Comandor
marină (rez) dr. Golea Pompiliu
Motto
„Scaunele prezidenţiale
sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.” (Grigore Moisil)
„ Înmulţirea claselor
consumatoare şi scăderea claselor productive iată răul organic în contra căruia
o organizare bună trebuie să–i găsească remedii.” (Mihai Eminescu)
Este
o luptă năucitoare pe viaţă şi pe moarte pentru scaunul prezidenţial. Care are,
nu în rare ocazii accente iraţionale. După 10 ani de „pitoresc prezidenţial”
toţi candidaţii vituperează la inalte intensităţi ale sunetelor la adresa
„grelei moşteniri” şi mai piano la „eternele reforme” prin care trece ţara
noastră. Media ii acompaniază în funcţie de interese. Le reamintesc tuturor
celor care aspiră la fotoliul prezidenţial cuvintele lui Simion Bărnuţiu în
cadrul discursului din Catedrala de la Blaj din 14 mai 1848: “Care naţiune de
pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele
vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e
libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot
ce îl face demn să mai fie pe pământ? … Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu
rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii
aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă
împreună cu lupii şi sfâşie pe popor împreună cu aceştia; nu vă abateţi de la
cauza naţională de frica luptei; cugetaţi că alte popoare s-au luptat sute de
ani pentru libertate”.
Un preşedinte, trebuie să fie factor de echilibru între
puterile statului care nu trebuie să se domine între ele. Care pe care...!
Articolul 80 din
constituţie prevede:
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României
veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor
publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile
statului, precum şi între stat şi societate.
Aşa după cum am mai spus şi în alte ocazii, eu consider
că aveam nevoie de un preşedinte de tipul domnului Basescu Traian şi de o criză
ca cea prin care trecem acum. Stilul de conducere al domnului preşedinte încă
în exerciţiu ne-a arătat cum pot fi speculate vulnerabilităţile unei
construcţii democratice încă în faza de maturizare. Criza care nu este
românească, nu se domoleşte dimpotrivă devine mai perversă sub forma
modernizată a “Drang nach Osten”, de
data aceasta la nivel mondial. România este cu sau fără voia ei parte în acest
război multidimensional.
Viitorul preşedinte nu trebuie să uite că înainte de a fi
filoeuropean sau filoamerican sau mai ştiu ce
filo......este român. Lucreţiu Pătrăşcanu licențiat în drept şi doctor
în ştiinţe economice al Universităţii din Leipzig – figură rară
printre comunişti - a plătit cu viaţa
pentru cuvintele rostite la un miting în 1946, la Cluj, ţinut în faţa studenților
grevişti: „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Aceste cuvinte nu au fost pe
placul colegilor de partid, care l-au catalogat ca fiind naţionalist.
Deci pe primul plan trebuie puse interesele românilor.
Voi puncta ce cred eu că ar fi trebuit să dezbată
candidaţii la înalta funcţie în stat din perspectivă economică.
1. Realizarea unei creşteri economice
sustenabile- este fără doar şi poate cheia democratizării şi stabilităţii
economice şi sociale . Prezentarea cu emfază a creşterii produsului intern
brut lăsând în umbră celelalte elemente
de sustenabiliate este doar un slogan electoral. Să nu uităm că în produsul
intern brut se include dacă vrem suma profiturilor, salariilor şi amortizărilor
la nivel naţional. Unul dintre candidaţi declara la o întâlnire în SUA cu reprezentanţii companiilor ExxonMobil şi
Halliburton, din sectorul petrolier următoarele: „Am confirmat faptul că
sistemul de redevenţe va fi un sistem care să asigure, sigur, resurse bugetare
la media europeană, însă nu va descuraja investiţiile, nu va fi un sistem în
care să încercăm să luăm prea mult, pentru că, dacă vrei să iei prea mult, după
aia nu mai ai de la cine. Noua lege este discutată în primul rând cu Banca
Mondială, cu Fondul Monetar Internaţional, şi va fi pusă în dezbaterea mediului
de afaceri la începutul anului viitor, pentru că acea obligaţie a statului
român de a nu modifica sistemul redevenţelor expiră pe 31 decembrie 2014".
Adaug eu şi spun că în prezent din redevenţe se obţin circa 300 milioane euro
anual iar din impozitul pe profit al companiilor străine circa 2,5 miliarde
euro. Restul .....! De pe aici ..........de la indigeni!
Produsul
intern brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare
standard (PPS) în România s-a situat la 54% din media Uniunii Europene, în
uşoară creştere faţă de 50% în 2012. Şi touşi veniturile la buget nu au crescut
dimpotrivă au scăzut. Dacă se estima că se vor strânge la buget 33,6% adică
circa 47 miliarde euro în realitate veniturile au scăzut la 32% reprezentând
circa 45 miliarde euro - sub media veniturilor din ultimii 5 ani. S-a observat
o uşoară îmbunătăţire a nivelului de trai la paturile defavorizate urmare a aplicării
doctrinei politice a partidului principal de la putere, dar la capitolul
investiţii statul a avut cu 7,5% mai puţine investiţii. Deci au fost taiate
pentru a se da înapoi sumele luate pe vremea puterii portocalii....!
Avem
o datorie imensă de peste 100 miliarde euro generată de acţiunea tuturor
actorilor politici care au trecut din 2008 încoace pe la guvernare. Nu s-au văzut
în investiţii productive şi generare de eficienţă economică!
Entităţile
economice autohtone s-au redus drastic în favoarea celor transnaţionale. Nu pot
înţelege cum de în Emiratele Arabe şi în ţările din nordul Africii este
obligatoriu ca un investitor străin să se asocieze cu un unul local în
proporţii de 60% autohton şi 40% cel venit şi noi ignorăm aceste experienţe.
Procentul
poate fi discutat dar principiul este de luat în seamă. Dacă mâine un
investitor pleacă rămânem fără.....aer!
Am
preamărit politica de creştere economică şi de nivel de trai din 2004-2008.
Ea
a dus în aparenţă la creşterea nivelului de trai. Pe datorie....! Se aplicau
politicile Consensului de la Washinghton. A venit scadenţa în 2008 amânată
electoral până după alegerile prezidenţiale din 2009.
Ponderea
capitalului în PIB-ul din România este de 60% iar a muncii de numai 40%. Invers
ca în vest. Este clar că principala piaţă de desfacere nu este România iar produsele
realizate cu costuri salariale mici şi facilităţi fiscale uriaşe pleaca şi se
vând în ţări cu putere de cumpărare mare.
Sancţiunile
antiruseşti au determinat blocarea pieţei agricultorilor din UE şi implicit din
România: pierderi de circa 5-7 miliarde euro mai ales legume şi fructe.
Câteva
zeci de milioane de euro sunt pierderile noastre ....!
Nu
aplicăm politici care să ţină cont de fluctuaţiile activităţii economice.
Evoluţiile
ciclurilor economice reale sau regizate ne gasesc cu o economie vulnerabilizată
de cele mai multe ori de comportamentele noastre: ale actanţilor politici în primul rând dar şi
ale noastre oamenilor de rând.
2.
Ocuparea cât mai deplină a forţei de muncă în condiţii salariale decente –ne-am
angajat prin Tratatul de la Lisabona să creştem ocuparea la circa 75% faţă de
prezent când este de circa 60%. Mai e până în 2020! Tendinţa actuală este de a
aduce în 2016 salariul minim la circa
1.200 lei iar salariul mediu în jur de 2.500 lei.
Pentru
firma asta înseamnă costuri salariale cuprinse între 1.500 – 3.000 lei.
Un
salariu mediu din Germania de 2.500 euro echivalează cu unul de circa 900-1000
euro la noi. Este vorba desigur din perspectiva puterii de cumpărare!
Cineva
mi-ar spune că nu e posibilă o dublare a salariului mediu pentru că ar genera
inflaţie. Eu nu sunt convins că este aşa. Mai degrabă cred că este o negociere
cu marile firme pentru a menţine salariile în niste limite acceptate de ele
care le-ar permite realizarea unor caştiguri estimate. Aş vrea să văd o
negociere dură cu transnaţionalele asupra modului de taxare fiscală şi a
salarizării.
80%
din PIB se realizează de regulă prin consum personal şi guvernamental.
Şi
parcă aş vrea ca prin consum guvernamental să vedem numai cheltuieli raţionale.
De exemplu cele cu bunuri şi servicii au crescut cu 12% în perioada 2012-2013.
3.
Menţinerea inflaţiei la cote rezonabile şi realizarea unor schimburi externe
eficiente - Romania a avut un deficit la balanţa comercială în creştere cu 100
de milioane de euro în primele cinci luni ale anului 2014 faţă de aceeaşi
perioadă a anului 2013, conform Oficiului european de statistică Eurostat. Asta
generează necesitatea acoperirii diferenţei prin împrumuturi care măresc
datoria publică! Cred că un preşedinte al României, dând dovadă de tact şi nu
de obedienţă, trebuie să se gândească la efectele asupra noastră, ale sancţiunilor
economice reciproce între protagoniştii actualului război multidimensional. Să
extindă omnidirecţional relaţiile economice şi să înţeleagă că UE nu este
singura piaţa la care ne raportăm. Avem o dependenţă faţă de piaţa UE de 80%. Iar
recesiunea ei ne loveşte şi pe noi.
4.
Echilibrele macroeconomice sunt deosebit de importante – Printr-o aderare
benevolă sub semnătura fostului premier domnul Emil Boc la Mecanismul de Stabilitate Financiară
ne-am angajat să nu depăşim un deficit structural de 1% din PIB.
Este
dacă vreţi şi motivul de sfadă între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta însoţit
de tânara ministru de finanţe, cu ocazia discuţiilor pe marginea reducerii CAS
–ului cu 5%.
Menţinerea
deficitului structural la 1 % coroborată
cu cerinţa referitoare la achiziţia de tehnică modernă de luptă - sugerată de
domnul George Friedman venit recent la Bucureşti- înseamnă că nu vom avea bani suficienţi de
investiţii fiind condamnaţi să plătim numai pensii şi salarii bugetare şi să
menţinem economia la foc mic. Investiţiile chinezeşti întârzie şi deja am
suspiciuni că ceva e în neregulă în jocurile internaţionale.
Şi
în încheiere aş îndrăzni să spun direct care sunt aşteptările mele şi cred că şi ale oamenilor din această
ţară. Mica mea expertiză în domeniul
economic cred că îmi permite să le identific; nu sunt neapărat noi:
·
negocierea
redevenţelor – prima după noi ca nivel mediu minim al redevenţei este Canada -10%
faţă de 2-3% în România; anul asta este momentul renegocierii;
·
salarii
decente în concordanţă cu măsuri de stimulare a productivităţii muncii venite
de la autorităţi;
·
un
sistem de pensii sustenabile prin abrogarea pilonului II de pensii şi
stimularea pilonului III pentru
doritori; aşa a procedat Slovacia recent;
·
scoaterea
din sistemul de pensii, a ajutoarelor sociale care au fost iniţiate de domnul
Boc; ele pot fi date prin alte scheme de finanţare;
·
dezvoltarea
economiei sociale mai ales în zona
rurală şi eliminarea pomenilor electorale pentru cei apţi de muncă cu oferirea
alternativei de încadrare în muncă, pe principiile acesteia;
·
un
sistemul de sănătate corect, bazat pe contribuţii reglementate fără sifonări de bani din cadrul CASS;
·
reducerea
datoriile statului şi asigurarea unor recalibrări financiare prin pătrunderea
capitalului cu adevărat productiv în condiţiile dezvoltării durabile;
·
vindecarea
sistemul de educaţie; concurenţă autentică între cele două sectoare public şi
privat al educaţiei; subvenţionarea cu procente stabilite a tuturor celor care
studiază inclusiv în învăţământul privat de calitate aşa cum este si prin alte
părţi ale lumii; sunt ţări inclusiv în Europa de Vest şi Est în care fiecare tânăr are încă de la naştere o
sumă depusă într-un cont destinată educaţiei şi care nu poate fi accesată prin
liberul arbitru; dacă tot vor să vină transnaţionalele vestice în număr mare,
ar trebui ca în virtutea principiului „responsabilităţii sociale” pe care-l
declamau în proiecte europene până la venirea crizei, să finanţeze aceste
conturi destinate educaţiei.
·
starea
mediului înconjurător; „eco-anarhiştii” domnului George Maior nu trebuie să se
opună extracţiei de gaze de şist atâta vreme cât procesele de producţie se
realizează cu tehnologii nepoluante şi care nu pun viaţa şi sănătatea în
pericol; în cadrul unor societăţi mixte care împart atenţie producţia şi care folosesc „tehnologii curate”
asemenea activităţi sunt binevenite;
·
crearea
condiţiilor de către guvern pentru generarea de locuri de muncă; reducerea CAS-ului cu 5% aduce
automat crearea de locuri de muncă? Mă îndoiesc că măsura aceasta aparent bună,
fără alte măsuri accesorii va genera automat
efecte dezirabile!
·
dialog
autentic cu specialiştii care trebuie să pătrundă în structurile tehnice! Şi să
fie stabili! Politicienii sunt suficienţi pentru nivelurile I şi II de
conducere în ministere!
În
final, aş afirma că nu am văzut un dialog închegat pe marginea acestor probleme
ci numai sfadă şi pasiuni mărunte. Lasându-ne şi mai confuzi în toată anomia
asta internaţională.
Asta
mă face să concluzionez că o dată cu alegerea preşedintelui (inspirată sau nu
rămâne de văzut!) mai urmează o fază necesară
- a reprimenerii vorba lui Pareto – a clasei politice din ţara noastră şi a intrării în rol a specialiştilor
autentici care să fundamenteze deciziile politicienilor. Momentul este
reprezentat de alegerile din 2016! E timpul unei societăţi civile puternice,
care fără a se implica în luarea puterii politice, să facă presiuni prin
mecanismele conferite de lege, asupra politicienilor să conducă în favoarea
noastră a românilor. Trebuie să ii ajutăm pe politicieni să se transforme în oameni politici!
Veritas
laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Deşi respins de nenumarate ori,
adevarul nu piere niciodată).
