luni, 14 noiembrie 2011

Scrisoare deschisă adresată Biroului Permanent Central al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere


La 07.11.2011 Biroul Permanent Central a publicat două documente surprinzătoare: o Scrisoare adresată  ministrului apărării naţionale şi un Apel adresat conducerii UNPR. Ambele documente sunt  întocmite în numele tuturor  ofiţerilor, maistrilor militari şi subofiţerilor în rezervă, uitînd cei din conducerea ANCMRR că de mult timp această asociaţie nu mai este singura reprezentantă a intereselor tuturor militarilor în rezervă şi în retragere şi omiţînd să specifice că Adunarea generală a ANCMRR din Sectorul 5 a respins în unanimitate aceste documente.
Nu  ştiu dacă aceste documente  au  fost discutate şi aprobate în plenul Biroului Permanent Central, astfel încît sunt nevoit să mă adresez  tuturor celor care, conform site-ului ANCMRR, fac parte din acest for conducător, cu scuzele de rigoare pentru cei care nu mai fac parte din acest organ de conducere sau care nu au participat la elaborarea şi aprobarea  acestora :
  • Gen.(r)prof.univ. dr. Mihai Iliescu - preşedinte
  • Gen.mr .(r)ing Aurel Dănescu- prim – vicepreşedinte
  • Gen. lt. (r) dr. Radu Vlăşceanu, gen.lt. (r) Victor Dumitrescu, gen. mr.(r)Stelian Teodorescu, gen.bg.(rtr)dr. Gheorghe Creţu, gen.mr.(r) Mihai Chiriac, gen.bg. (r) prof. dr. Constantin Miroiu - membri
  • Gen.bg. (r)Dan Radu Şerban - secretar general
  • Gen. fl.aer. (r) Vasile Olaru, gen. bg. (r) dr. Ion Ganea, gen.mr. (r) Vasile Moroianu, gen.mr. (r) Vasile Domnu, gen. bg. (r)  Traian Cristache, col.dr. (r) Mircea Strat - membri şefi departamente
  • Gen. lt. (r) Constantin Zeca, gen .bg.(r) Ioan Dinu,gen.bg.(r) Stan Constantinescu, col.(r) Ion Stanciu, col .(r)Ion Traşcă - membri şefi de filiale.
Domnilor generali şi colonei,  prin cele două documente amintite,  solicitaţi sprijinul politic al preşedintelui de onoare al ANCMRR şi al UNPR pentru modificarea OUG nr.1 /2011, lucru aparent normal la o privire superficială. La o analiză mai atentă a conţinutului acestor documente am  descoperit însă cîteva aspecte cel puţin jenante pentru cei care le-au elaborat.
Consider  anormal ca atîţia generali de prestigiu ai Armatei Române să solicite ajutorul “excelenţei sale domnul general prof. univ. dr. Gabriel Oprea”, care numai de onoare nu a dat dovadă pe parcursul carierei militare şi politice. Sluga lui Miron Cosma, şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase, trădătorul în interesul naţional a PSD – sunt doar cîteva din reperele carierei  execelenţei”sale . Nu ştiu dacă dumneavoastră vă simţiţi confortabil  cunoscînd aceste probleme, dar mie personal  îmi este ruşine că un astfel de personaj a ajuns  general al Armatei Române şi ministrul al Apărării Naţionale. “Excelenţa“ sa printr-un simplu telefon, a anulat eforturile deputaţilor care doreau să introducă în proiectul legii de aprobare a OUGnr.1, tocmai  prevederile pe care demersul dumneavostră le vizează astăzi. Ce vă face să credeţi, domnilor generali şi colonei, că acesta îşi va schimba atitudinea? Sau mizaţi pe faptul că apropierea alegerilor l-au făcut pe   ‘’excelenţa “ sa mult mai deschis la problemele pensionarilor militari?
Consider, deasemenea, anormală  acţiunea dumneavoastră, domnilor generali şi colonei, de a solicita sprijinul  tocmai partidului ai căror reprezentanţi  au votat, fară nicio excepţie, legile care ne-au adus mari prejudicii - Legea 329/2009, HG 735/2010, OUG 1/2011. Verificaţi documentele existente la Senat şi Camera Deputaţilor pentru a vă convinge de acest lucru.
Aş fi considerat demersul  dumneavoastră  normal dacă s-ar fi făcut, conform prevederilor statutare, pentru îmbunătăţirea protecţiei  sociale a cadrelor în rezervă şi în retragere, precum şi a familiilor acestora. Dar din păcate, domnilor generali şi colonei, demersul dumneavoastră  are un scop mîrşav. “Demersul nostru este motivat avînd în vedere starea de spirit negativă şi supărătoare existentă  în filialele teritoriale şi amplificată prin influenţa nefastă a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, concretizată prin criticile şi etichetările ce ne sunt adresate continuu… În acest context, Domnule ministru, vă rugăm să sprijiniţi politic în cadrul Coaliţiei de guvernare corectarea prezentei Ordonanţe, considerînd că această măsură va determina încetarea, definitivă, a activităţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, activitate desfăşurată contrar specificului onoarei şi demnităţii militare ”
Pretindeţi, domnilor generali şi colonei, că ANCMRR este continuatoarea nobilelor tradiţii ale structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Foarte posibil! Dar în îndelungata istorie a asociaţiei dumneavostră nici o conducere nu şi-a permis să elaboreze un astfel de document ruşinos.
Trăim într-o societate democratică, domnilor generali şi colonei! Inlusiv în  societatea socialistă erau prevăzute în Constituţie dreptul cetăţenilor de a se asocia în sindicate şi libertatea mitingurilor şi demonstraţiilor. Cînd însă cei ce munceau au ieşit în stradă în 1989 s-a tras împotriva lor. Jertfa acelor oameni a permis  edificarea acestei societăţi democratice, care are la bază prevederile CONSTITUŢIEI. Acest document fundamental  prevede la art. 9 că sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii, şi că ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor  membrilor lor.
Indiferent că vă place sau nu, domnilor generali şi colonei, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate este legal constituit şi în întrega sa activitate a respectat integral prevederile legale, acţionînd cu fermitate şi eficienţă  pentru apărarea intereselor pensionarilor militari. Elocvente sunt miile de procese cîştigate, dar şi mitingurile organizate  la care, cu toate interdicţiile dumneavoastră, au participat şi mii de pensionari militari din asociaţia dumneavoastră. Avem credibilitate şi capacitate organizatorică, domnilor generali şi colonei! Şi nu avem patroni!
Conform art. 7(4) al Statutului ANCMRR, ar trebui să acţionaţi pentru cultivarea valorile civice ale statului de drept, domnilor generali şi colonei! Cum faceţi asta? Cerşind ajutorul ministrului Apărării Naţionale şi al unui partid politic pentru desfiinţarea sindicatului  legal constituit? Ruşine, mare ruşine, domnilor generali şi colonei! Şi mai aveţi curajul să vorbiţi de onoarea şi demnitatea militară! Desfăşuraţi o acţiune nedemnă împotiva colegilor de liceu militar, de şcoală militară, de academie militară, împotriva celor cu care pe parcursul a zeci de ani de carieră militară aţi înfruntat multe greutăţi şi privaţiuni.
Vă aducem în atenţie faptul că sindicatul a apărut din cauza lipsei dumneavoastră de reacţie la gravele acţiuni desfăşurate împotriva pensionarilor militari din structurile de apărare de către cei pe care acum îi imploraţi să vă ajute. Lipsa dumneavoastră  de receptivitate la problemele cu care se confruntau în teritoriu, cei pe care pretindeţi că îi reprezentaţi,  v-au adus în această situaţie disperată. Asumaţi-vă raspunderea propriilor greşeli, domnilor generali şi colonei!
Noi, cei din Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vă garantăm că niciodată nu vom solicita desfiinţarea asociaţiei dumneavoastra şi că toate acţiunile pe care le vom desfăşura vor fi pentru sprijinul  pensionarilor militari, membri sau nemembri ai sindicatului. Nu avem timp de dispute sterile. Este vremea acţiunii. Lăsaţi orgoliile şi ambiţiile personale, domnilor generali şi colonei!  În numele unui trecut comun haideţi să acţionăm pentru a recîştiga demnitatea de care s-au bucurat militarii activi sau în rezervă şi retragere  în vremurile cînd România era o ţară normală.

Preşedintele SCMD- filiala Constanţa
(fost membru al ANCMRR – Constanţa)
Col(r) Remus Macovei