miercuri, 1 august 2012

Reflecţii post referendum


                    Comandor marină rez dr. Golea Pompiliu

            Cum resimt pe plan personal  actuala perioadă? Una în în care atitudinile patriotice, naţionale sau civice sunt diluate cu perversitate voluntară sau involuntară. Una plină de ură, pasională asemănătoare celei descrise de istoricul austro-ungar Paul Lendvai.
            Tot ce nu este mediocru, trebuie a atacat, tot ce este coerent şi bine conceptualizat trebuie trecut la index. Trăim într-o realitate în care notorietatea este valoarea supremă şi poza hagiografică schimbă ideile nobile dezinteresate în folosul comunităţii. Politicieni şi cohorte de „servitori voluntari” (ca să-l citez pe Boetius) ne dau lecţii de austeritate când ei fariseistic trăiesc într-o opulenţă fără camuflaj. Culmea că uneori nici nu îşi dau seama de ridicolul la care se expun pentru că în faţa lor se mai găsesc şi oameni din societatea civilă aia de calitate şi neînregimentată politic cerută de domnul preşedinte Traian Băsescu.
            Eu nu cred în oameni providenţiali şi nici nu cred în partide formate din arhangheli fie şi îmbrăcaţi în alb! Cred în schimb în decenţă, realizări şi performanţă. Cred în pacea socială şi grijă faţă de semenii noştrii. Nu în asmuţirea unor categorii sociale unele împotriva altora.
            Nu pot să dau dovadă de obedienţă în faţa unor organisme suprastatale. Cuvintele domnului Barosso, Rompuy sau doamnei Merkel nu sunt ale unor demiurgi!
Primii doi sunt ale unor oameni aleşi vremelnic prin mecanisme (cel puţin neclare mie),  într-o structură de conducere la nivelul Uniunii Europene şi care trebuie să dea dovadă de respect faţă de conducerile statelor componente ale uniunii.
Doamna Merkel este premierul unei naţiuni vrednice de respect! Şi să nu uităm că avem o creanţă financiară asupra Germaniei aşa cum  a fost evidenţiată de istoricul Radu Golban care trebuie rezolvată amiabil! Iar aleşii noştrii trebuie să negocieze corect pentru naţiune! Lasând la o parte o serie de interese personale!   
Cert e că domnii Barosso şi Rompuy, sunt plătiţi  şi de mine şi au obligaţia să mă respecte!
Cum şi eu trebuie să fac la fel ! Fără obedienţă! Cu deferenţă! Sunt adeptul Europei Patriilor dragă lui De Gaulle şi nu al subordonării necondiţionate.
Sunt adeptul promovării unor elite politice noi în ţara noastră. Nu ştiu dacă neapărat cu valori europene cât cu cele naţionale. Care trebuie să promoveze politici în favoarea naţiunii prin folosirea cadrului european!
Simion Barnuţiu spunea la 1848  conducătorilor revoluţiei – „ Ţineţi aproape de popor să nu rătăciţi”!  Pareto ne spunea că poporul este condus de elite dar acestea se primenesc! Valori care sunt actuale!
Ce constatăm cu tristeţe! Că şmecheria este sincretismul societăţii româneşti actuale!
Ea surclasează valorile autentice sociale, religioase, politice, culturale, etnice sau profesionale!
Se promovează un egoism abdominal versus colectivitate care la rândul ei poate fi considerată ca fiind formată din „fraieri”. Ultimii trebuie să se supună necondiţionat celui care implementează şmecheria.
Cuvintele dialogul, ideile sunt pentru fraieri, şmecherii au alte pârgii – pile,  şpagă, interese de grup. Grupuri organizate care anihilează substanţa economică!
Energia care mişcă aparatul şmecheresc este întotdeauna corupţia generatoare a unui sistem relaţional format din oameni de afaceri discutabili şi politicieni. Nu oameni politici.
Noi cei mulţi suntem o turmă de oi conduşi de lupi. Şi asta mă face să citez cuvintele academicianului Florin Constantinescu – „O turmă de oi crează un guvern de lupi”!
Şi pentru a ne anestezia gândirea ne servesc panem et circum!
Aşa a fost la referendum! O statistică ciudată a pus sub semnul îndoielii cvorum-ul.
Raportul oficial cu rezultatele recensământului recent a scos în evidenţă că mai avem o populaţie stabilă de 19.500.506 persoane! Iar cu drept de vot au fost  declarate 18. 292.514 persoane. Cum adică avem sub 18 ani numai 6%! Vecinul meu moş Tudorică este dus de peste un an pe lumea cealaltă! Şi a fost alegător potenţial! Nu ştiu dacă a fost eroare sau perversitate!  
Am mai observat multă comoditate la unii alegători! Şi tineri şi bătrâni! Au stat la petreceri bachice până la orele 22.00  şi brusc s-au trezit că trebuie să meargă la vot! Cu sentimente civice trăite la intensitate maximă! Şi cu chef de harţă unii!
Am mai constatat, multă versatilitate în gândirea unora dintre noi!
Oameni plictisiţi,  fără antrenamentul lecturii cărţii de bază, dar brusc iluminaţi de o idee sublimă! Nu veniţi la vot! Nu faceţi jocul celor care vor să dea lovitură de stat. Cu ştampila!
Mergem înainte cu reforma statului!     

Veritas laborant nimis saepe, extinguitur nunquam (Desi respins de nenumarate
ori, adevarul nu piere niciodată).