sâmbătă, 24 aprilie 2010

INFORMARE

       În ziua de 23 aprilie 2010, în Aula Mare a Academiei Militare Navale a avut loc o întîlnire de lucru a domnului ministru al Apararii Naţionale- generalul Gabriel Oprea- cu aproximativ 320 de cadre militare în rezervă şi în retragere din garnizoanele constănţene.
       Cu această ocazie domnul ministru, după ce şi-a prezentat cariera, referitor la problema pensiilor militare a menţionat urmatoarele aspecte :
 - la întîlnirea avută cu primul ministru şi ministrul muncii şi protecţiei sociale a reuşit să-i determine pe aceştia să accepte ca pensiile sub 3000 de lei, să nu fie reduse ( s-a arătat că în urma unei simulări, pensia unui subofiţer, după criteriile prevăzute în lege ar fi trebuit să scadă de la 2000 lei la aproximativ 1000 lei );
 - factorul politic a decis ca toate pensile peste 3000 lei să fie reduse, fără a preciza cît şi în baza căror criterii.
       Reprezentanţii cadrelor în rezervă şi în retragere au ridicat urmatoarele probleme:
              - a fost prezentat un veteran de război, în vârstă de 86 ani, care a luptat în vest şi în est, fiind ranit în Cehoslovacia, si care dupa 39 de ani de carieră militară, având o pensie de 3200 lei, este pus în situaţia de a fi umilit în loc să fie tratat cu respectul cuvenit unui erou;
              - s-a aratat faptul că nu este normal ca elita militară,  generalii şi coloneii, care au asigurat conducerea armatei, să fie stigmatizati în faţa populaţiei ca fiind vinovaţi de situaţia dezastruoasă a sistemului de pensii;
              - s-a arătat că în nici o ţară NATO şi UE, primul ministru nu şi-ar fi permis să propună în parlament o lege prin care , discreţionar, să reducă drastic numai pensiile generalilor şi coloneilor în rezervă şi retragere;
              - s-a solicitat domnului ministru să lupte pentru ca situaţia aberantă existentă în perioada 1990- 2001, cînd un subofiţer avea pensia mai mare ca un general, să nu se repete odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor;
              - s-a solicitat, din partea S.C.M.D.- Filiala Constanţa, alocarea unui spaţiu în care acesta să-şi desfăsoare activitatea, domnul ministru promiţând că va discuta această problemă la nivel central cu preşedintele sindicatului;
              - domnul ministru a fost întrebat daca grupul independenţilor vor vota proiectul legii pensiilor, acesta arătând faptul că acest grup va vota legea, dar cu amndamentele care să nu permită afectarea drepturilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere.
       În încheiere domnul ministru a facut apel la unitatea tuturor pensionarilor militari, promiţând că va face tot posibilul pentru ca legea pensiilor, care va intra din nou în dezbatere, să nu determine o scădere a pensiilor.


Preşedintele Filiala Constanţa a
Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate
    Col.(r) Remus Macovei

55 de comentarii:

  1. Sanatate domnul Macovei .
    Eram interesat daca domnul Oprea nu a intrebat si pe cati rezervisti poate conta pentru noul sau partid, si eventual , daca e adevarat ca frecventati anumite localuri pe banii sindicatului . Daca nu v-a intrebat va intreb eu ! Nu insinuez nimic, nu afirm nimic, doar intreb .
    Si revenind la vizita domnului Oprea , as fi interesat , care e reactia dumnevoastra , eventual a sindicalistilor la afirmatiile domnului Oprea vizavi de targul facut cu Guvernul . Va multumeste ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sanatate domnule Macovei!
    Eu Credeam ca domnul Oprea v-a intrebat daca si cati va veti inscrie in partidul dansului , si eventual, daca e adevarat ca frecventati anumite localuri Prin Constanta pe banii sindicatului . Si daca nu v-a intrebat , va intreb eu . E doar o intrebare .
    Si mai am una , cam care a fost reactia dumnevoastra si a colegilor de sindicat , la targul propus de domnul Oprea ? Il acceptati ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Sory, netul face probleme , nu afiseaza comentariile . Din cazul asta am postat doua mesaje identice . Cu scuzele de rigoare !

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu aflu acum ca pensia unui subofiter este de 2000 lei. Dar fratele meu a iesit in 2001 lt.col.sef stat major batalion si are 1701 lei, cu liceu militar, scoala militara si facultate civila, dar fara alte proptele ca suntem copii de oameni saraci. Nu mi se pare echitabil!
    Dar, lasand asta l o parte, un lucru e foarte limpede si nu inteleg de ce nu pricepeti si domniile voastre cu totii ca:

    ORICE 'AMENDAMENT' ACCEPTAT INSEAMNA SA NE BAGAM SINGURI CALUL TROIAN IN CETATE!!!

    Nu amedamente, oameni buni, ci Lege separata, ca si pana acum!!!! Asta-i tot ce putem admite! Sa fim fermi, ce Dumnezeu!

    Oprea, daca vrea sa-si arate atasamentul fata de armata, pentru asta trebuie sa se bata si sa invinga. Altfel, tot discursul lui nu-i decat demagogie!

    RăspundețiȘtergere
  5. catre scorpio.pseudonimul vrea sa coincida cu denumirea de scorpion sau scorpie?dupa umila mea parere ultima iti este mai apropiata.daca ai curaj si demnitate nu te ascunde inapoia unui pseudonim.eu unul ma voi inscrie in partidul la care te referi si numai pentru ca la conducerea lui se afla un militar si nu un vaporean betiv,bisnitar si curvar.sanatate mai scorpie.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mai domn' scorpio.. dumneta nu esti membru al sindicatului asa cum ai afirmat intr-un alt comentariu pentru ca daca ai fi ai fi stiut ca acea cotizatie se plateste de catre fiecare membru in parte direct in contul sindicatului central.. si nu ai avea astfel motiv sa spui ca Macovei bea banii de cotizatie. Asa ca cele ce afirmi sunt false. Tot ce scri nu denota decat ca nu-l ai tu la ficat pe Macovei .. pe Toma.. si eventual pe altii. Sa sti ca daca nu vrei nu esti obligat cu nimic sa devii membru al acestui sindicat iar daca nu esti iar nu te obliga nimeni sa postezi pareri si presupuneri sub acopririrea anonimatului.
    In alta ordine de idei sa sti ca evidenta membrilor de sindicat este tinuta de cineva pe hartie, de latcineva in sistem electronic.. si in curand partea financiara va fi tinuta de o alta persoana.. asa ca este putin probabil ca toti din comitetul de organizare sa fie atat de prosti incat sa-si barta joc de aceasta filiala. In curand, vom face alegeri si atunci probabil ca vei avea curajul sa iesi, in fata tuturor membrilor, si sa explici cum s-au baut banii sindicalistilor.

    RăspundețiȘtergere
  7. De acord TRAIANE . Orice varianta care nu sustine legea 164 in integralitatea ei , trebuie respinsa . Nu suma e in discutie aici ci principiul si dreptul. Cine accepta firimituri si ciuntiri asa va ramane . Oricum daca se accepta abrogarea art 11 din legea 80 vor scadea toate pensiile . De aceea trebuie sa fim fermi si sa nu acceptam compromisuri sau negocieri .
    Cristina2008, daca eu ma numeam Ilie 2010, sau Gheorge 1989, stiai mai multe despre mine , sau eram mai viteaz ? Nu id-ul conteaza . Daca vrei sa te treci cu numele de familie e dreptul tau, daca vrei sa iti pui un Nick e la fel de corect, important e sa ai coloana . Daca vrei sa il votezi pe Oprea si noul partid , e iarasi dreptul tau asa cum e si al meu sa nu acept propaganda ieftina si promisiunile desarte . Pentru mine Oprea e un vanzator , oportunist, carierist, un om fara coloana vertebrala si a intra in partidul lui , (chiar daca e fost militar ) ar insemna sa ii accept principiile . Ori asa aceva nu pot. E frate de sange cu Voicu , alt fost militar care face armata de ras . Imi e rusine sa spun ca cei doi au facut o scoala militara. Imi e rusine sa spun ca am facut parte din aceeasi armata la un moment dat . Daca imi vei spune acuma ca nu e nimic dovedit in cazul Voicu, si ca pana la proba contrarie, e negustor cinstit, atunci nu ma mira ca vei intra in partidul lui Oprea .
    Iti doresc ascensiune rapida si succesuri depline .E dreptul tau sa iti alegi prietenii si colegii . Si apropo, pe tine nu te mira faptul ca domnul Oprea a obtinut mai multe grade ca rezervist decat ca militar activ ? Asta chiar nu spune nimic ?
    A obtinut 4 grade in 17 ani ca activ si 5 grade in 15 ani ca rezervist .Pentru care fapte ? Ce a facut pentru armata in timpul asta de a fost avansat ? Si ce face acuma ?
    1. vinde proprietatile Ministerului .
    2 desfiintzeaza farmacii militare si lasa pensionarii militari fara medicamente .
    3. transforma Bricul Mircea in "barcuta" de plimbat beizadele , pe bani frumosi .
    4. "Inzestreaza" armata cu epave zburatoare , avioane care sunt iesite la pensie in SUA, pentru un comision frumusel , fara sa il intereseze costurile in bani sau vieti omenesti.
    5. Vinde pensionarii militari targuindu-se cu Bock pe pensiile acestora , ca pe o legatura de ceapa , de parca pensiile si drepturile castigate deb rezervisti sunt negociabile .
    Daca sustii toate aceste lucruri, inscrie-te in partidul lui si numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  8. Oameni buni, gheneralul asta de doi lei cincizeci, maxim trei lei, este un gargaragiu. Are scoala pesedistilor si a vaporeanului chiomb. Nu va bazati pe spusele lui caci ar insemna sa fiti maitampiti ca el si nu e cazul. Eu zic sa iesim in strada caci slabe sperante sa avem parte de un tratament normal din partea acestor guvernanti nemernici! Va zic eu, astia treba dati pe scari cu un sut in dos! Hahahaha!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Onorat comitet de organizare,
    In primul rand eu nu am afirmat nimic . Altii au afirmat , si nu a fost o singura persoana, (din Constanta) care spune ca e ceva putred. Iar de luat din banii de cotizatie , se pot lua sub urmatoarea forma: candidatul vine cu cererea de inscriere , fotografiile si copiile dupa actele necesare , le preda sefului de sindicat sau oricarui alt membru al biroului de organizare(dupa cum o fi organizarea ) , iar cineva( nu spun cine sa spunem o persoana care are acces la stampila) ii poate elibera legitimatia, omul crede ca a ajuns membru de sindicat, dar de fapt banii lui nu au ajuns inca la Bucuresti. Asta e o varianta . Asta SE POATE INTAMPLA . Eu nu am spus ca se si intampla , sunt alti oameni care afirma asta , din cadrul filialei . Eu doar am intrebat daca e adevarat, pentru ca ar fi dezonorant , dar trebuie sa admiteti ca se poate intampla si asta , poate nu la voi, poate aiurea .Poate cel ce a afirmat asta , are ceva cu domnul Macovei . Eu personal nu il cunosc , nu am nimic cu dansul si nici cu altcineva din filiala .
    In alta ordine de idei , spune o vorba romaneasca ca nu iese fum fara foc .
    E treaba vostra sa va descurcati itele.Poate curand o sa apara poze prin presa cu unii oameni imitandu-l pe ilustru Primar. Ar fi pacat pentru onoarea SCMD . Va asigur de respectul si bunele mele intentii . Iar faptul ca am pus (MA REPET ) INTREBAREA aici , direct ,dumnevoastra , este o dovada a faptului ca nu lovesc pe la spate , nu fac afirmatii, eu doar v-am intrebat si am vrut sa va atentionez , daca nu cititi si alte bloguri(vezi turnu severin ) ca au aparut plangeri la adresa presedintelui de sindicat .
    Sa auzim de bine !

    RăspundețiȘtergere
  10. Uite "onorat"(oare?!) scorpio.. Noi iti propunem sa vii si sa vezi cu ochii tai, care, ce si cum se intampla. Asta ca sa nu te mai iei dupa "vorbe" si cred ca am spus totul. Daca ne luam dupa ce spune unul sau altul nu cred ca ajungem la adevar. Asa ca vino matale, sa VEZI si ai sa te convingi. Pentru ca tot nu ai inteles. Banii nu trec pe la Macovei si nu trec pe la nici unul dintre membri filialei din Constanta. Bani sunt depusi direct catre contul din banca a sindicatului din Bucuresti. Asa ca supozitii si cu vorbe este usor de aruncat. Dar eu iti ofer partea grea adica SA VEZI CU OCHII TAI.
    Imi pare rau ca vrei si nu reusesti sa fii subtil si vrei sa arunci anatema de hoti si de talhari asupra noastra. Poate ca un astfel de hot sau de talhar esti chiar domnia ta, in sensul ca vrei, sa induci parerea ca se poate face orice cu niste bani de la prosti. Ei bine, nu este asa. Se vede de la o posta ca nu sti mersul lucrurilor, nici macar a celor financiare. Totul se face cat se poate de transparent pe baza de ordine de plata si pe chitante care sunt fiscalizate si nu se poate sa iei din bani fara sa sti ca trebuie sa dai seama pentru ei.
    Si daca nu lovesti pe la spate.. esti bine venit la noi, in filiala, sa vezi ce si cum se petrec lucrurile. Dar eu cred ca nu ai s-o faci pentru ca nu esti in stare sa intelegi cele mai simple lucruri(sau nu vrei decat sa denigrezi). Cui crezi ca foloseste? Noua? In nici un caz. Poate doar tie, daca ma gandesc ca poate esti platit pentru a denigra. Nu!? Chiar te-am ghicit. Demonstreaza tu acum ca nu avem dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  11. Incet,incet se transforma sindicatul in teren de joaca.hai sa ne jucam cu invective,e chiar rusinos de ambele parti.o intrebare pentru Comitetul de organizare: cine a organizat intalnirea cu ministru? sindicatul sau Asociatia Cadrelor in Rezerva din Constanta? Multumesc anticipat si mai lasati disputele intersindicale,ce dracu,tara arde si voi va scuipati pácilea?

    RăspundețiȘtergere
  12. Cand te face cineva "hot" si "nemernic" nu se joaca. Daca dumneavoastra nu va plac invectivele nu le dati curs si gata. Dar mie nu-mi place sa fiu luat peste picior si indiferent cine este cred ca trebuie sa-l pun la punct. Asta odata.
    A doua oara. Organizarea a apratinut domnului Ministru. La discutii au fost invitati toate cadrele in rezerva si retragere. Cine a avut aceasta calitate si a dorit sa participe a fost binevenit acolo, indiferent ca au fost dintr-o organizatie sau alta. Ba sunt mare parte dintre noi care suntem membrii in ambele organizatii.
    Nu aveti pentru ce sa multumiti. Si sa ma credeti ca nu scuip pe nimeni, am cei 7 ani de acasa.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ai dreptate Carlos. Vad ca am fost interpretat gresit , si invinuit de intentii pe care nu le am asa ca imi voi cere scuze colegilor din Constanta , pentru faptul ca am pus o intrebare care i-a deranjat . Poate si pe mine m-ar fi deranjat intrebarea dar nu as fi reactionat asa , atata vreme cat a fost doar o intrebarea ce dorea un raspuns simplu si atat . Nu vreau sa mai fac interpretari, as putea face si eu cum fac si colegii din Constanta. Deci imi cer scuze, intentia mea nu a fost in nici un caz sa arunc cu noroi, nici sa denigrez nici sa imi fac colegii talhari sau hoti .Am spus doar ca au aparut astfel de zvonuri si atat . Si cu asta am incheiat subiectul.

    RăspundețiȘtergere
  14. Va citest de aici din varf de munte si ma minunez.Ma asteptam la discutii serioase legate de neavenita lege a pensiilor si constat ca ne apropiem din zi in zi de o noua cacialma provocata de niste politruci "destepti"care ne imbarliga cu promisiuni ca ei si numai ei sunt in stare sa rezolva problema.Nimic mai fals,vom trai si vom vedea ,in curand.Referitor la ceea ce s-a intamplat la Constanta am vesti proaspete:activitatea a fost organizata din initiativa Prefectului jutetului care l-a rugat pe domnul ministru sa participe la Adunarea generala a ANCMRR filiala Constanta,si la care au fost invitati si sefii celorlalta organizatii din judét,cum se procedeaza de obicei.Eu apreciaz ca meritul e al ministrului ca a acceptat sa discute problemele noastre in direct cu pensionarii,si nu al nu's ce sindicat,fundatie sau asociatie,sa fim seriosi.Din ce am citit zilele acestea pe diferite bloguri se pare ca se duce o lupta pe viata si pe moarte cine are intaietete in aprecieri vis-a-vis de rezolvarea obsesiei noastre-Legea unica a pensiilor.Va incit la discutii serioase si nu la dispute virtuale.

    RăspundețiȘtergere
  15. Scuze de coincidenta ID-ului,acum vazui.e al baiatului meu,urmeaza sa-mi fac si eu un cont aici.Numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  16. scorpio,am citit ce ai scris si pana acum si apreciez.am senzatia ca nu se poate purta un dialor camaraderesc cu unii carora li s-a ridicat la cap puterea sindicalista a banului.pacat de efortul facut si de sperantele sindicalistilor niciodata rezolvate de dogaru,macovei,pricina si alti exaltati furiosi pe cei ce au curajul sa nu admita,fie si numai aici,insulte si afronduri de mahala de tipul celor afirmate de Comitetul de Organizare.al cui comitet,nu se stie.urata treaba domnilor sindicalisti.pana nu va vad cu plancarda agatata de gat in fata guvernului sau/si a parlamentului,nu ma inscriu in aceata adunatura de frustrati politic.punct.

    RăspundețiȘtergere
  17. Cred ca mai bine s-ar restrictiona comentariile pe acest site, ca vad ca nu duc la nimic bun! Pacat, domnilor, Stan Patitu, Scorpio si alti infiltraci. Se vede cat de colo de-alde cine-mi sunteti! De ce nu mergeti voi aiurea sa va descarcati frustrarile?

    RăspundețiȘtergere
  18. Traian se pare ca nu ai citit cuatentie ce a afirmat scorpio,in timp iar ceilalti doar au comentat ca doar daia e blog si oamenii au dreptul sa scrie ce vor si ce-i dor intra si pe infomondo.ro sa vezi ca e aceeasi tenta,unii apreciaza altii critica.dumneata nu ai intors armele in 89 pentru democratie ?! HA?

    RăspundețiȘtergere
  19. Domnilor , hai s aincheiem subiectul , vad ca unii citesc printre randuri, altii doar ce vor ei . Nu vreau sa creez polemici si lupte intestinale , nu sunt platit de nimeni sa bag zanzanie nu sunt infiltrac Traiane , nu vreau sa ma cert cu nimeni . Mi-am exprimat sincer punctul de vedere , indoielile si am pus nistre intrebari vizavi de unele comentarii . Si mi s-a parut normal sa fac asta atata vreme cat planau suspiciuni asupra moralitatii unora din noi . Dar vad ca asta da nastere la discutii si patimi inutile . Cine ma crede platit sau pus pe zanzanie se inseala si cu asta am incheiat definitiv subiectul asta . Crede fiecare ce vrea , pentru asta unii au murit, scrie fiecare ce vrea , si pentru asta au murit unii , partea proasta e ca indiferent ce scrii , fiecare gandeste tot ce vrea . Punct !

    RăspundețiȘtergere
  20. Da asa este ! "fiecare ce vrea" doar ca unii vor "contra" pentru nu'si'ce orgolii idioate si cand scri "ce vrei" iti asumi si riscul sa fi interpretat gresit. Exact ca in razboi. Te duci in raid, scapi pentru ca inamicul te confunda cu ai lui. Dar te omora ai tai, cand revii in dispozitiv, pentru ca te-au confundat cu inamicul.
    Asa ca "scri ce vrei dar vezi ce scri !" Iar daca scri destul de clar ca sa nu lasi loc de interpretari atunci este ok. Dar cand stai si intrebi "cum stai cu morala domnule x ?" Cred eu, ca ar fi cuviincios, totusi, sa spui si cum te cheama, ca sa stie tot omul, cui te adresezi si cu cine are de-aface. Adica sa fi fair-play.
    "Fair-play" care fair-play pe net. Este mai bine sa stai la umbra si sa lovesti asa "din auzite" si din pura intamplare. Punct!

    RăspundețiȘtergere
  21. Stimabililor cititori,ia recititi aici sa va minunati: .....Drept urmare, va rugam domnilor presedinti ai filialelor SCMD din localitatile apropiate de capitala, sa delegati intre 3 si 5 reprezentanti care sa asiste la dezbaterile din Senat, in ziua de marti, 20.04.2010, cand este cel mai probabil ca se va trece la votul in plenul Senatului. In acest scop va rugm sa ne trimiteti, pana luni, 19.04.2010, orele 10.00, numele, prenumele, seria si numarul documentului de identitate pentru sindicalistii pe care-i veti delega la aceasta actiune.
    Cheltuielile de deplasare la Bucuresti vor fi integral decontate de catre SCMD.
    Va rugam sa ramaneti in asteptare, pentru a va comunica ora si modalitatea de jonctiune a delegatiilor din teritoriu cu cele ale filialelor din capitala......Semneaza Presedintele SCMD...fara nume si prenume(!)........INCEPAND DE AZI 26.04 CAND AM CITIT ACEST TEXT,MA RETRAG DEFINITIV DIN ACASTA G A S C A DE IMPOSTORI CARE PACALESC CU NONSALANTA CATEVA MII DE PENSIONARI AMARATI......IMI VINE SA VOMIT,TRAIM O ADEVARATA DRAMA A PENSIONARULUI UMILIT SI CU BANII PIERDUTI DEFINITIV.EU CREDEAM CA BANII CEI 120LEI SUNT PENTRU AVOCATI NU PENTRU HUIDUIELI...nu mai intru in veci-vecilor aici,punct!

    RăspundețiȘtergere
  22. Mai Traiane, mai baiatule, daca fratele tau, care " a iesit in 2001 lt.col.sef stat major batalion si are 1701 lei, cu liceu militar, scoala militara si facultate civila,...", a fost comandant de pluton pana in penultima luna de activitate, cand a fost numit sef de stat major si o fi avut vreo 40 si ceva de ani cand a trecut in rezerva, este explicabil de ce are 1701 lei. Mai inteles Traienica? Mie mi se pare echitabil! Sa nu-l uitam pe plutonierul care a ajuns general, ce dreacul, avem si specimene din astea, nu se poate asa o padure fara uscaturi. Si ce s-a basicat asa de dureros Comitetul de Organizare, pe Scorpio, omul a pus o intrebare logica, pe care si eu as fi pus-o daca intram inaintea lui. Pentru multi organizaatiile astea sindicale sunt o vaca buna de lapte. De aia unii nu s-au prins de logica intrebarii.
    Asa sunt naivii (nu nativii, naivii, am zis bine), se baga in seama si isi dau arama pe fata, nu este loc aici si nici vremea, dar ar merge niste bancuri de alea cu militari( a se intelege ofiteri). Bine ca astia, de regula au ajuns secretari de partid si c.i.-sti.
    Tot astia sunt cei care se baga in rahat pana deasupra capului si apoi mai deschid si gura. E bine sa incheiem cu Constanta si cu galceava de acolo.
    Sa auzim si pareri interesante si intelepte ca de mahalagisme nu avem vrem.

    RăspundețiȘtergere
  23. Oskar, scuze, ai platit integral pt 2010?
    De ce te superi asa de repede , eu zic sa nu te ratragi acu, asteapta pana dupa ianuarie 2011, cand vor incepe procesele, ca sa apari si tu pe listele pagubitilor. Intradevar si pentru avocati sunt banii dar si pentru alte actiuni. Nu te supara ca vacarul pe sat.

    RăspundețiȘtergere
  24. OOOOOOOOf OF SARACUL ROMAN .
    Altii dau in el iar se supara pe vecinul lui ca tipa mai tare sau mai incet ca el de durere . Vasile P, are si TRAIAN partea lui de dreptate , asa cum are si Oskar, si Emil . Nu ai vazut ce indemnuri ne venisera ? Pe de o parte sa actionam legal, sa mergem sa asistam la sedinta individual , ca e intrarea libera , nu se dau bilete , pe de alta parte , sa dam datele personale , ca sa ne faca bon de intrare . Confuzie totala . Sa nu se supere nimeni, dar nu toti suntem facuti sa conducem, oricata materie cenusie am avea in cap .Unii sunt facuti sa scrie, altii sa faca instructie , unii sunt f buni executanti , altii f buni organizatori, fiecare cu aptitudinile lui . Nu toti militarii sunt si buni comandanti sau conducatori . Pe vremuri predam un curs de "leadership traits" si una din teme era .. care ar fi prioritatea in desemnarea trasaturilor unui bun leader . Stii care era de fiecare data concluzia ? Raspunsul era diferit, in functie de ..varsta celui ce raspundea , pregatire , arma din care facea parte , functia pe care era incadrat, experienta pe care o avusese . Nu toti suntem la fel, nu toti gandim la fel . Concluzia ? Unii oameni chiar daca sunt in posturi de conducere , chiar daca au fost in functii importante chiar daca sunt dotati intelectual , nu sunt buni sa conduca , nu au trasauri de leader . Asta insa nu ar fi o drama . Drama intervine atunci cand nu-si dau seama si au impresia ca e suficient sa fii destept , sau sa scrii frumos , ca sa fii si un bun comandant , sau sef .Dar nu trebuie sa blamam pe cineva doar pentru simplul fapt ca nu are trasaturi de sef . Pentru asta, in sindicat s-au inventat alegerile . Lucrul pe care trebuie sa il condamnam e reaua vointa , reaua intentie , incercarea de fraudare sub orice forma, tradarea aproapelui. In rest , toate sunt amanunte , greseli care se pot repara fara rautate , fara jigniri .
    Vasile , nu-l lovi pe fratele lui Traian , poate e asa cum spui tu, poate nu e , adevarul e ca cunosc si eu niste comandanti de batalioane pe care nu i-as fi facut nici SSC-I pe vremuri, dar asta e calitatea. De la Sibiu,ne vin ofiteri de carton, "MANAGERI " care nu stiu ce e linia de mira . Poate fratele lui Traian nu e asa , nu trebuie invinuit oricum el , si nici Traian pentru faptul ca Guveenantii nostri, isi bat joc de armata , de ierarhii, de valoare , de orice inseamna o ierarhizare valorica . Si cand ne conduce un presh ca Bock, cand spitalul militar e condus de un Majur, care a jurat sa scoata la pensie toti coloneii doctori pe care ii saluta umil cand facea de serviciu la punctul de control, cand unii castiga in 15 ani de "rezerva " mai multe grade decat in 17 de "activ " ce ne mai mira ? Nu e cazul sa ne lovim unul pe altul pentru neajunsurile la care ne-au adus domnii de la putere .
    E posibil ca unii chiar sa se sperie de Bulgarele cu care s-au jucat , care se rostogoleste inca si acumuleaza . Si nu stiu cum sa-l controleze .Si atunci dau comunicate si fac apeluri, ca sa nu zica lumea ca nu au luat masuri.Avem dsreptul la puncte de vedere diferite , nu avem dreptul sa ne jignim si sa ne lovim unul pe altul . Avem dreptul sa ne punem intrebari, sa fim suspiciosi sau neincrezatori intr-o societate in care fratele se bate cu fratele pentru un metru de pamant, dar sa ne pastram decenta si respectul pentru haina pe care am purtat-o cu totii .

    RăspundețiȘtergere
  25. Ne certam intre noi? Nu asta se vrea prin actele de diversiune ale guvernului? Daca nu suntem uniti, ei vor castiga si ne vor umili in continuare. Acceptarea unui plafon (3000 lei, DE CE?) creeaza un precedent periculos. Maine, guvernul iar nu va avea bani (nu are niciodata) si va putea stabili un alt plafon de recalculare, poimaine altul, pana la ZERO. Realitatea este ca vom pierde toti, indiferent ca acum avem o pensie mai mare sau mai mica. Accepti ca unuia sa i se faca o nedreptate? Te-ai asezat la rand. Fii, insa, optimist. ESTI PRIMUL PE LISTA! Tu urmezi!

    RăspundețiȘtergere
  26. mai fratilor trebuie mentinuta legea 164!scopul tevaturii este sa ne decupleze de cei activi!dupa ce trei ani ne-au tinut departe de maririle civililor (de 50-60%)pt ca ,vezi doamne noi vom lua cand vor creste soldele activilor ,acum ne-o pune si ne decupleaza de ei!in 10 ani soldele activilor vor fi de 2000 de euro la care ar veni o pensie de 1400-1500!legate numai de inflatie de la 500-600 cat sunt acum vor ajunge la 700-800 si nu cred ca-i totuna!asta-i smecheria securistica pe care o fac si de aici asa zisa economie!cu ce vom lua peste 10 ani -care o sa-i mai prinda ,nici intretinerea n-o sa mai platim !deci legea 164!

    RăspundețiȘtergere
  27. @Raul, aveti dreptate! ASTA si NUMAI ASTA e si pozitia SINDICATULUI.
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  28. Scorpio, esti asa de bine pregatit incat nici macar nu ai folosit un proxi ca sa-ti disimulezi apartenenta ori sa faci sa fie mai greu de depistat adresa de unde postezi,'frateeeee'!!!!. Pui in pericol locatia conspirativa, ori nu esti la curent cu tehnologia moderna? Nu te asteptai ca cineva sa aiba curiozitatea sa vada de unde vii?

    In afara de asta, ar fi trebuit sa pastrezi o oarecare consecventa si logica in aceste mesaje atat de transparent destabilizatoarea.

    Reaua vointa si ura personala nu trebuie sa transpara, 'frate', cand iti faci munca. Aceste elemente de discurs fac parte din abc-ul profesiei, ce faceai, dormeai la orele de instruire?
    Daca afla seful tau, sa stii ca nu-ti va fi moale deloc. Norocul tau insa ca la asa subordonat, asa sef!
    D'aia n-are ursul coada, 'frate'. Pentru ca seviciile de contra/informatii nu stiu unde sa afla adevaratul front de lupta si-si irosesc energia si asa lesinata impotriva celor pe care ar trebui sa-i apere!

    RăspundețiȘtergere
  29. Neica Vasile P., chiar ca gandesti ca o p. impotenta care priveste cu jind la alea treze! Frate-meu o fost ofiter foarte bun si pe functie de sef de stat major sau echivalenta mai multi ani, da ce stau eu sa explic unui jeg moral ca tine care nu-i ajunge nici pana la genunchi cum o fost cu disponibilizarea in armata. Io stau si ma-ntreb de ce nu o fost concurs pe posturile ramase, m-am intrebat si-atunci. Se vede treaba ca or ramas in armie doara ai care or avut proptele.
    Nu-i bai numa n-oi vrea tu sa ne-ntalnim sa-ti trag una-n freza, nesimtitule? Tu esti militar, bai capusa grasa, scuipator de venin pe bloguri?
    Frate-meu ii pe patul de boala acu' si te faram cu mana me, auzit-ai securist imfam?

    RăspundețiȘtergere
  30. D-le Ghita, aveti dreptate, nimeni nu e anonim pe net. Numai naivii pot crede altfel. Iar un proxi nu face decat sa intarzie putin identificarea adevaratului IP si oameni priceputi in astfel de treburi ajung repede la cel ce se crede la adapostul protector al tenebrelor internetului :)

    Eu urmaresc cu tristete cele postate de unii ca Scorpio, Vasile P sau OSKAR (acesta din urma mi-e cunoscut si de pe un alt blog pe care il frecventam si eu si el si va garantez ca n-are nimic de-a face cu armata, acolo se da drept manager de succes).

    Mi-e mila de ei ca oameni sarmani ce sunt si in acelasi timp ii detest pentru ca aleg sa semene seminte de rautate si dezbinare in schimbul unor arginti.

    Sper doar ca marea majoritate a militarilor sunt lucizi si au convingeri, principii ferme si suficient discernamant ca sa nu cada in capcana acestor manipulatori care nu au argumente si se mai si cred buricul inteligentei.

    Si mai trist mi se pare ca oameni echilibrati si integri considera ca merita sa dea replica si implicit apa la moara unor astfel de postaci.

    Poate ar trebui sa luam in calcul daca posibilitate postarii de comentarii trebuie sa ramana deschisa in continuare. Exista si optiunea banarii acestor rauvoitori agresivi si sterili, dar cine sa stea de asa ceva?

    S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  31. Doamne ,unii sufera rau saracii . De spionita , de mai stiu eu ce , ca vad peste tot doar dusmani de clasa . Uite ca asa cum spuneam mai de mult , ce nu a reusit Bock a reusit Oprea , cu discursul lui mincinos . Am inceput sa ne dam in cap unul la altul de parca suntem dusmani de-o viata . Inspre stiinta tuturor, nu sunt nici securist, nici CI-st , nici nomenclaturist, am mai spus , nici infiltrat(si chiar de as fi, as psune , pentru ca nu toti au fost nemernici) . Daca spun ceea ce gandesc , nu inseamna ca o fac cu rautate daca spun ceea ce vad nu inseamna ca eu am facut inventat raul respectiv , daca spun ce banuiesc nu inseamna ca am lansat o teorema , daca spun adevarul(care de cele mai multe ori doare ) nu inseamna ca vreau sa distrug pe cineva . Politica strutului nu am aplicat-o niciodata . Si personal, consider ca nu fac nimanui un bine , ascunzand ceea ce gandesc despre el. In ceea ce priveste metodele de mascare , ascundere invocate de cei cunoascatori , mie imi sunt straine . Am si eu un ID , cum ai si tu Tortue, ( despre care imi facusem o impresie buna , sper sa nu mi-o schimbi ) si daca fiolosec un nick pe net nu inseamna ca sunt securist, sau CI-st sau mai stiu eu ce criminal de razboi. Daca e ceva ce nu v-a placut in ceea ce am spus eu, spuneti cu ce nu sunteti de acord. Asa se discuta civilizat , nu aruncand invective , nu prin insinuari fara fundament. Macar spuneti ce v-a deranjat , nu vorbiti la modul general . Pe Ghita il vad prima oara aici si nu am inteles decat ca nu ii place de mine . Sa fie sanatos , il anunt ca sunt insurat si conform legislatiei in vigoare nu am voie la doua neveste . Altfel, poate fi frumusel baiatul , dar alta calitate nu i-a aparut pana acuma . Si in comentariul meu de mai sus nu am cerut altceva decat sa nu ne mai balacarim, sa nu ne mai jignim , sa nu ne mai lovim, ca o fac altii destul . Se pare ca Ghita vrea altceva , sau nu mai stiu ce sa zic . Tortue , pe tine te cunosc de pe severin si stiu ca ai o judecata limpede . Tie iti pot cere sa imi spui ce te-a suparat la ceea ce am spus eu mai sus , ca eu chiar nu inteleg.
    Sanatate !

    RăspundețiȘtergere
  32. Traiane, sincer, imi pare rau pentru fratele tau, el sufera sarmanul pentru ca e frate cu tine.

    RăspundețiȘtergere
  33. vASILE P
    TE ROG EU HAI SA INCETAM CU ATACURILE ASTEA LA PERSOANA INUTILE .Fratele lui Traiaan e ofiter ca si noi, rezervist ca si noi , hai sa ne pastram agresivitatea impotriva celor ce ne invrajbesc .

    RăspundețiȘtergere
  34. Acest Oprea este o marioneta nesimtita in slujba gastii nesimtite PDL.Sunt curios de ce a iesit la rampa cu acea pensie inexistenta cred in Armata Romana, Ca sa ne discrediteze in complicitate cu Boc si Seitan? Rusine.
    Sunt cazuri mult mai concludente pt.exemplificarea neputintei calcului pensiei dupa contributivitate in general la militarii care pot dovedi cu OZU ca au lucrat multe ore peste programul normal de lucru dupa legea 19(8 ore)fara a fi platiti pentru orele suplimentare cum se procedeaza in viata civila.
    Sau era greu de demonstrat ca 45% < 60%
    NU-i duce mintea decit pentru interesele lor personale. Sunt straini si dezinteresati de problemele militarilor.
    RUSINE SA LE FIE.TREZITIVA MILITARI SI POLITISTI IN REZERVA SI ACTIVI.

    RăspundețiȘtergere
  35. Camarazi,dupa cum decurg lucrurile/discutiile in parlament si dupa cum functioneaza masina de vot,se pare ca nu avem sanse prea multe...cred ca trebuie sa continuam lupta pe toate fronturile si cu toate mijloacele pasnice pana la votul final din camera deputatilor....l-am auzit azi pe ministru oprea la rtv vorbind de angajamentul luat in fata militarilor in rezerva si in retragere la Constanta si in alte judete...haideti sa-l lasam pana la sfarsit,poate da Dumnezeu sa-i reuseasca miscarea cu subordonatii lui din noul partid precum si ca urmare a unei prietenii deja recunoscuta cu presedintele Romaniei...poate,repet,din toate astea si nu numai vom avea castig de cauza...Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  36. Camarade Jessy,
    Esti masochist ? Nu ti-a ajuns ce ti-a dat Oprea si partidul lui ? Inca mai crezi ca are vre-un interes sa ajute armata ? Ce aveti fratilor, ati dat in Orbul gainilor ? NICI ACUMA NU V-ATI TREZIT ? Oprea face jocul lui Basescu, Bock face politica lui Basescu si amandoi nu vor decat sa abureasca lumea . Stiti procedeul cu politistul bun si politistul rau din filmele americane ? Daca da , atunci aveti in fata voastra aceeasi situatie . Amandoi se joaca cu noi, in scopul de a ne aburi si a ne face sa lasam garda jos . Oprea e politistul bun , ne arata cat de rau e Bock si ce necazuri ne poate produce daca nu facem cum spune el , Oprea , care "negociaza"pentru noi. Negociaza pensiile noastre.Iar unii dintre noi, inca il mai cred , inca mai spera ca el sau Basescu, se vor tine de promisiuni . Sa va intre in cap : daca Basescu voia sa faca ceva , facea pana acuma si nu lasa tot circul asta cu "cearta" dintre Bock si Oprea . Dar totul e o piesa regizata de Basescu , cu scopul de a face sa lasam garda jos si de a spera ba in Oprea , ba in el, ca pana la urma sa ne puna la pamant . TERMINATI FRATILOR CU SPERANTELE DESARTE . SINGURA SANSA A NOSTRA E CEDO !

    RăspundețiȘtergere
  37. Votul la amendament din senat este concludent. Oprea si independentii lui joaca la doua capete. Una zic, alta fumeaza. La Antena 1, aseara sen. Marian S(c)arbu, tata si mama protectiei sociale si, prin interventia sa telefonica (asemanatoare cu cea de la Realitatea TV),generalul (de dupa retragere) Oprea (de la "a opri") au trecut la nivelul urmator de aburire a opiniei publice: "Independentii vor vota in favoarea militarilor, adica toate amendamentele ACCEPTATE DE COMISIILE DE SPECIALITATE (stiti ca nu este niciunul in favoarea militarilor) in AMBELE CAMERE dar nu si "cele propuse de opozitie" (care in majoritatea lor sunt favorabile) "pentru ca ei sunt la guvernare si nu pot vota cu opozitia". E clar, nu? Trecerea la "next level" s-a putut observa si prin tonul, modul de exprimare si aroganta adoptata, specifice guresilor guristi ai PD-L ("lasati-ma sa vorbesc", "mintiti cu nerusinare", etc.). Se pare ca (in)DEPENDENTII, in speta M. S(c)arbu, sunt purtatorii de vorbe guvernamentali, de cand boccistii s-au auto interzis la TV. va mai puneti baze pe Oprea? Iar M. S(c)arbu a sustinut de la inceput diminuarea pensiilor militare si lupta cu aceeasi tenacitate de sindicalist comunist pentru ideile lui (putine, dar fixe). Dumnezeu sa va apere!

    RăspundețiȘtergere
  38. In proiectul de lege se enunta la art.201 ca se abroga - Legea 164/2001 in intreg si art.11,21,24,85,103 din Legea 80/1005 care este lege organica adicaArt. 11

    Cadrele militare trecute in rezerva sau direct in retragere au dreptul la pensie militara potrivit legii.

    Partea din pensie corespunzatoare soldei de grad se actualizeaza permanent potrivit soldei de grad a cadrelor in activitate.

    Pensionarii militari decorati cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a si I beneficiaza de un spor de 10%, 15% si, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.



    Art. 21

    Ofiterilor, maistrilor militari si subofiterilor in activitate si celor in rezerva, concentrati sau mobilizati in unitatile militare, li se acorda despagubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor actiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite in timpul si din cauza serviciului militar sau a unor misiuni in cadrul fortelor internationale destinate mentinerii pacii ori constituite in scopuri umanitare.

    Cuantumul despagubirilor ce se acorda cadrelor devenite invalide, respectiv urmasilor celor decedate, se stabileste prin hotarire a Guvernului.

    Pensia pentru invaliditate permanenta, survenita in conditiile alin. 1, este egala cu solda lunara avuta la data respectiva si se actualizeaza potrivit art.

    Cadrele militare in rezerva sau in retragere pot opta pentru pensia din sistemul asigurarilor sociale de stat.

    RăspundețiȘtergere
  39. Continuare:Art. 24

    Urmasii cadrelor militare in activitate si ai celor in rezerva, mobilizate sau concentrate in unitati militare, decedate in timpul si din cauza serviciului ca urmare a unor actiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament exceptional ori a unor misiuni in cadrul fortelor internationale destinate mentinerii pacii ori constituite in scopuri umanitare, au dreptul la o pensie egala cu solda lunara pe care cadrele militare au avut-o la data decesului, care se actualizeaza potrivit prevederilor art. 11.

    In cazul in care nu exista urmasi, daca cel decedat era singurul sustinator al parintilor sai, acestia vor beneficia de jumatate din pensia de urmas stabilita potrivit prevederilor alin. 1.

    Urmasii cadrelor militare in rezerva pot opta pentru pensia din sistemul asigurarilor sociale de stat.



    Art. 85

    Ofiterii, maistrii militari si subofiterii in activitate pot fi trecuti in rezerva sau direct in retragere, dupa caz, in urmatoarele situatii:

    a) dupa implinirea virstei si vechimii in serviciu necesare acordarii pensiei de serviciu;

    b) sint clasati "inapt pentru serviciul militar" de catre comisiile de expertiza medico-militara;

    c) sint clasati "apt limitat";

    d) au implinit limita de virsta in grad;

    e) cind, in urma reorganizarii unor unitati si a reducerii unor functii din statele de organizare, nu sint posibilitati pentru a fi incadrati in alte functii sau unitati, precum si pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apararii Nationale;

    f) pentru a fi numiti intr-o functie publica, civila, cu mentiunea de a fi trecuti in rezerva;

    g) la cerere, pentru motive bine intemeiate;

    h) prin demisie;

    i) cind manifesta dezinteres in indeplinirea atributiilor si sarcinilor de serviciu sau in perfectionarea pregatirii lor militare si de specialitate;

    j) cind comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispozitii legale;

    k) cind, pentru o infractiune savirsita din culpa, li s-a aplicat prin hotarire judecatoreasca pedeapsa inchisorii, cu suspendarea conditionata a executarii, ori a amenzii, precum si in cazurile cind au beneficiat de amnistie sau gratiere inainte de inceperea executarii pedepsei;

    l) cind incalca prevederile art. 4 lit. a) alin. 2 si art. 29 lit. f).

    Trecerea in rezerva sau direct in retragere se face din oficiu, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f) si l), la propunerea consiliilor de judecata, in conditiile de la lit. i) si j), iar in celelalte conditii la propunerea comandantilor unitatilor din care fac parte, inaintata ierarhic.

    Raportul comandantilor privind trecerea in rezerva a cadrelor militare in conditiile prevazute la alin. 1 lit. h) se inainteaza pe cale ierarhica, impreuna cu raportul de demisie, celor in a caror competenta intra, potrivit art . 43, trecerea in rezerva. Pina la comunicarea ordinului de trecere in rezerva, cei in cauza sint obligati sa-si indeplineasca atributiile functiilor in care sint incadrati, precum si toate indatoririle ce le revin.

    Pe timp de razboi, al mobilizarii, starii de asediu si starii de urgenta cadrele militare nu se trec in rezerva prin demisie.

    Ofiterii in activitate care au implinit limita de virsta in grad pentru clasa a III-a in rezerva, prevazuta la art. 92, precum si cadrele militare care au fost clasate medical "inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidenta " se trec direct in retragere prin aplicarea uneia dintre prevederile alin. 1, in raport cu motivele care determina schimbarea situatiei lor militare.

    RăspundețiȘtergere
  40. Continuare:Art. 103

    Ofiterilor, maistrilor militari si subofiterilor trecuti in rezerva potrivit prevederilor art. 85 alin. 1 lit. c), d) si e) si care nu indeplinesc conditiile pentru a beneficia de pensie militara de serviciu li se va asigura, cu prioritate, recalificarea si reintegrarea in munca prin grija Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.

    RăspundețiȘtergere
  41. Va dati seama ce va asteapta PE TOTI, indiferent de marimea pensiei si unde vor sa ajunga boccisti, Seitan (SATAN, adica) si (in)dependentii lui Oprea si S(c)arbu!!! Dumnezeu sa va apere!

    RăspundețiȘtergere
  42. Ba stati sa vedeti ca in legea asta unica este scris negru pe alb ca pentru recalculare nu se mai ia in calcul ordinul "Meritul Militar" si in general de aici va scadea pensia cu 15-25% prin diminuarea bazei de calcul cu respectivele procente. Asta este una din cauzele pentru care se spune ca pensiile vor scadea cu 15-69%. Partea proasta este ca 15-25% se vor lua de la toti nu numai de cele peste 3000 lei. Asa ca de la o pensie de 1000 lei se va ajunge la 800 si de la 2000 lei se ajunge la 1600 (asta pe medie de 20%). Te lasa fara cuvinte magaria asta. Einstein spunea ca "...universul si prostia sunt nemarginite dar despre primul mai am o indoiala" si avea perfecta dreptate. Te uiti la TV si te crucesti in fiecare seara. Cata prostie, cata fanfaronada, cata infatuare, cate impostura, cata incoerenta, cata demagogie pe acesti politicieni de doi bani. Ii bat la fund pe cei din vremea lui nenea Iancu.
    Trebuie sa luptam si sa le dovedim ca nu se joaca cu noi. Trebuie sa fie cineva in tara asta care sa le dea de cap. TREBUIE SA FIM UNITI SI TENACI ca de restul nu-mi fac probleme.
    Ne mai auzim la CEDO!

    RăspundețiȘtergere
  43. Sagitarius, Emil, bine oameni buni, voi acuma ati aflat asta ?Emile , asta nu scrie in legea noua, textual ci se deduce din art 201 care abroga Legea 164/2001 in intreg si art.11,21,24,85,103 din Legea 80/1005.

    RăspundețiȘtergere
  44. Pt. SCORPIO: Chiar acest lucru am vrut sa-l subliniez, cele postate mai sus sunt articolele din Legea 80 care se abroga conform articolului 201.

    RăspundețiȘtergere
  45. scorpio...esti de coma batrane...las-o mai moale,daca tot inciti la revolta intra si in amanuntele organizarii...revolta in sensul larg...se vade de la o posta ca ori ai fost politruc ori ceva ...ci-st...prea lansezi lozinci de doi bani fara nimic concret...daca esti asa de titrat zi-ne ce trebuie sa facem,noi cei peste 80.000, sa ajungem la CEDO...hai!...si,citeste ce am zis mai sus...sa avem rabdare,sa urmarim cum evolueaza acesta mascarada si apoi sa ne organizam...bafta!

    RăspundețiȘtergere
  46. Mai Jessy , zau ca nu te inteleg .Ciine a incitat la revolta ? Se vede de la o posta ca atunci cand nu ai argumente , te apuci sa invinuiesti fara rost . Mai omule , eu am spus ca nu e cazul sa asteptam nimic bun de la Oprea, nu s aiesi in strada sa dai cuiva in cap cu piatra , nici sa organizam mineriade , militiade , lilitariade sau mai stiu eu ce . Daca tu asta ai inteles , ai o problema de perceptie . Mai citeste odata comentariul meu si vei vedea ca scrie negru pe alb ca trebuie sa ne luam sperantele de la Oprea, Bock sau Base si sa ne concentram actiunile pe actiunile in instanta . Daca tu ai inteles ca trebuie sa organizezi demonstratii, sau sa iesi cu toporul si coasa pe strada ,nu e vina mea . Daca ai ceva cu mine , spune mai baiatule ca nu iti plac ochii mei, dar nu interpreta aiurea ceea ce se vede clar . Se pare ca tu chiar ai orbul gainilor .

    RăspundețiȘtergere
  47. Pentru a reusi sa COMUNICE ceva, mesajul anterior ar trebui sa arate cam asa:

    "Jessy , nu ai inteles .Nu am incitat la revolta. Doar am spus ca nu e cazul sa asteptam nimic bun de la Oprea, nu sa iesim in strada sa dam cuiva in cap cu piatra , nici sa organizam mineriade , militiade , lilitariade sau mai stiu eu ce . Daca mai citesti o data comentariul meu, vei vedea ca scrie negru pe alb ca trebuie sa ne luam sperantele de la Oprea, Bock sau Base si sa ne concentram actiunile pe castigarea drepturilor noastre in instanta".....

    In forma in care l-a postat Scorpio, acest mesaj nu face decat sa provoace descarcare de adrenalina razvratind sangele in venele celui caruia ii este adresat, din cauza emotiilor negative pe care le starneste.
    In loc sa se adreseze ratiunii, Scorpio intarata emotiile si vreau sa cred ca o face involuntar, de aceea mi-am permis aceasta prelucrare.

    Scuzati-ma, nu vreau sa dau lectii nimanui.
    Vreau doar sa atrag atentia ca putem comunica mai bine daca eliminam balastul de manie si de spirit polemic inutil de aceasta parte a baricadei.

    RăspundețiȘtergere
  48. Desi am spus ca nu iti mai raspund , o fac , pentru ca vad ca nu ma lasi sa respir, a doua oara pentru a-ti arata ca totusi nu port ranchiuna . Poate ai dreptate , poate raspunsul lui Jessy, merita un contraraspuns mai putin acid, si as fi raspuns asa daca primul meu mesaj nu ar fi fost suficient de clar pentru a da nastere la interpretari ne fondate . Dar interpretarea data de Jessy, a arata ca fie nu a citit tot sau a citit si a interpretat doar ce a vrut el, fie e rau intentionat si in nici una din variante nu pot astepta si lasa lucrurile asa . Cand sunt acuzat nefondat , nu pot sa intorc si celalalt obraz pentru ca ne dau guvernantii nostri destule ca sa mai acceptam si de la cei care ar trebui sa fie alaturi .Si totusi, chiar daca tonul meu a fost un pic ironic, nu a continut si nu contine ura . Nu imi pot permite sa ma otravesc urand pe cineva , indiferent cine ar fi , nu imi pot permite sa fac si nici sa doresc rau cuiva ,pentru ca rautatea si ura au efectul bumerangului . Si ceea ce spun nu o spun ca sa impresionez , este ceea ce gandesc cu adevarat . Pot fi ironic, uneori sarcastic, malitios, dar ura nu ma caracterizeaza . dar nici nu pot lasa sa fiu acuzat fara s araspund , pentru ca se intampla ceea ce s-a intamplat cu domnul Macovei . Se inmultesc atacurile , intrebarile , interpretarile .Eu cand am pus intrebarea am pus-o pentru a lamuri ceea ce poate nu stiau ca se spune despre el pe alte pagini si uite ca dupa informarea data apoi, s-a incheiat campania .
    Dar uite ca iara am atins un subiect pe care il consideram inchis . Ma opresc aici . Inca astept insa , scuzele .

    RăspundețiȘtergere
  49. Preluare...de pe infomondo militar//...pai,cei din activitate motiveaza ca sunt sub juramant si nu pot sa ia pozitie…cei cu grade mari,in rezerva, inca nu au scos capsorul la vedere…sau sunt ascunsi sub nu”s ce nik…iar la conducerea sindicatului…ce sa spun?…au luat-o altii inainte…un dogaru & pricina sunt cam greu sa-i da-i deoparte…acum au strans si ceva malai…au o jurista f.buna…nu ai vazut ca gl.popescu-4 stele, a acceptat sa fie in anticamera lui dogaru?!…ce sa mai credem de aici ?!…ramai pur si simplu siderat de asemenea anomalii…vai de noi de nu vom fi organizati…...///SCORPIO>daca te satisface...uite-imi cer scuze de interpretarea in graba a postarilor tale...se vade ca esti talentat la compus...DAR,astept sa intri mai la concret,de generalitati suntem ...pana peste cap!...bafta!

    RăspundețiȘtergere
  50. JESSY,
    Nu de la tine asteptam scuzele, nu mi-ai gresit cu nimic, ai o opinie care la un oment dat a fost diferita de a mea , e ok, nu e nimic rau in asta . Eu ma refeream la Tortue, care a facut niste afirmatii vizavi de caracterul meu si de situatia mea familiala , total deplasata, si neprincipiala . Asa ceva nu pot admite . Indiferent ce opinii avem aici , acuzatiile nefondate invinuirile fara o dovada, concreta sunt nepermise, mai ales intre oameni care se declara de onoare . Tortue se pare ca nu face insa parte din aceasta categorie. Pacat , auzisem cuvinte frumoase despre el, tot din cele scrise pe aici , dar se mai pot insela oamenii .
    Asta e .

    RăspundețiȘtergere
  51. Apropo, sa nu uit, Ghita, vezi ca te astepta Cleopatra la portita , frate . Nu e frumos sa faci fata sa astepte . Du-te acolo si lasa-ne .

    RăspundețiȘtergere
  52. PS
    Scuzati acordul gresit din primul mesaj, a fost facut din graba . Rectific , "eu ma refeream la Tortue care a facut niste afirmatii vizavi de caracterul meu si de situatia mea familiala , total deplasate si neprincipiale . "

    RăspundețiȘtergere
  53. Fratilor!
    Lasati polemicile si trimiterile de tot felul,....nu-si au locul aici.
    Va rog si va implor!!!!
    Pastrati-va ideile/parerile/MATERIA CENUSIE, etc., pentru ADUNAREA GENERALA A MEMBRILOR SCMD IN REZERVA SI RETRAGERE, FILIALA CONSTANTA, care din lipsa de spatiu...trebuia sa aiba loc la 30 zile de la infiintarea sindicatului.
    Acolo si atunci este cel mai potrivit si transparent loc/moment/ pentru ridicarea oricaror probleme CONSTRUCTIVE SI LA OBIECT. (NU HAU HAU-RILE AICI, unde nimeni nu ne vede...nimeni nu ne aude, vor REZOLVA GRAVA NOASTRA PROBLEMA).
    AVEM inca O PENSIE....UN BUN PERSONAL/UN DREPT DE PROPRIETATE castigat SI CONSFINTIT sub juramant, CU PRETUL VIETII, IN CONDITII SUPERVITRIGE.
    Sa dovedim ca suntem fosti militari, ca acest site are rolul sa ne uneasca, sa trezeasca camaraderia dintre noi.....nu vrajba/ contradictiile si replicile NELOAIALE.
    ............................................
    ARGUMENTATI-MI, CA NU AM DREPTATE.

    RăspundețiȘtergere
  54. costym ~daca as fi din constanta sigur m-as exprima in cunostinta de cauza,dar,de la mine e distanta mare,geografic si nu am decat informatii vagi despre voi culese mai ales dupa vizita lui oprea acolo.iar ca si colegi de scoala,am cativa care din cate mi-a spus unul,nu sunt innscrisi in sindicat,spunea ca inca nu au incredere,ca sunt putini si nu au credibilitate la cei in rezerva.asa ca va urez succes in alegeri si in demersurile ce le faceti,sper cu buna credinta.iar in ceea ce priveste comanda centrala,raman cu mari si serioase rezerve atata timp cat la conducere sunt fosti membrii/propagandisti activi ai consiliului politic superior al armatei condus cu mandrie patriotica de ilie ceausescu.alegeti acolo un fost sef al armatei,comandant de armata,corp,sef de directie,de inspectorat general care sa aiba credibilitate in marea masa a pensionarilor militari dar,sa fie cunoscut si in plan general,deci,un general,amiral cu 3-4 stele care sa reprezinte forta noastra si nu un dogaru-un catel jegos,latos- si care nu stie decat sa latre precum lupul flamand la luna...

    RăspundețiȘtergere
  55. http://www.youtube.com/watch?v=MgaKiVswawU

    RăspundețiȘtergere