmirii adeverintelor sa fie rezolvata .Avand veniturile ( adeverintele de venit ) calculul se poate face usor in orice varianta ar iesi Legea unica a pensiilor . Legile 164 /2001 si 19/2001 vor fi ulterior abrogate prin dispozitia Legii unice a pensiilor .Asta au gandit costitutionalistul de doi bani Boc si slugile lui . Asa stand lucrurile suntem in fata a doua optiuni :
    1. sa facem cereri pentru obtinerea adeverintelor situatie in care la aparitia legii vom putea sa ne calculam singuri pensia
    2 .sa nu facem cereri si atunci ar fi posibil calculul pensiei luind in calcul salariul mediu pe economie .

    Asa dupa cum se arata in materialul postat este posibil sa existe situatii in care nedepunand cererea de obtinere a adeverintelor sa se obtina un cuantum mai mare pentru pensia recalculata .
    Referitor la calcule sunt si eu de parere ca e cam devreme . Domnule comandor in unele exemple ati amestecat punctajul cu anii,dar orcum cineva initiat va intelege.

    RăspundețiȘtergere
  5. Parerea mea este ca in conditiile in care Legea 164/2010 nu a fost abrogata ,iar legea 119/ 2010 va fi abrogata , faptul ca solicitam adeverinte in baza Legii 119, care face referire la recalculare nu poate fi nicicum interpretat ca un acord personal pentru recalcularea pensiei , imi asum acest punct de vedere desi contravine recomandarilor SCMD .
    Personal voi profita de ocazia oferita (fara nici o plata ) de a cunoaste care au fost veniturile mele pe parcursul carierei militare .

    Am convingerea ferma ca Legea sistemului unic de pensii nu va iesi prea curand din Parlament iar pana atunci se va dovedi ca procesul de eliberare a adeverintelor va fi suficient de lung pentru pentru a nu fi finalizat in mandatul actualului guvern .

    Am facut cateva modelari privitor la ce insemna sa eliberezi adeverinte unui pensionar care a lucrat in 3-4 unitati de pe tot teritoriul tarii si e cumplit .Vai de Comandantii de unitati care au aceasta sarcina .Dar ce e rau pentru ei e bine pentru noi .
    Daca la nivel de SCMD si ACMRR ne organizam corespunzator putem sa le punem ceva probleme si cu ocazia contestatiilor prevazute de lege .

    Presupunand ca vor reusi recalcularea vom avea castig de cauza in instante .
    In concluzie sa fim optimisti dar vigilenti .
    Cdor (r) ing Neculita Canea

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnilor
    Va rog nu mai folositi pentru blog-ul dvs denumirea de Sindicatul Cadrelor Militare ....., pentru ca voi nu doriti sa reprezentati interesele "cadrelor" militare fie ele disponibilizate, rezerva, etc. Voi va luptati pentru drepturile ofiterilor care sunt sau au fost cadre militare, cadre militare sunt si maistrii si subofiterii, am vazut in aceasta pagina cum un oarecare se vaita ca un subofiter va primi o pensie mai mare "necuvenita" decat un ofiter. Sunteti penibili, daca subofiterul acela va lua o pensie si mai mica si ofiterul va lua aceeasi pensie diminuata o veti duce mai bine voi? Poate ca nu stiati, cainele moare de drum lung si prostu' de grija altuia. Nu sunteti decat niste taranoi inculti alungati de foamete de prin satucurile Moldovei iar Ceausescu care era de teapa voastra v-a facut "ofiteri". Vedeti-va de treaba voastra, luptati pentru drepturile voastre nu mai purtati de grija altora, poate macar acum cand ati fost scosi pe tusa reflectati la toate mizeriile care le-ati facut cand erati in activitate si dupa cum ati aflat cu durere acum sunteti niste anonimi.
    Nu va salut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu toate ca sunt ofiter, subscriu la punctul de vedere al lui OARE. Este un punct de vedere realist. Trebuie ca fiecare sa ne vedem de problemele noastre, indiferent de palierul pe care l-am ocupat candva. Calculele facute mai sus sunt simple ipoteze , nu reflecta realitatea, chiar daca pe alocuri sunt apropiate de adevar. Pentru cadrele militare disponibilizate , in aceasta categorie includ in egala masura generali , amirali , ofiteri , maistri militari si subofiteri , legea 119/2010 a facut mai mult decat urletele si injuriile sindicatelor proferate cu atata maiestrie la adresa factorilor de decizie.Poate , daca maestrii injuriilor ar fi adoptat o tactica mai concilianta , mai civilizata , alta ar fi fost acum grila de calcul a domnului comandor Vasile Mircea .

    RăspundețiȘtergere
  8. vasile mircea? un rasuflat de comandor care in ultima perioada ca activ lua o caciula de bani pentru ca aproape zilnic cutreiera prin unitati sa gaseasca nereguli la corpurile de garda...si,dupa ce facea scandal si speria serios pe comandanti,mai ales pe cei de la nave,isi umplea bandahanul la nava baza si mai pleca si cu traista cu salam de sibiu si borcanul de miere...asta-i vasile justitiarul,un fel de cherciu,daca va mai amintiti...si acum ne da lectii...e o rusine!

    RăspundețiȘtergere
  9. salut! Pana acum s-a vorbit ,la general,de minciuna ca pensiile sub 3000 ron nu scad dupa recalculare.Vine cineva si demonstreaza cu calcule,fie ele chiar ipoteze,la ce sa ne asteptam
    'iar unii au si sarit ca arsi.Cred ca acest lucru ii deranjeaza foarte tare pe sustinatorii
    masurilor anticonstitutionale luate de guvern.
    In alta ordine de idei,sa o lasam mai moale cu
    balacareala,aici se dezbat probleme legate de pensii nu de salam si miere.
    Apropo! Mai oskar,ti-a luat cumva comandorul salamul pe care trebuia sa-l sustragi din ratia
    echipajului si sa-l duci la tine acasa??

    RăspundețiȘtergere
  10. Salut! Citind aproape toate articolele publicate
    pe pagina filialelor ,am constatat ca sunt
    comentatori care,din start, pun pumnul in gura
    celor ce vin cu vreo idee in sprijinul sindica-
    tului. Pentru asta folosesc metode binecunos-
    cute,cum sunt dezinformarea,minciuna ori
    discreditarea.Pe aceasta linie ,as putea spune ca sunt uluit de aerele de superioritate ce le afiseaza acest oskar. Mai degraba,as crede ca e
    un sobolan jegos si pricajit,scapat de derati-
    zare din santina vreunei nave. A iesit la lumina, s-a dat cu putin fard portocaliu,apoi
    a inceput a inprosca cu mizerii.Inseamna ca
    este bine platit pentru ce face,din moment ce
    nu-l intereseaza problema pensiilor.
    Aici nu e vorba de nicio lectie ,este pur si simplu o parere.

    RăspundețiȘtergere