luni, 26 aprilie 2010

PRECIZARI

1.Referitor la modalitatea înscrierii în SCMD şi utilizarea fondurilor rezultate ca urmare a plăţii cotizaţiei, facem urmatoarele precizări :
- toate cotizaţiile se plătesc personal în conturile sindicatului, deschise la bancile BRD sau Pireus Banck (filiale ale bancilor din Bucuresti);
- pentru rezolvarea unor probleme curente, conform prevederilor statutului (statut postat pe blog), filialele pot solicita alocarea sumelor necesare de la conducerea SCMD;
- filiala noastra, pană în prezent, nu a solicitat şi nu a primit fonduri, problemele curente fiind rezolvate prin folosirea telefoanelor, autoturismelor sau mijloacelor electronice si de multiplicat personale.
- persoanele care lansează zvonuri denigratoare sunt dezinformaţi, ori au primit sarcini precise de dezinformare din partea celor care sunt ”interesaţi” de acţiunile desfăşurate de filiala noastră si SCMD, astfel încat aceste acţiuni să eşueze sau efectul acestora să fie minimalizat.
2.Privind întîlnirea cu domnul ministru Gabriel Oprea, facem următoarele precizari:
- conducerea SCMD filiala Constanţa nu a organizat evenimentul;
- SCMD - Filiala Constanţa nu susţine şi nu este de acord cu amendarea Legii unice a pensiilor, ci cu menţinerea integrală a prevederilor Legii 164/2001(pensiile militare de stat) şi a Legii 179/2004 (pensiile M.I de stat);
- în situaţia că legea va fi aprobată în actuala formă, vom acţiona în justiţie şi vom utiliza toate mijloacele legale de lupta sindicală, pentru apărarea drepturilor cadrelor în rezerva şi retragere.
3.Pentru persoanele interesate, membrii conducerii SCMD filiala Constanţa oferă informaţii despre activitatea acestora, putând fi contactaţi la adresele de e-mail sau telefoanele postate pe blog.

6 comentarii:

  1. Regret si imi cer scuze inca odata daca am fost interpretat gresit . Nu sunt platit de nimeni, nu urmaresc sa fac rau nimanui, nu am nici o frustrare , nu e vorba de nici o vendeta . Pur si simplu am vrut sa ma amuresc asupra acestor doua lucruri, pt ca citisem ce citisem despre Seful filialei Constanta ceea ce am spus . Si am si specificat ca era o simpla intrebare . Iar aceasta precizare daca era facuta dinainte , fara alte interpretari si comentariim rautacioase, ar fi lamurit lucrurile . Nu am cerut altceva . Puteati sa faceti aceasta precizare sau sa nu o faceti d eloc . Ceea ce ati facut dumnevoastra a fost o balacareala care nu a facut nimanui bine . Eu imi cer scuze inca odata pentru intrebarea pusa . Va felicit pentru punctul 2 , este ceea ce gandesc si eu si sustin de la bun inceput , ma bucur ca nu v-ati lasat aburiti de promsiunile domnului Oprea . Sunt insa destui care considera ca ar trebui sa luam ce ne da Oprea . Promit sa nu va mai deranjez nici cu intrebari nici cu alte interpelari. Nu vreau sa fiu facut cum nu sunt .
    Va salut !

    RăspundețiȘtergere
  2. Si noi va salutam! Ok, atat timp cat intre noi va functiona premisa de nevinovatie si ne vom trata cu respect totul va fi bine. Noi suntem aici nu pentru, nu stiu ce functii pe care ni le dorim. Am luat pe cont propriu, mai intai problemele arzatoare si din decembrie 2009, am considerat ca, toate care ce erau doar zvonuri, au inceput, sa se adevereasca, incepand cu legea care interzice cumulul de pensie cu salariu de la stat(o prima incalcare reala a drepturilor odata consimtite de statul roman). Asa s-a facut ca am considerat, ca trebuie, sa facem ceva pentru drepturile noastre castigate si nu in ultimul rand pentru ca nu am suportat umilinta la care suntem supusi noi fostele cadre ale M.Ap.N. Pentru toate astea, am considerat, ca se merita sa luptam prin mijloacele legale ale unei adevarate organizatii sindicale. Nu suntem (in sensul ca nu provenim) din vechile structuri de conducere ale M.Ap.N. si chiar daca unii dintre noi sunt mai in varsta ne consideram colegi si suntem animati doar sa scoatem la liman ceea ce am inceput. Ne-am bucura ca fiecare dintre cei inscrisi si chiar dintre simpatizantii nostri sa puna umarul si sa facem cate ceva pentru a finaliza cu succes ceea ce am inceput. Dar daca, in loc de ajutor noi primim palme, injurii si denigrari, este firesc sa ni se urce sangele in cap. Dupa ce nu am pretins nimic care sa suplineasca timpul si mijloacele materiale pe care noi, cu buna credinta si cu buna stiinta, le-am pus la dispozitia tuturor (pentru ca in acest moment, nu ne batem doar pentru drepturile membriilor sindicatului) mai avem parte de aceste "dezinformari"(calomnii gratuite, consideram noi) atunci, trebuie raspuns ca atare. Nu vrem apaluze sau laude dar macar sa avem parte de liniste pentru a intreprinde cele necesare si a face, la acest moment, lobby-ul care i se cuvine demnitatii hainei militare, pe care am purtat-o cu totii. Pe alta parte daca vom incepe lupta adevarata, in justitie(si asta doar dupa ce se va finaliza textul de lege a pensiilor) suntem convinsi ca atunci ne vom lupta doar pentru drepturile sindicalistilor iar de hotararile din justitie vor beneficia numai cei inscrisi. Dar fiecare face si spune ce doreste doar suntem in democratie(cam schiapa ea, dar avem macar dreptul la libera expresie a gandurilor) iar noi nu fortam pe nimeni sa se inscrie in sindicat nu bagam mana in mintea sau buzunarul nimanui. Nu ne conducem dupa acele norme de populism ieftin de politruc, vrem sa fim cat mai practici si eficienti cu putinta. Sa auzim numai de bine ! Vae victis !

    RăspundețiȘtergere
  3. Abia am reusit sa ma opresc din bocit dupa acest discurs patetic al Comitetului.Domne purtator de cavinte sa stii ca nu numai sindicatul dumitale va fi indrituit sa dea in judecata acest guvern nesimtit ci,toate celelalte: federatii,asociatii,ligi ,fundatii etc.Absolut toate reprezinta grupuri mari de cadre in rezerva si in retragere si toate vor sari la gatul guvernului,NU NUMAI SINDICATUL CONDUS DE FOSTI POLITRUCI,CI-STI,SECURISTI ETC.ASA CA MAI LASATI ABUREALA=PROPAGANDA DE 2 BANI.Oricum,pentru ceea ce faceti,pentru sindicalisti cu epoleti,va urez succes!

    RăspundețiȘtergere
  4. Din nefericire, se vede ca nu cunosti legea. In judecata ii poti da pe acesti guvernanti sau Guvernul Romaniei dar numai in nume personal. Singura asociatie indreptatita conform normelor de drept(si a statutului), sa apere in instanta drepturile comune ale membrilor este un sindicat. Asta este motivul real pentru care s-a constituit aceasta organizatie. De alta parte, toate organizatiile(sau, mai bine zis, aproape toate) cred ca, aplicand politica strutului, totul se va rezolva de la sine. Aici este marea problema. Daca ne vom uita in trecut vom constata ca au mai fost tentative guvernamentale de acest gen. Primul a fost chiar Nastase prin 2002, apoi a urmat Tariceanu prin 2006(si se pare ca autorul real de atunci, este tot Basescu) dar cei doi au avut consilieri mai buni care au explicat iar cei doi, se pare ca au inteles cum stau lucrurile. Actualii guvernanti pe langa faptul ca sunt oportunisti(sa nu spunem ca au o pozitie aplecata, fata de Basescu) nu au nici consilieri buni si chiar daca ii au (vai mama lor, pusi pe criterii clientelare) oricum nu tin cont de ei sau de realitatea legala si de viata. Actualii guvernanti sunt atat de infatuati inca reusesc sa creada ca daca au puterea in mana, pot face orice ii taie capul, sfidand normele legale, de bun simt si chiar pe cele constitutionale. Probabil ca vor avea parte de rezultatele faptelor lor. Viata, stie ea, cum sa te puna in locul pe care-l meriti. Asa ca domne Oscar.. mai studiaza. Altfel iti urez numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. 1.Comitetul de organizare ,
    Intentia mea , asa cum am spus nu a fost sa va denigrez, nu sa dau cu noi in colegi de-ai mei, ci sa intreb , pentru ca aparusera comentarii vizavi de acest subiect, era unul destul de serios si nu mi se parea normal ca nimeni nu dadea nici o replica . A doua intrebare , cea referitoare la vizita lui Oprea , era iarasi necesara , pt ca voiam si eu sa stiu de exemplu ce a spus concret si care a fost recatia colegilor la ceea ce a spus el, sa aflu de la voi, nu din presa sau comunicate politice .Voiam sa stiu daca a reusit sa pacaleasca oamenii cu promisiunile lui . Avem aceleasi interese , ne confruntam cu aceleasi probleme , ca sa ne mai creem unii altora probleme suplimentare.
    2.Oskar, nu toti cei care sunt in sindicat, sau la conducerea lui sunt fosti politruci, CI-sti, sau criminali de razboi . Si si printre ei au fost oameni . Tu se pare insa ca nu ai de unde sa stii, pentru ca inteleg ca nu esti militar rezervist .Probabil ai ceva cu ei, pentru ca ai fost tratat cine stie cum cand ai facut armata . Oricum, acuma nu mai conteaza prea mult ce ai facut in ultimii 50 de ani, cat ce faci acuma . E timpul ca odata si odata sa judecam omul dupa ceea ce este , nu dupa ceea ce au facut bunicii lui . Cand erai mic , nu ai furat mere ? Ce ai spune daca cineva te-ar face hot pentru asta ?Daca detii dovezi ca cineva are aceleasi obiceiuri, pune-le pe taraba . Si daca faci parte din alt sindicat sau asociatie (ANCMRR???)si vii aici doar ca sa scuipi, mergi si scuipa la tine , SAU E PODEAUA PLINA SI NU MAI E LOC ? .
    Mac, chiar daca ne-am contrat , cand ai dreptate , ai dreptate !

    RăspundețiȘtergere
  6. Ok a trecut. Si noi ne cerem scuze pentru ca nu am fost suficient de expliciti sau nu am dat replica cuvenita la momentul oportun. Altfel spus, nu ne asteptam la astfel de actiuni sau de incercari denigratoare. Se pare ca am fost surprinsi in desfasurarea evenimentelor. Oricum, acum macar stim la ce sa ne asteptam. Pentru ca am crezut ca suntem printre colegi si nu banuiam ca ar putea fi cazul ca cineva dintre ai nostri sa creada ca nu suntem in masura sa ne organizam si sa nu ne comportam cu simtul onoarei in care am fost crescuti de mici nu am considerat necesar sa detaliem unele aspecte. Acum ca am lamurit totul reafirm ca suntem in masura, intr-un mod total transparent sa demonstram ca ne facem doar datoria corect si cu bun simt.

    RăspundețiȘtergere